Prezentare
Contact

Sfânta Fecioară Maria, Regina Cerului

Imnul „Magnificat”, răspunsul Mariei la salutul de binecuvântare al Elisabetei, este pentru mulţi poate cea mai frumoasă rugăciune omenească pe care au citit-o vreodată. Deschidem această pagină de laudă, de mulţumire şi de rugă către Măicuţa Noastră din Ceruri cu textul din Sfânta Scriptură care este un veritabil autoportret al Mariei. Împreună cu ea să-l preamărim şi noi pe Dumnezeu cel Preaînţelept şi atât de iubitor de oameni!

Sandro Botticelli - Madonna del Magnificat

Magnificat

„Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul
şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
căci a privit la umilinţa slujitoarei sale.
Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, şi numele lui e sfânt!
Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el.
A arătat puterea braţului său:
i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
i-a dat jos de pe tron pe cei puternici
şi i-a înălţat pe cei umiliţi;
pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri,
iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.
L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa,
după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.”
(Lc 1,46÷55)

pr. Iosif Diac interpretând cântecul " Sfânta Maria "

Sfânta Maria

Muzică, versuri și interpretare: pr. Iosif Diac (OFMConv)

Durata: 2min 26s

Sursa: YouTube (27.11.2012)

Maria, numele tău e marea... ești zenitul cel dulce... ești floare de mai... Maria, Maica lui Dumnezeu.

Fișierul audio (mp3, stereo, 128 Kbps) poate fi descărcat aici ⇒ Iosif Diac - Sfânta Maria

pr. Iosif Diac interpretând cântecul " Maica României "

Maica României

Muzică, versuri și interpretare: pr. Iosif Diac (OFMConv)

Durata: 5min 21s

Sursa: YouTube (27.11.2012)

Sfântă Marie, maica unității, dă-ne pacea sfântă, poarta libertății...
Dumnezeu Preasfântul te-a iubit nespus, te-a ales de mamă lui Cristos Isus...

Fișierul audio (mp3, stereo, 128 Kbps) poate fi descărcat aici ⇒ Iosif Diac - Maica României


TEOLOGIA LACRIMEI - Meditaţie
SĂLAŞ ÎN LACRIMA SFÂNTĂ A MAMEI

Niciun copil nu rămâne indiferent în faţa lacrimilor mamei lui, a tristeţii ei de pe chip şi a necazurilor care par că-i brăzdează obrazul. La fel cum niciun părinte nu rămâne indiferent la tristeţea copilului său, în faţa lacrimilor lui şi a poverii care-l apasă. În faţa lacrimilor se topesc până şi inimile cele mai reci, mai insensibile, mai înstrăinate. Limbajul lacrimilor, deşi pare desuet şi destinat în special femeilor şi bătrânilor, deschide orice uşă a inimii, doboară zăvoare, obloane, zale, gratii.

Lacrimile sunt o armă care, dacă e folosită bine, se dovedeşte foarte eficace în alungarea răului, în înlăturarea tuturor motivelor de dispută. Lacrimile sunt semnul împăcării în familie, între soţi, părinţi şi copii, fraţi, prieteni, logodnici. Lacrimile, dincolo de simbolismul lor dureros, pot însemna liniştirea apelor lăuntrice, reîntoarcerea la matcă a celor rătăciţi, sunt o dovadă de afecţiune şi comuniune spirituală. Câţi dintre noi n-am şters măcar o dată lacrimile aproapelui? De câte ori n-am plâns şi altcineva a venit să ne şteargă lacrimile? De câte ori, la rândul nostru, n-am provocat lacrimi aproapelui, cu sau fără voia noastră?

Maica Sfântă Îndurerată (Stabat Mater Dolorosa)

Dar acum şi aici, cu atât mai mult, cu cât însăşi Maica Domnului vine să ne aline suferinţa şi să ne şteargă lacrimile, noi suntem „fiii lacrimilor sale” - aşa cum sună o cântare sacră dedicată Maicii Sfinte. Atunci când Fecioara pare că şi-a epuizat toate argumentele, toate sfaturile, iată că foloseşte supremul argument: argumentul lacrimilor, care se dovedeşte a fi cel mai eficient. Ea stă şi plânge. Uneori, lacrimile sale sunt de sânge. Lacrimile Maicii Domnului au dat numele unei flori plăcut mirositoare, ele stau adânc înfipte în rădăcina inimii noastre, ne dor, ne răscolesc, ne frământă, ne chinuie, până când, într-o zi vom fi vrednici a i le şterge cu faptele noastre bune, cu iubirea, smerenia şi ascultarea noastră.

