Prezentare
Contact
lecturile liturgice de azi
Îndurarea Divină
pagina Facebook a parohiei romano-catolice din Galaţi
pagina filialei Folteşti a parohiei romano-catolice din Galaţi
Calendarul Romano-Catolic 2017
Viaţă de credinţă
Sfânta Fecioară Maria, Regina Cerului
site Episcopia Romano-Catolică de Iaşi
site Ordinul Fraţilor Minori Conventuali - Provincia Sf. Iosif din România
Creştin Se Devine - blog personal pr. Cristian Blăjuţ
site Asociaţia Familiilor Catolice Vladimir Ghika
site Alianţa Familiilor din România

CatolicaGalaţi - Acasă

Majestatea Sa Regele Mihai al României

„Nihil Sine Deo” - Nimic fără Dumnezeu

„Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult pentru că fără mine nu puteţi face nimic.” (In 15,5)

Aceste cuvinte ale Mântuitorului sunt adresate tuturor oamenilor, de la cei de jos până la conducătorii de state. Nu poate nimeni rezista răului, într-o lume agitată şi debusolată, dacă nu se încredinţează lui Dumnezeu. Familia Regală a României a exprimat această convingere, în armonie cu aspiraţiile poporului creştin, alegându-şi o deviză inspirată: „Nimic fără Dumnezeu”. Acesta trebuie să fi fost gândul care l-a întărit pe Regele Mihai în situaţiile grele prin care a trebuit să treacă, iar noi acum vedem că a reuşit să străbată drumul său cu o ţinută morală remarcabilă. Dumnezeu i-a dăruit o viaţă lungă, ce a păşit peste anii dictaturii comuniste, poate şi pentru ca noi românii să regăsim imaginea a ceea ce trebuie să fie un conducător de ţară.

Biserica catolică locală a ţinut şi ea să-şi exprime preţuirea pentru Regele Mihai. În seara zilei de marţi 12 decembrie 2017, la Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi, PS Petru Gherghel a celebrat o Sfântă Liturghie cu requiem pentru Majestatea Sa Regele Mihai I. Fotografia Regelui Mihai, înconjurată cu flori, a fost expusă în partea dreaptă a altarului, alături de lumânarea pascală aprinsă, pentru a aminti tuturor că doar Isus Cristos cel Înviat are puterea de a dărui viaţa veşnică, şi că El o va da tuturor celor care cred.

PS Petru Gherghel a amintit la sfârşitul celebrării de vizitele pe care Regele Mihai le-a făcut la Catedrala din Iaşi în 1997 şi în ziua de Crăciun a anului 1999. Episcopul diecezei noastre ne-a invitat să înălţăm rugăciuni pentru odihna sufletului Regelui Mihai I, amintindu-ne de datoria pe care o avem de a ne ruga pentru cei care ne conduc şi pentru cei care ne-au condus.

Odihna cea veşnică dă-i-o lui Doamne şi lumina cea fără de sfârşit să-i strălucească. Să se odihnească în pace. Amin.


medicul preot Martin Benedict

Sfinţii de lângă noi
Provincia Moldova - Leagăn de sfinţi şi de martiri ai credinţei

Cronica unei cărţi:
Medicul preot Martin Benedict. Istoria unui frate franciscan fără tunică
Eusebio Bejan, Silvestru Bejan, Octavian Bejan - Editura Serafica, Roman, 2007

Medicul preot Martin Benedict face parte din pleiada de sacerdoţi care au înfruntat cu eroism, iubire şi sacrificiu dus până la extrem, grelele încercări la care a fost supusă Biserica Romano-Catolică. Mai precis, el este unul dintre cei hirotonisiţi în clandestinitate şi care, deşi nutreau o iubire arzătoare pentru Isus Cristos rămas în Sfânta Taină a Euharistiei, nu au putut să-L celebreze oficial din pricina absurdităţii regimului totalitar. Acesta a fost sacrificiul lor cel mai cumplit, de a nu-L putea oficia liturgic pe Cel căruia îi închinaseră viaţa, munca, aspiraţiile.

Isus Cristos le spusese ucenicilor la Cina cea de Taină, atunci când i-a învăţat să consacre pâinea şi vinul drept Trupul şi Sângele Noului Legământ, cu care să se ospăteze întru amintirea Lui: „Cu mult dor am dorit să mănânc Paştile acestea cu voi înainte de a suferi” (Lc 22,15). Mai apoi Isus le-a dat de înţeles că vor avea de suferit mult pentru acest sacrificiu făcut de El.

A fi preot şi a nu putea să oficiezi Sfânta Liturghie Euharistică este, credem noi, supliciul cel mai groaznic pentru un sacerdot. E ca şi când ţi-ar fi fost smuls din mâini, de o forţă brutală ostilă, diamantul, darul cel mai preţios, darul vieţii. Din mâini, dar nu şi din ochi, auz, inimă, simţire. Omul poate vedea cu ochii minţii, poate auzi glasul Domnului. Poate avea în inimă mărgăritarul ce nu poate fi smuls de mâna omenească, pe Isus Cristos. Dumnezeu are nenumărate căi de a se face prezent în noi. Şi atunci, nimeni nu ni-L poate lua din suflet, din inimă, din întreaga noastră fiinţă, oricât de multe piedici ni s-ar ridica în faţă. [...]

