CatolicaGalaţi - Însoţitori în misiune FCJ
Prezentare
Contact

Însoţitori în misiune FCJ

ÎMPREUNĂ CU SURORILE FCJ ÎN ÎNSOŢIREA SPIRITUALĂ

Însoţitorii în Misiune (CiM) sunt creştini care se simt atraşi să trăiască spiritualitatea Societăţii FCJ în viaţa lor şi exprimă acest angajament prin formarea de grupuri. Membrii CiM care împărtăşesc spiritualitatea acestei Congregaţii caută să adâncească angajamentul botezului lor, fiind persoane care doresc să fie mesageri ai Veştii celei Bune. Angajarea lor este exprimată prin următoarele ţeluri:

insigna Însoţitorilor în Misiune FCJ

Însoţitorii în Misiune colaborează cu Surorile FCJ în îmbogăţirea şi împărtăşirea credinţei catolice, prin dobândirea capacităţii de reflecţie şi discernământ în trăirea vieţii cotidiene. Experimentează în acest fel noi mijloace de comuniune în cadrul parohiei, în sensul de a nu priva pe nimeni şi în niciun fel de iubirea şi compasiunea creştină.

În demersul lor de a fi Însoţitori în Misiune, de a se desăvârşi spiritual, de a se ocupa de aproapele lor, membrii grupului trebuie să dovedească capacitatea de a fi ei înşişi „aproapele” pentru celălalt, un mărturisitor activ de speranţă şi de bucurie. Ei îşi propun să cultive, aşa cum ne invită Sfântul Părinte acea cultură a întâlnirii umane a angajării în îngrijirea fragilităţii persoanelor nevoiaşe, singure, în vârstă, suferinde, a tinerilor dezorientaţi şi a copiilor lipsiţi de îngrijire, transmiţând prin slujirea lor iubirea, blândeţea şi duioşia milostivirii lui Dumnezeu.

În parohia noastră activează un grup format din 9 membri CiM, din care 3 au depus angajamentul lor în anul 2010, reînnoit în 2015 pentru următorii şase ani, precum şi alţi 6 membri care au depus angajamentul lor în 2015, cu toţii activând după puterile lor şi uniţi într-un program de formare, sub îndrumarea şi cu sprijinul Surorilor Societăţii FCJ şi al părinţilor comunităţii parohiale.

Ionel Gheorghiu, CiM


DESACRALIZAREA PERSOANEI ÎN SOCIETATEA TEHNOLOGIEI VIDEO

„Din obişnuinţă nu mai înfruntăm răul şi permitem ca lucrurile să meargă aşa cum merg, sau aşa cum au decis unii că trebuie să meargă... Să sfidăm obişnuinţa, să deschidem bine ochii şi urechile şi mai ales inima, pentru a ne lăsa mişcaţi de ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi de strigătul cuvântului viu şi eficace al Celui Înviat.”

(„Gaudete et exsultate”, n.137)

Prin religie existenţa persoanei capătă un sens în lume. Prin ea fiinţa umană se orientează în viaţă, se călăuzeşte în lumea prezentă, descoperă şi înţelege fapte şi întâmplări care se petrec şi se vor petrece în viitor. Religia împlineşte şi o funcţie comunitară prin faptul că reglementează relaţiile dintre oameni, în baza moralei şi puterii sale simbolice. Dintotdeauna ea a configurat universul de valori al comunităţilor omeneşti, dând o semnificaţie mai profundă tuturor valorilor fundamentale precum adevărul, binele, frumosul, etc.

iluzia fericirii: excesul de tehnologie

Noţiunea de sacru defineşte acea atmosferă sau climat care învăluie toate elementele, persoanele, lucrurile, întâmplările care alcătuiesc o religie. Omul religios simte că trăieşte şi se împlineşte pe deplin în măsura participării sale la sacru. „Pragul” sacrului separă lumea vieţii religioase de lumea vieţii obişnuite. Este în sine aceeaşi lume, însă trăită în mod diferit.

Se vorbeşte tot mai mult în Biserica Catolică despre o spiritualitate creştină în toate aspectele vieţii sociale. În acest sens, Papa Francisc în recentele sale exortaţii apostolice se referă: în Evangelii gaudium (2013) la o spiritualitate a misiunii; în Laudato si (2015) la o spiritualitate ecologică; în Amoris laetitia (2016) la o spiritualitate a vieţii familiale; în Gaudete et exsultate (2018) - din care text vom cita - la o chemare ardentă la sfinţenie în lumea contemporană împotriva curentului actual, răspunzând prin fidelitate evanghelică, prin vigilenţă şi discernământ.

