CatolicaGalați - Acasă
Susțineți biserica romano-catolică din Galați !
Toți credincioșii catolici, dar și prietenii de orice confesiune ai bisericii noastre din Galați, sunt rugați să sprijine financiar biserica romano-catolică din Galați. Prin completarea formularului 230 și depunerea lui la autoritatea fiscală puteți solicita redirecționarea către parohia romano-catolică din Galați a unei cote de 3,5% din impozitul pe venit (salarii, pensii, venituri asimilate salariilor) reținut de stat în anul 2025. Formularul trebuie completat cu majuscule, citeț și corect. Termenul limită de depunere este 25 mai 2026.
Formularul poate fi depus personal la registratura Administrației Județene a Finanțelor Publice Galați (Str. Brăilei, Nr. 33, CP 800076) sau poate fi trimis la aceeași instituție prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Formularul 230 completat parțial (conține datele de identificare fiscală ale parohiei, opțiunea privind „distribuirea sumei pentru o perioadă de 2 ani” bifată, cota de redirecționare fixată la 3,5%) poate fi descărcat aici ⇒ formular230.pdf
Opțiunea privind „distribuirea sumei pentru o perioadă de 2 ani” permite direcționarea cotei din impozitul pe venit atât pentru anul trecut cât și pentru anul curent. Formularul poate fi completat și la Biroul Parohial, urmând ca părintele paroh Petrică-Augustin Pătrașcu să-l depună la Administrația Finanțelor Publice Galați, în calitate de împuternicit. Vă mulțumim !
Extrase și comentarii la omiliile Papei Francisc
de la Sf. Liturghii celebrate în capela Casei „Sf. Marta” din Vatican
Cum ne schimbăm (16.03.2015)
Noi suntem „visul lui Dumnezeu, care vrea să schimbe viața noastră”. De la noi el cere doar credință, pentru a-i permite să acționeze. Și astfel „nu putem decât să plângem de bucurie, în fața unui Dumnezeu care ne-a creat din nou”.
În prima lectură, din profetul Isaia (65,17-21), Domnul ne spune că „va crea un cer nou și un pământ nou”, deci vrea să înnoiască totul. Papa Francisc reamintește cele două creații ale lui Dumnezeu: prima, care s-a făcut în șase zile, și a doua, cea în care lumea stricată prin păcat este reînnoită prin Isus Cristos. „Am spus de multe ori că a doua creație este mult mai minunată decât prima.” Pornind de la textul primei lecturi, Papa Francisc revelează un alt aspect: Dumnezeu este plin de entuziasm! Domnul vorbește despre bucurie, el vrea să se bucure de poporul său. Parcă ar fi un vis al Domnului - ce frumos ar fi să ne găsim cu toții acolo...
Dumnezeu se gândește la fiecare dintre noi și de aceea vrea să ne creeze din nou, să reînnoiască inima noastră, pentru a ajuta bucuria să învingă. Aceste gânduri îl determină pe Papa Francisc să ne provoace prin câteva întrebări: „V-ați gândit vreodată: Domnul are un vis pentru mine? Se gândește la mine? Mă poartă în inima Sa? Poate Domnul să schimbe inima mea?” [...]
click pentru citirea articolului complet...
Reflecție: Ne ascultă rugăciunile
Cu toții ne-am aflat în situația în care viața ne-a fost dominată de lipsa de speranță, de incertitudine și îndoială, nu-i așa?
Ca tineri, avem visuri și planuri mărețe, iar mulți factori contribuie la realizarea tuturor acestora: mediul familial, condițiile de viață, cercul de prieteni; credința a fost lăsată în mod deliberat pe ultimul plan, nu pentru că ar fi nesemnificativă, ci tocmai pentru că reprezintă un element-cheie.
Nașterea unei noi vieți este denumită „binecuvântarea cu copii” pentru că Dumnezeu binecuvântează această viață și, prin urmare, toate acțiunile viitoare ale purtătorului ei. Într-o familie sănătoasă, rugăciunea este prezentă în viața de zi cu zi încă din copilărie: ne rugăm la trezire, la culcare, cu ocazia meselor, în orice moment al zilei când dorim să-l chemăm pe Dumnezeu în mod conștient mai aproape de noi. Viața de rugăciune nu se limitează, desigur, la a fi săvârșită între pereții locuinței noastre, deoarece ne rugăm la Sfânta Liturghie, respectiv la alte slujbe de cult, nu în ultimul rând cu ocazia pierderii celor dragi, la diverse adunări spirituale, și nu numai.
Este extrem de important să nu luăm nimic ca fiind garantat, cu sloganuri precum „mi se cuvine oricum”, „bineînțeles că se va întâmpla”. Trebuie să avem în schimb o smerenie profundă față de Dumnezeu și o încredere neclintită în el, pentru că numai el știe de ce avem cu adevărat nevoie. Împărtășim atât bucuriile cât și necazurile noastre cu cei dragi, cu cei mai buni prieteni; de ce ar fi altfel în relația noastră cu Dumnezeu? Cu alte cuvinte, să nu ne rugăm doar atunci când există necaz, pentru că atunci necazul este cu adevărat mare. [...]
Zoltán Csákay (Baia Mare)
click pentru citirea articolului complet...
Fii vindecat !