Lacrimi - simbol sfânt al acceptării Crucii, al acceptării semenilor noştri, al conştientizării că suntem fii neascultători de cele mai multe ori şi că din pricina noastră a fost răstignit Mântuitorul nostru. Lacrimi de recunoştinţă, de pocăinţă, de remuşcare, de devotament, de jind după cele spirituale, după cele cereşti, după patria cerească, acolo unde, într-o zi vom ajunge.

Lacrimile - apanajul sufletelor sfinte! De câte ori n-a plâns Sfântul Francisc de Assisi, numai gândindu-se la patima Mântuitorului? Sau Sfântul Anton a cărui sensibilitate era de-a dreptul înduioşătoare? „Amore non amatur!” - spunea Sfântul Francisc, plângând în hohote la gândul că Dumnezeu, care este Iubirea întruchipată, nu e iubit îndeajuns, spunând frăţiorilor săi: „Şi mult trebuie iubită Iubirea Celui care ne-a iubit!”. Plângând până la orbire. Plângând chiar şi atunci când atinsese BUCURIA PERFECTĂ care pentru el simboliza umilinţa perfectă în faţa Creatorului său şi recunoaşterea, implicit, a condiţiei nevrednice de creatură.

Lacrimile Maicii Domnului în faţa Crucii pe care atârna inert Trupul cel mai sfânt, al Aceluia fără de păcat, jertfit pentru fărădelegile lumii! Lacrimile care au spălat picioarele Mântuitorului în casa lui Simon Leprosul, şterse de acea femeie cu părul ei, și lacrimile Mariei Magdalena, vărsate sub cruce, pe Golgota. Lacrimile ucenicului Preaiubit, atunci când o primeşte pe Maica Domnului drept Maică a sa şi a tuturor oamenilor! Lacrimile de sânge ale Mântuitorului vărsate în Grădina Măslinilor, atunci când i s-a revelat paharul pe care trebuia numaidecât să-l bea, pentru împlinirea planului de mântuire. Lacrimi de aşteptare în faţa voinţei Tatălui care trebuia să se împlinească, dar cu preţul jertfirii Fiului.

Lacrimile Fecioarei în faţa Îngerului Binevestitor care o îndeamnă să se bucure pentru că Dumnezeu a ales-o, binecuvântată între femei și a umplut-o cu har pentru imensa responsabilitate pe care avea să i-o încredinţeze. Lacrimile presărate cu strigăte de Osana, ale îngerilor şi păstorilor, când au aflat că li s-a născut Mântuitorul, în grajdul sărac de la Betleem, sub razele strălucitoare ale stelei urmărite de magii de la răsărit. Lacrimile de bucurie şi recunoştinţă ale iudeilor la intrarea lui Isus în Ierusalim, când îşi aşterneau hainele pe cale pentru a-l întâmpina pe „Cel care vine în Numele Domnului”.

Lacrimi de jertfă, de împăcare, de pocăinţă şi remuşcare pe care le-am vărsat de atâtea ori la scaunul spovezii în faţa reprezentantului lui Cristos care ne iartă. Lacrimile iertării! Cele mai frumoase lacrimi din lume! Sunt lacrimile vărsate de Fecioara care ne iubeşte şi mijloceşte pentru noi, chiar dacă suntem alcoolici, viciaţi de drog, atei, nonconformişti, criminali, indiferenţi şi reci la imensul dar pe care ni-l face Providenţa Divină. Lacrimi de singurătate atunci când Isus stă pe altar sau în tabernacol, uitat de cei pentru care s-a jertfit vărsându-și prețiosul Său sânge.

Lacrimi pentru indiferenţă, pentru răceală, pentru moartea spirituală a celor mulţi, lacrimi care inundă faţa Maicii Domnului când, după apeluri repetate şi după atâtea formule de bunăvoinţă, constată că prea puţini dintre copilaşii ei au înţeles imensa importanţă a venirii Sale pe pământ pentru cea din urmă oară. Tot acest bogat evantai de lacrimi a fost vărsat de Maica Fecioară în diferitele sale apariţii în lume, când s-a arătat tristă şi cu obrajii umezi, cu bobiţele de diamant şiroindu-i pe obrajii diafani.