Cezarina Adamescu

click pentru citirea articolului complet...

Isus - Viţa cea Adevărată

Misiunea de Martor al Cuvântului

„Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri.”  (Mt 10,32)

Mai mult decât oricare persoană, creştinul catolic tinde spre a se forma ca Om nou. Nu este vorba despre un orizont al vieţii sale pământene, pe care să şi-l întrezărească. Omul nou nu poate fi nici mitul proferat în trecut, întrucât îi lipseau cele necesare pentru a deveni cu adevărat nou, adică Om împlinit, Om desăvârşit. Dacă am dori să înţelegem semnificaţia acestor atribute de nedespărţit: „nou, împlinit şi desăvârşit”, care rezumă idealul nostru uman, trebuie să ne întoarcem la Sfântul Apostol Paul şi să credem împreună cu el, să credem în „Isus Cristos - cel de ieri şi de astăzi - acelaşi în vecii vecilor” (Evr, 8). Prin El, întreg trecutul omenesc se recapitulează în noi, urmând prin noi, cu noi, un mers infailibil. Prin El, aceia care ne preced ne rămân prezenţi, împreună cu iubirea lor şi cu păcatele lor; aşteptând din partea noastră ca noi să cooperăm la dezrobirea lor; dorind, de asemenea, prin caritatea lor, să facă să rodească şi caritatea noastră, în vederea unor noi creşteri.

Ca urmare, nu vom mai aprecia aşa-zisul „umanism social”, concepţie care în fapt nu eliberează adevărul de eroare, dar vom găsi mult mai atractivă credinţa creştină catolică, care îl respinge în numele adevăratei mântuiri sociale. Creştinul aduce învăţătura catolică spre sine, încercând să împlinească în sine nemărginitele dorinţe pe care Dumnezeu le-a depus în sufletul său şi, mai ales, acea nevoie de unitate spirituală şi socială, de unire sfântă între oameni. Este unica modalitate de transmitere a Harului lui Dumnezeu în sufletele noastre, suflete ce trăiesc în trup de carne, Har care este vizibil şi real în lumea noastră trecătoare. Harul catolic nu este dăruit numai unor aleşi, el este dăruit tuturor celor care sunt capabili de a îmbrăţişa în viaţa lor starea contemplativă, aceea care îi poartă la mântuirea personală.

Noi nu ştim ce ne rezervă viitorul, dar ştim prea bine că „jocul” libertăţilor noastre lumeşti poate să contracareze intenţiile divine. Secolul nostru care se consideră creştin, dar şi „post-modern” (sic!), dacă se va deturna deliberat de la dreapta credinţă, va fi mai rău decât un secol eretic. Credinţa catolică, care este în ea însăşi o forţă, nu va renunţa niciodată la constanta sa exigenţă. Aceasta pentru că nu s-a născut pentru altceva decât pentru a răspândi pretutindeni domnia lui Cristos, pentru a face ca toţi oamenii să participe la mântuirea salvatoare. Ea nu poate uita profeţiile care au condus mersul său şi au întreţinut speranţa sa. [...]

Ionel Gheorghiu

click pentru citirea articolului complet...

" a fi " este un mare dar

Schimb de daruri
Spovedanie publică, într-o tabletă spirituală

Cum aş putea să aşez în balanţă imensele daruri cu care Tu m-ai binecuvântat încă de pe când nu eram? Căci Tu mi-ai dat, Doamne, hrana maternă şi apa vieţii pe care am alunecat, ţipând, la venirea în lume. Mi-ai dat suflul cald, respirarea din nări, palpitul din inimă, mi-ai dat un trup armonios şi întreg, o gură să ţipe, să zâmbească, să murmure cuvinte plăcute. Mi-ai dat ochi înzestraţi cu vedere, să privesc lumea înconjurătoare, să Te recunosc în toate alcătuirile pământului şi ale cerului îndepărtat, în toate alcătuirile apei adânci şi albastre.

Mi-ai dat priveliştea verdelui odihnitor care înmiresmează pădurile, munţii, câmpiile, cerul cu aştrii lui nenumăraţi şi necunoscuţi, vântul bătând cu putere sau doar adiind frunzele arborilor. M-ai înzestrat cu simţire adâncă şi delicată ca să pot să mă bucur de toate aceste comori gratuite! Membre drepte şi lungi precum ale ciutei mi-ai dat, să alerg în voie prin crânguri. Trup mlădios ca o trestie. Totul, totul a fost neînchipuit de frumos de la naştere.

Avem haina albă a Ta şi eram neprihănită. Surâdeam lumii din jur, surâdeam vieţuitoarelor casei, lucrurilor mici şi sărace pe care puteam să le cuprind cu privirea. Apoi mi-ai lăsat liberă închipuirea, să pot construi edificii, castele, grădini... Toate mi le-ai dat Doamne, şi erau atât de plăcute! Mi-ai zis: Ia-le, sunt ale tale toate acestea. Păstrează-le-n pace şi dă-le şi altora. Înmulţeşte toate aceste daruri, presară-le ca pe seminţe şi ele vor încolţi, vor înflori, vor da roade... Şi ele îţi vor prisosi, iar ce-i de prisos, leapădă de la tine. [...]