Reculegere de vindecare organizată de Comunitatea Magnificat la Galați (22-23.11.2025)
click pentru mai multe informații legate de eveniment
Vizita pastorală a Preasfințitului Iosif Păuleț, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iași, în Parohia Galați
(12÷14 septembrie 2025)
În perioada 12÷14 septembrie 2025, comunitatea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galați a avut bucuria și binecuvântarea de a avea în mijlocul ei pe Preasfințitul Iosif Păuleț, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iași. În cadrul misiunii episcopale, Preasfinția Sa a fost însoțit de pr. Claudiu Bulai.
Vizita pastorală a debutat cu Sfânta Liturghie, care a avut ca motiv de sărbătorire Preasfântul Nume al Mariei, motiv pe care s-a centrat și omilia susținută de Preasfințitul Iosif. Alături de dânsul au concelebrat pr. Benone Butacu, noul Decan de Vrancea, și preoții franciscani din conventul de la Galați. Cântecele intonate de corul parohiei condus de pr. Iulian Tâmpu, în cadrul celebrării, au emoționat și animat inimile participanților, impresionând în mod plăcut pe Excelența Sa, lucru apreciat de dânsul și la scurta, dar plăcuta întâlnire cu toți cei care au participat la Sfânta Liturghie din deschiderea vizitei pastorale. Cuvântul de bun-venit a fost însoțit și de mesajul că, deși aflată la marginea Diecezei de Iași, în inima și rugăciunile sale, Preasfințitul consideră Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galați ca făcând parte din centrul diecezei.
După celebrare și cuvântul de bun găsit adresat participanților, a urmat o vizită la Centrul Social „Pâinea Sfântului Anton de Padova”, o construcție nouă și frumoasă, destinată oferirii unei mese calde celor săraci, bătrâni și nevoiași.
Cea de-a doua zi a debutat cu recitarea Breviarului împreună cu frații franciscani din comunitate, urmată de Sfânta Liturghie, celebrată de pr. Anton Mărăndescu. După Sfânta Liturghie au avut loc scurte întâlniri în particular cu angajații parohiei.
La ora 10:30, Preasfințitul Iosif Păuleț, însoțit de părintele paroh Petrică-Augustin Pătrașcu, o parte din confrații din convent și câțiva enoriași din parohie au celebrat și au luat parte la sărbătoarea hramului „Înălțarea Sfintei Cruci” din filiala Foltești, prilej de mare bucurie, emoție și comuniune în rugăciune, pentru micuța comunitate locală. Îndemnurile de a mărturisi credința, zâmbetul și grija față de aproapele, deschiderea față de celălalt, speranța și curajul promovate de cuvântul Preasfințitului, au fost hrană spirituală pentru membrii comunității. [...]
click pentru citirea articolului complet...
Pelerinaj parohial la Sanctuarul „Fericitul Ieremia Valahul” din Onești (5-6 aprilie 2025)
Un timp de har, comuniune și întărire în credință
În primul weekend al lunii aprilie, un grup de credincioși din parohia noastră – format din familii tinere, familii cu copii și persoane de toate vârstele – a pornit într-un pelerinaj spiritual spre Sanctuarul „Fericitul Ieremia Valahul” din Onești. Sub ocrotirea Fericitului Ieremia, participanții au trăit două zile deosebite, marcate de rugăciune, comuniune și redescoperirea valorilor credinței în cadrul Anului Jubiliar 2025.
Sâmbătă: începutul unui drum spiritual
Ziua de sâmbătă a debutat cu un scurt popas la Slănic Moldova, un moment de destindere și comuniune frățească, menit să pregătească sufletele pentru itinerariul spiritual care avea să urmeze. La sosirea în sanctuar, pelerinii au fost întâmpinați cu o cateheză susținută de părintele Lucian Iosif Dumea (OFM Cap), având ca temă „Anul Jubiliar 2025 – un timp de reflecție, întoarcere la esențial și redescoperire a speranței în Cristos”. A urmat rugăciunea Sfântului Rozariu, înălțată cu inimile unite în tăcere și credință, iar seara a culminat cu celebrarea Sfintei Liturghii în Sanctuar. Ziua s-a încheiat cu o cină fraternă în Casa Ecumenică, un moment de bucurie și împărtășire sinceră între participanți, semn al comuniunii vii în Cristos.
Duminică: o zi a mulțumirii și a întăririi
Duminica a început cu micul dejun servit în Casa Ecumenică, iar apoi comunitatea pelerinilor a luat parte la o Sfântă Liturghie de o profundă încărcătură spirituală, celebrată de părintele Valentin Iosif David (OFM Cap), împreună cu preoții de la Galați – părintele paroh Petrică-Augustin Pătrașcu și părintele Silvestru Borșa. Un moment deosebit l-a reprezentat vizita în biserica nou sfințită cu hramul „Fericitul Ieremia”, unde credincioșii au avut prilejul de a reflecta și înțelege mai profund importanța acestui loc sacru și chemarea pe care o adresează fiecărui suflet. După prânzul fratern, pelerinii au încheiat acest parcurs spiritual prin vizitarea bisericii romano-catolice „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Onești. Întoarcerea spre casă a fost însoțită de pace, mulțumire și dorința de a continua trăirea credinței în viața de zi cu zi, în lumina experiențelor împărtășite. [...]
click pentru citirea articolului complet...
