Prezentare
Contact

Istoric

PREZENŢĂ CATOLICĂ SECULARĂ LA GALAŢI

Biserica Romano-Catolică din Galaţi

Se crede că „târgul” Galaţi a luat fiinţă la începutul secolului al XV-lea, aşezarea ajungând la sfârşitul secolului principalul port al Ţării Moldovei şi cel mai însemnat centru economic din acest colţ de ţară. Aici se formează treptat o piaţă variată de mărfuri, solicitate atât în interiorul ţării cât şi afară, constând în peşte, cereale, vite, oi, vin, lemn ş.a. Portul de la Dunăre ajunge în scurt timp la un nivel de prosperitate economică care va determina dezvoltarea structurilor de organizare socială şi civică.

La început a existat o piaţă de mărfuri în interiorul localităţii, pe locul cunoscut mai târziu sub numele de „Piaţa Veche”. În jurul acestei pieţe se înfiripă primele activităţi comerciale, prin stabilirea de prăvălii administrate de biserici şi mănăstiri, cu negustori şi meseriaşi.

Printre aşezămintele locului se află şi o biserică catolică cu cimitirul ei, menţionată de episcopul misionar Marco Bandini: „această biserică este aşezată într-un loc foarte bun şi foarte prielnic, lângă piaţă”. Şi în relatarea din anul 1622 a misionarului Francesco Pastis de Candia este semnalată existenţa acestei biserici („Galazzi, una chiesa”), dar şi prezenţa unei comunităţi formate din negustori italieni. Misionari ca Paolo Bonici, Battista del Monte, Luigi Bevilacqua, Vito Piluzio şi numeroşi alţi călători notează în relatările lor importanţa portului Galaţi, loc în care sosesc corăbii din toate părţile. Dimitrie Cantemir considera la vremea respectivă că Galaţiul „este cel mai vestit port comercial de pe toată Dunărea”.

Existenţa unei biserici catolice la Galaţi este o bună dovadă a activităţii îndelungate a misionarilor franciscani. Prima atestare oficială a prezenţei acestui ordin catolic pe teritoriul Ţării Moldovei este în documentul pontifical „Cum hora undecima” din 11 iunie 1239. Între anii 1239 şi 1623 preoţii franciscani şi-au exercitat neîntrerupt apostolatul în acest teritoriu, fiind singurii păstori sufleteşti ai creştinilor catolici trăitori aici. Activitatea laborioasă a misionarilor franciscani, despre care ne dau mărturie numeroase documente istorice, a avut o importantă contribuţie social-spirituală la consolidarea principatului moldav în general, dar şi a târgului Galaţi în particular, ca aşezare urbană şi civică în devenire.

placa funerară a mormântului părintelui Daniel Pietrobono

Revenind la biserica aşezată lângă piaţa târgului, nu departe de malul Dunării, la 24 aprilie 1630 misionarul Paolo Bonici comunica la Roma că în localitate era o „biată bisericuţă”, pe care dorea să o refacă. La 20 iulie 1631 obţine încuviinţarea domnitorului Moise Movilă, dar reîntors în târg constată că pârcălabul („il capitano della cittá”) şi locuitorii („gli scismatici”) îl împiedică să reconstruiască biserica „fiindcă nu voiau să facă una nouă”. Biserica va fi totuşi înălţată, astfel încât un alt călător, Niccolo Barsi, trecând prin Moldova în anii 1633 şi 1639, remarcă la Galaţi o bisericuţă („una chiesola”), iar un alt pelerin aminteşte că biserica este făcută din lemn, acoperită cu şindrilă şi paie, ca toate celelalte biserici. Episcopul Bandini completează ştirea cu amănuntele că biserica era făcută din chirpici, acoperită cu stuf şi fără clopote, având numai două clopoţele şi obiecte de cult şi odăjdii uzate. Tot acest misionar, aflat în acei ani la Galaţi, intervine categoric pentru stăvilirea dorinţei unor negustori şi meşteşugari de a-şi construi dughene pe locul cimitirului catolic de lângă piaţă, în scopuri de comerţ.