Cezarina Adamescu

click pentru citirea articolului complet...

Guido Reni - Assunzione della Vergine

Maria, Biserica şi Sufletul

Mulţi dintre noi, creştinii catolici, dorim să ne exprimăm cât mai frumos gândurile şi dragostea noastră către Maica Sfântă, mai ales în preajma sărbătorii Ei celei mai alese, aceea a Adormirii şi Ridicării cu Trupul şi Sufletul la Slava lui Dumnezeu. Nu găsim cuvintele cele mai cuvioase, cele mai pline de respect şi semnificaţie pentru măreţia Sfinţeniei Sale. Frământat de aceste gânduri, răsfoiam zilele trecute o remarcabilă operă a ilustrului teolog Henri de Lubac intitulată „Catolicism: aspectele sociale ale dogmei”, fără însă vreo speranţă de a găsi inspiraţie în sensul dorit. Deodată, la secţiunea „Texte”, dau peste o exemplară predică, mai puţin cunoscută, referitoare la măreaţa Sărbătoare. Limbajul sintetic, clar şi explicit al autorului, care desluşeşte înţelesuri pentru fiecare, mă determină să supun acest text reflecţiei, ca ajutor util în limpezirea meditaţiilor şi rugăciunilor la Maica noastră Prea Sfântă - Maica Bisericii.

„Singur, Cristos deplin, Capul aflat pe Trupul său, Cristos împreună cu Biserica poate ierta păcatele” afirma în secolul al XII-lea Isaac de Stella, fericit călugăr cistercian şi profund teolog. Acelaşi învăţat şi bun cunoscător al sufletului omenesc care aprecia intelligentia în activitatea spirituală a omului ca fiind singura capacitate capabilă să ajungă la intuiţia extratemporală a lui Dumnezeu, ea fiind gradul suprem al cunoaşterii şi depinzând mai mult de revelaţia divină (theophania) decât de activitatea teoretică a minţii omeneşti. Propun spre lectură câteva citate din predica lui (Predica 91 - Despre Adormirea Maicii Domnului), ce mi s-au părut semnificative pentru explicitarea raportului dintre Sfânta Fecioară, Biserică şi sufletul credincios.

„Cap şi trup: un singur Tot, Cristos unic. Dintr-un singur Dumnezeu în cer şi pe pământ, dintr-o mamă unică. La fel cum Capul şi mădularele sunt un singur fiu şi mai mult decât unul singur, Maria şi Biserica sunt o singură mamă şi mai mult decât una singură, o singură fecioară şi mai mult decât una singură. Atât una, cât şi cealaltă, fiecare mamă, una şi cealaltă, fiecare fecioară, una şi cealaltă, zămislesc din acelaşi Duh fără înclinaţie trupească. Una şi cealaltă îi oferă fără păcat lui Dumnezeu-Tatăl pe cineva care să-l urmeze. Maria, fără de păcat, oferă trupului Capul lui; Biserica, în iertarea tuturor păcatelor, oferă acestui Cap trupul lui. Una şi cealaltă, fiecare este mama lui Cristos, dar niciuna dintre ele nu dă naştere pe de-a-ntregul fără cealaltă. [...]”

Ionel Gheorghiu

click pentru citirea articolului complet...

Galaţi 2017 - administrarea sacramentului Sf. Mir

Administrarea Sacramentului Sfântului Mir

Duminică, 25 iunie 2017, în Parohia Romano-Catolică „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galaţi a avut loc administrarea sacramentului Mirului de către Excelenţa sa Aurel Percă, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi. În această zi de sărbătoare, 35 de candidaţi au primit sacramentul Sfântului Mir. Astfel, ei au confirmat personal alegerea pe care părinţii lor au luat-o pentru ei la Botez.

Comunitatea parohială a fost onorată şi de prezenţa domnului Ionuţ Pucheanu, primarul oraşului Galaţi. Acesta, împreună cu candidaţii şi credincioşii, l-au întâmpinat pe înaltul prelat al diecezei cu cântece, flori, pâine şi sare. După o scurtă rugăciune şi un moment de salut, PS Aurel Percă împreună cu domnul primar şi preoţii invitaţi s-au îndreptat spre casa parohială, de unde au pornit în procesiune spre biserică prin tunelul de flori al tinerilor candidaţi care intonau atât de frumos: „Iată-ne, iată-ne, venim toţi la Tine, / Iată-ne, iată-ne, vrem s-ascultăm din iubire”.

Sfânta Liturghie a fost însufleţită de cântările tinerilor pătrunşi de emoţia momentului pe care îl trăiau, de corul comunităţii „Schola Cantorum Franciscana”, precum şi de toţi creştinii prezenţi. Cu seninătatea şi încrederea celor ce ştiu că au parcurs un drum de pregătire temeinică, candidaţii au cerut din toată inima să primească sfântul Mir, pentru ca să se poată bucura din plin de puterea şi darurile Duhului Sfânt. [...]

Romana Maria Draşovean

click pentru citirea articolului complet...