Prin participarea la actul sacral, omul credincios dobândeşte identitate, sentimentul demnităţii, eficacitatea acţiunii concrete şi depăşirea condiţiei sale vremelnice, adică perenitate. Religiozitatea, sacrul, se întemeiază în mod esenţial pe relaţia cu Dumnezeu. Dorinţa omului religios de a trăi sacralitatea vieţii concordă cu dorinţa firească de a se situa în realitatea de zi cu zi, de a nu se lăsa paralizat de relativitatea fără de sfârşit a „experienţelor” pur subiective, ci de a trăi într-o lume cu adevărat reală şi eficientă, iar nu într-o continuă iluzie. Însă...

„Lumea ne propune contrariul: distracţia, satisfacţia, distragerea, recreerea şi ne spune că asta e ceea ce face viaţa bună. Mondenul ignoră, priveşte în altă parte atunci când există probleme de durere în familie sau în jurul lui... Se dedică multe energii pentru a scăpa din situaţiile în care se face prezentă suferinţa, crezând că este posibil să se disimuleze realitatea, unde niciodată, niciodată nu poate lipsi crucea.”  (Gaudete et exsultate, n.75)

Distrugerea spaţiului sacru din viaţa omului înseamnă întoarcerea la haos, determinată de pierderea reperului fundamental al existenţei. Viaţa în credinţă necesită o temperare a simţurilor omeneşti şi nu o incitare a lor, eliberarea minţii, a cugetării, de orice influenţe nocive, în scopul adâncirii experienţei profund spirituale. Relaţia cu Dumnezeu ne cere o acţiune personală, ne cere un timp al răbdării, al liniştii sufleteşti, al meditaţiei.

debusolaţi prin inflaţia de ştiri fabricate ce nu reflectă realitatea

Sfântul Părinte arată că „noutăţile continue ale instrumentelor tehnologice, atracţia călătoriilor, nenumăratele oferte de consum, uneori nu lasă spaţii goale în care să răsune glasul lui Dumnezeu. Totul se umple de cuvinte, de plăceri epidermice şi de zgomote la o viteză tot mai mare. Acolo nu domneşte bucuria, ci insatisfacţia celui care nu ştie pentru ce anume trăieşte” (Gaudete et exsultate, n.29).

Cultura modernă, prin forţa tehnologiei video atât de răspândită, este însoţită şi de o ideologie nihilistă ce determină adesea o transformare profundă în conştiinţa fiecărei persoane, pe care o întunecă şi o ameţeşte prin bombardamentul informaţiilor de tot felul, prin „fantasmele” de pe ecrane, printr-un limbaj îndoielnic ce ajunge să facă să dispară discernământul, făcând loc acceptării pasive a sugestiilor sau soluţiilor induse subliminal. Sfântul Părinte ne atenţionează:

„Aceleaşi instrumente de distracţie care invadează viaţa actuală ne fac să absolutizăm şi timpul liber, în care putem folosi fără limite acele dispozitive care ne oferă distracţie şi plăceri efemere. Drept consecinţă misiunea are de suferit din aceasta, angajarea slăbeşte, slujirea generoasă şi disponibilă începe să se reducă. Asta denaturează experienţa spirituală.”  (Gaudete et exsultate, n.30)

Ieşirea din acest „bruiaj” mediatic nu se poate face fără exersarea de către fiecare persoană a discernământului. Numai printr-o înrădăcinare spirituală în tradiţia plină de valori a civilizaţiei şi culturii noastre naţionale, numai prin „hrănirea” sufletească cu marile opere universale, numai prin receptarea gândirii marilor minţi ale omenirii se poate construi „antidotul” la dezinformarea, la vulgaritatea şi la haosul de idei instalate diurn pe canalele mass-media.