Vitregia vremurilor face ca mai târziu, în 1663, un alt misionar sosit în târg, Antonio Rossi da Mondaino, să constate că biserica nu mai avea preot de cinci ani şi că era ca „un grajd, fiind toată arsă de duşmani, nu avea nici cruce şi era acoperită cu paie, ca o colibă”. Cu ajutoare primite din Italia, Rossi a restaurat biserica şi casa preotului, cu toate greutăţile făcute de localnici şi de turci. Tot prin grija lui Rossi, începe să funcţioneze o şcoală pe lângă biserică. În anul 1672 misionarul Rossi e nevoit să fugă din localitate, din cauza războiului început de turci şi a tiraniei domnitorului Moldovei, „care ridică din biserică totul” şi îl persecută. După câţiva ani, preotul Giovanni Battista del Monte, ajuns la Galaţi, se îngrijeşte de biserică, acoperind-o cu ţiglă ca la italieni („all'italiana”). Pe lângă biserică exista şi o locuinţă cu cele necesare pentru viaţa unui preot.

Spre sfârşitul secolului biserica era în aceeaşi stare bună, fiind susţinută de bogaţii negustori catolici. În iulie 1682 ea avea în stăpânirea sa trei vii. Luigi Bevilacqua arată în relatarea sa din 17 mai 1700 că cele trei vii dădeau un vin foarte bun, ce se vindea cu câştig. În 1745 viile erau distruse, biserica mai având în stăpânire doar terenul. Produsele acestor domenii, ca şi cele ţărăneşti sau mãrfurile meşteşugarilor, se vindeau în piaţa târgului cu preţuri la îndemâna oricui. Misionarul Vito Piluzio, care vizitează deseori Galaţiul, notează la 14 decembrie 1688 că „viaţa este ieftină” („il vivere e buon mercato”). În jurul pieţii târgului se găseau o mulţime de prăvălii stăpânite de biserici şi mănăstiri, negustori şi meseriaşi. Printre acestea se afla şi biserica catolică, care în 1670 avea şapte prăvălii. Până şi preotul Benedetto da Cortona se ocupa cu negoţul prin 1688, când vindea vin, grâu şi fân în cimitirul bisericii, unde-şi ridicase o dugheană.

portul Galaţi, gravură de epocă

Toţi misionarii notează în relatările lor importanţa portului Galaţi pentru desfăşurarea comerţului pe apă. Preotul Antonio Angelini relata într-o scrisoare că Galaţiul este „locul de întâlnire al negustorilor catolici din toate părţile”. Târgul cuprindea ca părţi centrale piaţa comercială (adică Piaţa Veche) şi zonele adiacente bisericilor Mavromol şi Precista. Zona locuită ţinea de la marginea Râpei până spre Dunăre, valea fiind ocupată de magazii şi de mici ateliere navale. Se estimează că la mijlocul secolului al XVII-lea populaţia nu depăşea 3000 de locuitori. Cele cca. 300 de case erau locuite de câţiva boieri spătari (cluceri, hatmani, pitari şi pahamici), apoi de mari şi mici negustori, de meşteşugari, agricultori şi servitori. Statisticile privind populaţia de confesiune catolică apreciază că în 1630 erau 16 case, după un an ajunseseră la 20, mai târziu în 1650 erau 40 de familii, iar în 1663 existau 126 de „suflete”. Deşi numărul acestei populaţii era fluctuant, ea reprezenta o prezenţă permanentă în compoziţia demografică a localităţii.

Misionarii franciscani prezenţi pe aceste meleaguri au fost cei care, prin viaţa şi activitatea lor, au încercat şi au reuşit să apropie mai mult Apusul de Răsărit, făcându-se purtători ai mesajului de „Pace şi Bine” („Pace e Bene”). Activând într-o perioadă istorică vitregă, ei s-au bucurat totuşi de respectul unora dintre domnitorii Moldovei. Misionarii au desfăşurat în tăcere şi cu dăruire apostolatul lor, promovând valorile culturii apusene şi o spiritualitate autentică, trăind departe de Roma dar cu ea în inimă.