PSALTERION - Recital vocal-instrumental inCANTUS (în biserica catolică din Galaţi)

Ansamblul PSALTERION - Recitalul vocal-instrumental „inCANTUS”
O călătorie în Paradisul muzicii

Cu numai trei zile în urmă, comunitatea catolică din Galaţi respira aerul unei sărbători de poruncă, întreaga suflare a parohiei luând parte cu adâncă evlavie la solemnitatea liturgică sărvârşită în biserică şi la cele patru altare exterioare împodobite cu crucifixe şi flori. Creştinii catolici gălăţeni, în frunte cu preoţii parohiei, au înălţat rugăciuni de mulţumire, de preamărire şi s-au închinat cu adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament, cinstind astfel Preasfântul Trup şi Sânge al Domnului nostru Isus Cristos, darul cel mare al lui Dumnezeu, jertfă de ispaşire pentru păcatele lumii şi hrană spirituală pentru creştini.

Astăzi, în Duminica Domnului din 18 iunie 2017, am împărţit însă, cu mic, cu mare, bucuriile muzicii sacre. În casa Tatălui nostru, unde ne-a dat întâlnire parohul bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galaţi, cel care cu râvnă, bunătate, dăruire şi o mare credinţă îşi călăuzeşte enoriaşii, astăzi am fost conduşi spre bucuria inimii, pe pajiştile veşnic înflorite ale muzicii psaltice, preclasice, clasice şi moderne care a încântat de-a lungul veacurilor sufletele milioanelor de creştini, săvârşind acea comuniune electivă, prin arta cântecului vocal şi instrumental, aşa cum numai în lumea cea adevărată spre care ne îndreptăm cu toţii vom cunoaşte. [...]

Cezarina Adamescu

click pentru citirea articolului complet...

Sf. Anton cu Pruncul Isus (în biserica catolică din Galaţi)

Călătorind cu Sfântul Anton din timp în veşnicie

Timp şi permanenţă. Vremelnicie şi veşnicie. Spaţiu şi nemărginire. Dimensiuni şi coordonate care ne invită la meditaţie, acum, în răsărit de Mileniu, obligându-ne la un bilanţ provizoriu, cu staţionări şi prilejuri de tihnă şi respirare, la încheietura sinelui cu propriul sine.

O introspecţie necesară şi lucidă pentru ca, edificaţi astfel, să ne pregătim de a porni din nou la drum, la drumul înscris în codul nostru personal, în propria natură şi în condiţie de pelerini pe acest pământ dat oamenilor în custodie de Însuşi Creatorul a toate.

Şi cine alţii - decât sfinţii - ne pot însoţi în călătorie în acest itinerar spiritual retrospectiv, dar cu alonjă spre viitor?

Sfinţii care, prin propriul lor exemplu, ne demonstrează limpede că au învins timpul şi au cucerit veşnicia; au supus spaţiul şi acced la nemărginire. Dimensiunile transcendenţei lor, de neatins pentru om în timpul vieţii pământene devin posibile doar în măsura în care omul atinge acea perfecţiune creştinească demnă de modelul pe care şi l-a luat, dar în chip deosebit, vrednică de modelul suprem, Isus Cristos, cel pe care creştinul pios se străduieşte să-l imite şi să-l urmeze în credinţă, ascultare şi caritate.

Un exemplu elocvent pentru creştin, cu o nemaiîntâlnită popularitate, atât în timpul vieţii cât şi după moarte, aşa cum s-a vădit în chip cu totul extraordinar, este Sfântul Anton care, după aproape opt secole, este mai viu ca niciodată, ieşind din orice dimensiune spaţială şi temporală, înscriindu-se cu cinste în rândul acelora care măsoară cu spiritul lor veşnicia, făcând-o accesibilă în chip virtual pentru orice muritor care se străduieşte să-i imite virtuţile. [...]

Cezarina Adamescu

click pentru citirea articolului complet...

Sf. Francisc cu Breviarul

Sfântul Francisc - Model paradigmatic în urmarea lui Cristos

Cartea părintelui Ştefan Acatrinei, Sfântul Francisc şi Sfânta Clara (Editura „Serafica”, Roman, 2005) ar putea fi numită „O incursiune în epopeea mişcării minoritice”. S-ar crede că nimic nu mai poate fi descoperit legat de universul franciscan. Cercetătorii au mult de colindat, pe cărări uneori bătătorite, alteori neumblate, încât îşi pot epuiza toate resursele de apă vie, trezindu-se în hăţişurile istoriei, învăluiţi în ceaţa miturilor, a legendelor înflorite, exagerate şi uneori mistificate după dimensiunea admiraţiei şi pietăţii faţă de sfântul favorit. Cu toate acestea, mereu se vor găsi spirite cercetătoare, fascinate de filonul de lumină freatic care să aducă un plus de aer proaspăt printre prăfuitele manuscrise ale hagiografilor. Este ceea ce face autorul lucrării de mai sus, părintele Ştefan Acatrinei (O.F.M.Conv) care, cu asiduitate şi răbdare, ne introduce în acest univers fascinant ce a dat naştere unuia dintre cei mai remarcabili sfinţi, care şi-a pus amprenta definitiv nu numai pe spiritualitatea Evului Mediu, dar şi a timpurilor moderne.