Dominaţia senzaţionalului, a „făcăturilor”, a nimicurilor, a banalităţilor şi nulităţilor de tot felul în detrimentul aspectelor importante ale vieţii, conduce mintea omului la o gândire tot mai puţin critică, la deschiderea la „experienţe” ce caută cu uşurinţă şi cu aviditate plăcerea sau euforia. Deschiderea porţilor subconştientului face ca video-auditorii să piardă legătura cu realitatea, trecută firesc printr-un proces de conştiinţă. Mai cu seamă la copii şi tineret, ea favorizează dezvoltarea unei labilităţi mentale în faţa imaginilor prefabricate, la apariţia unei dezordini în gândire şi, deseori, la tulburări de personalitate.

moda dependenţei de dispozitivele cu ecran

Din păcate, aceste canale informative au dobândit practic puterea de a construi sau reconfigura, în cele mai multe cazuri, conştiinţa noastră şi proiectul de viaţă al persoanei. Forţa lor de convingere îi motivează adeseori pe oameni în acţiuni şi comportamente sociale şi personale, ce ajung să fie apreciate ca fiind valoroase şi demne de a fi urmate. Oamenii îşi explică lumea sau îşi configurează orizontul de cunoaştere, valoric şi etic, tot mai puţin prin intermediul credinţei religioase, dar într-o măsură tot mai mare prin mesajele şi „experienţele” produselor vizionate.

Efectele educaţionale, informaţionale sau de orientare ale mijloacelor de comunicare în masă devin atât de puternice, încât omului zilelor noastre îi vine tot mai greu să se despartă de ele, manifestând o puternică dependenţă de acestea. Cu cât nesiguranţa vieţii şi nevoia de echilibru psihic sporesc, cu atât omul contemporan este mai uşor de sugestionat şi de captivat de aceste surse de influenţă. Şi atunci puţin mai interesează dacă ele prezintă „fake news” sau aşa-zise ştiri privind „statul paralel”, iar minciuna se instituie ca o stare de normalitate care dă siguranţă şi autoritate, ştie şi controlează totul.

„Şi consumul de informaţie superficială şi formele de comunicare rapidă şi virtuală pot să fie un factor de buimăceală care ne ia tot timpul şi ne îndepărtează de trupul suferind al fraţilor.”  (Gaudete et exsultate, n.108)

Falsurile profunde ale videoclipurilor, produse cu mijloace de inteligenţă artificială, au de asemenea un potenţial distructiv foarte mare. Există un apetit al publicului pentru acest gen de imagini non-autentice greu detectabile, pentru că ele par să aibă mai multă greutate decât cuvintele scrise sau vorbite. Când citim ceva, gândim în acelaşi timp, dar când privim un videoclip suntem pătrunşi de o stare emoţională şi ne aflăm într-o receptare pasivă. Auzim rostită adesea în mass-media afirmaţia că „o imagine face (adică impresionează, convinge, valorează) mai mult decât o mie de cuvinte”. În acest caz, dacă imaginea e măsluită... atunci ea poate face rău mai mult decât o mie de cuvinte.

Toate acestea ne aduc în situaţia de a trăi zilnic într-o stare de instabilitate şi de relativism al vieţii, generată de atmosfera lumii înconjurătoare. „De fapt, viaţa actuală oferă enorme posibilităţi de acţiune şi de distragere şi lumea le prezintă ca şi cum ar fi valabile şi bune” (Gaudete et exsultate, n.167).

„Minciuna stă cu regele la masă...” (Alexandru Vlahuţă)

În plus, în societatea actuală a devenit un lucru obişnuit, aproape banal, a se vorbi şi a se prezenta, uneori spectaculos, faptele de corupţie atât de frecvente. Mass-media comercială se întrece în a prezenta şi dezvălui „situaţii-bombă” cât mai şocante, interesând mai mult „ratingul”, pitorescul, ineditul şi grotescul revelaţiilor televizate, şi mai puţin fondul grav şi nociv al fenomenului corupţiei. Excesul prezentării acestor fapte negative, al portretelor de corupători, are ca efect banalizarea şi considerarea fenomenului ca obişnuit al vieţii cotidiene, conducând la pierderea sensibilităţii naturale şi a unei atitudini sincere de respingere.

