Prezentare
Contact

Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci”

placa bisericii catolice din Foltești

Micuța biserică catolică din comuna Foltești

Comuna Foltești este o veche așezare situată la 35 Km nord de orașul Galați, în apropierea râului Prut. Există mărturii arheologice ale existenței în zonă a unor așezări umane din perioada neolitică și din perioada romană. Mai recent, se cunoaște că la Foltești aveau moșii atât Mihail Sturza, domnitorul Moldovei, cât și Iancu Alecsandri, fratele poetului Vasile Alecsandri. Actualmente comuna Foltești are peste 3000 de locuitori, dintre care marea majoritate sunt creștini ortodocși, iar o mica minoritate sunt romano-catolici (33 de suflete în 2017). Cei mai mulți dintre aceștia provin din alte regiuni ale Moldovei sau sunt urmași direcți ai acestora.

statueta din Foltești în cinstea Sf. Fecioare Maria de la Lourdes

Istoria catolicilor din aceste locuri este redată sugestiv prin cuvintele uneia dintre inimoasele enoriașe catolice din Foltești.

„Mihai și Tereza Ferdeș din satul Stufu [comuna Sănduleni], județul Bacău, se muta în Foltești în anul 1970 cu trei copii minori. Mihai va lucra la C.A.P., iar Tereza la Croitorie. Locuiesc în sediul C.A.P.-ului împreună cu alte trei familii catolice: Mocoi, Neamțu și Harabagiu. În 1972 se mută în propria casă, în care se va celebra Sfânta Liturghie timp de 26 de ani. La prima Liturghie părintele celebrant a fost Iosif Pal, paroh de Galați în acea perioadă. Vor mai sluji de-a lungul timpului preoții Ştefan Apostol, Mihai Imbrea, Lucian Farcaș, Anton Roca, Alois Donea, Johann Proschinger, Mihai Măcincă. În casă se va oficia și cununia religioasă a familiei Neamțu - Ion și Sanda, iar primul botez va fi în 1988 - Ionelia Ristici.

Maria Necula, născută Brandiu în satul Coman [comuna Sănduleni], județul Bacău, se mută în Foltești în 1970 împreună cu părinții Anton și Anița și cu trei frați minori. Părinții vor lucra la C.A.P. - acesta fiind și scopul venirii în Foltești. O perioadă de timp familia va locui la Cooperativă, într-o încăpere amenajată prin grija președintelui din acea perioadă, Jean Slabu. De două-trei ori pe an, părintele Ioan Simon, paroh în satul Coman, va celebra Sfânta Liturghie în incinta Cooperativei. În urma vizitei unei comisii de la Culte, comunitatea catolicilor din Foltești e recunoscută oficial, iar slujbele se vor ține în casa familiei Ferdeș.”

O amplă relatare scrisă a comunității catolice din Foltești o datorăm doamnei Varvara Veronica Mocoi. Cele prezentate mai jos sunt bazate pe însemnările ei, care încep cu această sugestivă introducere:

„Cu mare credință și respect vă aduc la cunoștință următoarele. În primăvara anului 1971 au început ploi torențiale care au durat aproximativ patruzeci de zile. A fost dezastru mare, alunecări de teren, cu case, poduri, șosele, nu se mai putea circula. Din cauza animalelor înecate, oi și vite, nu mai puteai ieși la pășune. Lumea era foarte disperată, copii nu puteau să meargă la școală. Erau și copii fără părinți, părinți fără copii. Era foarte greu, nu puteam să ajungem la oraș ca să putem alimenta familia. A început lumea să plece în toate direcțiile, ca să-și poată salva familia. Noi am venit la Galați, la Foltești, am găsit de muncă în zootehnie, se plătea cu bani și cu cereale.”