Urmărim dinamica dezvoltării numerice şi spirituale a istoriei Ordinului Franciscan pe parcursul a circa opt veacuri, în drumul său spre Cetatea din Ceruri, având ca suport promisiunea Testament a Seraficului Părinte Francisc, făcută tuturor acelor care vor intra în Ordin din timpurile sale până la sfârşitul veacurilor: „Cine ţine seama de acestea, să fie binecuvântat în cer de Tatăl preaînalt şi să aibă parte încă de pe pământ de binecuvântarea preaiubitului Său Fiu, împreună cu Sfântul Spirit Mângâietorul şi cu toate tăriile cerului şi cu toţi sfinţii” (Test, 40) - promisiunea transformată în binecuvântare, care se regăseşte şi în Testamentul din Siena: „Scrie, că îi binecuvântez pe toţi fraţii mei, care sunt în Ordin şi care vor veni până la sfârşitul lumii...” (Test. din Siena, 1). [...]

Cezarina Adamescu

click pentru citirea articolului complet...

rugăciune

Cu mintea în inimă. Terapia prin rugă

Este ştiut dintotdeauna că rugăciunea a adus omului nu numai împlinirea cererii adresate divinităţii, dar a fost şi o modalitate de potolire a restriştilor sufleteşti, de liniştire şi de calmare a sistemului nervos, de obţinere a păcii interioare şi în genere, a unei stări de bine. Rugăciunea poate avea ca urmare şi tămăduirea de boli trupeşti şi sufleteşti, o mărturisesc duhovnicii, preoţii, monahii şi creştinii practicanţi. Rugăciunea - respiraţia sufletului, este oxigenul de care are nevoie creştinul pentru a exista în viaţa pământeană şi mai cu seamă în eternitate.

Fie că ne rugăm cu propriile noastre cuvinte, fie cu rugăcini scrise şi introduse în canonul liturgic, fie cu rugăciuni pentru diferitele momente ale zilei - dimineaţa, seara - sau cu rugăciuni la timp de boală, de necaz, de restrişte sufletească, fie că ne rugăm doar pentru noi sau pentru cei dragi, suspinele noastre sunt bine primite şi ascultate cu luare aminte de Dumnezeu şi adeseori ele au ca rezultat împlinirea dorinţelor şi cererilor adresate de noi divinităţii. Condiţia esenţială, însă, este să avem încredere şi să perseverăm, chiar dacă nu ni se împlinesc imediat toate cererile.

Rugăciunea este o convorbire intimă a omului cu Dumnezeu, ori cu sfinţii din cer, mijlocitorii noştri. Dar în acelaşi timp, rugăciunea poate să fie şi colectivă, aşa cum este rugăciunea poporului din ritualul Sfintei Liturghii sau rugăciunile pentru cauze comune: pacea în lume, scăparea din unele dezastre, molime, rugăciuni pentru anumite persoane bolnave, pentru beatificarea unui sfânt ori pentru persoanele defuncte. Este minunat să te rogi pentru tine, dar e şi mai minunat să te rogi pentru aproapele tău. Iar adevărata performanţă creştinească este de a te ruga pentru duşmani, pentru cei ce ţi-au făcut rău, pentru cei care te urăsc şi te invidiază. Adresarea în rugăciune lui Dumnezeu sau sfinţilor, îi dă încredere omului că va primi, mai devreme sau mai târziu, un răspuns aşteptat şi speranţa că acest răspuns va fi în favoarea lui. [...]

Cezarina Adamescu

click pentru citirea articolului complet...

Concert Pascal 2017

Concertul de Paşti al Corului şi Orchestrei de Cameră „Schola Cantorum Muşatină” din Roman şi al Corului „Schola Cantorum Franciscană” din Galaţi

Duminică, 30 Aprilie 2017, a fost pentru parohia franciscană din Galaţi un bun prilej de a culege împreună „seminţele de lumină” pe care Corul şi Orchestra de Cameră Schola Cantorum Muşatină din Roman şi Corul Schola Cantorum Franciscană din Galaţi le-au semănat, precum semănătorii cei buni sămânţa plină de rod în pământul reavăn, prin Concertul Pascal organizat în biserica parohială după terminarea Sfintei Liturghii comunitare.

În liniştea şi măreţia bisericii, acolo unde sfinţii şi îngerii îl înconjoară pe Isus Cristos, am fost privilegiaţi că am avut această ocazie. Muzica sacră, cea corală şi vocal-instrumentală contribuie în mare măsură la crearea acelei stări sufleteşti capabile de a percepe mai lesne adevărurile dumnezeieşti. Dar mai are un rol însemnat: aduce pace şi bucurie în om şi pătrunde până în fibrele cele mai adânci. Sunetele armonioase ne umplu de fiecare dată fiinţa. Muzica, poezia, artele sacre în general, constituie adevărate acte de credinţă. Este ştiut, muzica este o stare de graţie, stare de naştere şi de înviere spirituală. Parafrazându-l pe Platon, spunem şi noi că muzica este „acel ceva plăpând, înaripat şi sacru” care toarnă torentul bunătăţii divine în noi, ne înveşmântează într-o pace înaltă, în care adâncul de sus se oglindeşte în adâncul nostru, ne deschide ochiul inimii şi ne întemeiază sufletul pe iubire.