Viaţa catolică a continuat cu multe perioade de regres, după cum erau vicisitudinile timpului prin care trecea Ţara Moldovei. Războaiele frecvente şi tirania internă au avut consecinţe nefaste pentru populaţia târgului. În anul 1754 parvine ştirea că biserica şi clădirile anexe au ars în repetate rânduri, în timpul numeroaselor distrugeri ale târgului, fapt care a dus la dispariţia tuturor proprietăţilor dobândite anterior. În acest context, la 4 martie 1736 este consemnată o iniţiativă de reclădire a bisericii. Un grup de zidari şi pietrari, pe numele lor Stan, Ion, Vasile şi Andrei, împreună cu Iftimie „olar ot Galaţi” se angajează la această întreprindere. Cu toate acestea, peste câţiva ani, în 1744, aflăm că biserica era „ameninţată de ruină”, iar în anul următor ştim că biserica se năruise complet. S-au pierdut astfel din Piaţa Veche locul iniţial al bisericii, cimitirul aparţinător şi locuinţa peotului, aceste spaţii fiind ocupate mai apoi de călugării ortodocşi din vecinătate.

O nouă perioadă de creştere pentru credinţa catolică în Galaţi a început odată cu redeschiderea comerţului pe Dunăre, în urma Păcii de la Kuciuk-Kainardji din anul 1774 şi a Păcii definitive de la Adrianopol din anul 1829. După 1830 s-au deschis în ritm rapid multe consulate străine la Galaţi, sporind considerabil numărul credincioşilor catolici. Continuul flux economic, neîntrerupt nici de războaiele ruso-austro-turce, nici de epidemiile de ciumă, nici de calamităţile naturale, conturează vocaţia comercială a oraşului-port. Această trăsătură se va defini mai bine în primele decenii ale secolului al XIX-lea, când Galaţiul se europenizează tot mai mult, înregistrându-se progrese evidente economice şi sociale.

Mihai Sturza - domnitorul Moldovei

Instituirea în anul 1834 a regimului de „porto-franco” la Galaţi a dat avânt comerţului, atrăgând după sine dezvoltare rapidă a oraşului şi creşterea lui demografică. În anul 1855 populaţia Galaţiului ajunsese la cca. 60000 de locuitori. În timpul domniei lui Mihai Sturza (1834 ÷ 1849) s-au fixat reperele urbanistice ale noului oraş, fiind trasate străzile şi însemnate locurile pentru pieţele publice. O scrisoare din 1 iulie 1868, aparţinând lui Garibaldi şi adresată fratelui său - consul al Piemontului la Galaţi, menţiona: „Am fost la Galaţi către 1826 şi trebuie să existe o mare diferenţă faţă de oraşul de odinioară. Îmi amintesc însă poziţia lui foarte frumoasă, pe malurile Dunării”. În acest context social-economic şi urbanistic se va edifica la Galaţi o nouă construcţie: biserica catolică.

vornicul Vasile Alecsandri

La 3 noiembrie 1838, consulul italian al Sardiniei la Galaţi a luat iniţiativa construirii unei noi biserici catolice, înfiinţând un comitet ad-hoc format din comercianţi care să delibereze „asupra unor puncte şi asupra unui regulament ca să servească drept bază a acestei pioase şi importante administraţii, destinate la prosperarea în acest oraş a sfintei noastre religiuni catolice romane”. Din porunca domnitorului Moldovei, Mihai Sturza, Pârcălăbia şi Eforia oraşului cedează la 15 mai 1839 „locul chibzuit de la Poştă piste drum” pentru ridicarea bisericii catolice. Încă din acest an soseşte un preot, care se stabileşte în oraş. Construcţia bisericii, începută sub conducerea inginerului Ignat Rizer, după planurile unui arhitect italian din Torino, se va termina în anul 1844, până atunci slujbele religioase fiind celebrate într-o casă în care preotul locuia cu chirie.

Momentul ridicării noii biserici de rit romano-catolic a coincis cu perioada pregătirii Revoluţiei de la 1848, când oraşul a fost vizitat frecvent de fruntaşi ai mişcării revoluţionare moldovene şi muntene: Kogălniceanu, Russo, Alecsandri, Negri. La fel ca şi C. Negri, Alecsandri-poetul era şi el apropiat de Galaţi, tatăl său, vornicul Vasile Alecsandri, având aici proprietăţi. De altfel, orga cu tuburi instalată în noua biserică edificată, a reprezentat donaţia vornicului Alecsandri.