Doamna Varvara Mocoi a venit cu cei patru copii minori ai săi, dar fără soț - acesta i se va alătura mai târziu. Sora doamnei Varvara Mocoi a sosit și ea, împreună cu soțul Ianoș Harabagiu și cu cei cinci copii minori ai lor. La Foltești s-au întâlnit mai multe familii, relocate din satele băcăuane afectate: Găidaru, Coman, Stufu, Lărguța. Toamna, copii au fost înscriși la școală, unde au apărut primele „nepotriviri”. Întrebați fiind de religia lor, copii nou veniți răspundeau „catolici”, dar erau dojeniți cum că ar fi „sectanți”. Localnicii au văzut însă că acești copii știu să răspundă bine la religie și s-au mirat. Lucrând în zootehnie alături de frații ortodocși, catolicii au fost apreciați pentru comportarea lor, au fost primiți cu bucurie și s-au legat prietenii.

Doamna Varvara amintește că a fost solicitată și a acceptat să fie nașă de botez pentru câțiva copii ortodocși: Maricica, Nicușor, Carmen Veronica. A împlinit cele necesare botezului în Biserica Ortodoxă, cu toate că preotul și dascălul s-au arătat oarecum deranjați de „stricarea” ritualului și de „alianța” cu cei de altă confesiune. Erau însă timpurile când ateismul îndepărtase pe mulți de biserică, iar nașii de botez nu se prea găseau.

extras din însemnările doamnei Varvara Veronica Mocoi

Aflând că una dintre catolicele venite la Foltești urma să facă o vizită acasă, în satul Găidaru din Bacău, doamna Varvara are ideea inspirată de o ruga să vorbească cu preotul catolic de acolo: „spune, te rog, că suntem un grup de catolici, să vină și la noi dacă binevoiește, să facă o Sfântă Liturghie aici la Foltești”. N-a durat mult până la venirea părintelui catolic. Când a sosit acesta s-au strâns laolaltă toți catolicii din Foltești, adică aproximativ 40 de suflete, adulți și copii. Au fost și câțiva ortodocși de față, le-a plăcut și lor foarte mult. Preotul catolic a promis că va reveni.

La a doua venire a preotului catolic, comuniștii din comună au încercat să-l intimideze pentru a nu mai veni acolo, amenințându-l cu amenda, deși părintele vorbise frumos cu ei. Catolicii prezenți au lăcrimat, unii au plâns, dar părintele catolic i-a încurajat și le-a indicat biserica catolică din Galați, de pe strada Republicii (cum se chema atunci actuala Str. Domnească). În acea perioadă (1972 ÷ 1973), în familiile fraților doamnei Varvara, veniți și ei la Foltești, au sosit pe lume trei copii: Ștefan, Maricica și Gelu Gheorghe. Deoarece trebuiau botezați, doamna Varvara n-a stat mult pe gânduri și a plecat la Galați, la biserica catolică de la adresa acum cunoscută. Preoții de aici au felicitat-o și s-au arătat disponibili oricând pentru botez. Nași de botez au fost copiii doamnei Varvara și un băiat al surorii ei.

Doamna Varvara i-a rugat pe preoții de la Galați să vină și la Foltești pentru a celebra Sfânta Liturghie. Timp de câteva luni, preoții au fost primiți cu drag la Foltești în casa pe care o cumpărase fratele doamnei Varvara împreună cu soția lui. Când au prins de veste, comuniștii din sat „au făcut urât”, în frunte cu primarul de la Sfatul Popular. Le-au interzis catolicilor să se mai adune împreună și i-au amenințat cu amenda. Luându-i în evidență pe catolicii din Foltești, părintele i-a invitat pe toți să vină la biserica catolică din Galați, în zilele marilor sărbători. Dar Varvara Mocoi și fratele ei nu s-au lăsat intimidați:

