Prezentare
Contact

Articol din colecţie

împreună cu invitaţii, după Sf. Liturghie a Hramului

Profet al Celui Preaînalt
Sărbătoarea Naşterii Înaintemergătorului şi
Hramul Parohiei Romano-Catolice din Galaţi  (24 iunie 2018)

Într-o perfectă atmosferă festivă, comunitatea catolică din Galaţi a avut bucuria de a prăznui astăzi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Hramul bisericii parohiale, în sfântă comuniune cu biserica diecezană din Iaşi, unde 18 tineri şi-au depus jurămintele pentru înalta demnitate preoţească. Un început de bun augur, sub oblăduirea acestui patron spiritual.

Biserica şi-a primit oaspeţii din Muntenia şi Moldova, care împreună cu preoţii şi enoriaşii din Galaţi au fost invitaţi să privească, să contemple, să admire şi să urmeze figura luminoasă a lui Ioan, profetul dintre cele două Testamente, „proroc al Celui Preaînalt” şi „cel mai mare dintre fiii oamenilor”. Drept recunoaştere a importanţei misiunii sale, Biserica creştină stabileşte trei sărbători în cinstea acestui sfânt: 24 iunie - Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, 29 august - Tăierea capului Sfântului (martiriul său), respectiv sărbătoarea Botezului Domnului Isus Cristos în râul Iordan de către Sfântul Ioan, numit de atunci Botezătorul.

Ioan e fiul preotului Zaharia de la Templu şi al Elisabetei, verişoara Mariei, Maica lui Isus. Ioan este una din figurile centrale ale creştinismului şi islamului, predicator şi botezător pe malurile râului Iordan, înaintemergătorul, vestitorul şi botezătorul lui Isus. Despre el, însuşi Isus Cristos spune: „Adevăr vă spun, nu s-a ridicat, dintre cei născuţi din femeie, unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Mt 11,11) sau „Căci eu vă spun: nimeni dintre cei născuţi din femeie nu este mai mare decât Ioan” (Lc 7,28). Biserica creştină îl cinsteşte ca pe cel mai mare dintre sfinţi, iar Evangheliile ne prezintă destule motive în acest sens.

Evanghelia după Luca relatează că în zilele lui Irod Antipa, împăratul Iudeii, un înger îl anunţă pe dreptul Zaharia, preot din tată-n fiu şi înaintat în vârstă, pe când era în Templul Domnului pentru tămâiere, că rugăciunea i-a fost ascultată: soţia sa Elisabeta, descendentă şi ea din neam de preoţi, stearpă şi înaintată în vârstă, va naşte un copil căruia va trebui să-i dea numele Ioan. Îngerul îl vesteşte pe Zaharia astfel:

„El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umplea de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale. El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” (Lc 1,14÷17)

Despre preotul Zaharia, din grupul lui Abia, şi despre Elisabeta femeia lui, care descindea din Aron, se poate spune că „amândoi erau drepţi dinaintea lui Dumnezeu şi urmau fără abatere toate poruncile şi hotărârile Domnului” (Lc 1,5-6). Totuşi Zaharia primeşte cu neîncredere mesajul îngerului, iar îngerul îl pedepseşte făcându-l mut până în ziua în care se vor împlini toate cele spuse. Elisabeta rămâne însărcinată şi se ţine ascunsă cinci luni. După naşterea copilului, care primeşte numele de Ioan, însemnând „Dumnezeu este binevoitor”, Zaharia, fiind umplut de Duhul Sfânt, înalţă un cântec de binecuvântare şi mulţumire:

„Iar tu, copile, te vei chema profet al Celui Preaînalt, căci vei merge înaintea Domnului să-i pregăteşti calea, să-i dai poporului său cunoştinţa mântuirii, prin iertarea păcatelor, datorită îndurării duioase a Dumnezeului nostru. Mulţumită ei ne va vizita Cel Răsărit din înălţimi, să lumineze celor ce zac în întuneric şi în umbra morţii, să îndrepte paşii noştri pe calea păcii.” (Lc 1,76÷78)