„Corupţia spirituală este mai rea decât căderea unui păcătos, pentru că este vorba despre o orbire comodă şi autosuficientă unde, până la urmă, totul pare permis: înşelarea, calomnia, egoismul şi atâtea forme subtile de autoreferenţialitate, pentru că şi Satana însuşi se preface că este un înger al luminii (2Cor 11,14).”  (Gaudete et exsultate, n.165)

Asistăm astfel, zilnic, la o evoluţie fonică şi vizuală redusă la zgomot, moderatorii şi actorii prezentaţi video consumându-şi energia activ şi deviant, promovând glasul tunător, gesticulaţia amplificată, însoţită uneori de un limbaj aluziv falic, plin de expresii vulgare. Suntem martori la drama limbii române, a cuvintelor care ar trebui să exprime în fapt gânduri verbalizate, la propagarea limbajului „lumesc”, a unui limbaj al frustării, al neplăcerii personale, al vulgarităţii, totul după tiparul „lumesc” al mahalalei.

Suntem constrânşi - prin aceleaşi mijloace video - să aruncăm o privire dezgustătoare asupra societăţii din perspectiva ratingului scandalurilor, al bătăilor cu topoare, cu săbii, cu iatagane, cu bâte de baseball, reluate de zeci de ori pe zi în jurnalele de actualităţi, procedeu de comunicare contraproductiv, lipsit de educaţie şi de cultură, nemaivorbind de acea decenţă spirituală în care am fost crescuţi: „de a scoate lucruri bune din visteria bună a inimii” (cf. Lc 6,45).

La Sf. Liturghie transmisă din Casa Sf. Marta din Vatican în data de 18 iunie 2018, Papa Francisc a atras atenţia asupra seducţiei scandalului în general şi a puterii sale de distrugere prin acel aspect al comunicării bazate pe fals sau pe calomnie: „Dacă se vrea distrugerea unei persoane, se începe de la comunicare: vorbirea de rău, calomnia, punerea în circulaţie a vorbelor despre scandal. A comunica scandaluri este un fapt care prezintă o seducţie enormă, o mare seducţie. Ştirile pozitive nu sunt seducătoare. În acest fel comunicarea creşte, iar persoana aceea, instituţia aceea, ţara aceea ajunge în ruină. Nu se judecă persoanele la sfârşit. Se judecă ruinarea persoanelor sau a instituţiilor, pentru că nu se pot apăra... Este o oroare, dar una care se întâmplă în societăţi, în persoane şi în atâtea ţări. Primul pas este controlul comunicării şi, după aceea, judecata şi moartea...” (Vatican news, 18 iunie 2018).

invitaţie la spectacolul gratuit al naturii

Într-o societate care devine tot mai mult dependentă de imagine, de sunet, de trăiri virtuale, de realităţi artificiale sau de adevăruri superficiale, confuze, străbătute deseori de cruzime, mass-media difuzează zilnic un stil de mass-mediocritate, încurajată de dorinţa deşartă de „spectaculos”, pe gustul unei anumite părţi a publicului. Acceptarea acestui gen de abordare toxică, nocivă a subiectelor conduce în familiile noastre la pătrunderea cu uşurinţă a tot mai multă dezinformare, manipulare şi vulgaritate, adânceşte ignoranţa, reaua credinţă, ura şi pesimismul vieţii.

„Nu vorbesc despre bucuria consumistică şi individualistă aşa de prezentă în unele experienţe culturale de astăzi. De fapt, consumismul nu face decât să îngreuneze inima, poate să ofere plăceri ocazionale şi trecătoare, dar nu bucurie.”  (Gaudete et exsultate, n.128)

Reţelele de socializare, permise a fi instituite şi regizate de maeştrii manipulării economice, politice, culturale sau religioase, devin oficine ale lipsei de libertate a omului epocii actuale. Realitatea vieţii apare astfel tot mai devoalată, demistificată, lumea nu mai poate avea şi enigme, toate fiind „elucidate” pe internet, pe facebook, exprimând lipsă de respect pentru adevăr şi valori, pentru personalităţile culturii, pentru o societate ce trebuie să rămână aşezată pe temelia eticii sociale.

Se poate deja constata o stare negativă, de criticism generalizat, de lipsă de consideraţie, de cădere într-un vulgar hedonism, de o autosuficenţă penibilă, mai ales prezentă în rândul tinerei generaţii. Priceperea reală şi competenţa tehnică a acesteia în ce priveşte „uneltele” informaţionale curente, nu pot acoperi o insuficienţă existenţială şi spirituală deseori observată.