„Să facem o cerere la București, la Ministerul Cultelor. Am făcut cererea și am pus câțiva catolici să semneze. După o perioadă scurtă au venit de la București două mașini cu miniștri. S-au speriat comuniștii [din sat], nu știau ce se întâmplă când au început întrebările. «Sunt aici creștini catolici?» Au răspuns: «Sunt niște sectanți». «Unde fac liturghia?» Au răspuns: «Într-o casă de om». Au zis: «Hai să mergem până acolo!» Fratele meu și-a dat seama că sunt de la București, miniștrii cultelor, și i-a primit în camera unde se făcea Liturghia. Au găsit Evanghelia, Sfânta Cruce, Biblia și alte lucruri preoțești. Au hotărât atunci: «De azi încolo nu aveți voie să le mai ziceți ceva, sunt creștini romano-catolici». Au luat la cunoștință și preoții din Galați, să înceapă misiunea, o dată pe lună sau de mai multe ori, cât [de des] este nevoie. Ne-a cuprins mare bucurie, așa a fost! Asta a fost până la Revoluție, și după asta a mai durat până când am făcut Sfânta Biserică.”

Imediat după '89 au început să construiască o grotă a Maicii Domnului de la Lourdes. Trecuseră trei ani și nu se mai termina lucrarea începută. Doamna Varvara își amintește că avea zi și noapte un anume sentiment și instinct în suflet, în inimă, în imaginație. Nu se putea pune de acord cu alții cât privește locul de amplasare a grotei, considerând nepotrivită amplasarea într-o „ogradă”. Acum știau și frații ortodocși, care o zoreau: „Când faceți troița?” Mai povestește Varvara Mocoi:

„Dumnezeu ne ținea pe loc. Dumnezeu avea alt plan, să facem Biserica catolică. Am început rugăciuni, Novenă, mă rugam zi și noapte, cât puteam și când puteam, la toți îngerii și sfinții, la Maica Domnului și la Isus Cristos. M-am rugat la Sfânta Rita, să mă ducă [să mă recomande] la Isus Cristos și la mama lui, Sfânta Maria: «Sunt o păcătoasă din lume, nu pot iubirea s-o împlinesc. Har să dobândesc, Biserica s-o zidim.» Mă rugam pe Sfântul Rozariu toate misterele într-o zi, se împlinea asta la ora douăsprezece de noapte. După doi ani, pe al treilea an, am visat un vis. La noi în ogradă era o Româncă și un Român. Românca m-a strigat pe nume: «Varvara, te temi că n-o să faceți Biserica?» Eu am răspuns că e foarte greu. Ea a ridicat mâna și a arătat: «Acolo va fi Biserica, va fi crucea sus». Biserica era acolo unde este acum, acolo mi-a arătat Sfânta Rita în vis. Noi nu știam nimic de acest teren, era al Primăriei și avea magazii și alte lucruri ale primăriei, importante.”

Minunea s-a întâmplat la toți copiii doamnei Varvara. Neculai, bărbatul care o ajuta pe Varvara după moartea soțului, s-a bucurat și el că se va face Biserica. Neculai nu era catolic atunci, doar iubea religia catolică. Pe vremea părintelui Johann Proschinger și a părintelui Mihai Măcincă, Neculai „s-a înscris” în Biserica Catolică și a urmat cu drag Ordinul Franciscan Secular. Revenind la „minune”, la vremea aceea, Neculai începuse să-și facă casă cu etaj, avea deja ciment, scândură, fiare, cuie, cărămidă și altele necesare. S-a răzgândit: „Nu mai fac casă, facem Biserica!” Așa s-a amânat construirea grotei, căci trebuia făcută mai întâi biserica...

extras din însemnările doamnei Varvara Veronica Mocoi

În aprilie 1994, decisă fiind construirea bisericii, părintele Proschinger Johann s-a dus la Institutul de Proiectări și s-a întors de acolo la cei din Foltești cu vestea că nu se poate, proiectul e prea scump. S-a dus și Varvara la Proiectări să găsească un model de biserică mai mic și mai ieftin, dar chiar și așa era foarte scump. Ajunsă acasă supărată, s-a întâlnit cu Neculai care a venit cu o idee salvatoare: „Varvară, să faci tu desenul, iar eu am să fac așa”. Doamna Varvara s-a orientat după biserica mică din satul natal Valea Rea (județul Bacău), unde fusese botezată.

