Contact
lecturile liturgice de azi
Îndurarea Divină
Blog CatolicaGalați
pagina Facebook a parohiei romano-catolice din Galați
biserica parohială romano-catolică din Galați
pagina filialei Foltești a parohiei romano-catolice din Galați
Calendarul Romano-Catolic
Viață de credință
Sfânta Fecioară Maria, Regina Cerului
Reflecții și cugetări
site Episcopia Romano-Catolică de Iași
site Ordinul Fraților Minori Conventuali - Provincia Sf. Iosif din România
Creștin Se Devine - blog personal pr. Cristian Blăjuț
Reflecții Creștine - blog personal pr. Eugen Blăjuț jr.
site Vatican News (noutăți din viața Bisericii Catolice)
site Catholica.ro (știri din viața Bisericii)
site Cultura Vieții
site Alianța Familiilor din România

CatolicaGalați - Acasă

proiect Unitate de servicii sociale pentru persoane vârstnice, Parohia Romano-Catolică din Galați (2020)

Comunicat

Lansarea proiectului „Consolidare și transformare imobil situat pe strada Mihai Bravu, nr. 1
în unitate de servicii sociale pentru persoane vârstnice (fără componentă rezidențială)
și refacerea gardului de împrejmuire a incintei”

Parohia Romano-Catolică din Galați, în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „Consolidare și transformare imobil situat pe strada Mihai Bravu, nr. 1 în unitate de servicii sociale pentru persoane vârstnice (fără componentă rezidențială) și refacerea gardului de împrejmuire a incintei”, cod MySMIS 127497, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8: „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”, Prioritatea de investiții 8.3/A/1: „Grup vulnerabil persoane vârstnice”. [...]

click pentru afișarea paginii dedicate acestui proiect...


stigmatele de la mâini (placă ornamentală)

Stigmatele Sfântului Francisc

Tocmai pentru că este al lui Cristos, Francisc este și al Bisericii. De la Răstignitul din bisericuța „Sfântul Damian” primise misiunea de a repara „casa lui Cristos”, care este întreaga sa Biserică. Și nouă ne spune, fiecăruia în parte: „Mergi și repară casa mea!” Noi toți suntem chemați să reparăm casa lui Cristos, Biserica. Doar făcând astfel, Biserica trăiește și devine mai frumoasă. După cum știm, sunt atâtea moduri de a repara, de a construi casa lui Dumnezeu, Biserica. Ea este edificată prin diversitatea vocațiilor, de la chemarea la viața laică și de familie, la viața consacrată și starea sacerdotală.

Ascunderea stigmatelor primite este răspunsul dat de „sărăcuțul din Assisi” celor care îl intrebau în privința lor... Cu câtă grijă le ascundea! Deși nu era cu putință să fie trecute sub tăcere slăvitele semne ale Răstignitului, vrednice să fie venerate și de către duhurile cele mai mărețe, totuși Francisc cu multă grijă le acoperea și le ascundea!

Încă de la început, de când adevărata iubire pentru Cristos îl transformase deja în însăși imaginea Celui Iubit, a vrut să tăinuiască și să ascundă cu multă precauție „comoara”, astfel încât să nu fie descoperită multă vreme nici măcar de către apropiații săi. Însă providența divină nu a îngăduit ca stigmatele să rămână ascunse pentru totdeauna și să nu ajungă la ochii preaiubiților săi fii. Dimpotrivă, faptul că ele se găseau în locuri vizibile tuturor nu i-a îngăduit să continue să le ascundă.

Odată, unul dintre însoțitorii săi, văzând stigmatele de la picioare, i-a spus: „Ce sunt acestea, bunule frate?” „Vezi-ți de ale tale!” i-a răspuns Francisc. Altădată, același frate i-a cerut haina ca să o scuture. Văzând-o pătată de sânge, după ce i-a dat-o înapoi, i-a spus Sfântului: „Ce fel de sânge este acela cu care pare să fie pătată haina?” Sfântul, punându-și un deget pe ochi, a răspuns: „Întreabă ce este acesta, dacă nu știi că este un ochi!" [...]

sr. Maria Zlat (OFS)

click pentru citirea articolului complet...

preoți și terțiari franciscani la Galați

Eveniment de spiritualitate franciscană

CINCI PROMISIUNI DE VIAȚĂ FRANCISCANĂ TERȚIARĂ
LA GALAȚI

Duminică, 20 septembrie 2020, în preajma Echinocțiului de toamnă, într-o atmosferă de profundă pietate creștină, enoriașii din Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galați au avut parte de o sărbătoare cu totul specială: depunerea voturilor perpetue de către cinci franciscani terțiari (aparținători ai Ordinului al III-lea - laic), patru femei și un tânăr. În centrul atenției, aceștia așteptau înrourați de emoție sinceră începerea Sfintei Liturghii comunitare.