Aşadar, în acest Timp Pascal, al învierii sufleteşti, organizarea unui concert în Biserica noastră constituie un eveniment de seamă pentru preoţi şi credincioşi şi aduce slavă lui Dumnezeu, care a îndurat moartea pentru păcatele noastre, o moarte jertfitoare, o ardere-de-tot pentru omenire. [...]

Cezarina Adamescu

click pentru citirea articolului complet...

Concert Pascal 2017

Concertul de Paşti al Corului şi Orchestrei de Cameră „Schola Cantorum Muşatină” din Roman şi al Corului „Schola Cantorum Franciscană” din Galaţi

Pe site, la rubrica Arhivă / Album video, pot fi vizionate fragmente din Concertul Pascal susţinut în biserica noastră pe 30 aprilie 2017. Mulţumiri dlui Mircea Gheorghe, care a realizat înregistrarea audio-video de la acest eveniment. Piesele muzicale interpretate de orchestră şi de cele două coruri merită să fie ascultate şi reascultate...

click pentru vizionarea înregistrărilor din concert...

Biblia de la Blaj, ediţia jubiliară 2000

Duminica Bibliei în biserica noastră (26.03.2017)

Urmând iniţiativa Sfântului Părinte papa Francisc, episcopul Diecezei de Iaşi PS Petru Gherghel a stabilit ca duminica din 26.03.2017 să fie dedicată cinstirii deosebite a Bibliei, Cuvântul Domnului. În biserica noastră locală, la Sfintele Liturghii, credincioşii au fost invitaţi să acorde mai mult timp şi mai mare interes citirii Bibliei. La predică, părintele paroh a venit în mijlocul poporului cu Biblia şi cu o lumânare aprinsă, pentru ca toţi să înţeleagă de unde vine adevărata lumină pentru cuget - din Cuvântul lui Dumnezeu. După Sfânta Liturghie credincioşii au venit pe rând şi au sărutat cartea din care s-au citit lecturile în duminica respectivă.

În faţa altarului este expusă o Biblie deosebită, reeditarea jubiliară din anul 2000 a Bibliei de la Blaj, tradusă de ieromonahul greco-catolic Samuil Micu (Klein) între anii 1783÷1785. Volumul are transcriere dublă, cu litere chirilice pe pagina din stânga şi cu litere latine pe pagina din dreapta. Deşi pentru românul contemporan traducerea este arhaică şi mai greu de urmărit, lingviştii şi bibliştii au apreciat-o pentru rigoarea ei şi pentru frumuseţea exprimării româneşti în raport cu limba folosită la acea vreme. Ediţia jubiliară 2000 a Bibliei de la Blaj s-a bucurat de admiraţia Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea (prezent la lansarea volumului la Vatican în 2001) şi de recunoaşterea Academiei Române (care i-a conferit premiul „Timotei Cipariu”).

click pentru a vedea fotografii de la acest eveniment...


îndemn şi reflecţie pentru anul 2018

pescar care scoate din năvod peştele prins

Îmbrăţişarea care transformă...

autor: pr. Cristian Blăjuţ      sursa: Creştin se devine...

Dragi cititori, vă invit să medităm împreună asupra textelor biblice propuse pentru Duminica a XVII-a din Timpul de peste an: Evanghelia după Matei (13,44-52) şi Scrisoarea către Romani (8,28-30).

Evanghelia din această duminică ne propune parabolele Împărăţiei Cerului şi ne invită să ne întrebăm înainte de toate: ce reprezintă pentru noi împărăţia cerurilor? Dar oare ce voia să ne transmită evanghelistul Matei folosind această expresie? Eu aş îndrăzni să spun că Matei, deşi face parte din grupul celor doisprezece apostoli şi devine un crainic al Veştii celei Bune, totuşi păstrează cu sfinţenie acea pietate ebraică care cere să nu invoci numele Dumnezeului tău în zadar. Prin urmare, evanghelistul Matei foloseşte expresia „împărăţia cerurilor”, voind de fapt să spună „împărăţia lui Dumnezeu”. Expresia „împărăţia cerurilor” trebuie să fie totdeauna înţeleasă ca „împărăţia lui Dumnezeu” în sensul de „actul prin care Dumnezeu domneşte”. Deci împărăţia cerurilor înseamnă acţiunea lui Dumnezeu, intervenţia Domnului în istorie şi în viaţa fiecăruia dintre noi. E ca şi cum, la începutul fiecăreia dintre aceste parabole, Matei ar spune: „Iată cum Domnul intervine în istorie. Iată cum Domnul acţionează în viaţa fiecăruia dintre noi”. Pentru aceasta ne rugăm în fiecare zi, ne rugăm atunci când repetăm „Tatăl nostru” spunând: „Vie împărăţia ta, facă-se voia ta”. Ori de câte ori repetăm această rugăciune, în realitate cerem: „Acţionează, Doamne, în istorie. Acţionează, Doamne, în viaţa noastră. Fie ca voinţa ta, planul tău de iubire, de fericire, de mântuire a lumii şi a fiecăruia dintre noi, să se realizeze”. De fapt, prin această rugăciune, noi cerem ca prin acţiunile noastre, prin munca noastră, miile de gesturi cotidiene, aparent lipsite de semnificaţie, toate acestea încet-încet să devină istoria mântuirii, să devină o istorie precisă. [...]

click pentru citirea articolului complet pe site-ul autorului...