Noul primar din Foltești, domnul Vieru Anghel, aflând că Neculai vrea să construiască o biserică catolică în ogradă, i-a sugerat varianta unui teren mai potrivit, anume exact pe locul arătat Varvarei în vis de Sfânta Rita. A apărut atunci un cetățean care susținea că terenul îi aparține. Chestiunea s-a clarificat după discuția cu Moș Bujeniță Ilie, unchiul acelui cetățean, care știa că terenul nu este al lui. Aparținuse unor bătrâni îngropați de Primărie, iar apoi trecuse în posesia Primăriei. S-au făcut verificări în arhiva Primăriei și așa era.

Cu materialele avute, s-a început lucrarea de construire a bisericii în mai 1994. Neculai a luat legătura cu doi meseriași buni, zidarul Gheorghe Valachi din Foltești și Gabi din Măstăcani, pentru învelirea acoperișului cu tablă și alte lucrări. Meseriași principali au fost Neculai Sandu și fiul Varvarei, Mocoi Ștefan („Iști”), care a fost și paznic de noapte și omul care îndrepta tot ceea ce nu era bine. În august 1994 s-a turnat temelia bisericii, după desenul făcut. Până în august 1995 s-a ridicat zidăria, dincolo de geamuri, și s-a turnat centura de sus. În vara lui 1996 lucrările ajunseseră la bolta interioară și la acoperiș. S-au construit două rânduri de căpriori de susținere, unul pentru boltă și altul pentru tabla acoperișului. Pentru o dimensionare corectă, doamna Varvara își amintește că a făcut un compas din lemn și a folosit o tehnică împrumutată din croitorie („fusta cloș”). La un moment dat s-a ajuns într-un impas cu lemnele. Cei pe la care au mers, în Ocoalele Silvice din Vrancea și Bacău, nu voiau să-i mai servească deoarece ziceau că „facem afacere”. Auzind acestea, părintele Proschinger i-a intrebat pe catolicii folteșteni dacă se lasă pagubași. Răspunsul a venit prompt: „Nu părinte, dorim s-o facem până la terminare”.

Părintele paroh a găsit la Galați doi ingineri, pe domnul Arbureanu (soțul doamnei Parascheva - „Piți”) și pe domnul Herman. Aceștia au venit la Foltești și le-a plăcut ce au vazut. Au aflat de la Neculai ce materiale mai trebuie: schele, căpriori pentru plafon, tablă pentru acoperiș. Nu a trecut o săptămână și a sosit camionul cu toate materialele necesare, calculate exact. Mai mult, au adus tablă pentru gard și instalația pentru clopot (clopotnița). Pentru finalizarea lucrărilor, la solicitarea celor din Foltești, părintele Proschinger a adus de la Galați doi meseriași: Gheorghe Pococi (care a tencuit biserica) și Petrică Burcă (care a zugrăvit interiorul). La gard și la porți au lucrat Neculai Sandu și Ștefan Mocoi, iar la instalarea clopotului l-au ajutat toți pe Gheorghe Pococi. Veronica Pococi a ajutat la văruit, dar și Verginica Cobzaru (sora Varvarei) împreună cu soțul Ghiță Cobzaru și băiatul Liviu Adrian. „Când s-a pus lutul pe boltă în pod au fost 35 de persoane, femei, bărbați, catolici și ortodocși.”

extras din însemnările doamnei Varvara Veronica Mocoi

Biserica era construită și trebuia sfințită, dar părintele paroh Proschinger era oarecum îngrijorat din cauză că nu exista un document. Pe răspunderea celor din Foltești (Varvara, Neculai, Ștefan Mocoi) că vor rezolva chestiunea documentelor, părintele obține acordul episcopului Diecezei de Iași pentru sfințire. Pentru Hramul bisericii doamna Varvara a propus inițial sărbătoarea Cristos Regele Universului, dar părintele a obiectat că e prea frig atunci și a recomandat sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Ideea părintelui a fost bine primită de cei din Foltești și a rămas stabilită.