„Îndură-te, Doamne, de poporul tău”
Misiuni Populare la Galați (21 ÷ 23 martie 2025)
În perioada 21÷23 martie 2025, la jumătatea drumului de convertire al Postului Paștelui, în parohia romano-catolică „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Galați s-au desfășurat Misiuni Populare sub deviza: „Îndură-te, Doamne, de poporul tău” (Ioel 2,17).
Anunțate din timp în biserică și prin mijloacele internetului, aceste Misiuni Populare au cuprins o serie de cinci Sfinte Liturghii consecutive, la care părintele predicator Anton Herciu (OFM Conv) a aprofundat modul în care Dumnezeu acționează în viața oamenilor, a fiecăruia dintre noi. Înțelegând și experimentând iubirea specială a lui Dumnezeu, creștinul găsește motivația personală de a intra neîntârziat pe drumul convertirii și al desăvârșirii, după cum ne îndeamnă și Sf. Apostol Paul: „Iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii!” (2Cor 6,2).
Misiunile au debutat în seara zilei de vineri, 21 martie, cu părintele invitat și preoții din parohie conducând împreună devoțiunea Calea Crucii. A urmat Sfânta Liturghie, în care actul penitențial a fost exprimat prin stropirea cu apă sfințită a credincioșilor prezenți în biserică. Primele patru Sfinte Liturghii s-au încheiat cu momente de adorație euharistică comunitară și binecuvântarea solemnă cu Preasfântul Sacrament.
În toate cele cinci etape ale Misiunilor Populare, cuvântul de învățătură al părintelui Anton Herciu s-a desfășurat pe o linie tematică originală, dar sprijinită pe lecturile biblice propuse de Sfânta Biserică în acele zile. Catehezele au evidențiat atributele lui Dumnezeu care aprind dorința și susțin efortul convertirii personale:
- Dumnezeu este Providență, care se manifestă prin ospitalitate și primire. El invită la recunoașterea celuilalt ca frate.
- Dumnezeu este mărinimos în iubire. El eliberează omul și prețuiește libertatea persoanelor. El îl ia pe fiecare așa cum este și îl orientează pe o cale proprie a sfințeniei.
- Dumnezeu este prezent, dar și absent (aparent) în viața noastră și în istoria societății. El acceptă alegerile noastre, chiar atunci când nu sunt inspirate de El.
- Dumnezeu este bunătate. El îi consolează pe cei care suferă și îi recuperează pe cei pierduți, pe cei dezamăgiți de viață.
- Dumnezeu judecă persoanele și evenimentele de la înălțimea înțelepciunii Sale. Ceea ce pare uneori o pedeapsă este, de fapt, un avertisment menit să corecteze pe cei păcătoși. Convertirea presupune găsirea unei motivații pentru trăirea fericită a vieții și împărtășirea acesteia cu ceilalți. [...]
click pentru citirea articolului complet...
Mai multă lumină (de Gotthard Fuchs)
Răsăritul de soare este momentul de origine al vieții, al istoriei culturii și religiei. Cuvântul „dată”, de la cuvântul latin „dare” însemnând „a da”, poate fi luat literal. Ne este dată... fiecare dimineață, fiecare zi. Zilele după solstițiul de iarnă devin mai lungi. Soarele este un simbol central al realității cosmice și umane, el fiind venerat, admirat din cele mai vechi timpuri. Există chiar oameni care suferă iarna din cauza absenței soarelui - este o foame de soare. Așadar, soarele și lumina determină existența noastră, ele sunt adânc imprimate în percepția, în sufletul nostru.
De ce vor cei mari din politică și economie să fie „regi soare” (asemenea lui Ludovic al XIV-lea - Regele Soare)? De ce numim uneori un copil „soarele nostru”? De ce aprindem lumânări în întuneric și facem să fie mai multă lumină? De ce uneori copiii adorm numai dacă pătrunde o rază de lumină prin ușă? E pentru că e minunat să vedem lumina lumii, să ne naștem!
Bisericile clasice sunt și ele de obicei orientate spre est, direcția răsăritului de soare, care îl prefigurează pe Cristos - lumina care strălucește fără încetare, cel așteptat, care se va întoarce aducând mântuirea. „Soarele dreptății” este pentru marile religii Dumnezeu însuși. „Toate celelalte ființe se deosebesc prin umbra lor, numai El se deosebește prin lumina Sa" - spune eseistul francez Joseph Joubert (1640-1719) în prima etapă a iluminismului, ajungând la concluzia din Noul Testament: „Dumnezeu este lumină și nu este întuneric în el” (1In 1,5). Divinitatea este transparență pură, luminoasă, care luminează - „în lumina ta vom vedea lumina” spune Psalmul 36, versetul 10.
În jurnalul fostului secretar ONU Dag Hammarskjöld se găsește o observație provocatoare referitoare la aceasta: „Dacă ai ajuns în punctul în care dăruind nu mai aștepți răspuns, vei putea până la urmă dărui astfel încât celălalt să poată primi și să se bucure de cadou... Dacă cel care iubește este eliberat de dependența de cel pe care îl iubește, iubirea s-a maturizat și devine eliberare de sine, de ego - devine lumină." Este o accentuare a misterului iubirii care se dăruiește până la abnegație, o recunoaștere că celălalt e diferit. [...]
click pentru deschiderea paginii „Reflecții, cugetări”...