„Toţi, dar în special tinerii, sunt expuşi unei hărţuieli psihice constante. Este posibil să se navigheze pe două sau trei ecrane concomitent şi să se interacţioneze în acelaşi timp în diferite scenarii virtuale. Fără înţelepciunea discernământului putem să ne transformăm cu uşurinţă în păpuşi la bunul plac al tendinţelor momentului.”  (Gaudete et exsultate, n.167)

Este evident că mijloacele mass-media, asemenea religiei, lucrează preponderant cu simboluri, informaţii, idei, opinii, imagini şi mesaje. Ambele joacă un rol foarte important în orizontul de gândire, de comunicare şi de comportament social. Atât Biserica, cât şi mijloacele de comunicare laice sunt chemate să transmită mesaje ce cheamă la o existenţă mai înaltă, la depăşirea cotidianului, a profanului. Biserica proclamă transfigurarea vieţii prin cultivarea dimensiunii ei spirituale, pe când acea tehnologie a evadării în imaginarul şi în falsitatea adevărului vieţii amăgeşte cu o viziune a existenţei privită exclusiv într-un mod senzitiv şi predilect material.

biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” din Pătrăuţi, ctitorie a lui Ştefan cel Mare (1487)

Experienţa creştină este, prin excelenţă, una simbolică şi nu imaginară. Nu imaginile sunt acelea care domină preocuparea creştinului, ci Cuvântul Evangheliei şi al rugăciunii. Imaginile, icoanele, statuile, sau frescele bisericilor au, într-adevăr, o valoare de simbol, dar conduc mintea dincolo de ele, către Lumea de Sus.

Mijloacele de comunicare devenite tot mai perfecţionate fac, adesea, ca mintea umană să devină dependentă de imaginile concret reprezentate, cu aparenţa lor de suprafaţă, inhibând astfel gândirea profundă, deşteptând cu intensitate dorinţe şi acţiuni fără nicio profunzime. Dominată de fascinaţia acestora, relaţia persoanelor cu religia de apartenenţă devine din ce în ce mai slabă, mai superficială, părând la un moment dat să nu mai corespundă orizontului de aşteptare creştin.

„Şi creştinii pot să participe la reţele de violenţă verbală prin internet şi diferitele domenii sau spaţii de interschimb digital. Chiar şi în mijloacele de comunicare catolice se pot depăşi limitele, se tolerează defăimarea şi calomnia şi par excluse orice etică şi orice respect faţă de bunul nume al celuilalt... Astfel are loc un dualism periculos, pentru că în aceste reţele se spun lucruri care n-ar fi tolerabile în viaţa publică şi se încearcă să se compenseze propriile insatisfacţii descărcând cu furie dorinţele de răzbunare... Acolo se manifestă fără nici un control că limba este «lumea răului» şi ea «aprinde cursul existenţei după ce a fost aprinsă de Gheenă» (Iac 3,6).”  (Gaudete et exsultate, n.115)

Asistăm la substituirea vieţii purtată în dreapta credinţă, cu un alt mod de viaţă, cu un orizont de valori şi de „credinţă” străin, ce introduce persoana pe un traiect imaginar, care inundă sufletul cu un conţinut de viaţă ireal şi fantezist. Vizionarea sistematică a produselor video în majoritate artificiale, deseori vădit nocive, slăbeşte propriile puteri sufleteşti, pasivizează, leneveşte voinţa, slăbeşte motivaţia, însingurează şi, în esenţă, îndepărtează fiinţa umană de divinitate, de aproapele său şi de tot ce presupune o viaţă naturală. Omul modern, deşi nu consideră în mod conştient lumea video drept ceva absolut sau ca o realitatea sacră, pare că se raportează la ea ca şi cum astfel ar sta lucrurile, deşi fiind întrebat recunoaşte că, în mare parte, totul este doar o ficţiune.

Tehnologia virtuală reuşeşte, din păcate, mai mult decât oricare alt mijloc profan, să „astâmpere” setea de religios, nevoia unui reper, al unui centru absolut. În realitate, ea ar trebui percepută ca un mijloc de cultură, de informare, de iniţiere ştiinţifică, de divertisment, ş.a.m.d. O pseudo-educaţie mediatică care se asociază jocului de interese economice şi de putere socială operează o transformare esenţială în mentalitatea şi comportamentul oamenilor. De aceea, tehnicile de comunicare, care sunt urmărite fără discernământ, conduc treptat la însingurarea persoanei, la un egocentrism „informatizat” generator de ranchiună, la contestare permanentă şi anarhie comportamentală.

