Prezentare
Contact

Carisma ignaţiană

surori FCJ, prietene ale comunităţii noastre

Spiritualitatea Societăţii Surorilor „Însoţitoarele Credincioase ale lui Isus” (FCJ)

„Exemplul bun face mult bine” sunt cuvintele testamentare ale fondatoarei Marie Madeleine de Bonnault d’Houet (1781-1858), cea care a întemeiat în anul 1820 în Franţa, la Amiens, Societatea Însoţitoarelor Credincioase ale lui Isus. Strigătul lui Isus de pe Cruce: „Mi-e sete” a influenţat-o profund pe Marie Madeleine şi ea s-a angajat să-i răspundă printr-o viaţă de însoţitoare a lui Isus şi a poporului său. Dumnezeu a chemat-o să înfiinţeze o Societate de femei apostolice, după modelul Mariei şi al celorlalte femei sfinte din Evanghelie. Aceste femei l-au urmat pe Isus până la picioarele crucii, i-au rămas credincioase şi au fost trimise de Isus cel înviat să răspândească Vestea cea Bună. De-a lungul timpului, surorile FCJ s-au străduit să urmeze exemplul de viaţă al fondatoarei congregaţiei lor, continuându-i activitatea cu acelaşi angajament. Ele aud chemarea lui Dumnezeu de a-l urma pe Isus cu iubire şi fidelitate, împărtăşind dorinţa acestuia ca Împărăţia lui Dumnezeu să fie cât mai evidentă în lumea de astăzi.

Chemate să fie cu Isus în misiune, surorile Societăţii caută să răspândească iubirea lui Dumnezeu pentru poporul său, mai ales prin educaţie, călăuzire spirituală şi strădanii misionare. Spiritualitatea ignaţiană se găseşte la originea modului de viaţă al surorilor FCJ, trăirea lor fiind înrădăcinată în „Exerciţiile spirituale” şi „Constituţiunile” Sfântului Ignaţiu de Loyola. Ele îl caută pe Dumnezeu în tot: în rugăciune şi în activitatea lor pusă în slujba dreptăţii şi a păcii. Însoţitoarele Credincioase ale lui Isus sunt alături de cei marginalizaţi şi de cei care suferă, fiind prezente în spitale, în şcoli şi universităţi, în centrele pentru orfani şi în închisori, răspândind peste tot iubirea lui Dumnezeu. Activitatea surorilor FCJ include educarea copiilor şi formarea tinerilor, acordarea asistenţei medicale şi îngrijirea bătrânilor, precum şi diverse forme de angajare pe plan religios, în calitate de catehete sau capelane. Marie Madeleine voia ca membrele Societăţii internaţionale fondate de ea să trăiască după atitudinile şi valorile lui Isus. Prin discernământ şi reflecţie, surorile FCJ vor să descopere invitaţia lui Dumnezeu în toate aspectele vieţii cotidiene. Ele vor să fie contemplative în acţiune, să fie mesagere pentru ceilalţi ale Cuvântului Mântuitor al lui Dumnezeu.

Marie Madeleine d'Houet, fondatoarea FCJ

Societatea FCJ, care se întinde astăzi în şaisprezece ţări şi patru continente, beneficiază de o vedere panoramică a întregii lumi, deoarece surorile provin dintr-o diversitate de culturi şi experienţe. Cu modestie şi discreţie ţin mereu legătura între ele, putând astfel să răspundă din toată inima, în mod rapid şi eficient, la nevoile oamenilor în suferinţă. Apreciază în mod deosebit pe aceia care sunt colaboratorii lor, femei şi bărbaţi, şi pe cei care doresc să se lase inspiraţi de viziunea Mariei Madeleine. Cu mare bucurie se constată că această viziune este împărtăşită de un număr tot mai mare de prieteni şi Însoţitori în Misiune din toată lumea.

Însoţitorii în Misiune împărtăşesc spiritualitatea Societăţii Surorilor FCJ şi o trăiesc în contextul vieţii lor cotidiene. În parohia noastră a activat in ultimii ani un grup restrâns format din trei Însoţitori, iar din 2015 numarul Însoţitorilor a crescut prin primirea a încă şase persoane, care au parcurs cu bine o perioada de formare împreună cu surorile FCJ.