Fiind un centru de mare efervescenţă comercială, oraşul-port Galaţi era plin de locuitori din toate categoriile sociale, mai ales de negustori cu vechi tradiţii catolice şi cu dare de mână în sprijinirea ridicării noii biserici. Ajutorul lor s-a concretizat prin multe donaţii, care fac cinste şi aduc frumuseţe lăcaşului de cult. Ajutoarele începuseră să vină încă din anul 1838, iar episcopul de la Iaşi, monseniorul Petru Arduini, trimite pe preotul franciscan Ştefan Rossi în calitate de paroh şi pe fratele Vincenţiu ca ajutor.

orga cu tuburi a bisericii catolice din Galaţi, donată de vornicul V. Alecsandri

Revenind asupra construcţiei noului edificiu de cult, menţionăm data de 7 iunie 1839, rezervată desemnării spaţiului amplasării Conventului, format din clădirea bisericii, casa parohială şi dependinţe. În planul întocmit de arhitectul Rizer amplasamentul era delimitat în faţă de Calea Domnească, recent apărută, latura opusă fiind la distanţa de „41 stânjeni” de actuala stradă Mihai Bravu, inexistentă pe atunci. Lucrările demarează prin punerea pietrei de temelie, însoţită de o slujbă celebrată de părintele Carol Mogni, Prefectul Misiunii din Moldova, în prezenţa autorităţilor locale, în frunte cu pârcălabul Beldiman şi a reprezentanţilor străini rezidenţi la Galaţi. A fost un moment de frumoasă sărbătoare, mărturie scrisă a evenimentului fiind copia pergamentului depus sub piatra fundamentală a clădirii.

A urmat o perioadă dificilă de strângere de fonduri pentru continuarea lucrărilor, printre donatori numărându-se Regatul Sardiniei, Franţa, Austria, domnitorul Moldovei Mihai Sturza, episcopul Arduini, precum şi numeroşi credincioşi aparţinând ambelor confesiuni creştine. Construcţia fiind finalizată, biserica a fost închinată Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, după dorinţa persoanei care a donat icoana Sfântului pentru altarul mare. Această icoană a fost binecuvântată de episcopul Paul Sardi, succesorul monseniorului Arduini.

În anul 1860, biserica având nevoie de unele reparaţii, sumele necesare se strâng numai de la enoriaşi, fapt ce dovedeşte dezvoltarea comunităţii parohiale. În anii următori biserica devine neîncăpătoare, astfel încât în anul 1893 se execută lucrări de extindere a clădirii spre strada Domnească, acţiune dusă la împlinire tot cu ajutorul credincioşilor. Modificări apar şi în interiorul bisericii, în locul icoanei iniţiale de la altarul principal fiind aşezată actuala icoană, pictură ce reprezintă pe Sfântul Ioan Botezătorul care predică mulţimii în împrejurimile Iordanului, arătându-l pe Acela care avea să mântuiască lumea, pe Cristos Mielul lui Dumnezeu. Opera de artă a fost executată în anul 1877 de către pictorul sicilian Sarullo, frate franciscan conventual. În biserică apar şi o serie de sculpturi religioase, aparţinând artistului Vincenzo Fattorini din localitate.

Sarullo - Sf. Ioan Botezătorul predicând la râul Iordan

Pe lângă biserică se înfiinţează o şcoală primară, ataşată casei parohiale, care începe să funcţioneze încă din anul 1869, activitatea ei fiind recunoscută de ministerul de resort în anul 1905. Întreaga activitate pastorală în biserică şi în comunitatea parohială s-a desfăşurat într-un spirit pe deplin naţional şi românesc. A fost o perioadă de frământări în sânul bisericii romano-catolice, sub aspectul perfectării acţiunii liturgice în sensul consolidării credinţei catolice, împământenită de veacuri pe aceste meleaguri. Franciscanii italieni, în activitatea pastorală desfăşurată aici, au fost apărători ai limbii naţionale pe care au cultivat-o cu perseverenţă.