Lecturile propuse pentru Liturgia Cuvântului din această zi sunt edificatoare. În Lectura I, din prorocul Isaia, aflăm că profetul este chemat de Domnul chiar din sânul matern şi înzestrat anume pentru împlinirea misiunii sale: „A făcut gura mea ca o sabie tăioasă, la umbra mâinii sale m-a adăpostit; m-a făcut ca o săgeată ascuţită şi m-a pus în tolba sa” (Is 49,2). Psalmul 138 (139) laudă perfecţiunea cunoaşterii lui Dumnezeu, care se vede în minunata alcătuire a omului şi în menirea fiecărui om chemat la existenţă: „Te laud, Doamne, pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată”. În Lectura a II-a, luată din Faptele Apostolilor, Sf. Paul vorbeşte despre împlinirea mântuirii aşteptate în persoana lui Isus Cristos şi argumentează cu mărturia smerită a lui Ioan Botezătorul: „Eu nu sunt ceea ce credeţi voi că sunt. Dar iată că vine după mine unul căruia nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor” (Fap 13,25). Lectura din Evanghelia după Sfântul Luca, care aminteşte episodul naşterii şi circumciderii lui Ioan, se încheie într-o notă care să dea de gândit: „Toţi cei care le auzeau le păstrau în inima lor, spunând: «Ce va fi oare acest copil?», pentru că mâna Domnului era cu el. [...] Copilul creştea şi se întărea în duh; el a rămas în pustiu până în ziua arătării lui înaintea lui Israel” (Lc 1,66.80).

La naşterea lui, se împlineşte profeţia lui Malahia care prevestise şi anunţase apariţia lui Ioan precum şi misiunea lui astfel: „Iată, eu trimit pe îngerul meu (vestitorul meu) înaintea feţei tale”. Deja profeţit în Scriptură ca înaintemergător al lui Mesia, Ioan este înzestrat cu puternicul caracter al lui Ilie. Într-adevăr misiunea sa se va asemăna „în duh şi în putere” cu cea a profetului Ilie, trimis să pregătească „un popor desăvârşit” pentru venirea lui Mesia. El a fost trimis de Dumnezeu să „facă drepte căile Domnului”, a fost sfinţit de harul divin chiar înainte ca ochii săi să vadă lumina.

Jacopo Carucci da Pontormo - Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (1526)

Şi cu adevărat, naşterea lui este precedată de semne. Ioan este dăruit de Dumnezeu unor părinţi înaintaţi în vârstă, iar Elisabeta era considerată ca fiind sterilă. Din cauza neîncrederii în cuvintele arhanghelului Gabriel, Zaharia amuţeşte. Ioan reacţionează la prezenţa lui Isus „tresăltând de bucurie” în sânul matern, cu ocazia vizitei Mariei la vara sa Elisabeta. „Iată - îi spune Elisabeta «plină de Duhul Sfânt» Mariei - îndată ce urechile mele au auzit glasul salutului tău, a tresăltat de bucurie pruncul în sânul meu”. Zaharia îşi recapătă graiul la naşterea pruncului Ioan. Despre copilăria şi tinereţea lui Ioan aflăm tot din Evanghelia Sfântului Luca: „Copilul creştea şi se întărea în duh”, apoi s-a izolat de lume şi „a rămas în pustiu până în ziua arătării lui înaintea lui Israel”.

Despre Ioan se poate spune că a predicat un botez al pocăinţei, întregului popor al lui Israel. Predicile şi le începe în deşertul Iudeii, în al 15-lea an de domnie a împăratului roman Tiberiu. La acea dată Ponţiu Pilat era procurator al Iudeii, Irod era tetrarh al Galileii, Filip - fratele lui Irod - era cârmuitor al Ituriei, iar arhierei erau Ana şi Caiafa. Ioan îi îndemna pe oameni să se pocăiască: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape”, iar aceştia, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. Văzând că mulţi dintre farisei şi saducei vin să se boteze, Ioan îi mustră, spunându-le să facă pocăinţă sinceră. Ei trebuie să aducă roade vrednice de pocăinţă. Despre sine, Ioan spune: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-i duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Acela are lopata în mână, îşi va curăţi cu desăvârşire aria şi îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge” (Mt 3,11.12).