Au urmat pregătirile pentru sfințirea bisericii, pentru întâmpinarea Preasfințitului Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iași. S-au implicat în aceasta multe persoane și familii din Foltești și Galați, dintre care amintim pe: părintele paroh Johann Proschinger, sora Elisabeta, Sandu Neculai, Mocoi Varvara, domnul Arbureanu cu soția Parascheva (primul ajutor), domnul Damoc cu soția, Deaconu Petrică cu soția Maricica, Mocoi Ștefan cu soția Anișoara, Mocoi Andrei cu soția Elena, Ferlușcă Verginica, Harabagiu Maria.

În această perioadă Verginica, fata doamnei Varvara, era bolnavă de o boală incurabilă (cancer, ultimul grad), iar medicii îi sugeraseră să recurgă la morfină și nu mai sperau în vindecare. Rugăciunea insistentă a Varvarei și a preoților a fost ascultată de Dumnezeu, iar Verginica s-a vindecat miraculos: „Am strigat împreună cu preoții la Dumnezeu și m-a ajutat. Lumea nu cunoștea sufletul meu, Dumnezeu da. Mi-a salvat fata. Miracol, s-a vindecat.”

La sfințirea bisericii au venit oameni din multe localități, cu autocarul, cu autobuzul, cu mașini mici. Poliția din sat a fost prezentă pentru orice eventualitate, dar nu au fost incidente nedorite. Evenimentul „a pătruns în inimile tuturor, catolici și ortodocși”. A fost invitat și părintele ortodox Goiciu, care a venit, i-a cunoscut pe catolici și s-a bucurat. Varvara Mocoi spune că pentru o și mai bună cunoaștere a catolicilor, părintele Bișoc Anton i-a trimis mai apoi revistele „Mesagerul Sfântului Anton de Padova” și „Lumina creștinului”. Odată cu biserica, Preasfințitul Petru Ghergel, Episcopul Diecezei de Iași, a sfințit și clopotele, cu numele Petru și Pavel. Trebuie amintit aici că aceste clopote au fost turnate cu grijă la Combinatul Siderurgic prin bunăvoința domnului Arbureanu din Galați.

La puțin timp după sfințirea bisericii, în parohia catolică din Galați s-au schimbat preoții. A venit ca paroh părintele Eusebiu Pișta din comuna Galbeni, județul Bacău, care a preluat biserica de la Foltești „cu toate datoriile”. Prin grija lui s-au finalizat chestiunile restante: actul pentru teren, autorizația de construcție, proiectul (aici Varvara Mocoi amintește că a fost felicitată de proiectant pentru desenul făcut după știința ei), instalația electrică, instalația de apă și canalizare, instalația de încălzire în pardoseală (la care au lucrat Deaconu Iulian și Mocoi Andrei), toaleta. Tot părintele Eusebiu Pișta a susținut financiar și ridicarea grotei Maicii Domnului de la Lourdes, la care a lucrat un meseriaș împreună cu Neculai, Varvara și Ștefan.

Sfânta Liturghie de Hram (2008) - părintele paroh Eusebiu Pișta și părintele invitat

Spre finalul povestirii sale, doamna Varvara face o scurtă referire la trecutul mai îndepărtat, la străbunii ei, despre care i-a auzit povestind pe părinții ei. Amintește de biserica din satul natal, care a fost zidită de bunicul ei după Primul Război Mondial. Bunicii se refugiaseră din „Ungaria” (Transilvania) împreună cu cei șase copii ai lor: Varvara, Mihai, Parascheva, Ianoș, Caterina și Maria. Nefiind biserică în sat au construit totul de la zero, iar „lumea a ajutat la ce se putea și era nevoie”. Această bisericuță a fost sfințită de Fericitul Episcop Martir Anton Durcovici în 1939, anul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, și a fost închinată Sfintei Regine Elisabeta. Varvara își amintește că a participat și ea la eveniment, avea atunci patru ani, că a presărat flori în fața episcopului de la biserică până la cimitir. Episcopul i-a binecuvântat pe oameni ridicând crucea, i-a avertizat că „vine războiul al doilea mondial” și i-a îndemnat să se roage lui Isus Cristos și Maicii Domnului ca să fie apărați. Războiul a adus „numai jale și plânsete, copii orfani și văduve au rămas în sat”.