Absența lui Dumnezeu (de Gotthard Fuchs)
„Când încerc să îmi ridic gândurile spre cer simt un asemenea gol, că aceste gânduri se întorc ca niște cuțite ascuțite și îmi rănesc adâncul sufletului. Mi se spune că Dumnezeu mă iubește. Însă realitatea întunericului, a răcelii și a golului e atât de copleșitoare, că nimic nu-mi mai atinge sufletul.” Acum, după beatificarea Maicii Tereza de Calcutta, aceste cuvinte ale ei nu mai sunt lipsite de semnificație. La momentul așternerii lor pe hârtie, Maica Tereza nu le considera importante și de aceea nu le-a spus nimănui. Însă după publicarea însemnărilor slujitoarei „celor mai săraci dintre săraci”, profilul ei de credință apare mai uimitor și de mai mare ajutor pentru noi, cei aflați la început pe calea credinței.
Experiența „absenței” lui Dumnezeu trăită de Maica Tereza poate fi interpretată ca o expresie provocatoare a maturizării credinței. Dumnezeul despre care am învățat, pe care l-am imaginat, l-am dorit, se retrage... pentru ca Dumnezeu să se apropie apoi în alt mod, nou, de neconceput. Credința matură presupune trăirea „absenței” lui Dumnezeu, acel „Nu este aici [...]” (Mt 28,6) din mesajul pascal al îngerului care le-a apărut femeilor venite la mormânt.
Nu se poate compara acest lucru cu fiecare relație umană? Cu cât devenim mai maturi, cu atât conștientizăm diferența: tu ești tu, nu eu. Tu ești, din păcate, slavă Domnului, complet altfel decât am crezut și am dorit. [...]
click pentru deschiderea paginii „Reflecții, cugetări”...
Comunicat
Lansarea proiectului „Consolidare și transformare imobil situat pe strada Mihai Bravu, nr. 1
în unitate de servicii sociale pentru persoane vârstnice (fără componentă rezidențială)
și refacerea gardului de împrejmuire a incintei”
Parohia Romano-Catolică din Galați, în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „Consolidare și transformare imobil situat pe strada Mihai Bravu, nr. 1 în unitate de servicii sociale pentru persoane vârstnice (fără componentă rezidențială) și refacerea gardului de împrejmuire a incintei”, cod MySMIS 127497, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8: „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”, Prioritatea de investiții 8.3/A/1: „Grup vulnerabil persoane vârstnice”. [...]
click pentru afișarea paginii dedicate acestui proiect...
Arta de a trăi (25 de reflecții de Anselm Grün)
În ce constă arta de a trăi? Pentru Anselm Grün răspunsul e simplu: a trăi cu moderație, cu dreaptă măsură, chibzuință, cumpătare și echilibru. A trăi e o artă: înseamnă a da o atenție sporită la ceea ce e esențial în viață, la ceea ce are valoare cu adevărat și a te elibera de reziduurile inutile. Înseamnă a împăca două lucruri: picioarele pe pământ și deschiderea. A trăi bine înfipți în pământ și liberi. Legați de pământ și îndreptați spre cer. Anselm Grün amintește o vorbă înțeleaptă atribuită Sf. Anton Abate: „Dacă vezi un călugăr tânăr că tinde din toate puterile spre Rai, apucă-l strâns de picioare și adu-l înapoi pe pământ, că nu-i folosește la nimic”.
Cuceritorul Raiului, duhovnicesc dar departe de lume, se pierde numai în închipuirile sale nebune. Dar și cine rămâne prea lipit de pământ nu poate să aducă cerul în el. „Duhovnicie cu picioarele pe pământ”, așa definește Anselm Grün alternativa la aceste comportamente. Aceasta e definiția sintetică pe care o dă artei de a trăi. În spatele ei se află o experiență psihologică: fericirea și nefericirea își au rădăcinile în viața noastră. Cine vrea să trăiască fericit, nu trebuie cu tot dinadinsul să revoluționeze lumea sau să-și potrivească circumstanțele exterioare după mofturile și închipuirile proprii.
Privește în interiorul tău, cunoaște-te pe tine însuți! Drumul spre fericire e înspre interior, cel puțin la început. Înlăuntrul nostru se află orice lucru spre care tânjim deopotrivă cu tot ceea ce ne stârnește frica. Inima noastră este humus-ul în care este sădită sămânța fericirii. Dorul după Rai și după viața veșnică este așa de înrădăcinat în noi, că nu poate fi smuls în niciun fel: acesta este adevărul obiectiv chiar dacă e învelit, mascat, înăbușit sau ascuns. Cine nu-și dă seama de misterul de dincolo, pierde șansa vieții sale: de „a trăi în toată plinătatea”. [...]
click pentru citirea articolului complet...
Arta de a îmbătrâni (reflecții de Anselm Grün)
Anselm Grün, cunoscutul teolog și psiholog german, călugăr benedictin, ne încurajează să ne confruntăm cu propria îmbătrânire. El ne prezintă provocările și ne arată cum această perioadă poate deveni o perioadă de creștere și maturizare.