După ce au rostit cu evlavie Sfântul Rozariu în cinstea Preasfintei Fecioare Maria, comunitatea franciscană terțiară (Ordinul Franciscan Secular - OFS) a primit în spirit frățesc oaspeții veniți într-un număr mare din Provincia Moldova, dar și pe cei cinci candidați - unul din Galați și patru din Foltești. Au fost prezenți reprezentanții parohiilor din Faraoani, Bacău, Prăjești, Roman, Nisiporești, Nicolae Bălcescu, Luizi Călugăra ș.a.

Candidații la voturile perpetue de viață franciscană laică s-au aliniat în fața altarului, gata să dea mărturie cu viața și faptele lor, despre dragostea pentru Cristos sărac și răstignit, în spiritul Seraficului Francisc de Assisi și a imensului șir de sfinți care l-au urmat. Timp de aproape opt secole, frățiori și surioare de pe întreg pământul, au trăit primind ca o promisiune binecuvântarea sfântului, străduindu-se să observe Regula Ordinului Franciscan în starea lor de viață, păstrând în același timp evlavia față de sfinții din calendarul liturgic, mai ales venerarea Preasfintei Fecioare Maria, Regina tuturor sfinților.

Profesiunea de credință e un angajament temporar sau pe viață, de a urma învățătura Sfintei Evanghelii după modelul aceluia care a fost mai aproape de Inima Preasfântă a lui Isus: Francisc din Assisi. Ordinul al Treilea (Terțiar) a fost înființat de Seraficul Francisc cu aproape opt secole în urmă și s-a răspândit în întreaga lume. [...]

Cezarina Adamescu

click pentru citirea articolului complet...

felicitare jubiliară FCJ

GÂNDURI DE „ÎNSOȚIRE” LA JUBILEUL SOCIETĂȚII F.C.J.

În reculegerile noastre, în calitate de creștini suntem recunoscători la binefacerile creației, la eliberarea noastră și la favorurile speciale primite de la Bunul Dumnezeu. Suntem fericiți atunci când simțim prezența Lui peste toți și peste toate în lume. Simțim deopotrivă în noi - după cum ne-a învățat Sfântul Ignațiu de Loyola - o putere, ce-i drept limitată, dar care provine de la suprema și infinita putere de Sus. Această putere, atunci când este voită, se manifestă în noi prin atitudine de dreptate, de bunătate, de generozitate etc., care toate vin de Sus după cum „razele soarelui vin de la soare și apa curge de la izvor...” Nu ne rămâne decât să ne folosim de aceste puteri sădite în noi, care sunt o reflecție a bunătății lui Dumnezeu pentru noi, toți fiii Lui. Și aceasta, cum oare? Numai și numai mergând cu El, iubindu-L și însoțindu-L în toate lucrurile. Cel mai important lucru în viața noastră este unirea cu Dumnezeu!

Noi, astăzi, cuprinși în grupul de „Însoțitori în Misiune” de la Galați - România, suntem și vom fi îndreptățiți să ne numim în acest fel, numai dacă în toate împrejurările și în toate acțiunile vom simți prezența lui Isus și vom medita asupra prezenței Lui. A fi un „Însoțitor în Misiune” înseamnă pentru noi mult mai mult decât a face voia lui Isus în toate. Înseamnă să experimentezi, să simți și să meditezi asupra prezenței Lui în tot ceea ce faci, prin devotamentul, pacea, liniștea și consolarea pe care să te străduiești să le trăiești tu însuți, iar apoi să încerci să le transmiți și celorlalți. Să ne silim mereu să ne descoperim bucuriile sufletului, pentru ca să le dezvăluim și celor care nu le cunosc, încât să devenim adevărați însoțitori cu ei și cu Isus, pentru a împărtăși și împlini „Fericirile” poruncite de Mântuitorul nostru. [...]

Ionel Gheorghiu

click pentru citirea articolului complet...

monumentul Fericitei Veronica Antal din Nisiporești

Veronica Antal - Crinul Moldovei

„Au înflorit iar în Moldova crinii,
Grădina Maicii Domnului s-a îmbrăcat
Cu mii și mii de flori înmiresmate,
Dar a-nflorit și-un crin însângerat.”

Imnul Fericitei Veronica Antal  (text: pr. Iosif Diac, muzică: pr. Cristian Dumea)

Nisiporești este un sat moldovenesc din comuna Botești, județul Neamț. În anul 1968, satul Nisiporești-Zăpodia (rezultat din reunificarea satelor Nisiporești și Zăpodia) a luat numele de Nisiporești. Primii catolici din Nisiporești au fost emigranți catolici din Transilvania care s-au așezat aici în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, fiind semnalați în statisticile catolice.