Revenind la perioada regimului comunist, Varvara își aduce aminte că i-a spus odată mâhnită părintelui Eugen Blăjuț despre dorința ei de a avea o biserică catolică la Foltești, însă vremurile erau potivnice: „Prin București Ceaușescu dărâmă bisericile, și în mai multe localități”. Părintele Blăjuț însă a încurajat-o: „Nu vă temeți, rugați-vă, rugați-vă, că o să aveți biserică. Dumnezeu v-a semănat pe aici ca să aduceți credința!” Pentru a înțelege starea de spirit din acei ani merită redată mărturia-concluzie a Varvarei: „Au trecut ani și ani, a venit Revoluția. Cu mare vărsare de sânge am scăpat de comuniștii înfocați și de securiști. Aveau mânie și băteau sute și mii. Știa lumea de frică, nu scoteau nicio vorbă în perioada comunistă. [...] Și acum îmi amintesc totul, am povești și amintiri groaznice ce se întâmplau cu lumea. Cu puterea Bunului Dumnezeu am trecut cu bine prin toate.”

Cu multă modestie doamna Varvara recunoaște că a putut face doar școala primară, pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial: „A fost foarte greu, tata în război și noi cinci copii minori cu mama. De pe buzele noastre nu lipsea rugăciunea. Ne rugam pe ungurește.” (probabil că în Transilvania de dinainte de Marea Unire de la 1918, în zona de origine a străbunilor doamnei Varvara, cultul romano-catolic se desfășura numai în limba maghiară)

Acum, după ce i-am cunoscut „mai de aproape” pe catolicii din Foltești, putem încheia această scurtă prezentare istorică folosind chiar cuvintele venerabilei doamne Varvara Veronica Mocoi: „Aici este scris numai adevărul. Pacea Domnului. Lăudat să fie Isus Cristos și Mama Sfântă Maria.”

Am plecat de-acasă,
Să procurăm pâinea pe masă,
Am fost mânați de vânt și ploi,
Dumnezeu era cu noi.

O, Isuse, când a fost podul să trec,
Doamne, nu m-ai lăsat să mă înec.

O, Isuse, ochii îmi lăcrimează,
Inima iubire varsă,
Întărește-a mea credință,
Luminează-a mea știință.

Doamne, din viața ta roditoare,
Vreau bobița tămăduitoare.
Amin.

O, Isuse, inima mea e mică.
Deschide în ea o carte.
Fă să lumineze departe,
Lucruri sfinte să împartă,
A cerului dreptate.
 
 


Sf. Ştefan, primul martir - Sfânta Liturghie la Foltești (26.12.2016)

Celebrarea Sfintei Liturghii în mica comunitate catolică din Foltești este întotdeauna emoționantă. Aici toți participă activ și fiecare are responsabilitatea sa bine cunoscută, de care se achită cu toată seriozitatea. Ministranții, care sunt toți fete, citesc lecturile, cântă psalmii, sună clopoțeii, incenzează cu tămâie preotul celebrant și poporul, fac colecta. Clopotarul își face datoria în timpul slujbei, ca la orice biserică mare. Salutul păcii este un moment deosebit. Cântările sunt susținute de tot poporul, iar cei care nu cunosc cuvintele cântecelor se pot folosi de cărticelele care sunt pe băncuțe (exact ca în țările civilizate). Predica preotului nu are cum să nu atingă pe fiecare deoarece distanța față de popor este mică și nimeni nu se poate „cufunda” în mulțime.