Teologul și autorul spiritual Henri Nouwen, la începutul cărții sale despre îmbătrânire, relatează o legendă din Bali (Indonezia).
Într-un sat izolat, poporul obișnuia să sacrifice bărbații bătrâni și să-i mănânce. Într-una din zile, când nu mai era niciun bătrân în sat și băștinașii au vrut să construiască o casă, nu mai știa nimeni cum trebuie așezați corect buștenii. Atunci un tânăr, care îl ascunsese pe bunicul său, la promisiunea că nu vor mai mânca bătrânii, l-a adus pe bunicul său și el le-a explicat cum trebuie amplasați buștenii.
Această legendă este astăzi mai actuală decât oricând, fiindcă și noi suntem în pericolul de a-i „mânca” pe bătrânii noștri. Multe publicații și dezbateri publice văd în bătrâni o povară pentru generația următoare. Legenda din Bali ne arată că nu trebuie să sacrificăm bătrânii pe altarul calculelor financiare. Avem nevoie și azi de oameni bătrâni, care să ne învețe cum să îmbinăm fragmentele vieții noastre.
Moise, în drumul spre țara promisă, îndreaptă privirea poporului său spre oamenii bătrâni:
„Adu-ți aminte de zilele din vechime, socotește anii, generație după generație, întreabă-l pe tatăl tău și îți va povesti, pe bătrânii tăi și îți vor spune!” (Deuteronom 32,7) [...]
click pentru citirea articolului complet...
Meditație de Crăciun
(de Anselm Grün)
Evanghelistul Luca prezintă nașterea lui Isus pe drum, pe un pământ străin. Isus este pelerinul divin care coboară din cer pentru a ne însoți pe drumul nostru și pentru a ne reaminti iarăși că suntem de obârșie divină. Nu suntem numai oamenii acestui pământ, ci și oameni ai cerului; acum suntem pe drum împreună cu Isus și ne îndreptăm spre Rai.
Părinții lui Isus trăiesc experiența celor străini, casele oamenilor rămân închise pentru ei, n-au loc...
Imaginea nașterii lui Isus poate fi o imagine a condiției umane. Locuim aici, dar patria noastră este în cer. Casele sunt prea strâmte pentru noi. Casa sufletului nostru este mult mai mare pentru că în ea locuiește Dumnezeu.
Noi împodobim casele de Crăciun fiindcă Dumnezeu însuși locuiește printre noi și vrea să se nască în noi. Iar dacă Dumnezeu este cu noi nu ne mai simțim străini, cerul se deschide deasupra pământului și ne atinge.
Reflecție despre Advent
(de Anselm Grün)
Adventul este timpul nostalgiei. Nostalgia este dorința plină de iubire față de tot ceea ce umple adâncul inimii noastre și o poate face fericită. Pentru Sf. Augustin, nostalgia este condiția de fond a ființei umane. Ființa umană, prin natura sa, are dor de Dumnezeu. Nu este întotdeauna evident, dar în fiecare dorință pământească răsună acest dor extrem de Dumnezeu. Dacă vreau să am succes, să am ceva sau să fiu bogat, dorința mea merge mult mai departe decât pot eu atinge. Nu există nimic în măsură să potolească în întregime dorința mea. Chiar de aș poseda toate bunurile din lume, nimic din acestea nu pot să-mi dea pacea deplină. Chiar dacă aș atinge toate obiectivele propuse, încă voi mai simți nostalgia după Dumnezeu. Sf. Augustin a exprimat-o bine în formula clasică: „Neliniștită este inima mea Dumnezeule, până ce nu se va odihni în tine!”
Întreabă-te întotdeauna în timpul Adventului, care este cu adevărat cea mai profundă dorință a ta. Dacă intri în contact cu nostalgia ta, inima ți se va lărgi. Te vei simți liber, chiar dacă totul în jurul tău devine un spațiu care ți se pare că te limitează. Când cânt melodiile de advent sau ascult textele profetului Isaia, las ca acele cuvinte să pătrundă în mine, astfel încât să-mi trezească nostalgia. Nostalgia ne va conduce la izvorul vieții care curge în noi.
Oare nu ne ardea inima în noi...
Încotro călătorim azi, mâine sau în general? La această întrebare ne răspunde Evanghelia. Doi ucenici deprimați sunt pe drum, nici urmă de Paște. Pentru ei încă nu e Paște. Părăsesc locul crucii unde au eșuat planurile lor și au îngropat speranța. Ei știu ce s-a întâmplat cu Isus, știu ce a făcut, povestesc despre asta, dar s-au înfundat: Isus, pe cruce, a eșuat.
Și noi suntem uneori dezamăgiți de Dumnezeu, de biserică și plecăm.
În timp ce mergeau, li se alătură Isus. La început nu îl recunosc, sunt orbi, cum de multe ori ni se întâmplă și nouă. Trebuie să-l cunoască din nou. El le explică Sfânta Scriptură, întreabă, ascultă, îi provoacă la meditație, deschide noi perspective, le deschide ochii. Isus parcurge drumul lor lung, prin valea deznădejdii.
În drumul lung al credinței, trebuie să avem răbdare cu noi și cu ceilalți, părinții cu copiii. E încurajator să știm că îl întâlnim pe Isus, nu la sfârșitul drumului, ci chiar pe parcurs. „Este seară și ziua e de acum pe sfârșite: rămâi cu noi” îl roagă insistent ucenicii. Cine cunoaște noaptea vieții, înțelege.
