Solemnități Pascale
Copiii Sfintei Fecioare Maria și Prima lor Sfântă Împărtășanie

În Săptămâna Luminată, în duminica din 28 aprilie 2019, am celebrat împreună, preoții de la sfântul altar, credincioșii din bănci și copiii de pe locurile lor din fața altarului, o triplă sărbătoare de suflet. O zi de neuitat, care a unit în cea de-a 8-a zi de Paști trei sărbători ale creștinătății catolice de la Dunărea de Jos: Divina Milostivire, instituită în 2001 de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, Reînnoirea Adeziunii la Asociația Armata Maicii Domnului a unor creștini din parohia noastră și Primirea Primei Sfinte Împărtășanii de către 12 copii din familiile enoriașilor gălățeni.

Duminica Albă a adus așadar o triplă bucurie tuturor participanților. Liturghia s-a petrecut într-o desfășurare impresionantă, de la început până la sfârșit. Copiii admiși la Prima Sfântă Împărtășanie au între 7 și 9 ani și se numesc: Dragomir Allessio, Josza Iannis Dominic, Miatelo Allessio, Midrigan Irina, Moraru Eduard, Petrici Mario Andrei, Rusu Riana Ivone, Rusu Stelian Mihai, Stancu Alin Cristian, Stancu Raul Gabriel, Țîmpu Andrada Cristiana, Ignat Victor Ionuț (Foltești).

Nu doar acești 12 copii, care s-au pregătit din timp pentru sfântul eveniment, ci toți copiii și tinerii parohiei, iluminați de Sfântul Duh în această importantă zi a comunității, au așteptat emoționați și fericiți întâlnirea lor cu Isus, momentul când Acesta, în chip tainic, avea să poposească pe buzele lor. Nu numai hăinuțele lor erau primenite, ci și sufletele.

Prima Sfântă Împărtășanie este cel mai important pas de după Sfântul Botez, prin care micii creștini îl pot mărturisi pe Isus Cristos, beneficiind de sacramentul Spovezii. Împărtășindu-se cu Trupul și Sângele lui Isus, copiii pot în felul acesta să-și asume și Crezul catolic. Este adeziunea lor la credința adevărată. Pentru că de acum înainte ei pot fi numiți creștini, uniți cu Isus în trup și în suflet. Doar peste puțin timp, aceștia îl vor primi pe Duhul Sfânt cu toate darurile sale, care le va întări credința și apartenența la Biserica Catolică (Universală), la Trupul Mistic al lui Cristos. Acum, evenimentul Primei Împărtășanii, trăit alături de părinții lor emoționați și de nașii de la Sfântul Botez, va rămâne întipărit în sufletul celor 12 copii întreaga lor viață, ca o pecete sfântă.

Solemnitatea a început cu venirea în procesiune a copiilor până în fața sfântului altar. Fetițele erau înveșmântate în rochițe festive albe și aveau coronițe din flori albe pe cap, iar băieții purtau cămăși albe. Întreaga biserică era umplută de acordurile cântecului: „Sunt copil, Isuse, / Și-aș dori să-ți spun: / Tu mereu m-ajută / Să devin mai bun. // Refren: Numai ție vreau / Inima să-ți dau, / Lângă tine, o Isuse, / Pururea să stau./ Tu să mă-nsoțești, / Să mă întărești, / În primejdii și ispite / Să mă ocrotești”, etc. Copiii s-au aliniat în fața altarului, gata să răspundă la întrebările părintelui paroh și în felul acesta să se vădească faptul că și-au însușit noțiunile fundamentale de religie creștină. Părintele paroh Cristian și părintele Iosif i-au întâmpinat cu bunăvoință, iar prin cuvântul de început au subliniat importanța marii sărbători din acea zi. O mamă foarte emoționată a transmis, în numele părinților implicați în acest eveniment, următorul mesaj:

„Într-o zi, cu mulți ani în urmă, din iubirea noastră au venit pe lume copiii noștri. După nașterea lor, i-am adus la biserică pentru a primi Taina Botezului. Atunci, am recunoscut că există o iubire mai mare, din care ne naștem cu toții: Dumnezeu, Creatorul și Părintele nostru!

Cu bucurie, dar și cu un pic de teamă și emoție, ne prezentăm astăzi în fața ta, Doamne Isuse. Bucurie și teamă pentru acești fii ai noștri, care astăzi se apropie de tine pentru prima dată într-o manieră nouă, hrănindu-se cu trupul tău. Bucurie, pentru că din frumusețea sufletească a acestor copii, noi avem atât de multe de învățat! Teamă, pentru că ne dăm seama că acest dar atât de prețios este încredințat sărmanelor noastre mâini obosite.