Lacrima întregii lumi se află atunci în bobiţele de rouă de pe faţa Sfintei Fecioare. Ea plânge pentru cei trişti, bolnavi, nefericiţi, înşelaţi, părăsiţi, schismatici, cei care n-au cunoscut îndeajuns iubirea Fiului ei, pentru cei vicioşi, pentru infirmi, pentru văduvi, orfani, bătrâni neputincioşi, pentru natura nimicită, poluată şi aşezămintele schilodite de bombe şi gloanţe, pentru copiii ucişi în faşă, în sânul matern, încă din perioada conceperii, pentru cei abandonaţi prin spitale, pentru incurabili, pentru cei posedaţi de demon şi de patimi, pentru încăpăţânaţi şi împietriţi în inimi care refuză sistematic mântuirea, pentru soldaţi, pentru conducătorii de state care decid soarta lumii, care-şi arogă dreptul la viaţă şi moarte, pentru cei din închisori, pentru cei care au promovat cultul morţii prin avort şi eutanasie, pentru cei care cred că se pot lua la întrecere cu Dumnezeu creând viaţa în chip artificial („in vitro”), pentru clone, pentru toate arsenalele de război, pentru armele chimice, pentru omul care se autodistruge, înşelat, amăgit că el poate face totul cu propriile sale mâini şi cu biata lui minte. Pentru cei trufaşi, vanituoşi, orgolioşi.

Şi dacă Fiul ei preaiubit a murit pentru toate acestea şi toţi aceştia, ea plânge pentru ei şi, mai ales, pentru că sacrificiul Lui a fost zadarnic. Prea puţini oameni se vor mântui, lumea se îndreaptă spre adâncul Infern cu cea mai mare viteză. Fecioara varsă lacrimi amare pentru cei care nu merg pe Calea Cerului, alegând cu încăpăţânare, în pofida tuturor evidenţelor, calea pierzării în adâncurile abisale ale veşniciei. Pentru cei dezbinaţi, trăind sub semnul desăpărţirii, al urii, al segregaţiei. Pe toate le-a exprimat şi le-a experimentat Maica Domnului şi le-a simţit în Inima sa, aşa cum la Nazaret „păstra toate în inima sa” (Lc 2,57).

statuia înlăcrimată a Sf. Fecioare Maria (Maasmechelen, Belgia)

Dar mai ales plânge pentru cei nepăsători şi uituci, nerecunoscători şi nedemni de dragostea îndurătoare a lui Dumnezeu. Pentru cei care nu iartă nimic aproapelui lor, nici cea mai mică ofensă, înverşunându-se până la moarte împotriva lor, când atât de uşor ar fi să le strângă mâna şi să le spună: „Iartă-mă!”. Cine nu învaţă şi nu experimentează iertarea, nu este vrednic de iertare în faţa Tatălui Ceresc, aşa cum bine ne-a învăţat Isus în Rugăciunea Domnească.

Lacrimi pentru cei corupţi, pentru cei care blestemă, pentru cei care nu sfinţesc Ziua Domnului. Pentru cei incorecţi care se bucură de munca altora, crezând că totul li se cuvine. Pentru cei care fură, prejudiciindu-i în felul acesta pe alţii care duc lipsă. Pentru cei care nu plătesc munca prestată în folosul lor de către alţii. Pentru cei care nu respectă demnitatea umană şi calitatea de OM şi CREŞTIN. Pentru cei sacrilegi, pentru sperjuri, pentru simoniaci şi profanatori ai lucrurilor sfinte. Pentru cei care au pângărit cămaşa albă a lui Cristos în care au fost înveşmântaţi la Botez şi nici nu se gândesc că trebuie să se preocupe să o cureţe de orice pată, călcându-şi făgăduinţele de la Botez. Pentru cei care se cred atât de puternici şi deştepţi încât consideră că nu mai au în niciun chip nevoie de Dumnezeu care să-i conducă. Pentru cei nestatornici, care asemenea fariseilor, una fac în ochii lumii şi alta în intimitatea lor.