În vara anului 2005 a fost demolată vechea biserică, în care s-a slujit mai bine de un secol, iar la 2 august, în sărbătoarea Macii Domnului de la Porțiuncula, s-a celebrat prima Sfântă Liturghie în noua biserică aflată în construcție. Consacrarea altarului și sfințirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Nisiporești au avut loc sâmbătă, 16 august 2014. La eveniment au participat PS. Petru Gherghel, PS. Aurel Percă și PS. Cornel Damian. Din punct de vedere arhitectural, interiorul bisericii are forma unei nave cu o deschidere laterală care îi conferă și o formă de cruce.

În Nisiporești a trăit Veronica Antal, o tânără martiră, a cărei beatificare a avut loc în data de 22 septembrie 2018, în biserica romano-catolică din sat. Veronica Antal s-a născut în ziua de 7 decembrie 1935 și s-a remarcat prin credința ei puternică în Dumnezeu. A dorit să se călugărească, dar regimul comunist desființase aproape toate mănăstirile catolice, așa că a făcut doar legământ de castitate. [...]

sr. Maria Zlat (OFS) , Iuliana Marschall

click pentru citirea articolului complet...

pelerinaj la mănăstirea de la Pârâul Rece

Să mergem împreună, pe Muntele Domnului!

„Ce s-ar întâmpla cu lumea, dacă n-ar fi călugării?” se întreba Fericita Angela de Foligno, și iată că întrebarea este valabilă și în prezent.

Franciscanii Seculari, rămânând în lume și în propria stare de viață și de muncă, continuă să pună în practică zi de zi mesajul franciscan de iertare din iubire, pace de dragul lui Cristos și fraternitate cu tot ceea ce Dumnezeu a creat.

Mai întai doresc să aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile și binecuvântările sale, într-un mod deosebit pentru cele de care nu sunt conștientă, ori nu reușesc să le văd ca pe niște daruri. Doresc să scot în evidență darul aproapelui, al fraților și surorilor, al prietenilor care ne sunt alături în călătoria vieții sau pur și simplu al celor pe care îi intâlnim fie și numai din întâmplare. Aproapele este darul cel mai prețios pentru că însusi Dumnezeu s-a făcut aproapele nostru în Isus.

Sfântul Francisc de Assisi a înțeles foarte bine importanța aproapelui, ca dar divin. Francisc a fost și este un dar pentru fiecare dintre noi. Ajutorul cel mai mare pe care îl putem primi și apoi dărui, la randul nostru, este de a-i ajuta pe frații și surorile noastre să crească, să se formeze uman și spiritual pentru ca apoi să-și descopere vocația în lumea aceasta. Francisc a fost, este și va fi un exemplu de urmat mai ales în societatea de astăzi, lovită din toate direcțiile. [...]

sr. Maria Zlat (OFS) , Iuliana Marschall

click pentru citirea articolului complet...

cu rădăcinile în pământ, cu ramurile spre cer

Arta de a trăi

(de Anselm Grün)

În ce constă arta de a trăi? Pentru Anselm Grün răspunsul e simplu: a trăi cu moderație, cu dreaptă măsură, chibzuință, cumpătare și echilibru. A trăi e o artă: înseamnă a da o atenție sporită la ceea ce e esențial în viață, la ceea ce are valoare cu adevărat și a te elibera de reziduurile inutile. Înseamnă a împăca două lucruri: picioarele pe pământ și deschiderea. A trăi bine înfipți în pământ și liberi. Legați de pământ și îndreptați spre cer. Anselm Grün amintește o vorbă înțeleaptă atribuită Sf. Anton Abate: „Dacă vezi un călugăr tânăr că tinde din toate puterile spre Rai, apucă-l strâns de picioare și adu-l înapoi pe pământ, că nu-i folosește la nimic”.

Cuceritorul Raiului, duhovnicesc dar departe de lume, se pierde numai în închipuirile sale nebune. Dar și cine rămâne prea lipit de pământ nu poate să aducă cerul în el. „Duhovnicie cu picioarele pe pământ”, așa definește Anselm Grün alternativa la aceste comportamente. Aceasta e definiția sintetică pe care o dă artei de a trăi. În spatele ei se află o experiență psihologică: fericirea și nefericirea își au rădăcinile în viața noastră. Cine vrea să trăiască fericit, nu trebuie cu tot dinadinsul să revoluționeze lumea sau să-și potrivească circumstanțele exterioare după mofturile și închipuirile proprii.