Noi, părinții, împreună cu toată comunitatea parohială, în timp ce îți aducem mulțumire pentru această zi, îți cerem să ne susții în misiunea noastră de a le arăta fiilor noștri frumusețea întâlnirii cu tine.”

Momentul ne duce cu gândul la părinții Sfintei Fecioare Maria, Ioachim și Ana, care au adus-o pe micuța în vârstă de 3 ani la Templul din Ierusalim, ca să-l slujească pe Dumnezeu. Părintele celebrant le-a explicat micilor candidați importanța acestui moment decisiv:

„Preaiubiți copii, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, vă invită la masa trupului și a sângelui Său, așa cum a făcut și cu apostolii săi, care l-au urmat cu fidelitate. Ați parcurs un drum de pregătire, ajutați fiind de părinții și profesorii voștri, cu scopul de a-l întâlni pe Isus care se face Pâine și Vin pentru voi. În ziua primei voastre Sfinte Împărtășanii, Isus vă aduce tot ceea ce vă este de trebuință; vouă vi se cere doar să vă prezentați inimile voastre pline de entuziasm și de bucurie pentru acest moment de mare însemnătate spirituală în viața voastră. Domnul Isus, care v-a chemat, vă așteaptă ca să vi se dăruiască spre viața veșnică.”

Una dintre candidate, făcându-se purtătoarea de cuvânt a tuturor celorlalți copii, a mulțumit lui Isus Cristos că i-a chemat aici, la acest moment însemnat, apoi preoților parohiei care i-au pregătit precum și părinților care s-au străduit să-i aducă la biserică, la orele de religie, de cateheză și de adorație euharistică. Celebrarea a continuat prin rostirea Actului Penitențial, urmat de cântarea „Tu, Doamne”. Apoi, întreaga biserică a intonat „Gloria”. Ne putem imagina că alături de glasul celor 12 copii răsunau glasurile tuturor copiilor Parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, care au fost de-a lungul timpului.

Lectura I, citită din Faptele Apostolilor (5,12-16), a avut următoarea Antifonă: „Numărul celor care credeau se mărea din ce în ce mai mult”. Este amintit un moment important din istoria Bisericii primare, când predicarea apostolii era însoțită de fapte minunate, iar mulțimea li se alătura: „În zilele acelea, prin mâinile apostolilor se făceau semne și multe minuni în popor. Toți erau într-un cuget, în Porticul lui Solomon. Dar nimeni dintre ceilalți nu îndrăznea să li se alăture. Însă poporul îi preamărea. Iar numărul celor care credeau - o mulțime de bărbați și de femei - se mărea din ce în ce mai mult prin Domnul, așa încât aduceau bolnavii chiar și de pe străzi și îi puneau pe paturi și pe tărgi pentru ca, atunci când venea Petru, măcar umbra lui să cadă pe vreunul dintre ei. Iar mulțimea de prin cetățile din jurul Ierusalimului se aduna aducându-i pe cei bolnavi și pe ceilalți chinuiți de duhuri necurate, și toți erau vindecați”.

Psalmul responsorial (117/118 2-4.22-24.25-27a), anume ales pentru această sărbătoare, a avut refrenul „Lăudați-l pe Domnul, pentru că este bun: veșnică este îndurarea lui!” și s-a încheiat cu o idee plină de optimism „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, / Să ne bucurăm și să ne veselim în ea!”. Lectura a 2-a, luată din Apocalipsul Sfântului Apostol Ioan (1,9-11a.12-13.17-19), subliniază un fapt definitiv al istoriei: „Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor!”. Pasajul, foarte edificator pentru orice creștin, merită amintit mai pe larg: „Eu, Ioan, fratele vostru și părtaș cu voi la strâmtoarea, la împărăția și la statornicia lui Isus, mă aflam pe insula numită Patmos datorită cuvântului lui Dumnezeu și a mărturisirii lui Isus. În ziua Domnului, am fost răpit în Duh și am auzit în urma mea un glas puternic, ca de trâmbiță, care spunea: «Ceea ce vezi, scrie într-o carte și trimite-o celor șapte Biserici». M-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine; și întorcându-mă, am văzut șapte candelabre de aur, iar în mijlocul candelabrelor pe cineva ca un Fiu al Omului, îmbrăcat cu un veșmânt lung și încins la piept cu o cingătoare din aur. Când l-am văzut, am căzut la picioarele lui ca mort, dar el și-a pus mâna dreaptă peste mine, spunându-mi: «Nu te teme! Eu sunt cel dintâi și cel de pe urmă și cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morții și ale locuinței morților. Așadar, scrie cele pe care le-ai văzut, cele ce sunt și cele ce vor veni după acestea!»”