Rugăciunea şi experienţa exerciţiilor spirituale în stilul Sfântului Ignaţiu, implicarea în opere de iubire şi de grijă faţă de ceilalţi, lucrarea în direcţia schimbării pozitive în comunitatea creştină şi la locul de muncă, împărtăşirea credinţei, spiritul de colaborare şi prietenie - toate acestea animă membrii grupurilor de Însoţitori în Misiune, astfel încât împreună cu toţi credincioşii, plini de iubire, credinţă şi speranţă să se poată confrunta cu ceea ce ne rezervă viitorul. Societatea Surorilor FCJ sprijină pe Însoţitorii în Misiune şi se sprijină pe ei, dorind să le împărtăşească darul propriei spiritualităţi, astfel încât frumuseţea şi bogăţia ei să atingă cât mai mulţi oameni.

Ionel Gheorghiu, Însoţitor în Misiune


Evanghelizare cu ceai şi prăjituri

„Împărăţia cerurilor este asemenea cu plămada pe care o ia femeia şi o ascunde în trei măsuri de făină până când dospeşte totul.” (Mt 13,33)

„Cu ce voi asemăna împărăţia lui Dumnezeu? Este asemenea cu plămada pe care o femeie, luând-o, o ascunde în trei măsuri de făină până când dospeşte totul.” (Lc 13,20)

întâlnire la clubul parohial organizată de surorile FCJ (2018)

Această parabolă a lui Isus am ascultat-o de mai multe ori pe parcursul vieţii mele, însă nu am prea înţeles-o şi din această cauză am îndrăgit-o mai puţin. Într-o seară de sâmbătă însă, pe când mă întorceam de la o prezentare facută în clubul parohial de Surorile Însoţitoare ale lui Isus (FCJ), mi s-a deschis mintea şi am realizat cum stau lucrurile.

Am apreciat întotdeauna întâlnirile organizate la Galaţi de surorile FCJ. Sunt ani buni de când a început această activitate misionară în comunitatea noastră parohială, nici nu-mi mai amintesc când a fost prima dată. Nu am fost prezent la toate aceste întâlniri, uneori nu s-a putut, iar alteori a fost mai comod să nu vin. Cu toate aceste absenţe şi în ciuda memoriei mele slabe, trebuie să recunosc că m-am îmbogăţit sufleteşte după toţi aceşti ani de când am cunoscut mai bine pe surorile FCJ din România şi pe minunaţii lor însoţitori în misiune. Mai cred că nu doar eu, ci şi mulţi dintre cei care au participat la evenimentele organizate de surorile FCJ, ne-am schimbat sub acţiunea Duhului Sfânt. Colţurile şi ascuţişurile noastre sufleteşti s-au mai rotunjit, ca în cazul pietrelor peste care trece apa unui râu de munte.

Cu douăzeci de ani în urmă nu ştiam nimic despre comunitatea FCJ. La noi la Galaţi totuşi, în anumite momente, se simţea o adiere de sfinţenie feminină care plutea în aer. Nişte femei, de vârste diferite, aveau mai mereu un zâmbet pe chip, un zâmbet de dăruit celor care aveau nevoie de el, un zâmbet care nu se epuiza. Se vede că îl iubesc pe Dumnezeu, îmi ziceam. Erau atente ca lucrurile să arate frumos în biserică, se îngrijeau ca la Joia Verde fetiţele să arunce petale de flori în faţa Preasfântului Sacrament. O mulţime de lucruri ce deseori trec neobservate şi se uită repede. Nu cunosc regula de viaţă a Surorilor Însoţitoare ale lui Isus, care este derivată din regula Sf. Ignaţiu de Loyola. Dacă ar fi să le caracterizez pe scurt, din cele trăite pe viu, aş spune aşa: sunt surori citadine originale, care întind punţi între oameni şi leagă prietenii în Domnul Isus Cristos, misionare potrivite pentru timpurile noastre. Am fost surprins de capacitatea surorilor FCJ venite din alte ţări de a-şi însuşi limba noastră pentru a se integra discret în realitatea românească. Străduinţa lor în acest sens merită amintită deoarece a făcut ca interacţiunile şi discuţiile dintre noi să fie uşoare şi plăcute.

Yhwh (Iahve) este numele cel mai de cinste al lui Dumnezeu în scrierile Vechiului Testament, motiv pentru care evreii evitau să-l folosească în împrejurările obişnuite. „Eu sunt Cel care sunt” (Ex 3,14), numele sub care s-a revelat Dumnezeu lui Moise pe muntele Horeb din peninsula Sinai, are o încărcătură semantică mai bogată în limba ebraică. A fi înseamnă şi a face să existe. Prin cuvânt Dumnezeu a creat lumea, prin cuvânt El s-a făcut cunoscut patriarhilor şi profeţilor, prin Cuvânt a intrat în umanitate şi a mântuit-o de stăpânirea celui rău. Am reţinut acestea de la una din prezentările pe care le-a făcut sora Gabriela Lungu.