Isus pe munte învăţând poporul

Veniţi la Mine...

autor: pr. Cristian Blăjuţ      sursa: Creştin se devine...

În centrul liturgiei Cuvântului lui Dumnezeu din Duminica a XIV-a din Timpul de peste An se află tematica umilinţei şi a simplităţii vieţii, pe care fiecare dintre noi trebuie să o ceară de la Cristos, modelul nostru. În Evanghelia de astăzi auzim cuvinte de mare sprijin moral şi spiritual din partea lui Cristos, care ne anunţă prin cuvinte şi ne adevereşte prin faptele pe care le săvârşeşte, marea sa apropiere de omul care are nevoie de iubire şi de sprijin: „Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este uşoră” (Mt 11,28-30).

A merge la Cristos. Sunt multe modalităţi prin care putem merge la Cristos, dar şi motive pentru care mergem la El sau fugim de El. Aş vrea să cred că sigurul motiv pentru care un creştin adevărat merge la Cristos este faptul că El, Cristos, este forţa noastră, călăuza şi odihna noastră. A merge spre cineva exprimă un drum de viaţă interioară pe care toţi creştinii trebuie să ştie să-l împlinească cu bucurie şi sinceritate, ştiind că merg în întâmpinarea Bunătăţii şi a Fericirii prin excelenţă, care este Isus Cristos. De fapt, cine îl întâlneşte pe Cristos şi face o experienţă de unire intimă cu El, descoperă cu adevărat adevărata fericire şi bucurie, care îl va determina să spună împreună cu apostolul Petru: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (In 6,68); „Doamne, e bine că suntem aici!” (Mt 17,4). Dar celui care nu ajunge la această întâlnire personală cu Cristos îi este greu să accepte urmarea lui Cristos, iar mesajul Evangheliei, care înseamnă Vestea cea Bună, devine pentru el un motiv de poticnire, fapt pentru care rămâne scandalizat şi exclamă precum cei de la Cafarnaum: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (In 6,60). Noi din care categorie facem parte? Dacă vom răspunde cu sinceritate la această întrebare, vom înţelege şi motivul pentru care Isus astăzi ne îndeamnă: „Veniţi la mine...”. Cred că fiecare creştin autentic (şi când spun autentic mă gândesc la acei creştini care împlinesc voinţa lui Dumnezeu din iubire şi nu din obligaţie) îşi poate însuşi cuvintele Sf. Augustin, repetându-le în fiecare zi: „Ne-ai creat pentru Tine, Doamne, şi neliniştit este sufletul nostru până când nu se va odihni în Tine!”. Aceste cuvinte devin oglinda în care se poate citi bucuria celui care trăieşte prin Cristos, cu Cristos şi în Cristos, şi care poate exclama împreună cu apostolul Paul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine” (Gal 2,20). [...]

click pentru citirea articolului complet pe site-ul autorului...

Totul Despre Avort - bebeluşi nevinovaţi

Totul Despre Avort - abordare modernă şi raţională

autor: Asociaţia PRO VITA Bucureşti      sursa: www.totuldespreavort.ro

Părere: „Viaţa începe la naştere. De aceea noi sărbătorim ziua de naştere, dar nu ziua concepţiei.”

Discutaţi cu orice doctor bun şi el va spune că atunci când tratează o femeie însărcinată are doi pacienţi, nu doar unul. El are mare grijă şi se preocupă nu doar de mamă, ci şi de pacientul mai mic, mai puţin vizibil, verificându-i mişcarea, poziţia, bătăile inimii.

Părere: „Nenăscutul nu este o persoană, cu viaţă plină de sens. Are doar câţiva centimetri în dimensiune şi nici măcar nu poate gândi: este mai puţin avansat decât un animal.”

Dicţionarele definesc persoana ca pe un „om”, „individ uman” sau „membru al rasei umane”. Ce face un câine să fie un câine este faptul că provine din câini. Tatăl său a fost un câine, iar mama sa a fost un câine şi, prin urmare, el este un câine. Ce face un om să fie om este faptul că el a ieşit din oameni. Tatăl şi mama sa au fost persoane umane, astfel încât el nu poate fi nimic altceva decât o persoană umană. Începutul fiecărei vieţi umane nu este un proces, ci un eveniment. Acest eveniment este concepţia [...], un punct pe axa temporală.

Noi nu trebuie să reducem problemele de viaţă şi de moarte şi drepturile fundamentale ale omului la un joc semantic în care suntem liberi să redefinim termenii. Schimbarea sensului cuvintelor nu schimbă realitatea. Conceptul de persoană este acum aproape lipsit de un ghid etic în materie de avort. Singurele întrebări obiective pe care le putem pune sunt: „Este om, adică, provine dintr-o fiinţă umană?”, „Este un individ unic din punct de vedere genetic?”, „Este viu şi în creştere?”. În cazul în care toate răspunsurile sunt da, atunci acesta este un „el” sau o „ea”, adică o persoană vie, care are drepturi şi merită protecţie.