Monseniorul Iosif Camilli, numit în 1888 episcop de Iaşi, în prima lui vizită canonică a constatat că peste tot catolicii înţelegeau limba română. Misionarii italieni predicau şi făceau catehismul în româneşte. În epistola pastorală din 1889 episcopul Camilli amintea, conform celor prescrise de Papa Leon al XIII-lea, ca „în bisericile parohiale, unde se adună credincioşi de deosebite naţiuni, toate rugăciunile poruncite de Papa în a sa Enciclică, să nu se spună decât în limba română, care fireşte şi neapărat este limba obştească a tuturor care locuiesc în ţară”. Apelul se va repeta în epistola pastorală din anul 1904, când se afirmă: „Îmi rămâne să spun un ultim cuvânt, şi-l spun deschis şi tare tuturor catolicilor care locuiesc în eparhia mea, fie ei clerici sau laici... am intenţia şi voinţa ca toţi credincioşii încredinţaţi mie, să iubească precum se cuvine patria lor română dacă sunt indigeni, sau să respecte şi să păzească datoriile ospitalităţii române dacă sunt străini. Să păstreze aceşti din urmă şi dragostea şi obiceiurile patriei pentru ţara lor natală, precum e datoria lor; dar să nu pretindă a introduce uzuri de ale lor şi obiceiuri în bisericile mele, nici să încerce a exercita vreo influenţă în ţara ospitalieră a României”.

Monseniorul se referea nu numai la catolicii veniţi în acea perioadă din Transilvania, ci şi la maghiarii, nemţii, polonezii şi italienii care, la Galaţi ca şi la Bucureşti, ar fi dorit să impună altora obiceiurile şi limba lor în biserică. Îşi dădea seama că dieceza nu putea să se dezvolte decât printr-o predicare şi catehizare a cuvântului evanghelic în limba română. Este de menţionat că franciscanii minori conventuali sosiţi din Italia, apostoli de veacuri pentru strămoşii noştri, au fost susţinători ai limbii „moldave”, limbă pe care şi-au însuşit-o, cultivând-o şi apărând-o, ba chiar reînviind-o în satele unde aproape pierise în biserică.

Părintele Daniel Pietrobono, venit ca misionar în Moldova în anul 1864, devine prin activitatea sa o personalitate marcantă a vieţii religioase din timpul său, fiind ales superior al franciscanilor din Moldova, cu responsabilităţi de Ministru Provincial. De numele lui se leagă multe realizări pastorale, el fiind foarte ataşat de oraşul şi biserica noastră. În timpul cât a activat ca paroh la Galaţi (oct. 1867 ÷ iun. 1878 şi apr. 1880 - feb. 1896) s-a refăcut şi mărit biserica, ajungând la forma de astăzi, a început să funcţioneze şcoala primară parohială şi s-a înfiinţat Institutul catolic „Notre Dame de Sion”, prin aducerea în 1867 a surorilor din congregaţia cu acelaşi nume. În acest institut, tinerele fete au beneficiat de educaţie şi instruire la nivel mediu timp de mai multe decenii.

Institutul catolic „Notre Dame de Sion”, fotografie de epocă

Primele surori, însoţite de maica superioară Jean Baptiste Lagarmitte, soseau în Galaţi la sfârşitul lunii octombrie 1867. Iniţial localul şcolilor era amenajat în laterala bisericii din Galaţi, după care surorile au reuşit achiziţionarea unei case. În 1878 s-au încheiat lucrările de construire a noului aşezământ, o clădire frumoasă, impunătoare, în stil neoclasic. În Galaţi au funcţionat: Şcoala Primară Parohială de Fete - secţia internat, Şcoala Secundară de Fete, curs francez - secţia pensionat (începând din 1867), Şcoala Primară de Fete - secţia externat (înfiinţată în 1906). Părintele Theodor Ratisbonne, întemeietorul congregaţiei „Notre Dame de Sion”, vizitând institutele de la Galaţi şi Iaşi, s-a declarat foarte mulţumit de activitatea surorilor şi de interesul elevelor pentru şcoală.