Sfântul Evanghelist Marcu îi face şi un portret lui Ioan Botezătorul: „Ioan era îmbrăcat în păr de cămilă, cu o cingătoare de piele peste mijloc, şi mânca lăcuste şi miere sălbatică” (Mc 1,6). În Evanghelia Sfântului Matei, Isus afirmă că Ioan Botezătorul nu este nici o trestie clătinată de vânt, nici un om îmbrăcat în haine moi, indicând astfel caracterul neclintit şi auster al predicatorului.

Evangheliile relatează cum Ioan Botezătorul îl botează şi pe Isus, care vine la el pentru a se împlini planul lui Dumnezeu, moment în care Duhul Sfânt se pogoară asupra lui Isus ca un porumbel şi un glas din cer dă mărturie despre Isus că este Fiu preaiubit al lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul îl recunoaşte pe Isus ca fiind jertfa de împăcare a lui Dumnezeu cu omenirea cazută în păcat şi admite fără rezerve întâietatea lui Isus, în sensul precedenţei existenţiale şi al importanţei misiunii sale: „Iată Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe acela care ridică păcatele lumii!”, „El vine după mine, dar există, din veşnicie, dinainte de mine”. Şi tot Ioan Botezătorul este cel care spune mulţimilor că Mesia se află în mijlocul lor. Acest profet auster este atât de mult apreciat de către Cristos încât a fost definit „cel mai mare dintre cei născuţi din femeie”. Este ultimul dintre profeţi şi, în sens mai larg, primul mare apostol. Ioan Botezătorul face trecerea de la mentalitatea Vechiului Testament la spiritualitatea Noii Alianţe.

Biciuitor al ipocriziei şi al imoralităţii, a plătit prin martiriu rigoarea morală pe care o predica, dar o şi punea în practică fără compromis, chiar în faţa ameninţării cu moartea. Astfel Ioan Botezătorul devine prototipul călugărului şi al misionarului. Înaintea aruncării lui Ioan în temniţă, Sfântul Evanghelist Ioan relatează cum între ucenicii lui Ioan şi un iudeu s-a iscat o neînţelegere în privinţa curăţirii, pricinuită de faptul că Isus venise în acele locuri cu discipolii săi şi boteza la rândul său mulţimile, divizând astfel poporul. Ioan nu este nicidecum invidios că audienţa sa începe să se micşoreze, ba chiar se bucură deplin că mirele Cristos are parte de mireasa sa Biserica (poporul credincios). Ioan Botezătorul se autocaracterizează ca fiind „prietenul mirelui, care stă şi ascultă, se bucură mult la glasul mirelui”. El ştie că Isus vine din cer, în timp ce el e pământean, pentru că Isus grăieşte cuvintele Tatălui prin care se împarte Duh Sfânt fără de măsură. Ioan Botezătorul recunoaşte divinitatea lui Isus şi vede în activitatea lui o mărturie directă a lui Dumnezeu: „Cine primeşte mărturia lui confirmă că Dumnezeu este vrednic de crezare”. Ioan afirmă clar necesitatea de a da ascultare Fiului lui Dumnezeu pentru a fi părtaşi de viaţa şi fericirea veşnică: „Cine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne asupra lui”.

Părintele Iulian Misariu subliniază în predica sfinţiei sale că trebuie să corelăm faptele evanghelice cu viaţa noastră, după exemplul Sfântului Ioan Botezătorul, nu în sensul martiriului ci al curajului de a spune mereu adevărul, cu orice preţ. Ioan a trăit după planul lui Dumnezeu, el nu a trăit în competiţie cu nimeni, ci cu propriile lui concepţii despre viaţă. A făcut cunoscut poporului său planul lui Dumnezeu. Nu s-a compromis niciodată. A iubit lucrurile esenţiale şi a dat mărturie cu viaţa sa. Este cunoscută pericopa evanghelică privitoare la dansul Salomeei şi la cererea ei de a i se aduce capul lui Ioan Botezătorul, aflat în temniţă. Scena decapitării lui Ioan Botezătorul este descrisă în Noul Testament (Mc 6,17÷29) şi constituie tema a numeroase tablouri.