Părere: „Orice persoană are dreptul de a alege. Ar fi nedrept să limitezi alegerea unei femei, interzicându-i avortul.”

După ce am vorbit la un liceu public, privind poziţia pro-viaţă, instructorul pro-alegere m-a dus la cantina facultăţii pentru masa de prânz. El a arătat spre o masă unde stăteau patru profesori care fumau şi a spus: „Din fericire, aceasta este ultima săptămână în care fumatul mai este permis aici. Am reuşit în cele din urmă să-i convingem pe superiori să facă sala pentru profesori de Nefumători”. Bine, am spus în mod natural: „Văd că nu sunteţi într-adevăr pro-alegere”. Cu o privire surprinsă, el a explicat: „Pentru că fumul de ţigară face rău altor persoane”. Atunci i-am răspuns: „La fel face şi avortul”.

Aproape fiecare mişcare de opresiune şi exploatare - de la sclavie, la prostituţie, la pornografie, trafic de droguri, avort - s-a etichetat pe sine ca fiind pro-alegere. De asemenea, mişcări opuse oferind compasiune şi eliberare au fost etichetate ca anti-alegere de exploatatori. Cel puţin în ceea ce priveşte prostituţia, pornografia şi drogurile, victima poate, de obicei, alege. În cazul avortului, victima nu are de ales. Ea este cea mai evidentă excepţie a societăţii la toată retorica pompoasă cu privire la dreptul de a alege şi la dreptul cuiva de a-şi trăi viaţa fără amestecul altora. Poziţia pro-alegere întotdeauna trece cu vederea dreptul victimei de a alege. Femeile nu aleg violul. Negrii nu au ales sclavia. Evreii nu au ales cuptoarele. Şi copiii nu aleg avortul.

Părere: „Sunt personal împotriva avortului, dar încă sunt pro-alegere. Este o alternativă legală şi nu avem dreptul de a o interzice cuiva. Toată lumea e liberă să creadă ce vrea, dar nu ar trebui să încerce să-şi impună părerea altora.”

Poziţia „Personal mă opun avortului, dar...” este populară printre politicienii care vor să-i facă atât pe cetăţenii pro-viaţă să îi voteze (deoarece cetăţenii pro-viaţă nu au o părerea bună despre avort), cât şi pe cei pro-alegere (pentru că nu vor face nimic pentru a restricţiona avortul). Părerea mea este că această poziţie nu e doar laşă, ci este complet ilogică.

Singurul motiv plauzibil pentru care te simţi incomod când vine vorba de avort este că ucide un copil inocent. Dacă nu, atunci nu trebuie să te simţi incomod. Dar dacă da, atunci nu numai că ar trebui să te abţii tu însuţi de la el, dar ar trebui să îi informezi şi pe alţii, care-l fac. Ar trebui să susţii legi pentru a-l restricţiona, exact din acelaşi motiv pentru care favorizezi legi pentru a restricţiona violul, molestarea copiilor şi crima.

În anii '40 un medic german putea ucide în mod legal evrei, în timp ce în America ar fi fost judecat pentru crimă. În anii '70 un medic american putea ucide în mod legal copii nenăscuţi, în timp ce în Germania, el ar fi fost judecat pentru crimă. Legile se schimbă, dar adevărul şi dreptatea nu.

click pentru citirea articolelor pe site-ul autorului...

Europolis, TVR1 Europolis, TVR1

Emisiunea „Europolis”
TVR1, 17.03.2017
Minoritatea italiană din Galaţi
 

click pentru direcţionarea către pagina TVR+

Vă invităm să vizionaţi pe site-ul TVR+ o emisiune interesantă despre italienii care s-au stabilit în oraşul nostru. În secolul al XIX-lea ei aveau o poziţie însemnată în cadrul comunităţii catolice locale şi s-au preocupat de ridicarea bisericii actuale, de aducerea şi de susţinerea preoţilor misionari franciscani. Emisiunea conţine materiale video recente despre situaţia unor clădiri vechi ale Galaţiului, între care şi fosta şcoală de băieţi din spatele bisericii catolice, care se află într-o stare avansată de degradare.

În cadrul emisiunii apare o mică surpriză cu părintele paroh Cristian Dumea cântând la vechea orgă cu tuburi şi o puteţi vedea pe doamna Doina Amabile Gheorghiu relatând cu emoţie despre botezul ei în biserica noastră.  Mulţumim realizatorilor şi echipei TVR care ne-a vizitat.


Titular: Parohia Romano-Catolică
Cont bancar BCR (Lei): RO66RNCB0141032863760001
Cont bancar BCR (Euro): RO39RNCB0141032863760002

cugetarea zilei
Istoric Parohie Preoţi Sfânta Liturghie Administrare sacramente Cateheze Ore de religie Vizite pastorale Terţiari franciscani Însoţitori în misiune FCJ Tineri şi copii Corul bisericesc Carisma franciscană Carisma ignaţiană Colecţia de articole Album foto Album video
CatolicaGalaţicatolicagalati@gmail.com Data:01.01.2015 Număr accesări:0000001