Privește în interiorul tău, cunoaște-te pe tine însuți! Drumul spre fericire e înspre interior, cel puțin la început. Înlăuntrul nostru se află orice lucru spre care tânjim deopotrivă cu tot ceea ce ne stârnește frica. Inima noastră este humus-ul în care este sădită sămânța fericirii. Dorul după Rai și după viața veșnică este așa de înrădăcinat în noi, că nu poate fi smuls în niciun fel: acesta este adevărul obiectiv chiar dacă e învelit, mascat, înăbușit sau ascuns. Cine nu-și dă seama de misterul de dincolo, pierde șansa vieții sale: de „a trăi în toată plinătatea”. [...]

click pentru citirea articolului complet...

papa Francisc rugându-se în fața crucifixului de la San Marcello (Vatican, 2020)

Urbi et Orbi

Rugăciune, Încurajare, Binecuvântare, Indulgență plenară

Un eveniment de spiritualitate maximă în acest timp de primejdii de moarte care s-a abătut asupra întregii lumi. O comuniune extraordinară de rugăciune pentru toți credincioșii prin intermediul Internetului, prin serviciul de transmisiuni al Episcopiei de Iași (ercis.ro/media). Toate acestea sub semnul Milostivirii lui Isus Cristos.

Vineri, 27 martie 2020, ora 19, Papa Francisc s-a rugat în acest timp de suferință și incertitudine cauzate de pandemie, pe esplanada din fața Bazilicii Sfântul Petru din Vatican. Prin intermediul mijloacelor de comunicare, am asistat la Rugăciunea Universală a Papei, transmisie preluată de la Vatican și comentată de părintele Adrian Blăjuță și părintele Vasile Petrișor, de la Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași.

Uniți în Rugăciune Universală pentru Vindecare Mondială, așa au fost creștinii, nu numai de confesiune catolică, dar și de alte confesiuni, timp de un ceas, cu ochii spre Piața Sf. Petru din Vatican, unde papa Francisc, singur, într-un pavilion special amenajat, a transmis îndemnuri precum acestea: „Să mergem înainte cu speranță!”, „Să nu ne temem!” (așa cum Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a adresat de la balcon, în 1978, primele cuvinte ale pontificatului său: „Non abbiate paura!”). Prin acestea, Papa Francisc a transmis starea de optimism generată de credință: „Nu suntem singuri! Suntem împreună cu Dumnezeu, împreună unii cu alții”. [...]

Cezarina Adamescu

click pentru citirea articolului complet...

afiș Recital Coral de Colinde „Un prunc azi se naște” (Biserica Catolică din Galați, 2019)

Glas de îngeri în Advent
Concert de colinde în Duminica Bucuriei

Adventul este o perioadă de tainică așteptare. Dar el este și un prilej de bucurie și emoție în așteptarea Nașterii Sfinte. Nicicând creștinul nu este mai dornic de a se primeni în așteptarea Pruncului Sfânt care va schimba mentalitatea lumii și de la venirea pe lume a căruia se numără veacurile. Cel care avea să fie, încă de la Întrupare, un simbol al sărăciei, al curăției, al ascultării și un semn vădit al prezenței pământești a lui Dumnezeu.

Între Timpul de atunci și Timpul de acum s-au scurs mai mult de două milenii. Aceste timpuri ne sunt date nouă ca să ne bucurăm de Timpul care vine. Și așa cum s-a petrecut Transformarea pustiului într-o grădină de flori, așa și creștinul se transformă într-un sălaș vrednic de a-l primi pe Dumnezeu. Întărindu-ne brațele, îndreptându-ne genunchii, străbatem acest drum de convertire pentru a ne face vrednici de marea Taină a Nașterii Dumnezeiescului Fiu care avea să mântuie omenirea, să șteargă păcatul și să lumineze cărările lumii.

Dacă până acum creștinul avea senzația pustiului, cu sete, cu foame, cu arșiță și osteneală, el întrezărește acum, ca pe ceva real, oaza mântuirii sale. Jumătatea Adventului oferă certitudinea ajungerii la destinație, la ieslea unde ne așteaptă Pruncul divin care va ridica păcatul lumii. Și dacă nașterea unui prunc generează, de fiecare dată bucurie și lumină, cu atât mai mult, Nașterea lui Dumnezeu pe pământ va fi evenimentul cel mai fericit din viața noastră, ca părinți, frați, fii și discipoli ai Aceluia care a venit anume în lume pentru a ne aduce bucuria și speranța mântuirii. [...]

Cezarina Adamescu

click pentru citirea articolului complet...

recitalul „Adiemus” în biserica romano-catolică din Galați (2019)

ADIEMUS - Întâlnire a muzicii cu poezia și artele vizuale

Păstrând tradiția ultimilor ani de a găzdui evenimente culturale cu semnificații spirituale, în biserica romano-catolică „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Galați a avut loc recitalul de muzică și poezie „Adiemus”, susținut de ansamblul vocal-instrumental „Psalterion”. Spectacolul s-a desfășurat în duminica Rusaliilor, 9 iunie 2019, după Sfânta Liturghie comunitară de la ora 11 și a fost primit de toți cei prezenți „ca un dar de la Duhul Sfânt”, după intenția exprimată de părintele paroh Cristian Dumea.