Încă din viaţă, faima lui Ioan Botezătorul era aşa de mare, relatează evangheliştii Matei şi Marcu, încât Irod ajunge să creadă că Isus este, de fapt, Ioan Botezătorul înviat din morţi care face minuni: „Ioan, acela căruia i-am tăiat capul, oare a înviat din morţi de se fac iarăşi minuni?” (Mc 6,16). Credinţa era destul de răspândită printre evrei, după cum reiese din răspunsul ucenicilor la întrebarea pusă de Isus: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” (Mt 16,13). După moarte, trupul lui Ioan Botezătorul este luat cu veneraţie de susţinătorii săi şi îngropat în localitatea Sebastia (azi în Cisiordania). Se crede că împăratul roman anticreştin Iulian Apostatul (360÷363) ar fi ars rămăşiţele lui Ioan Botezătorul şi ar fi împrăştiat cenuşa. Capul ar fi fost salvat şi dus la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia), de unde a ajuns apoi în provincia Poitou (Franţa), pe vremea regelui Pepin al III-lea (715÷768). Din trup ar mai fi rămas nearse numai un braţ şi un deget.

Deisis - mozaic deteriorat din catedrala Hagia Sophia (Istanbul)

În iconografia ortodoxă (orientală) există o icoană numită Deisis, care are în centru pe Mântuitorul ţinând Evanghelia, iar la dreapta şi la stânga pe Sfânta Fecioară Maria şi pe Sfântul Ioan Botezătorul, rugându-se împreună ca mijlocitori pentru păcatele oamenilor. Ioan Botezătorul este imaginea poporului Vechii Alianţe, iar Maria este imaginea Bisericii, ambele realităţi găsindu-şi împlinirea în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. În apusul Europei figura lui Ioan Botezătorul este deopotrivă de prezentă în arta sacră. Sfântul Francisc de Sales, episcop de Geneva în perioada frământată a Reformei Protestante, spune despre Înaintemergătorul Domnului:

„Sfântul Ioan Botezătorul e mai mult decât feciorelnic căci şi-a plimbat ochii nu pe feţele ademenitoare ale oamenilor, ci pe obiectele aspre ale deşertului; e mărturisitor căci l-a mărturisit pe Cristos înainte ca însuşi Mântuitorul să se adeverească pe sine; e predicator, căci a predicat nu numai cu vorba dar şi cu fapta, procedeu mai eficace. E doctor, căci era înţelept fără să ia învăţătura de la sursă, din Evanghelii; e martir, ceilalţi martiri au murit pentru Cristos care murise mai înainte pentru ei, dar Cristos nu murise încă pentru Ioan; este evanghelist, căci anunţă «vestea cea bună» înainte de redactarea Evangheliilor; este apostol, apostolii urmează după Cristos, pe când Ioan l-a precedat pe Cristos; e profet, căci Acela pe care profeţii îl prezic, este arătat de Ioan cu degetul; e patriarh, căci el nu aspiră după Mesia, ci chiar îl vede; e înger mai mult decât om, căci oamenii adesea au prea mult trup şi prea puţin suflet, pe când Ioan pare numai suflet”.

În predica sa, părintele Iulian Misariu a dat citire emoţionantei poezii „Există Dumnezeu” a poetului Costache Ioanid, care merită citată integral pentru frumuseţea, înţelepciunea şi mesajul ei:

„Nu, nu suntem un vis, o întâmplare,
un lut de sine însuşi frământat.
Ci ne-a zidit o Forţă creatoare,
o-nţelepciune fără de hotare.
Există Dumnezeu cu-adevărat !

Nu, nu suntem jivine-ntunecate,
gonite de un bici ne’nduplecat.
Ci noi avem un duh şi-o libertate
Şi-o inimă ce pentru ceruri bate.
Există Dumnezeu cu-adevărat !