A fi invitat în casă la masă e ca un cadou al cerului. La frângerea pâinii îl recunoasc. Isus li se dăruiește ca hrană. Frângerea pâinii, împărtășirea vieții: prin aceasta este recunoscut Isus. Atunci li se deschid ochii și inima. Atunci se transformă nu numai pâinea, ci și inimile: din obosite și „de plumb” ele se transformă din nou în inimi arzătoare...
Să îndepărtăm piatra
(Meditații pascale de Anselm Grün)
Mintea nu poate să înțeleagă Învierea, numai iubirea crede în ea. Ioan crede, dar fără a-l întâlni pe cel înviat. Acest lucru îi este rezervat doar Mariei Magdalena. Ea stă în fața mormântului și plânge. Vede doi îngeri în haine albe, dar durerea ei este atât de mare încât lumina lor nu poate să ajungă la ea. Abia când Isus o strigă pe nume, când atinge cu iubirea sa inima ei, îl recunoaște. E nevoie de durerea pe care o trăiește Maria pentru a-l putea întâlni pe cel înviat. Cuvântul lui de iubire ajunge la ea dincolo de moarte. Iubirea e mai puternică decât moartea. Povestea ei, care iubește, dar și suferă, vrea să ne încurajeze să avem încredere în „Maria din fiecare dintre noi” care poate să-l întâlnească pe cel înviat.
Femeile vor să-l îmbălsămeze pe Isus, dar el nu se lasă îmbălsămat: a înviat. Primul semn al învierii este piatra care a fost îndepărtată de dinaintea mormântului. Piatra din fața mormântului reprezintă toate pietrele care ne acoperă și ne împiedică să trăim și să înflorim; pietrele ne blochează și nu ne permit să ne ridicăm, să ieșim din noi și să mergem spre ceilalți. O astfel de piatră poate fi grija exagerată pentru viitorul nostru, frica de eșec sau frica de a spune ceea ce simțim (pentru că ne facem de râs și pierdem aprecierea sau recunoașterea celorlalți). Chiar și unii oameni pot să fie pietre grele care ne blochează drumul spre viață. Dar îngerii învierii sunt lângă noi, lângă mormântul din noi. Ei ne vestesc că Dumnezeu poate să transforme întunericul în lumină și să înflorească viața. Oamenii pătrunși de lumina lui Dumnezeu ne pot deschide ochii pentru a vedea învierea lui Isus în noi: a înviat din frica mea, din rănile mele, din tristețea și din autocompătimirea mea.
Învierea înseamnă că Dumnezeu poate să transforme trecutul meu în viață nouă. Credința în înviere ne ajută să trăim învierea în jurul nostru, să descoperim valențe noi în oamenii pe care i-am abandonat. Reînviem relații, dialoguri care nu funcționau; comunicăm unii cu alții reconstruind astfel comunitatea.
Christus imperat!
autor: pr. Cristian Blăjuț sursa: Creștin se devine...
Ultima duminică din timpul anului liturgic este închinată sărbătorii lui Cristos Regele Universului. Sărbătoarea aceasta s-a născut în momentul în care monarhia din lume intra în criză, mai exact în anul 1925.
În Cartea profetului Daniel găsim scrise aceste cuvinte: „Lui i s-au dat stăpânirea, gloria și domnia și toate popoarele, neamurile și limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veșnică ce nu va trece și domnia lui nu va fi distrusă” (7,14). Amintirea acestor cuvinte răsunau cu mult entuziasm în sufletele acelora care sperau ca Isus să fi fost Mesia cel promis de veacuri, cel care avea să aducă eliberarea lui Israel. Din păcate, cum bine știm, astfel de așteptări au fost zadarnice, iar mulți au fost dezamăgiți și asta pentru că nivelul de înțelegere „teologic” al contemporanilor lui Isus nu era asemănător cu cel al profeților din trecut care, în numele lui Dumnezeu, au rostit această profeție.
Această interpretare eronată se verifica și în relația pe care iudeii o aveau cu Isus: ei nu puteau să întrevadă în cuvintele, faptele și semnele pe care Isus le făcea pe Mesia, iar acest adevăr îl deducem din afirmația lui Ioan evanghelistul care remarcă: „A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (1,11). Confirmarea definitivă a acestei neînțelegeri va ajunge la apogeu în momentul în care Isus din Nazaret va fi judecat și condamnat la moartea cea mai groaznică, moment în care clasa sacerdotală, fariseii și mai mari poporului vor spune despre Isus: „Nu avem alt rege decât pe împăratul” (In 19,15).
Originea și semnificația Împărăției lui Dumnezeu nu poate fi găsită în această lume; Isus este un rege sărac, un rege care nu se impune prin forță și violență, un rege care îndură suferință și care moare răstignit: așadar, cum am putea să-l numim rege? În ce anume constă această regalitate a sa?
Cu privire la acest argument, Isus este foarte clar, cel puțin pentru cel care, având credință, are urechi cu care să audă: „Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr, acesta ascultă glasul meu” (In 18,37).