Ansamblul „Psalterion”, coordonat de profesorul universitar Gabriel Bulancea de la Facultatea de Arte a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, are în componența sa nume consacrate: soprana Adelina Diaconu, actorul Vasile Dănilă, soliștii instrumentiști Ilona Văduva (vioară), Anișoara Negură (oboi), Cristian Dumea (orgă), Gabriel Bulancea (chitară), alături de care au cântat acum și studentele Elena Chirvase și Andreea Marin, de la Facultatea de Arte. Proiecțiile video care însoțesc muzica și momentele poetice din recitalul „Adiemus” sunt realizate de Victor Mihăilescu, iar regia artistică îi aparține lui Adrian Mărginean. [...]

click pentru citirea articolului complet...


Rembrandt van Rijn - Cina de la Emaus (1648)

Oare nu ne ardea inima în noi...

Încotro călătorim azi, mâine sau în general? La această întrebare ne răspunde Evanghelia. Doi ucenici deprimați sunt pe drum, nici urmă de Paște. Pentru ei încă nu e Paște. Părăsesc locul crucii unde au eșuat planurile lor și au îngropat speranța. Ei știu ce s-a întâmplat cu Isus, știu ce a făcut, povestesc despre asta, dar s-au înfundat: Isus, pe cruce, a eșuat.

Și noi suntem uneori dezamăgiți de Dumnezeu, de biserică și plecăm.

În timp ce mergeau, li se alătură Isus. La început nu îl recunosc, sunt orbi, cum de multe ori ni se întâmplă și nouă. Trebuie să-l cunoască din nou. El le explică Sfânta Scriptură, întreabă, ascultă, îi provoacă la meditație, deschide noi perspective, le deschide ochii. Isus parcurge drumul lor lung, prin valea deznădejdii.

În drumul lung al credinței, trebuie să avem răbdare cu noi și cu ceilalți, părinții cu copiii. E încurajator să știm că îl întâlnim pe Isus, nu la sfârșitul drumului, ci chiar pe parcurs. „Este seară și ziua e de acum pe sfârșite: rămâi cu noi” îl roagă insistent ucenicii. Cine cunoaște noaptea vieții, înțelege.

A fi invitat în casă la masă e ca un cadou al cerului. La frângerea pâinii îl recunoasc. Isus li se dăruiește ca hrană. Frângerea pâinii, împărtășirea vieții: prin aceasta este recunoscut Isus. Atunci li se deschid ochii și inima. Atunci se transformă nu numai pâinea, ci și inimile: din obosite și „de plumb” ele se transformă din nou în inimi arzătoare...

piatra de la intrarea în mormânt era dată la o parte

Să îndepărtăm piatra

(Meditații pascale de Anselm Grün)

Mintea nu poate să înțeleagă Învierea, numai iubirea crede în ea. Ioan crede, dar fără a-l întâlni pe cel înviat. Acest lucru îi este rezervat doar Mariei Magdalena. Ea stă în fața mormântului și plânge. Vede doi îngeri în haine albe, dar durerea ei este atât de mare încât lumina lor nu poate să ajungă la ea. Abia când Isus o strigă pe nume, când atinge cu iubirea sa inima ei, îl recunoaște. E nevoie de durerea pe care o trăiește Maria pentru a-l putea întâlni pe cel înviat. Cuvântul lui de iubire ajunge la ea dincolo de moarte. Iubirea e mai puternică decât moartea. Povestea ei, care iubește, dar și suferă, vrea să ne încurajeze să avem încredere în „Maria din fiecare dintre noi” care poate să-l întâlnească pe cel înviat.

Femeile vor să-l îmbălsămeze pe Isus, dar el nu se lasă îmbălsămat: a înviat. Primul semn al învierii este piatra care a fost îndepărtată de dinaintea mormântului. Piatra din fața mormântului reprezintă toate pietrele care ne acoperă și ne împiedică să trăim și să înflorim; pietrele ne blochează și nu ne permit să ne ridicăm, să ieșim din noi și să mergem spre ceilalți. O astfel de piatră poate fi grija exagerată pentru viitorul nostru, frica de eșec sau frica de a spune ceea ce simțim (pentru că ne facem de râs și pierdem aprecierea sau recunoașterea celorlalți). Chiar și unii oameni pot să fie pietre grele care ne blochează drumul spre viață. Dar îngerii învierii sunt lângă noi, lângă mormântul din noi. Ei ne vestesc că Dumnezeu poate să transforme întunericul în lumină și să înflorească viața. Oamenii pătrunși de lumina lui Dumnezeu ne pot deschide ochii pentru a vedea învierea lui Isus în noi: a înviat din frica mea, din rănile mele, din tristețea și din autocompătimirea mea.