În 1870 activau la Galaţi un număr de 12 surori, care asigurau instrucţia şcolară a 30 de fete în educandat şi a altor 40 de fete în cadrul şcolilor externe. În 1881 numărul surorilor de la Galaţi ajunsese la 50, acestea asigurând asistenţa şcolară a 185 de fete în educandat şi orfelinat, precum şi a altor 120 de fete care frecventau şcolile externe. În 1891 numărul măicuţelor crescuse la 66, ele ocupându-se de instrucţia şcolară a 479 de fete. Aprecierea de care s-a bucurat Institutul la Galaţi a făcut ca în 1904 numărul călugăriţelor să ajungă la 92, în timp ce numărul fetelor care primeau asistenţă şcolară şi caritativă în cadrul educandatului, orfelinatului şi „şcolii săracelor” să crească la 600.

Părintelui Pietrobono i-a urmat părintele Francisc Orlandi, un franciscan înzestrat cu deosebite calităţi spirituale, devenit şi el Ministru Provincial, un exemplu de umilinţă, evlavie şi zel, care a activat la Galaţi timp de aproape 40 de ani. Succesorul său va fi un apreciat teolog, părintele paroh Ulderic Cipolloni, Superior Comisar General şi autor al cunoscutei cărţi de rugăciuni „Calea Cerului”. Părintele Cipolloni ne-a lăsat mărturii preţioase despre activitatea religioasă interbelică, prin intermediul publicaţiei „Curierul Parohiei Catolice din Galaţi – Buletin lunar al Părinţilor Franciscani”, apărută cu întreruperi între anii 1925 ÷ 1930, în care au fost prezentate ştiri şi informaţii curente din viaţa bisericii şi a comunităţii parohiale, precum şi despre integrarea acesteia în viaţa cetăţii. În mesajul introductiv din acest buletin, părintele Cipolloni menţiona că „politica lui este o politică cuceritoare nu de teritorii, de coroane, de tronuri, ci numai un partid cuceritor al sufletelor, prin propovăduirea sinceră, nepătimaşă şi nepărtinitoare şi cu desăvârşire obiectivă a adevărului, pe care însuşi Isus Cristos l-a propovăduit în timpul şederii sale între oameni, şi pe care au urmat să-l propovăduiască în numele Lui apostolii şi urmaşii lor”.

Biserica Romano-Catolică din Galaţi, ilustrată veche

Curierul parohial din 12 noiembrie 1925 consemnează o întrunire în localul şcolii, având ca scop îndemnul de a înscrie copiii la şcoala parohială. Ca urmare a acestui demers se înscriu 20 de copii pentru şcoala „regulară”, aceştia adăugându-se celor 45 care deja frecventau şcoala catolică. În afară de aceştia, 28 de tineri se înscriu pentru cursul seral. Şcoala catolică se dezvoltă, ajungând să fie frecventată anual de cca. 120 de elevi de diferite confesiuni. În anii '30, şcoala capătă un local nou cu parter şi etaj, având 4 săli mari capabile să primească 200 de elevi. La această şcoală erau predate în mod curent materiile generale şi limbile italiană şi franceză.

De-a lungul timpului interiorul bisericii a fost mereu îmbogăţit cu podoabe provenite din donaţii, după cum reiese din curierul parohiei: „Dl. şi Dna. Giovanni Palmich au ţinut să arate evlavia lor către marele făcător de minuni Sf. Anton, aşezând pe spezele lor un triumf de lumină electrică de 50 de becuri în jurul sfântului”, sau o altă ştire: „Dl. şi Dna. Perissa au vrut pe spezele lor să împodobească statuia Maicii Dureroase cu o cruce de lumină electrică, dând sfintei icoane o înfăţişare foarte frumoasă şi mai duioasă”. Altarul în cinstea Maicii Domnului, lucrat de Clemente Pelizzari, fusese donat de Dna. Margareta Pellegrini.

Intrarea în biserică a fost şi ea împodobită cu două remarcabile statui din marmură de Carrara, reprezentându-i pe cei doi mari sfinţi ai familiei franciscane şi ai bisericii universale: Sf. Francisc de Assisi şi Sf. Anton de Padova. Statuia Sf. Francisc, sculptată de renumita Casă „Fratelli Giorgini”, a fost instalată şi inaugurată în anul 1926, cu prilejul împlinirii a 700 de ani de la moartea sfântului. Un an mai târziu a sosit la Galaţi şi statuia Sf. Anton de Padova, executată de aceeaşi firmă italiană, inaugurarea ei făcându-se în anul 1934.