Ca Antifoniu la Aleluia, s-a rostit în cor: „Alelu, aleluia, alelu, aleluia, Alelu, aleluia / Sărbătoarea noastră / Nu trebuie să sfârșească. / Nu trebuie să sfârșească / Și nu se va sfârși.” Pericopa din Sfânta Evanghelie după Sfântul Ioan (20,19-31) este încadrată de salutul „Pace vouă!” pe care Isus Înviat îl adresează apostolilor, și de mărturisirea de credință „Domnul meu și Dumnezeul meu!” a apostolului Toma.

„În seara acelei zile dintâi a săptămânii, în timp ce acolo unde se aflau apostolii ușile erau încuiate de frica Iudeilor, Isus veni, se opri în mijlocul lor și le zise: «Pace vouă!». Și după aceste cuvinte le arătă mâinile și coasta. Discipolii se bucurară la vederea Domnului. Apoi Isus le zise încă odată: «Pace vouă! Precum m-a trimis pe mine Tatăl, vă trimit și eu pe voi». Și vorbind astfel, suflă asupra lor și le zise: «Primiți Spirit Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veți reține, vor fi reținute.»

Dar Toma, unul din cei doisprezece, zis Geamănul, nu era cu ei când veni Isus. Ceilalți discipoli îi ziseră: «L-am văzut pe Domnul.» El însă răspunse: «De nu voi vedea în mâinile lui urma cuielor și de nu voi pune degetul meu pe locul cuielor, iar mâna mea nu o voi pune în coasta lui, nu voi crede.» După opt zile discipolii lui se aflau iarăși în casă, iar Toma era cu ei. Isus veni, în timp ce ușile erau încuiate, se opri în mijlocul lor și le zise: «Pace vouă!». Apoi îi zice lui Toma: «Adu degetul tău aici și vezi mâinile mele, și adu mâna ta și pune-o în coasta mea, și nu fi necredincios, ci credincios.» Toma îi răspunse: «Domnul meu și Dumnezeul meu!». Isus îi zice: «Pentru că m-ai văzut, ai crezut? Ferice de cei ce nu au văzut și au crezut!»”

După Evanghelie a urmat prezentarea candidaților la Prima Sfântă Împărtășanie. Ei sunt nominalizați și fiecare, la fel ca profetul Isaia în Scriptură, răspunde: „Iată-mă!” Aceasta este prima chemare în Familia creștină, iar răspunsul copiilor este unanim și fără nici o ezitare. Prezentul lor, prin acest cuvânt „Iată-mă”, constituie adeziunea lor la Cristos. Un moment foarte emoționant. Prin glasul preotului celebrant, responsabil cu pregătirea lor, copiii cer să fie primiți pentru prima dată la Sacramentul Euharistiei, întrucât au urmat itinerariul stabilit de Biserică și s-au pregătit cu sârguință. Sunt întrebați și părinții, de către celebrant, dacă voiesc să favorizeze și să susțină pe mai departe angajarea pe care astăzi copiii o iau în fața lui Dumnezeu. Urmând ritualul celebrării, copiii răspund la toate întrebările și sunt admiși la primirea sacramentului Preasfintei Euharistii.

La omilie, părintele celebrant a explicat în detaliu fragmentul din Evanghelie citit, subliniind că noi creștinii, adeseori, ne identificăm cu Toma. Există doi gemeni, fratele geamăn al lui Toma este fiecare dintre noi, care vrem să atingem, să pipăim rănile Domnului. Dacă apostolul Toma Geamănul a avut îndoieli, și noi putem avea dificultăți în credință. Trebuie însă să ne apropiem de Dumnezeu cu suflet de copil. Celebrantul a concluzionat: „Ferice de noi că (în timpurile noastre) credem în Învierea lui Cristos. Să ne rugăm astfel: Doamne, sporește în mine credința!”.