Dar cele mai răscolitoare şi mai tulburătoare lacrimi sunt cele în faţa rătăcirilor lumii şi a mizeriilor sufleteşti în care ea se scaldă, în faţa nerecunoştinţei crase a majorităţii fiilor lui Dumnezeu şi ai Maicii Sfinte, în faţa împotrivirii făţişe la Glasul divin. Lacrimi surde, lacrimi mute, picături de grindină pe obrazul Maicii Preacurate, care sapă şanţuri adânci şi dureroase pe chipul ei mai frumos decât al îngerilor. Lacrimi de îndurare pentru sufletele pierdute, pentru cele care încă mai caută drumul, pentru cele care l-au găsit dar încă nu stăruie pe el, pentru toate alunecările, şovăielile şi slăbiciunile noastre care, satisfacând puțin timp doar simţurile, alungă bucuria din inimă.

Lacrimi de dezmierdare, de alint, de duioşie în faţa copilaşilor nou născuţi care nu au învăţat încă să vorbească şi să se apere, să discearnă răul de bine şi să meargă în picioare, ci trebuie conduşi, luaţi în braţe, hrăniţi cu lapte matern şi cu dragoste. Lacrimile celor lipsiţi de orice mângâiere, aşteptând mângâierea de la oameni şi căutând-o în oricare altă parte decât acolo unde trebuie. Căci mângâierea vine de la Dumnezeu şi alinarea numai de la Maica Sfântă. Lacrimile de iubire ale Mariei, izvorul Milostivirii dumnezeieşti. Lacrimile în care ne odihnim şi în care ne simţim la adăpost de orice primejdii şi intemperii, de orice furtuni şi dezastre.

Tu plângi iar noi ne bucurăm, Maică a Domnului, ne bucurăm pentru că atunci când tu plângi, reverşi peste noi harul sfânt al lacrimilor tale, ca roua pe pământul uscat al sufletelor şi inimilor noastre. Ca să le împrospătezi, să le faci să înmugurească din nou, să înflorească şi să dea roade. Îţi mulţumim, Maică, pentru lacrimile pe care le verşi pentru noi, cei ce suntem: „fiii lacrimilor tale”.

Cezarina Adamescu


Maria, Biserica şi Sufletul

Mulţi dintre noi, creştinii catolici, dorim să ne exprimăm cât mai frumos gândurile şi dragostea noastră către Maica Sfântă, mai ales în preajma sărbătorii Ei celei mai alese, aceea a Adormirii şi Ridicării cu Trupul şi Sufletul la Slava lui Dumnezeu. Nu găsim cuvintele cele mai cuvioase, cele mai pline de respect şi semnificaţie pentru măreţia Sfinţeniei Sale. Frământat de aceste gânduri, răsfoiam zilele trecute o remarcabilă operă a ilustrului teolog Henri de Lubac intitulată „Catolicism: aspectele sociale ale dogmei”, fără însă vreo speranţă de a găsi inspiraţie în sensul dorit. Deodată, la secţiunea „Texte”, dau peste o exemplară predică, mai puţin cunoscută, referitoare la măreaţa Sărbătoare. Limbajul sintetic, clar şi explicit al autorului, care desluşeşte înţelesuri pentru fiecare, mă determină să supun acest text reflecţiei, ca ajutor util în limpezirea meditaţiilor şi rugăciunilor la Maica noastră Prea Sfântă - Maica Bisericii.

Guido Reni - Assunzione della Vergine

„Singur, Cristos deplin, Capul aflat pe Trupul său, Cristos împreună cu Biserica poate ierta păcatele” afirma în secolul al XII-lea Isaac de Stella, fericit călugăr cistercian şi profund teolog. Acelaşi învăţat şi bun cunoscător al sufletului omenesc care aprecia intelligentia în activitatea spirituală a omului ca fiind singura capacitate capabilă să ajungă la intuiţia extratemporală a lui Dumnezeu, ea fiind gradul suprem al cunoaşterii şi depinzând mai mult de revelaţia divină (theophania) decât de activitatea teoretică a minţii omeneşti. Propun spre lectură câteva citate din predica lui (Predica 91 - Despre Adormirea Maicii Domnului), ce mi s-au părut semnificative pentru explicitarea raportului dintre Sfânta Fecioară, Biserică şi sufletul credincios.