Frumosul edificiu religios catolic, aşezat pe legendara cale a domnitorilor care treceau înspre sau dinspre Constantinopol, chemaţi de Înalta Poartă, împlinea în anul 1944 o sută de ani de existenţă, într-un oraş ruinat de război şi apăsat de tristeţea ocupaţiei străine. Începea pentru fiecare locuitor al oraşului tragedia „timpului existent numai în sine”, după expresia unui scriitor gălăţean, perioada pierderii valorilor spirituale dobândite, a riscului de a-ţi manifesta credinţa. Începea „epoca surghiunului sufletesc”, după aprecierea aceluiaşi autor.

Duşman al propriului popor şi al lui Dumnezeu, regimul comunist totalitar a inventat, începând cu anul 1948, aşa numitul dosar judiciar „Complotul catolic”, pentru fapte considerate delict de stat, inculpaţii fiind judecaţi prin procese publice şi condamnaţi la aspre pedepse. Din păcate şi oraşul nostru, prin autorităţile timpului, şi-a adus aportul la persecuţia împotriva slujitorilor altarului. Între cei mulţi care au cunoscut prigoana şi recluziunea s-au aflat şi păstori ai parohiei gălăţene, cum au fost: pr. Ioan Duma (închis între anii 1951 ÷ 1955), pr. Ioan Butnaru (1949 ÷ 1959), pr. Iosif Iacob (1948 ÷ 1952), pr. Petru Albert (1960 ÷ 1964), pr. Petru Iacob (1960 ÷ 1964) - cuprins în lotul franciscan acuzat de uneltire care „a preconizat răsturnarea regimului şi venirea la putere a vârfurilor catolicismului, pentru a promova cultura catolică în ţară” (?!), pr. Iosif Gabor (1948 ÷ 1952), pr. Eugen Blăjuţ sr. (1950 ÷ 1954), pr. Alois Donea (1950 ÷ 1952) - aceştia cuprinşi în lotul studenţilor teologi catolici şi pedepsiţi pentru difuzarea de mesaje cu titlul „Partizanii României creştine”, precum şi pr. Johann Proschinger, care a executat 2 ani de prizonierat politic în Siberia. Legea Cultelor din anul 1948 a provocat multă suferinţă atât persoanelor consacrate cât şi laicilor catolici din Galaţi, ca de altfel tuturor credincioşilor din ţară. Această lege prevedea ca niciun cult religios să nu aibă autoritatea supremă în afara graniţelor ţării. Legea represivă desfiinţa atât şcolile particulare conduse de călugări cât şi mănăstirile catolice.

preoţi catolici franciscani, parohi la Galaţi

Comunitatea catolică gălăţeană se mândreşte cu păstorii ei. Pentru a iubi Biserica mai profund e bine însă să o privim cu ochii celor ce recunosc exemplul dat de Isus, care „a iubit Biserica şi s-a dat pe sine însuşi pentru ea” (Gal 5,25). Este datoria noastră să aducem mereu un pios omagiu acestor persoane consacrate, dedicate trup şi suflet păstoririi sufletelor. Într-un timp al persecuţiei şi al primejdiei, slujirea lor a fost de multe ori încununată cu sacrificiul suprem - martiriul. Lista preoţilor parohi care au activat la Galaţi, în cei peste 170 de ani de la sfinţirea actualului lăcaş, merită să fie subliniată: Daniel Pietrobono (paroh între anii 1867 ÷ 1896), Francisc Orlandi (1896 ÷ 1923), Ulderic Cipolloni (1923 ÷ 1927), Bonaventura Morariu (1927 ÷ 1930), Ioan Duma (1930 ÷ 1949), Iosif Iacob (1956 ÷ 1975), Iosif Pal (1975 ÷ 1979), Alois Donea (1955 ÷ 1956, 1979 ÷ 1991), Johann Proschinger (1991 ÷ 2000), Eusebiu Pişta (2000 ÷ 2008), Cristian Blăjuţ (2008 ÷ 2016) şi Viorel Cuş (2013 ÷ 2016, pentru parohia nou înfiinţată Sf. Fecioară Maria Regină), Cristian Dumea (2016 ÷ prezent).