„Consumismul hedonist ne poate juca o lovitură urâtă, pentru că în obsesia de a ne distra ajungem să fim concentraţi excesiv asupra noastră, asupra drepturilor noastre şi la exasperarea de a avea timp pentru a ne bucura de viaţă. Va fi greu să ne angajăm şi să dedicăm energii pentru a da o mână de ajutor celui care se simte rău dacă nu cultivăm o anumită austeritate, dacă nu luptăm împotriva acestei febre, pe care ne-o impune societatea consumurilor pentru a ne vinde lucruri, şi care ne transformă în săraci nesatisfăcuţi care vor să aibă totul şi să încerce totul.”  (Gaudete et exsultate, n.108)

un zâmbet şi o încurajare de la Papa Francisc

În calitate de creştini suntem convinşi că, ontologic, există în firea noastră structuri ale minţii şi sufletului, care sădite în noi ne creează nevoia de a crede, de a ne raporta religios la o realitate care transcende lumea şi viaţa cotidiană. În adâncul sufletului nostru nu putem accepta, nu putem înţelege lumea şi existenţa fără un dat absolut, fără o confirmare şi o călăuzire a tuturor celor văzute şi nevăzute de o forţă atotputernică. Este acea chemare tainică pe care o nutreşte „vasul” sufletului nostru.

În această postură putem oare percepe mulţimea produselor audio-video ca pe o cale de trecere dinspre lumea obişnuită către o realitate „model” de ordin mai înalt, care să devină reperul pentru viaţă, pentru comportamentul şi identitatea noastră? Suntem dispuşi să ne cufundăm în trăirile „închipuite” stârnite de mijloacele tehnologiei actuale, renunţând la viaţa firească, la simplele şi naturalele bucurii ale relaţiilor sociale şi familiale? Abordând actul vizionării fără niciun discernământ şi cu atitudinea indusă de un asemenea tip de mass-media, mai putem noi oare socoti aceasta un aport de creştere la adevărata spiritualitate?

Toleranţa peste limite a unei societăţii „democratice” care, fără a ne cere să părăsim credinţa religioasă, prin diversele sale mijloace de comunicare ne sugerează cum trebuie să fim şi ce trebuie să facem, subminează viaţa golind-o de conţinutul profund al credinţei (care ne rămâne totuşi cu numele, ca un ambalaj inutil). Menţinerea în afara „vârtejului” în care este prinsă actuala lume, păzirea minţii de contaminarea cu „viruşii” mediatici depinde numai de trăirea fermă a credinţei noastre creştine. Singurul răspuns la răspândirea fără precedent a „culturii nihilismului”, a relativismului, a lumii fanteziste şi iluzorii, este acela al apărării ferme a culturii credinţei. Iar celor care promovează în spaţiul public un model opus exemplului pozitiv, reperului conştiinţei drepte, celor „analfabeţi cultural” care stâlcesc şi degradează spiritul limbii române, să li se amintească cuvintele scriitorului şi filozofului român Petre Pandrea (1904÷1968), că „sunt de o incultură enciclopedică” !

„Suntem liberi, cu libertatea lui Isus, însă El ne cheamă să examinăm ceea ce este înăuntrul nostru - dorinţe, nelinişti, temeri, aşteptări - precum şi tot ceea ce se întâmplă în afara noastră - „semnele timpurilor” - pentru a recunoaşte căile libertăţii depline: «cercetaţi toate: păstraţi ceea ce este bun !» (1Tes 5,21).”  (Gaudete et exsultate, n.168)

Ionel Gheorghiu

Istoric Parohie Preoţi Sfânta Liturghie Administrare sacramente Cateheze Ore de religie Vizite pastorale Terţiari franciscani Însoţitori în misiune FCJ Tineri şi copii Corul bisericesc Îndurarea Divină Regina Cerului Viaţă de credinţă Carisma franciscană Carisma ignaţiană Colecţia de articole Evenimente Album foto Album video Biserica parohială Filiala Folteşti
CatolicaGalaţicatolicagalati@gmail.com Data:01.01.2015 Număr accesări:0000001