„Cap şi trup: un singur Tot, Cristos unic. Dintr-un singur Dumnezeu în cer şi pe pământ, dintr-o mamă unică. La fel cum Capul şi mădularele sunt un singur fiu şi mai mult decât unul singur, Maria şi Biserica sunt o singură mamă şi mai mult decât una singură, o singură fecioară şi mai mult decât una singură. Atât una, cât şi cealaltă, fiecare mamă, una şi cealaltă, fiecare fecioară, una şi cealaltă, zămislesc din acelaşi Duh fără înclinaţie trupească. Una şi cealaltă îi oferă fără păcat lui Dumnezeu-Tatăl pe cineva care să-l urmeze. Maria, fără de păcat, oferă trupului Capul lui; Biserica, în iertarea tuturor păcatelor, oferă acestui Cap trupul lui. Una şi cealaltă, fiecare este mama lui Cristos, dar niciuna dintre ele nu dă naştere pe de-a-ntregul fără cealaltă...”

„De aceea, în Scripturile dumnezeiesc inspirate, ceea ce este spus universal despre această fecioară-mamă, care este Biserica, se potriveşte şi Mariei îndeosebi; şi ceea ce este spus într-un mod special despre Maria fecioară-mamă, se înţelege pe bună dreptate în legătură cu Biserica fecioară-mamă, încât, când vorbim despre una sau despre cealaltă, ceea ce spunem se potriveşte uneia sau celeilalte aproape în egală măsură şi într-un mod combinat...”

„Fiecare suflet credincios, în acelaşi timp, este mireasă a Cuvântului lui Dumnezeu, mamă, fiică şi soră a lui Cristos. Fiecare suflet trebuie să fie numit fecioară şi roditoare. Acelaşi lucru este, prin urmare, afirmat universal în cazul Bisericii, în special în cazul Mariei, aparte pentru fiecare suflet credincios; iar Înţelepciunea lui Dumnezeu este aceea care spune aceasta, Ea, care este Logosul, Cuvântul Tatălui...”

„Mai este spus: «Şi vor rămâne în moştenirea Domnului». Căci moştenirea Domnului, în sens universal, este Biserica; în sens special, este Maria; în sens singular, este fiecare suflet credincios. În tabernacolul din sânul Mariei, Cristos a rămas nouă luni. În tabernacolul credinţei Bisericii El rămâne până la sfârşitul veacului. În ştiinţa şi iubirea sufletului credincios va rămâne în vecii vecilor.”

În slujirea noastră creştin-catolică să nu uităm niciodată să trăim dimensiunea credinţei Sfintei Fecioare Maria, Mamă a tuturor. De aceea, este bine să fim încredinţaţi că:

Prin angajarea noastră sinceră să alergăm cu încredere la Maica harului dumnezeiesc: dacă suntem trişti, pentru a fi mângâiaţi şi întăriţi; dacă suntem păcătoşi, pentru a ieşi din starea deplorabilă a păcatului; dacă suntem drepţi, pentru ca să rămânem statornici, fiindcă Ea ne stă la dispoziţie întotdeauna cu harul potrivit. Să ne dorim o Sărbătoare frumoasă şi adevărată !

Ionel Gheorghiu


Maica Domnului Îndurerată (icoană sec. XIX, Şcoala de la Nicula)

Rugăciune prin cântec
O, Măicuţă Sfântă (Fiii lacrimilor tale)

Într-una din duminici, după terminarea Sfintei Liturghii de dimineaţă, am mai rămas câteva minute în biserică pentru a asculta cântarea în cinstea Sf. Fecioare Maria. Refrenul simplu şi melodia îmi erau cunoscute din vremea copilăriei, dar de data aceasta am vrut să ascult toate versurile cu atenţie sporită. Necunoscând nimic despre cântare, ca un neştiutor într-ale muzicii şi literaturii, bănuiam numai că piesa este una autentică românească. Hotărât să aflu mai multe despre această rugă, odată ajuns acasă am intrat pe Internet pentru a vedea ce găsesc acolo despre subiect. Nu m-am oprit doar la primele informaţii ci am decis să deschid şi alte pagini, iar în felul acesta au început să se deschidă file de istorie cu realităţi complicate, pe care nu le bănuiam.