Învierea înseamnă că Dumnezeu poate să transforme trecutul meu în viață nouă. Credința în înviere ne ajută să trăim învierea în jurul nostru, să descoperim valențe noi în oamenii pe care i-am abandonat. Reînviem relații, dialoguri care nu funcționau; comunicăm unii cu alții reconstruind astfel comunitatea.


Isus Cristos Regele Universului

Christus imperat!

autor: pr. Cristian Blăjuț      sursa: Creștin se devine...

Ultima duminică din timpul anului liturgic este închinată sărbătorii lui Cristos Regele Universului. Sărbătoarea aceasta s-a născut în momentul în care monarhia din lume intra în criză, mai exact în anul 1925.

În Cartea profetului Daniel găsim scrise aceste cuvinte: „Lui i s-au dat stăpânirea, gloria și domnia și toate popoarele, neamurile și limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veșnică ce nu va trece și domnia lui nu va fi distrusă” (7,14). Amintirea acestor cuvinte răsunau cu mult entuziasm în sufletele acelora care sperau ca Isus să fi fost Mesia cel promis de veacuri, cel care avea să aducă eliberarea lui Israel. Din păcate, cum bine știm, astfel de așteptări au fost zadarnice, iar mulți au fost dezamăgiți și asta pentru că nivelul de înțelegere „teologic” al contemporanilor lui Isus nu era asemănător cu cel al profeților din trecut care, în numele lui Dumnezeu, au rostit această profeție.

Această interpretare eronată se verifica și în relația pe care iudeii o aveau cu Isus: ei nu puteau să întrevadă în cuvintele, faptele și semnele pe care Isus le făcea pe Mesia, iar acest adevăr îl deducem din afirmația lui Ioan evanghelistul care remarcă: „A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (1,11). Confirmarea definitivă a acestei neînțelegeri va ajunge la apogeu în momentul în care Isus din Nazaret va fi judecat și condamnat la moartea cea mai groaznică, moment în care clasa sacerdotală, fariseii și mai mari poporului vor spune despre Isus: „Nu avem al rege decât pe împăratul” (In 19,15).

Originea și semnificația Împărăției lui Dumnezeu nu poate fi găsită în această lume; Isus este un rege sărac, un rege care nu se impune prin forță și violență, un rege care îndură suferință și care moare răstignit: așadar, cum am putea să-l numim rege? În ce anume constă această regalitate a sa?

Cu privire la acest argument, Isus este foarte clar, cel puțin pentru cel care, având credință, are urechi cu care să audă: „Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr, acesta ascultă glasul meu” (In 18,37).

Această afirmație pare să fie doar o expresie abstractă, dar în această frază lapidară, Isus descrie concret întreaga sa existență: a înfăptui adevărul înseamnă a adera la viață, înseamnă a veni în ajutorul celorlalți, a vorbi de bine, a iubi, a îmbogăți cunoștințele fiecăruia, a construi pacea, a edifica societatea. A împlini adevărul nu înseamnă a vorbi despre Dumnezeu, ci a primi umanul în formele în care ni se prezintă Dumnezeu care este acolo, în orice cultură, rasă, limbă, religie, stare de viață. Isus nu vorbea despre un Dumnezeu mare, atotputernic, victorios; vorbea despre un Tată, un Dumnezeu care cunoaște atotputernicia iubirii, un Dumnezeu care intenționează să salveze ceea ce era pierdut: „Nu au nevoie de medic cei sănătoși, ci bolnavii. Nu am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe păcătoși” (Mc 2,17); „Știți că cei care conduc popoarele le domină și cei mari își fac simțită puterea asupra lor. Între voi să nu fie așa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru, și cine vrea să fie primul între voi, să fie slujitorul vostru, așa cum Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru cei mulți” (Mt 20,25-28). Aceasta este regalitatea lui Dumnezeu și prin urmare, regalitatea lui Isus Cristos. [...]

click pentru citirea articolului complet pe site-ul autorului...

Beato Angelico - Assunta

Ridicarea Sfintei Fecioare Maria cu sufletul și trupul la Cer - un crâmpei de teologie mariană

autor: pr. Cristian Blăjuț      sursa: Creștin se devine...