În cultura poporului ales, dansul era un mijloc de exprimare a credinţei în Dumnezeu. Bucuria de a-l fi întâlnit pe Dumnezeu, de a te şti sub paza privirii lui Dumnezeu şi sub cârmuirea Legii Lui, dădea pe dinafară în sufletul israelitului credincios. De aceea, în comunităţile evreieşti, sărbătorile religioase erau serbate cu cântece şi dansuri specifice. În seara când am aflat aceste lucruri, am avut ocazia de a asculta cateva melodii religioase evreieşti (şi nu numai), şi ne-am lăsat apoi cu toţii antrenaţi într-un dans-rugăciune de grup, pornit şi susţinut de sora Ruth Casey (Ţara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii).

Parabola Fiului Risipitor este preferata multor credincioşi. Este plină de învăţăminte, ne revelează bunătatea deosebită a Tatălui Ceresc, ne arată pe noi înşine în anumite situaţii ale vieţii. Când a fost prezentată această temă, surorile FCJ au proiectat pe un perete din sala de club celebra pictură a lui Rembrandt van Rijn: „Întoarcerea fiului risipitor”. Atunci am văzut cele două mâini ale Tatălui din pictură, şi modul cum ele îl îmbraţişează pe fiul risipitor - una din mâini este o mână bărbătească, de tată, iar cealaltă este o mână delicată de de mamă. Ce idee grozavă a avut pictorul flamand pentru a sugera statornicia şi duioşia iubirii lui Dumnezeu, revelate de Isus în parabola aceasta!

O serie de întâlniri consecutive dintr-un an ne-au permis să studiem împreună Evanghelia Sf. Marcu, având la dispoziţie un format de buzunar, îmbogăţit cu imagini şi note explicative deosebite. Este evanghelia cea mai scurtă, probabil prima care a fost scrisă, o evanghelie adresată comunităţilor creştine din lumea romană. Prezentarea lui Isus Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al neamului omenesc este succintă şi focalizată. Cititorul asistă parcă pe viu la toate evenimentele din Evanghelie, este martor al Pătimirii dar şi al triumfului Învierii. La final, prin trecerea de la necredinţă la credinţă, cititorul găseşte curajul de a înfrunta lumea şi primeşte înţelepciune pentru a aduce roade vrednice de răsplata veşnică.

De ce sunt citadine şi originale aceste femei consacrate? Aş putea explica prin două exemple. Pe la sfârşitul anilor '90, ocazional, se organizau la clubul parohial întâlniri tinereşti cu muzică şi dans („discoteci”). La una dintre acestea a participat şi sora Imelda Zandona (FCJ), originară din Veneto (Italia), care deşi nu mai era la prima tinereţe voia încă să mai danseze. Şi a dansat în horele şi sârbele noastre româneşti mai bine ca unii dintre noi. Ne-a mărturisit atunci că provenea dintr-o familie în care erau mai multe surori şi că toate erau pricepute la dans deoarece învăţau unele de la altele. Altă dată s-a organizat o ieşire a tinerilor din parohie la Pădurea Gârboavele, împreună cu părintele vicar Silvestru Borşa şi cu sora Imelda. Atunci am participat pentru prima dată la o Sfântă Liturghie celebrată în natură şi a fost memorabil.

tineri gălăţeni împreună cu sr. Imelda (FCJ) şi pr. Silvestru (OFMConv), la un picnic în Pădurea Gârboavele (2003)

Pasionaţii de rugby ştiu că în fiecare an are loc Turneul Celor 6 Naţiuni, în care Anglia, Franţa, Ţara Galilor şi Irlanda sunt mai mereu pretendente la titlu. Printre surorile FCJ care ne-au vizitat la Galaţi sunt şi unele puţin „microbiste”. Le amintesc pe sora Ruth din Ţara Galilor, pe sora Mary Fitzpatrick din Irlanda şi pe sora Juliet Ory din Anglia. Mi-au plăcut discuţiile despre rugby, naţiuni şi „fair play” pe care le-am avut cu ele în câteva ocazii. Hai Irlanda, hai Ţara Galilor, hai Anglia, să câştige cea mai bună! Regret că nu e şi România în acest turneu, puteam fi în locul Italiei dacă ne menţineam la valoarea pe care o aveam în anii '80. Am fi etalat frumoasa noastră frunză de stejar alături de trandafirul englezesc, penele de struţ galeze, ciulinul scoţian, trifoiul irlandez şi cocoşul galic. Foarte probabil însă că am fi adunat o colecţie impresionantă de „linguri de lemn” (trofeul acordat celei mai slabe echipe din turneu)! Poate părea puţin deplasată menţionarea rugby-ului în această sumară prezentare a surorilor FCJ. Am însă ocazia să amintesc că din anul 1957 imnul oficial al turneului de rugby menţionat este „Te Deum” („Pe tine, Doamne, te lăudăm”), creaţie muzicală a compozitorului francez Marc-Antoine Charpentier. Frumoasa lucrare coral-instrumentală a fost finalizată la sfârşitul secolului al XVII-lea, pe când autorul era director muzical la biserica iezuită Sf. Louis din Paris.