Înainte de toate am remarcat că există mai multe variante ale acestei cântări religioase. În timpul pelerinajului anual de la Mănăstirea Nicula (jud. Cluj), ocazionat de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, creştinii ortodocşi intonează acest cânt. Fraţii noştri ortodocşi afirmă că textul, de factură populară, a fost pus pe note de părintele Vasile Stanciu în 1990. Surse greco-catolice spun că un imn de mulţumire către Preacurata Fecioară Maria, având acelaşi refren, circula în 1946 la Mănăstirea Bixad (jud. Satu Mare). Melodia o datorăm părintelui Gheorghe Marina, iar versurile părintelui Gavril Sălăgean, aceştia doi fiind călugări bazilieni la Bixad. Trebuie amintit că mănăstirile oarecum învecinate din Nicula şi Bixad, greco-catolice la origine, au fost desfiinţate la instaurarea regimului comunist, iar călugării de acolo au fost întemniţaţi deoarece nu au acceptat să treacă la o altă biserică, controlată de stat. În anii '70 cântăreaţa de muzică folk Marcela Saftiuc a scos un disc în care era inclusă şi o piesă preluată din folclor: „Fii lacrimilor tale”. Unii afirmă că acesta a fost singurul cântec bisericesc care a fost difuzat la radio înainte de 1989.

La sfârşitul secolului al XVII-lea, în perioada demersurilor de unire în credinţă a românilor de rit bizantin din Transilvania cu Biserica Romei, în satul Nicula s-a întâmplat că o icoană a Maicii Domnului a lăcrimat. Icoana, realizată cu puţini ani înainte de un preot de lângă Gherla, ajunsese în posesia lui Ioan Cupşa, un român din Nicula. Fenomenul o fost cercetat imediat şi confirmat de autorităţile civile şi religioase ale vremii. A fost chiar şi o dispută civilă între enoriaşii din Nicula şi contele Sigismund Korniş, guvernatorul ţinutului, cu privire la locul cuvenit pentru păstrarea icoanei. Prin hotărârea împăratului Leopold I de la Viena s-a decis construirea unei biserici noi în hotarele satului Nicula, unde această icoană să fie expusă şi unde orice credincios, de orice lege (confesiune), să aibă drept să meargă şi să se închine. Mulţi ani icoana făcătoare de minuni a fost adăpostită în această biserică de lemn, greco-catolică. Între timp au fost consemnate nenumărate vindecări miraculoase săvârşite ca răspuns la pietatea cu care oamenii înconjurau această icoană a Maicii Domnului. Au fost şi ani dificili când din cauza vitregiei vremurilor icoana a trebuit ascunsă în pământ, conservându-se în mod minunat. Faima icoanei atrăgea mereu oameni, aşa că mulţi localnici din Nicula au început să picteze icoane, formându-se treptat o adevărată şcoală populară de pictură (o piesă sugestivă fiind cea din imaginea de mai sus).

În anul 1884 icoana este mutată în biserica de zid a Mănăstirii Nicula, nou construită de episcopii români uniţi cu Roma şi de credincioşii greco-catolici din zonă. În perioada interbelică, în timpul episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, pelerinajul la Nicula este la apogeu. Din 1936 Mănăstirea Nicula este încredinţată spre administrare Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare”, împreună cu străvechea icoană venerată a Maicii Domnului, făcătoare de minuni. În 1948 mănăstirea greco-catolică este desfiinţată, dar icoana este salvată şi ascunsă de un ţăran din împrejurimi. Spre sfârşitul vieţii, acesta consimte să predea icoana stareţului mănăstirii din Nicula, devenită între timp ortodoxă. Securitatea află imediat, ia icoana şi o duce la sediul Arhiepiscopiei Feleacului şi Clujului, unde rămâne până la căderea comunismului. Apoi, după restaurare, icoana este readusă cu ceremonial la Mănăstirea Nicula. De remarcat că în vremea regimului comunist opresiv, pelerinajele la Mănăstirea Nicula şi evlavia credincioşilor faţă de Maica Domnului nu au încetat.


O, Măicuţă Sfântă,
Te rugăm fierbinte,
Să ne-asculţi de-a pururi
Marea rugăminte

Refren
Nu lăsa, Măicuţă,
Să pierim pe cale,
Căci noi suntem fiii
Lacrimilor tale.

Când plângeai sub cruce
Maică-ndurerată,
Te-am primit de Mamă
Noi şi lumea toată.

Călători pe-o mare
Veşnic tulburată,
Noi ne-am pus în Tine
Şi nădejdea toată.