Într-un mod special trebuie amintită fapta de un deosebit curaj a distinsului prelat Ioan Duma. În august 1944, în absenţa autorităţilor civile, el a ieşit în întâmpinarea trupelor sovietice care ocupau oraşul, purtând crucea lui Cristos ca un sol de pace. Pentru meritele sale deosebite, ca profesor şi preot înzestrat, Sfinţia Sa a fost numit în clandestinitate, în anul 1948, Episcop titular al Diecezei de Iaşi, fapt care-i va aduce mari suferinţe, printr-o recluziune de 4 ani.

Biserica Romano-Catolică din Galaţi, ilustrată veche

Un alt preot de pioasă amintire, care a onorat prin prezenţa sa parohia noastră, a fost Petru Albert. Calităţile sale l-au impus ca profesor apreciat, director al Seminarului Franciscan şi apoi rector al Institutului Teologic Franciscan din Roman, şi i-au permis să se angajeze într-o rodnică activitate de apostolat în mass-media, ca responsabil al revistei „Mesagerul Sfântului Anton” în limba română şi colaborator al multor publicaţii religioase. Biserica noastră s-a bucurat timp de mai mulţi ani şi se bucură încă de asistenţa spirituală de excepţie a venerabilului preot profesor Eugen Blăjuţ sr., foarte râvnic de-a lungul a peste 60 de ani de profesiune consacrată şi având o carismă greu de egalat.

Existenţa de aproape cinci secole a spiritualităţii creştine de rit latin în rândul populaţiei autohtone de la malurile Dunării de Jos, cât şi a etniilor străine stabilite în decursul timpului la Galaţi, constituie pentru noi toţi, oameni ai credinţei strămoşeşti, o chemare la reînnoirea iubirii şi slujirii, care trebuie să devină vocaţia şi misiunea tuturor. Trăim un timp care deschide orizonturi noi de libertate, permiţând o mai bună organizare bisericească spre propăşirea noastră spirituală. Au apărut noi iniţiative apostolice, noi metode pastorale menite să îmbunătăţească comuniunea eclezială, permiţând credincioşilor să se întâlnească, să asculte împreună Cuvântul lui Dumnezeu, să celebreze agapa fraternă, să acţioneze în spiritul carităţii creştine. Parohia comunităţii noastre trebuie deci să fie pentru noi toţi un loc al pelerinajului şi al bucuriei, un loc în care să se simtă prezenţa divină, încât cel care intră pentru prima oară să exclame asemenea celor care intrau în comunitatea primilor creştini: „Cu adevărat Dumnezeu e printre voi!” (1 Cor 14,25). Aşa să ne ajute Dumnezeu!

prof. Ionel Gheorghiu

În memoria celor care ne-au transmis credinţa
mormintele preoţilor catolici misionari din Cimitirul Eternitatea (Galaţi) mormintele măicuţelor Notre Dame de Sion din Cimitirul Eternitatea (Galaţi)

În zona catolică a cimitirului „Eternitatea”, în spatele capelei, sunt înmormântaţi câţiva dintre preoţii misionari care au slujit la Galaţi. În cripta capelei sunt mormintele preoţilor franciscani Iosif Iacob şi Mihai Măcincă, precum şi ale mai multor măicuţe din congregaţia „Notre Dame de Sion” care au activat la institutul catolic din oraş.
Odihna cea veşnică dă-le-o lor Doamne şi lumina cea fără de sfârşit să le strălucească. Să se odihnească în pace. Amin.

Istoric Parohie Preoţi Sfânta Liturghie Administrare sacramente Cateheze Ore de religie Vizite pastorale Terţiari franciscani Însoţitori în misiune FCJ Tineri şi copii Corul bisericesc Carisma franciscană Carisma ignaţiană Colecţia de articole Album foto Album video
CatolicaGalaţicatolicagalati@gmail.com Data:01.01.2015 Număr accesări:0000001