Această afirmație pare să fie doar o expresie abstractă, dar în această frază lapidară, Isus descrie concret întreaga sa existență: a înfăptui adevărul înseamnă a adera la viață, înseamnă a veni în ajutorul celorlalți, a vorbi de bine, a iubi, a îmbogăți cunoștințele fiecăruia, a construi pacea, a edifica societatea. A împlini adevărul nu înseamnă a vorbi despre Dumnezeu, ci a primi umanul în formele în care ni se prezintă Dumnezeu care este acolo, în orice cultură, rasă, limbă, religie, stare de viață. Isus nu vorbea despre un Dumnezeu mare, atotputernic, victorios; vorbea despre un Tată, un Dumnezeu care cunoaște atotputernicia iubirii, un Dumnezeu care intenționează să salveze ceea ce era pierdut: „Nu au nevoie de medic cei sănătoși, ci bolnavii. Nu am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe păcătoși” (Mc 2,17); „Știți că cei care conduc popoarele le domină și cei mari își fac simțită puterea asupra lor. Între voi să nu fie așa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru, și cine vrea să fie primul între voi, să fie slujitorul vostru, așa cum Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru cei mulți” (Mt 20,25-28). Aceasta este regalitatea lui Dumnezeu și prin urmare, regalitatea lui Isus Cristos. [...]
click pentru citirea articolului complet pe site-ul autorului...
Ridicarea Sfintei Fecioare Maria cu sufletul și trupul la Cer - un crâmpei de teologie mariană
autor: pr. Cristian Blăjuț sursa: Creștin se devine...
„Fiul Celui Preaînalt a venit și a locuit în mine, iar eu am devenit mama Sa. Așa cum i-am dat naștere Lui - după trup - tot așa, acum, El mi-a dat naștere mie pentru a doua oară. El a îmbrăcat haina mamei sale - trupul ei - iar eu am îmbrăcat gloria Lui.” (Sf. Efrem Sirul)
Dintre sărbătorile dedicate Sfintei Fecioare Maria, Ridicarea ei cu sufletul și cu trupul la cer este cea mai solemnă și are ca scop comemorarea sfârșitului vieții sale pământești și mutarea ei glorioasă cu sufletul și cu trupul în cer. La început, această sărbătoare, în Orient, purta numele de koìmesis, adică cufundare în somn sau adormire (trecere), indicând în felul acesta sfârșitul vieții pământești a Maicii lui Dumnezeu. Cât privește începuturile acestei sărbători, din mărturiile pe care le avem, se pare că ea a început la jumătatea secolului al V-lea, la Ierusalim, chiar dacă o adevărată sărbătoare închinată dormitio Mariae - adormirii Mariei - apare abia în secolul al VI-lea. Nu cunoaștem motivul acestei date, care poate depinde doar de o tradiție orală, legată de locul înmormântării Fecioarei la Ierusalim și răspândită prin publicarea scrierilor apocrife a trecerii la cele veșnice (transito) a Fecioarei, sau datorită datei de 13 august, zi în care a fost dedicată o biserică Maicii Domnului, la Ierusalim.
Prima scriere credibilă care vorbește despre Ridicarea Fecioarei Maria la Cer, și pe care Tradiția o păstrase cu fidelitate, transmițând-o pe cale orală, poartă semnătura episcopului Sfântul Grigore din Tours (538 cca. - 594), istoric și hagiograf galo-roman: „În sfârșit, când fericita Fecioară a terminat drumul existenței sale pământești și era pe punctul de a fi chemată din această lume, toți apostolii, veniți din diferitele regiuni ale lumii, s-au adunat în casa sa. Când auziseră că ea urma să părăsească acesta lume, au vegheat împreună cu ea. Și iată că Domnul Isus a venit împreună cu îngerii săi și a luat sufletul său, i l-a încredințat arhanghelului Mihail și s-a îndepărtat. În zorii zilei, apostolii, ridicând trupul ei pe un pat, l-au depus într-un mormânt, păstrându-l în așteptarea venirii Domnului. Și, iată că, pentru a doua oară Domnul s-a arătat lor, și a poruncit ca trupul sfânt să fie luat și dus în Paradis”.
O altă mărturie importantă cu privire la sensul acestei sărbători o găsim și în scrierile Sfântului Ioan Damaschinul (676 cca - 749), care afirmă: „Se cuvenea ca aceea care, în naștere păstrase intactă fecioria sa, să fie ferită de putrezirea trupului său după moarte. Se cuvenea ca aceea, care l-a purtat în sânul ei pe Creatorul făcut prunc, să locuiască în lăcașul dumnezeiesc. Se cuvenea ca Mireasa lui Dumnezeu să intre în palatul ceresc. Se cuvenea ca aceea, care îl văzuse pe propriul Fiu pe Cruce, primind în trup durerea de care a fost scutită la naștere, să-l contemple așezat de-a dreapta Tatălui. Se cuvenea ca Maica lui Dumnezeu să primească ceea ce merita datorită Fiului său și să fie cinstită de toate făpturile ca Mama și slujitoare a lui Dumnezeu”. Și multe alte mărturii grăitoare despre înțelesul duhovnicesc al acestei sărbători pot fi găsite în scrierile Sfinților părinți ai Bisericii din Orient. [...]
click pentru citirea articolului complet pe site-ul autorului...