Tu eşti steaua mării
Şi ajuţi s-o treacă;
Dintre câţi Te roagă,
Nimeni nu se-neacă.

Fă să-ţi batem zilnic
La miloasa-ţi poartă,
Câtă vreme-n lume
Valuri ne mai poartă.

Iar când nori şi ceaţă
Înnegri-vor zarea,
Vino Tu, Măicuţă,
Să ne-arăţi cărarea.

Să conduci luntriţa
Printre stânci şi valuri,
Să ne scoţi la portul
Veşnicelor maluri.
 

O, Măicuţă Sfântă,
Cea mai scumpă floare,
Fă din şir de lacrimi
Dalbe lăcrimioare.

Scapă-ne de patimi
Şi de pofte rele,
Şi ne schimbă-n mândre
Mărgăritărele.

Să ne duci cu Tine
Unde calea-Ţi duce,
Să ne dai în ceruri
Fiului Tău dulce.

Şi să-I spui, Măicuţă,
C-aste floricele,
Le-au făcut să crească
Chinurile grele.
 

Şi cu ale Tale
Lacrimi de sub cruce;
Tu le eşti Măicuţă,
Maica cea mai dulce.

Inima-I Preasfântă
Mângâios ne-o strânge;
Va uita de patimi,
Mai mult nu va plânge.

Noi, cuprinşi de-o pace
Fără de hotară,
Lăuda-te-om veşnic
Pururea Fecioară.
 


O, Măicuţă Sfântă, te rugăm fierbinte
Să ne-asculţi cu milă marea rugăminte.

Refren
Nu lăsa, Măicuţă, să pierim pe cale,
Căci noi suntem fiii lacrimilor tale!

Când plângeai sub cruce, Maică-ndurerată,
Te-a primit de Mamă omenirea toată.

Călători pe mare, veşnic în primejdii,
Noi ne-am pus în tine flacăra nădejdii.

Tu eşti Steaua Mării călăuzitoare,
Eşti şi aurora veşnicului Soare.

Când nori grei şi ceaţă înnegri-vor zarea,
Vino, Sfânt Luceafăr, să ne-arăţi cărarea.

Şi condu-ne barca prin orice furtună,
Ca în portul veşnic să fim împreună.


Rece suflă vânt în albia secată
Soarele-a ars grâul ce noi l-am scos din piatră.

Refren
Şi nu lăsa Măicuţă să pierim pe cale,
Noi ce suntem fii ai lacrimilor tale.

Şi vine ploaie mare şi focul o să-l stingă
Şi cine-n suflet iarăşi odaia o s-aprindă?

Şi vine noapte deasă şi drumul ni-l ascunde
Ca singuri să pătrundem pădurea numai umblet.
 

Şi vine apa mare şi podul ni-l dărâmă
Şi mult prea larg e râul ca tu să-ntinzi o mână.


Nu se ştie motivul pentru care a plâns icoana Sfintei Maria de la Nicula. Unii afirmă că au fost lacrimi de bucurie pentru revenirea la biserica universală a românilor transilvăneni, alţii că au fost lacrimi de tristeţe pentru vremurile de prigoană ce aveau să se abată asupra poporului creştin. Eu înclin să cred că au fost lacrimile de iubire ale unei Măicuţe care ajută întotdeauna pe cei ce-şi pun încrederea în mijlocirea sa, mamă care nu face diferenţieri confesionale între fiii ei.

Având în vedere că nu am consultat surse istorice directe, e posibil ca lucrurile prezentate să nu fie tocmai exacte. Important este ca noi, creştinii, să rămânem uniţi în rugăciune, să apelăm deseori la mijlocirea Maicii Domnului, cântându-i după cum e limba şi sufletul nostru: „O, Măicuţă Sfântă”.

Leonard Florea

Istoric Parohie Preoţi Sfânta Liturghie Administrare sacramente Cateheze Ore de religie Vizite pastorale Terţiari franciscani Însoţitori în misiune FCJ Tineri şi copii Corul bisericesc Îndurarea Divină Regina Cerului Viaţă de credinţă Carisma franciscană Carisma ignaţiană Colecţia de articole Evenimente Album foto Album video Biserica parohială Filiala Folteşti
CatolicaGalaţicatolicagalati@gmail.com Data:01.01.2015 Număr accesări:0000001