La sfârșitul Sfintei Liturghii am avut surpriza să ascultăm un colind compus și interpretat de una dintre doamnele mai vârstnice din comunitate, care ne-a arătat tuturor o inimă sensibilă, caldă și o voce foarte placută. Am aflat că în tinerețe dânsa a fost interpretă de muzică populară și chiar a cântat alături de celebra Sofia Vicoveanca. Versurile colindului sunt prezentate mai jos.

colind de Crăciun
Foltești - biserica romano-catolică imediat după Sf. Liturghie Foltești - biserica romano-catolică frumos pregătită pentru sărbătoarea Crăciunului Foltești - ieslea Mântuitorului din biserica romano-catolică Foltești - mica orgă din biserica romano-catolică

Bisericuța din Foltești are în pod o mică orgă electronică, dar care din păcate nu mai poate fi utilizată acum. După o scurtă testare, părintele paroh Cristian Dumea a concluzionat că orga are defecțiuni serioase și că probabil va trebui înlocuită.


Misiuni Populare - „Zilele familiei și ale milostivirii” (mai 2016)
părintele paroh Cristian Blăjuț vorbind cu paznicii vigilenți ai bisericii... părintele predicator Felician Tiba (în centru) și părintele paroh Cristian Blăjuț păstorii sufletești și poporul credincios din Foltești preotul nu poate predica altceva decât învățătura lui Cristos părintele Felician Tiba în mijlocul credincioșilor din Foltești

„Zilele familiei și ale milostivirii” - ținute de părintele Felician Tiba la Galați - au fost așteptate cu nerăbdare și interes inclusiv în mica filială din Foltești. Deschiderea sufletească a invitatului a captat imediat atenția credincioșilor, mai ales prin apropierea sfinției sale de preocupările vieții cotidiene ale fiecăruia dintre ascultători: soț sau soție, bătrân sau tânăr. Mulțumim părinte!

Sărbătoarea „Înălțarea Sfintei Cruci” - Hramul bisericii romano-catolice din Foltești (14 septembrie 2008)
hramul bisericii romano-catolice din Foltești (2008) hramul bisericii romano-catolice din Foltești (2008) hramul bisericii romano-catolice din Foltești (2008) hramul bisericii romano-catolice din Foltești (2008) hramul bisericii romano-catolice din Foltești (2008)

Mulțumim domnului Cristian Burcă din Galați, care ne-a pus la dispoziție aceste fotografii.

mai multe imagini de la acest eveniment

Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din comuna Foltești - scurtă prezentare în imagini
Foltești - biserica romano-catolică, grota și clopotnița biserica "Înălțarea Sfintei Cruci" din Foltești - interior Foltești - altarul bisericii romano-catolice Foltești - grota ce amintește de apariția Sf. Fecioare Maria la Lourdes biserica "Înălțarea Sfintei Cruci" din Foltești - interior

În seara zilei de 13 septembrie 1998, după ce făcuserăm ultimele pregătiri pentru sfințirea bisericii de a doua zi, ne întorceam de la Foltești cu părintele paroh Johann Proschinger. Vremea se stricase rău de tot, iar ploaia nu mai contenea. Eram destul de triști din această pricină. În mașină, părintele a spus o scurtă invocație de abandonare la voia lui Dumnezeu, cu seninătatea unui copil: „Doamne, dacă asta e voia Ta atunci așa să fie!”. A doua zi dimineață soarele strălucea sus pe cer... Sfințirea bisericii a fost o mare sărbătoare.

Istoric Parohie Preoţi Sfânta Liturghie Administrare sacramente Cateheze Ore de religie Vizite pastorale Terţiari franciscani Însoţitori în misiune FCJ Tineri şi copii Corul bisericesc Îndurarea Divină Regina Cerului Viaţă de credinţă Carisma franciscană Carisma ignaţiană Colecţia de articole Evenimente Album foto Album video Biserica parohială Filiala Folteşti
CatolicaGalațicatolicagalati@gmail.com Data:01.01.2015 Număr accesări:0000001