N-ar fi simţit în veci de veci ţărâna
Surâsul unui crin imaculat,
de n-ar fi-ntins Atotstăpânul mâna
să umple-n noi de simţământ fântâna.
Există Dumnezeu cu-adevărat !

Avem cu noi Scriptura ca dovadă,
avem minuni şi semne ne’ncetat.
Iar cine vrea pe Dumnezeu sa-L vadă
să stea în faţa Lui pe baricadă !
Există Dumnezeu cu-adevărat !

Nu-i calea noastră veşnic însorită,
nu-i viaţa totdeauna un palat.
Dar o trăim, căci merită trăită,
când, peste lumea asta mărginită,
Există Dumnezeu cu-adevărat !

Nu, nu suntem neant ! Ce fericire !
Supremul adevăr S-a revelat.
Isus e-n noi, lumină şi iubire.
Iar moartea e un zbor spre nemurire.
Există Dumnezeu ! Ce minunat !”

La sărbătoarea hramului bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, creştinii din Galaţi alături de oaspeţii veniţi din Ploscuţeni, Pârâul Rece, Huşi, Brăila, Bacău, s-au ospătat împreună la Masa Sfântă cu Trupul şi Sângele lui Isus, într-o perfectă comuniune de spirit, credinţă şi evlavie, bucuroşi fiind că au prăznuit şi anul acesta Naşterea marelui sfânt. Întăriţi la Ospăţul Mielului, păstorii şi poporul credincios au cântat împreună „O, Sfinte Ioane”. La încheierea solemnităţii liturgice, creştinii s-au rugat în comun după intenţia Sfântului Părinte, Papa Francisc I, un „Tatăl nostru”, un „Bucură-te Marie” şi un „Slavă Tatălui”, iar apoi au primit bucuroşi Binecuvântarea însoţită de Indulgenţa plenară, după rânduiala Sfintei Biserici Catolice la celebrarea Hramului.

Pentru a da şi mai mult conţinut sărbătorii de astăzi, merită amintit un citat din cartea „Sanctoral Festiv şi Ferial” a părintelui Petru Albert (OFM Conv): „Mai mult decât oricând, e nevoie de Ioan Botezătorul care să dea omului sensul spiritualităţii şi al eternului. Vai de noi dacă lipseşte glasul care să strige: Primiţi-l pe Cristos în mijlocul societăţii voastre! Şi vai, vai, de trei ori vai, dacă acest glas nu este ascultat! Pământescul îi face pe prea mulţi greoi la pricepere, abulici şi neîncrezători. Însă noroc - spus mai creştineşte - har Domnului că vocea lui Ioan Botezătorul sună, răsună şi astăzi prin glasul Bisericii făcând priză în suflete; Suflete al meu, numără-te printre sufletele norocoase care-s receptive la glasul lui Ioan!” (pp. 149-150).

Se cuvine să aducem mulţumiri păstorilor de la parohia franciscană „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galaţi, părintelui paroh Cristian Dumea şi părinţilor vicari Fabian Iacob, Cristian Pal şi Iosif Diac, care s-au străduit deopotrivă pentru ca această sărbătoare să fie prăznuită în cele mai bune condiţii. Bucuria deschiderii sufletelor spre adevăr şi credinţă, creştinii prezenţi azi nu o vor uita multă vreme. Aşa să ne ajute Dumnezeu !

Cezarina Adamescu

[24.06.2018]

Istoric Parohie Preoţi Sfânta Liturghie Administrare sacramente Cateheze Ore de religie Vizite pastorale Terţiari franciscani Însoţitori în misiune FCJ Tineri şi copii Corul bisericesc Îndurarea Divină Regina Cerului Viaţă de credinţă Carisma franciscană Carisma ignaţiană Colecţia de articole Evenimente Album foto Album video Biserica parohială Filiala Folteşti
CatolicaGalaţicatolicagalati@gmail.com Data:01.01.2015 Număr accesări:0000001