„Fiul Celui Preaînalt a venit și a locuit în mine, iar eu am devenit mama Sa. Așa cum i-am dat naștere Lui - după trup - tot așa, acum, El mi-a dat naștere mie pentru a doua oară. El a îmbrăcat haina mamei sale - trupul ei - iar eu am îmbrăcat gloria Lui.” (Sf. Efrem Sirul)

Dintre sărbătorile dedicate Sfintei Fecioare Maria, Ridicarea ei cu sufletul și cu trupul la cer este cea mai solemnă și are ca scop comemorarea sfârșitului vieții sale pământești și mutarea ei glorioasă cu sufletul și cu trupul în cer. La început, această sărbătoare, în Orient, purta numele de koìmesis, adică cufundare în somn sau adormire (trecere), indicând în felul acesta sfârșitul vieții pământești a Maicii lui Dumnezeu. Cât privește începuturile acestei sărbători, din mărturiile pe care le avem, se pare că ea a început la jumătatea secolului al V-lea, la Ierusalim, chiar dacă o adevărată sărbătoare închinată dormitio Mariae - adormirii Mariei - apare abia în secolul al VI-lea. Nu cunoaștem motivul acestei date, care poate depinde doar de o tradiție orală, legată de locul înmormântării Fecioarei la Ierusalim și răspândită prin publicarea scrierilor apocrife a trecerii la cele veșnice (transito) a Fecioarei, sau datorită datei de 13 august, zi în care a fost dedicată o biserică Maicii Domnului, la Ierusalim.

Prima scriere credibilă care vorbește despre Ridicarea Fecioarei Maria la Cer, și pe care Tradiția o păstrase cu fidelitate, transmițând-o pe cale orală, poartă semnătura episcopului Sfântul Grigore din Tours (538 cca. - 594), istoric și hagiograf galo-roman: „În sfârșit, când fericita Fecioară a terminat drumul existenței sale pământești și era pe punctul de a fi chemată din această lume, toți apostolii, veniți din diferitele regiuni ale lumii, s-au adunat în casa sa. Când auziseră că ea urma să părăsească acesta lume, au vegheat împreună cu ea. Și iată că Domnul Isus a venit împreună cu îngerii săi și a luat sufletul său, i l-a încredințat arhanghelului Mihail și s-a îndepărtat. În zorii zilei, apostolii, ridicând trupul ei pe un pat, l-au depus într-un mormânt, păstrându-l în așteptarea venirii Domnului. Și, iată că, pentru a doua oară Domnul s-a arătat lor, și a poruncit ca trupul sfânt să fie luat și dus în Paradis”.

O altă mărturie importantă cu privire la sensul acestei sărbători o găsim și în scrierile Sfântului Ioan Damaschinul (676 cca - 749), care afirmă: „Se cuvenea ca aceea care, în naștere păstrase intactă fecioria sa, să fie ferită de putrezirea trupului său după moarte. Se cuvenea ca aceea, care l-a purtat în sânul ei pe Creatorul făcut prunc, să locuiască în lăcașul dumnezeiesc. Se cuvenea ca Mireasa lui Dumnezeu să intre în palatul ceresc. Se cuvenea ca aceea, care îl văzuse pe propriul Fiu pe Cruce, primind în trup durerea de care a fost scutită la naștere, să-l contemple așezat de-a dreapta Tatălui. Se cuvenea ca Maica lui Dumnezeu să primească ceea ce merita datorită Fiului său și să fie cinstită de toate făpturile ca Mama și slujitoare a lui Dumnezeu”. Și multe alte mărturii grăitoare despre înțelesul duhovnicesc al acestei sărbători pot fi găsite în scrierile Sfinților părinți ai Bisericii din Orient. [...]

click pentru citirea articolului complet pe site-ul autorului...

Totul Despre Avort - bebeluși nevinovați

Totul Despre Avort - abordare modernă și rațională

autor: Asociația PRO VITA București      sursa: www.totuldespreavort.ro

Părere: „Viața începe la naștere. De aceea noi sărbătorim ziua de naștere, dar nu ziua concepției.”

Discutați cu orice doctor bun și el va spune că atunci când tratează o femeie însărcinată are doi pacienți, nu doar unul. El are mare grijă și se preocupă nu doar de mamă, ci și de pacientul mai mic, mai puțin vizibil, verificându-i mișcarea, poziția, bătăile inimii.

Părere: „Nenăscutul nu este o persoană, cu viață plină de sens. Are doar câțiva centimetri în dimensiune și nici măcar nu poate gândi: este mai puțin avansat decât un animal.”

Dicționarele definesc persoana ca pe un „om”, „individ uman” sau „membru al rasei umane”. Ce face un câine să fie un câine este faptul că provine din câini. Tatăl său a fost un câine, iar mama sa a fost un câine și, prin urmare, el este un câine. Ce face un om să fie om este faptul că el a ieșit din oameni. Tatăl și mama sa au fost persoane umane, astfel încât el nu poate fi nimic altceva decât o persoană umană. Începutul fiecărei vieți umane nu este un proces, ci un eveniment. Acest eveniment este concepția [...], un punct pe axa temporală.