Nu am prea vizionat creaţiile cinematografice româneşti din trecutul apropiat deoarece le-am considerat vulgare şi prea şocante. Într-o sâmbătă seara surorile FCJ au venit însoţite de părintele doctorand Florin Silaghi (SJ), specializat în domeniul cinematografiei, care ne-a proiectat fragmente din două filme româneşti despre realităţile temniţelor şi lagărelor de muncă forţată din perioada comunistă, explicându-ne elementele simbolice utilizate de realizatorii filmelor. Am discutat cu această ocazie şi despre alte producţii româneşti mai greu de digerat, dar care nu trebuie judecate după prima impresie pe care o lasă. Am realizat că în cinematografie, ca şi în alte arte, e necesară o sensibilitate educată pentru a recepta corect mesajele. Cunoscând intenţiile realizatorilor unui film poţi judeca mai potrivit ceea ce vezi şi nu rişti să dai verdicte pripite şi categorice.

Printre invitaţii speciali ai întâlnirilor de sâmbătă a fost şi părintele doctorand Eugen Blaj, director naţional pentru Operele Pontificale Misionare din România, care ne-a oferit cu multă generozitate detalii şi impresii din activitatea sa misionară. Mai întâi din Mexic, unde a întâlnit o realitate socială periculoasă şi nesigură. Am fost contrariat de acest lucru deoarece consideram Mexicul o ţară creştină civilizată şi prosperă. Am aflat că îndepărtarea locuitorilor de Dumnezeu prin îmbrăţişarea unor ideologii ateiste, materialiste şi egoiste a produs răni adânci în mentalitatea societăţii. Erorile şi slăbiciunile personale ale unora dintre cei chemaţi să fie repere de moralitate au creat confuzie şi neîncredere. Efectul acestora se vede: trafic şi consum de droguri, răpiri şi exploatare, crime şi violenţă stradală, corupţie generalizată - toate consecinţe ale lipsei de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. O realitate mult diferită este cea întâlnită la triburile nomade de păstori din nordul Kenyei. Băştinaşii sunt încreştinaţi doar parţial, deoarece au auzit de puţină vreme cuvintele Evangheliei. Elementele culturii ancestrale coexistă cu cele ale civilizaţiei actuale. Africanii de aici au un fond religios aproape monoteist, iar morala naturală este respectată de membrii comunităţilor. Bărbaţii sunt demni şi pun preţ pe respectarea cuvântului dat. Femeile sunt apreciate şi ajutate să-şi crească copiii. Oamenii din trib se ajută la greu. De exemplu, dacă cămila unei familii este mâncată de un animal sălbatic atunci acea familie rămâne fără o sursă sigură de hrană. Şeful tribului, sau altul care are mai multe cămile, împrumută gratis o cămilă familiei afectate până când aceasta e în stare să cumpere o cămilă nouă, de regulă după mai mulţi ani. Singura obligaţie a celui ajutat este să restituie proprietarului eventualii pui-femelă ai cămilei împrumutate. Misionarii sunt bine primiţi aici deoarece oferă membrilor tribului o şcolarizare bună şi ajutor medical gratuit. Viaţa modestă şi facerea de bine sunt temelia lucrării de evanghelizare în Kenya.

întâlnire la clubul parohial organizată de surorile FCJ (2018)

Este cunoscută situaţia actuală foarte complicată din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Dar ştim prea puţin despre istoria şi cultura popoarelor din acest spaţiu, în care îşi află rădăcinile cele trei mari religii monoteiste: iudaismul, creştinismul şi islamul.