Totul Despre Avort - abordare modernă și rațională
autor: Asociația PRO VITA București sursa: www.totuldespreavort.ro
Părere: „Viața începe la naștere. De aceea noi sărbătorim ziua de naștere, dar nu ziua concepției.”
Discutați cu orice doctor bun și el va spune că atunci când tratează o femeie însărcinată are doi pacienți, nu doar unul. El are mare grijă și se preocupă nu doar de mamă, ci și de pacientul mai mic, mai puțin vizibil, verificându-i mișcarea, poziția, bătăile inimii.
Părere: „Nenăscutul nu este o persoană, cu viață plină de sens. Are doar câțiva centimetri în dimensiune și nici măcar nu poate gândi: este mai puțin avansat decât un animal.”
Dicționarele definesc persoana ca pe un „om”, „individ uman” sau „membru al rasei umane”. Ce face un câine să fie un câine este faptul că provine din câini. Tatăl său a fost un câine, iar mama sa a fost un câine și, prin urmare, el este un câine. Ce face un om să fie om este faptul că el a ieșit din oameni. Tatăl și mama sa au fost persoane umane, astfel încât el nu poate fi nimic altceva decât o persoană umană. Începutul fiecărei vieți umane nu este un proces, ci un eveniment. Acest eveniment este concepția [...], un punct pe axa temporală.
Noi nu trebuie să reducem problemele de viață și de moarte și drepturile fundamentale ale omului la un joc semantic în care suntem liberi să redefinim termenii. Schimbarea sensului cuvintelor nu schimbă realitatea. Conceptul de persoană este acum aproape lipsit de un ghid etic în materie de avort. Singurele întrebări obiective pe care le putem pune sunt: „Este om, adică, provine dintr-o ființă umană?”, „Este un individ unic din punct de vedere genetic?”, „Este viu și în creștere?”. În cazul în care toate răspunsurile sunt da, atunci acesta este un „el” sau o „ea”, adică o persoană vie, care are drepturi și merită protecție.
Părere: „Orice persoană are dreptul de a alege. Ar fi nedrept să limitezi alegerea unei femei, interzicându-i avortul.”
După ce am vorbit la un liceu public, privind poziția pro-viață, instructorul pro-alegere m-a dus la cantina facultății pentru masa de prânz. El a arătat spre o masă unde stăteau patru profesori care fumau și a spus: „Din fericire, aceasta este ultima săptămână în care fumatul mai este permis aici. Am reușit în cele din urmă să-i convingem pe superiori să facă sala pentru profesori de Nefumători”. Bine, am spus în mod natural: „Văd că nu sunteți într-adevăr pro-alegere”. Cu o privire surprinsă, el a explicat: „Pentru că fumul de țigară face rău altor persoane”. Atunci i-am răspuns: „La fel face și avortul”.
Aproape fiecare mișcare de opresiune și exploatare - de la sclavie, la prostituție, la pornografie, trafic de droguri, avort - s-a etichetat pe sine ca fiind pro-alegere. De asemenea, mișcări opuse oferind compasiune și eliberare au fost etichetate ca anti-alegere de exploatatori. Cel puțin în ceea ce privește prostituția, pornografia și drogurile, victima poate, de obicei, alege. În cazul avortului, victima nu are de ales. Ea este cea mai evidentă excepție a societății la toată retorica pompoasă cu privire la dreptul de a alege și la dreptul cuiva de a-și trăi viața fără amestecul altora. Poziția pro-alegere întotdeauna trece cu vederea dreptul victimei de a alege. Femeile nu aleg violul. Negrii nu au ales sclavia. Evreii nu au ales cuptoarele. Și copiii nu aleg avortul.
Părere: „Sunt personal împotriva avortului, dar încă sunt pro-alegere. Este o alternativă legală și nu avem dreptul de a o interzice cuiva. Toată lumea e liberă să creadă ce vrea, dar nu ar trebui să încerce să-și impună părerea altora.”
Poziția „Personal mă opun avortului, dar...” este populară printre politicienii care vor să-i facă atât pe cetățenii pro-viață să îi voteze (deoarece cetățenii pro-viață nu au o părerea bună despre avort), cât și pe cei pro-alegere (pentru că nu vor face nimic pentru a restricționa avortul). Părerea mea este că această poziție nu e doar lașă, ci este complet ilogică.
Singurul motiv plauzibil pentru care te simți incomod când vine vorba de avort este că ucide un copil inocent. Dacă nu, atunci nu trebuie să te simți incomod. Dar dacă da, atunci nu numai că ar trebui să te abții tu însuți de la el, dar ar trebui să îi informezi și pe alții, care-l fac. Ar trebui să susții legi pentru a-l restricționa, exact din același motiv pentru care favorizezi legi pentru a restricționa violul, molestarea copiilor și crima.
În anii '40 un medic german putea ucide în mod legal evrei, în timp ce în America ar fi fost judecat pentru crimă. În anii '70 un medic american putea ucide în mod legal copii nenăscuți, în timp ce în Germania, el ar fi fost judecat pentru crimă. Legile se schimbă, dar adevărul și dreptatea nu.
click pentru citirea articolelor pe site-ul autorului...
Titular: Parohia Romano-Catolică
Cont bancar BCR (Lei): RO66RNCB0141032863760001
Cont bancar BCR (Euro): RO39RNCB0141032863760002