Noi nu trebuie să reducem problemele de viață și de moarte și drepturile fundamentale ale omului la un joc semantic în care suntem liberi să redefinim termenii. Schimbarea sensului cuvintelor nu schimbă realitatea. Conceptul de persoană este acum aproape lipsit de un ghid etic în materie de avort. Singurele întrebări obiective pe care le putem pune sunt: „Este om, adică, provine dintr-o ființă umană?”, „Este un individ unic din punct de vedere genetic?”, „Este viu și în creștere?”. În cazul în care toate răspunsurile sunt da, atunci acesta este un „el” sau o „ea”, adică o persoană vie, care are drepturi și merită protecție.

Părere: „Orice persoană are dreptul de a alege. Ar fi nedrept să limitezi alegerea unei femei, interzicându-i avortul.”

După ce am vorbit la un liceu public, privind poziția pro-viață, instructorul pro-alegere m-a dus la cantina facultății pentru masa de prânz. El a arătat spre o masă unde stăteau patru profesori care fumau și a spus: „Din fericire, aceasta este ultima săptămână în care fumatul mai este permis aici. Am reușit în cele din urmă să-i convingem pe superiori să facă sala pentru profesori de Nefumători”. Bine, am spus în mod natural: „Văd că nu sunteți într-adevăr pro-alegere”. Cu o privire surprinsă, el a explicat: „Pentru că fumul de țigară face rău altor persoane”. Atunci i-am răspuns: „La fel face și avortul”.

Aproape fiecare mișcare de opresiune și exploatare - de la sclavie, la prostituție, la pornografie, trafic de droguri, avort - s-a etichetat pe sine ca fiind pro-alegere. De asemenea, mișcări opuse oferind compasiune și eliberare au fost etichetate ca anti-alegere de exploatatori. Cel puțin în ceea ce privește prostituția, pornografia și drogurile, victima poate, de obicei, alege. În cazul avortului, victima nu are de ales. Ea este cea mai evidentă excepție a societății la toată retorica pompoasă cu privire la dreptul de a alege și la dreptul cuiva de a-și trăi viața fără amestecul altora. Poziția pro-alegere întotdeauna trece cu vederea dreptul victimei de a alege. Femeile nu aleg violul. Negrii nu au ales sclavia. Evreii nu au ales cuptoarele. Şi copiii nu aleg avortul.

Părere: „Sunt personal împotriva avortului, dar încă sunt pro-alegere. Este o alternativă legală și nu avem dreptul de a o interzice cuiva. Toată lumea e liberă să creadă ce vrea, dar nu ar trebui să încerce să-și impună părerea altora.”

Poziția „Personal mă opun avortului, dar...” este populară printre politicienii care vor să-i facă atât pe cetățenii pro-viață să îi voteze (deoarece cetățenii pro-viață nu au o părerea bună despre avort), cât și pe cei pro-alegere (pentru că nu vor face nimic pentru a restricționa avortul). Părerea mea este că această poziție nu e doar lașă, ci este complet ilogică.

Singurul motiv plauzibil pentru care te simți incomod când vine vorba de avort este că ucide un copil inocent. Dacă nu, atunci nu trebuie să te simți incomod. Dar dacă da, atunci nu numai că ar trebui să te abții tu însuți de la el, dar ar trebui să îi informezi și pe alții, care-l fac. Ar trebui să susții legi pentru a-l restricționa, exact din același motiv pentru care favorizezi legi pentru a restricționa violul, molestarea copiilor și crima.

În anii '40 un medic german putea ucide în mod legal evrei, în timp ce în America ar fi fost judecat pentru crimă. În anii '70 un medic american putea ucide în mod legal copii nenăscuți, în timp ce în Germania, el ar fi fost judecat pentru crimă. Legile se schimbă, dar adevărul și dreptatea nu.

click pentru citirea articolelor pe site-ul autorului...


Titular: Parohia Romano-Catolică
Cont bancar BCR (Lei): RO66RNCB0141032863760001
Cont bancar BCR (Euro): RO39RNCB0141032863760002

cugetarea zilei
Istoric Parohie Biserica parohială Preoți Sfânta Liturghie Administrare sacramente Cateheze Ore de religie Vizite pastorale Servicii sociale Terțiari franciscani Însoțitori în misiune FCJ Tineri și copii Corul bisericesc Îndurarea Divină Regina Cerului Viață de credință Carisma franciscană Carisma ignațiană Reflecții, cugetări Colecția de articole Evenimente Album foto Album video Filiala Foltești
CatolicaGalațicatolicagalati@gmail.com Data:01.01.2015 Număr accesări:0000001