Iniţiativa surorilor FCJ de a invita la Galaţi pentru o scurtă prezentare pe doamna prof. dr. Monica Broşteanu de la Universitatea Bucureşti, specialistă în Limba şi Civilizaţia Arabă, a fost foarte inspirată în acest sens. Bună cunoscătoare a realităţilor contemporane din mai multe ţări arabe, în care a trăit destui ani, dar şi a istoriei Bisericii si a doctrinei creştine, doamna profesoară ne-a fost ghid într-un tur virtual al comunităţilor creştine din spaţiul arab. Astfel am aflat despre diferitele rituri catolice (vizibile în Biserica greco-catolică melchită, Biserica catolică armeană, Biserica catolică siriacă, Biserica catolică caldeeană, Biserica maronită, Biserica catolică coptă, Biserica catolică etiopiană), despre Patriarhiile Ortodoxe de rit bizantin (de la Constantinopol, Ierusalim, Alexandria, Antiohia), precum şi despre acele comunităţi creştine separate doctrinar încă din primele secole ale Bisericii (Biserica apostolică armeană, Biserica siriacă iacobită, Biserica asiriană a Răsăritului, Biserica coptă din Egipt, Biserica etiopiană, Biserica eritreană).

Am realizat că harul lui Dumnezeu este prezent în toate mădularele Trupului Mistic al lui Isus Cristos, care este Biserica, spre a le uni în dragoste fraternă şi slujire, spre a le mângâia în vreme de prigoană. Cunoaşterea noastră s-a îmbogăţit aflând de comunităţile copte din Egipt, care studiază şi memorizează cu fervoare pasaje din Sfânta Scriptură, pentru a putea rezista în „oceanul” de credinţă musulmană. Apoi am ascultat o cântare maronită („arăbească”) de cinstire a Sfintei Fecioare Maria şi am aflat de martiriul surprinzător al unei comunităţi siriace aparent mai delăsătoare în practicarea credinţei, petrecut în timpul prigoanei declanşate de ISIS. Concluzia de final a fost aceea că noi, creştinii, oricât am fi de diverşi în formele de exprimare şi de înţelegere a credinţei, avem mult mai multe lucruri care ne apropie şi de aceea nu ar mai trebui să fim dezbinaţi.

Oarecum mai controversată a fost tema legată de prezenţa Sfintei Fecioare Maria în Coran şi în tradiţia islamică. Puţini ştiu că Sfânta Maria este venerată într-un mod aparte şi de către musulmani. Un Fericit episcop martir francez, supranumit „episcopul musulmanilor”, ucis într-un atentat care a avut loc relativ recent în Algeria, considera că Maria ar putea fi puntea de apropiere între creştini şi musulmani. Mai puţin clare şi convingătoare, textele din Coran o arată pe Maria ca fiind plină de credinţă şi ascultătoare faţă de Cel Atotputernic. Isus nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar fiul Mariei. Fiind luna mai, invitatul de onoare al serii, doamna Liana Gehl, redactor-şef la Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, a amintit şi de apariţiile Sf. Fecioare Maria de la Fatima, în Portugalia. Denumirea localităţii vine de la Fatimah, numele uneia dintre fiicele profetului Mahomed. Între imaginile proiectate la club în acea seară am remarcat cu surprindere o fotografie a Sfintei Maria cu Pruncul, aşa cum apare în parcul de lângă biserica Sf. Sarkis din centrul Teheranului (în Iran).

reprezentări ale Sf. Maria cu fiul ei Isus, într-un parc din Teheran (Iran)

Acestea sunt doar câteva amintiri. Toate întâlnirile organizate de surorile FCJ au fost prilej de îmbogăţire spirituală şi de comuniune fraternă. La finalul întâlnirilor, impresiile schimbate între noi au fost întotdeauna îndulcite de platourile cu fursecuri şi prăjituri de casă, de paharele cu suc sau cu ceai fierbinte, pregătite şi oferite nouă tuturor de surorile FCJ, de insoţitoarele în misiune FCJ şi de toate celelalte minunate femei creştine din comunitatea noastră. M-am gândit adesea la modul discret şi eficace în care se lăţeşte Împărăţia lui Dumnezeu în lume, prin facerea de bine a femeilor creştine. Se cuvine să le mulţumim şi să le încurajăm în misiunea lor nobilă. Toate spre mai marea slavă a lui Dumnezeu ! Amin.

Leonard Florea


Rugăciune pentru pământul nostru (Papa Francisc)
Istoric Parohie Preoţi Sfânta Liturghie Administrare sacramente Cateheze Ore de religie Vizite pastorale Terţiari franciscani Însoţitori în misiune FCJ Tineri şi copii Corul bisericesc Îndurarea Divină Regina Cerului Viaţă de credinţă Carisma franciscană Carisma ignaţiană Colecţia de articole Evenimente Album foto Album video Biserica parohială Filiala Folteşti
CatolicaGalaţicatolicagalati@gmail.com Data:01.01.2015 Număr accesări:0000001