Dialogul dintre părintele paroh și copii a oferit tuturor câteva momente amuzante, care însă au demonstrat că micii creștini sunt conștienți de importanța tainei Sfintei Împărtășanii. Concluzia a fost că trebuie venit la biserică, cel puțin în ziua Domnului, pentru a-l primi pe Isus, pentru a deveni împreună cu Isus o jertfă vie bineplăcută Tatălui. Ritualul slujbei a continuat cu o rugăciune a preotului celebrant: „Dumnezeu, care ni-l dăruiește pe Fiul său Isus Cristos, pâinea cea vie care s-a coborât din cer, să ducă la bun sfârșit lucrarea pe care Duhul Sfânt a început-o în voi”. Ținând în mâini lumânări aprinse de la Lumânarea Pascală, în amintirea credinței primite la Sfântul Botez, cei 12 copii au rostit împreună Profesiunea de Credință, unindu-și glasurile cu cele ale credincioșilor prezenți în biserică. După întrebările și răspunsurile solemne prin care copiii și-au exprimat credința în prezența reală a lui Isus Cristos în Sfânta Euharistie și au promis că vor participa frecvent la Sfânta Liturghie, s-a trecut la rostirea Rugăciunii credincioșilor. După fiecare cerere a rugăciunii poporul adăuga în cor: „Te rugăm, ascultă-ne!”.

Apoi celebrantul, impunându-și mâinile peste candidați, a rostit următoarea rugăciune: „Noi te preamărim, Dumnezeule Tatăl nostru, pentru Isus Cristos, Fiul tău, cel ce a binecuvântat cele cinci pâini în pustiu și le-a înmulțit pentru a hrăni mulțimea flămândă. Tu, care în această zi de sărbătoare ne-ai adunat în jurul mesei tale pentru a frânge cu noi pâinea cuvântului și a vieții veșnice, fă ca acești copii, primind cu credință pentru prima oară Trupul și Sângele tău, să învețe a deveni o ofrandă vie, bineplăcută Tatălui și, împărțind în dragoste frățească pâinea pământească, să preguste în bucuria unei fraternități adevărate ospățul tău ceresc spre lauda și slava numelui său. Prin Cristos, Domnul nostru”. La care toți cei prezenți au răspuns: Amin!

A urmat o mică procesiune, în acordurile cântecului pascal „E viu, e viu”, prin care copiii au prezentat darurile la sfântul altar: pâinea, vinul, strugurii, grâul, florile, Sfânta Scriptură, cărticica de învățături creștinești și bomboanele, preferatele lor. Trecerea la partea a II-a a ceremoniei, Liturgia Euharistică, a fost marcată de intonarea cântecului „Sfânt, Sfânt, Sfânt”, imnul preamăririi Preasfintei Treimi și a lui lui Isus venit între oameni, „Osana in excelsis Deo!”. Părintele celebrant a rostit apoi formulele sacramentale ale prefacerii pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Cristos, cuvinte care se aud la fiecare Sfântă Liturghie și au fost instituite la Cina de Taină în Joia Mare. La invitația preotului de a proclama Misterul Credinței poporul a răspuns: „Moartea ta o vestim, Doamne, și Învierea ta o mărturisim, până când vei veni!”.

S-a rostit apoi de către toți cei prezenți rugăciunea „Tatăl nostru”, rugăciunea pe care ne-a indicat-o însuși Domnul Nostru Isus Cristos. Cu inimi împăcate, credincioșii și-au dăruit unul altuia Pacea lui Cristos, prin strângerea mâinilor. S-a cântat cu multă evlavie: „Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, miluiește-ne pe noi. / Mielul lui Dumnezeu care iei asupra ta păcatele lumii, miluiește-ne pe noi. / Mielul lui Dumnezeu care iei asupra ta păcatele lumii, dă-ne nouă pacea!”. Înainte de a se împărtăși, candidații, alături de întreaga Biserică, au rostit în cor rugăciunea de pregătire pentru primirea Sfintei Împărtășanii:

„Cred, Doamne și mărturisesc, că tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu, care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Cred că acesta este însuși preacurat Trupul Tău și acesta este însuși scump Sângele Tău. Deci, mă rog Ție: Miluiește-mă și-mi iartă greșelile cele de voie și cele fără de voie, pe care le-am făcut cu cuvântul sau cu lucrul, cu știință și cu neștiință. Și mă învrednicește, fără de osândă, să mă împărtășesc cu preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Cinei Tale celei de taină, astăzi, Fiule al lui Dumnezeu, părtaș primește-mă: că nu voi spune dușmanilor tăi taina Ta, nici sărutare-ți voi da, ca Iuda; ci ca tâlharul mărturisesc Ție: pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta.

Dumnezeul nostru, slăbește, lasă, iartă greșelile mele, câte ți-am greșit cu știința sau cu neștiința, sau le-am făcut cu cuvântul, sau cu lucrul: toate iartă-mi-le ca un bun și iubitor de oameni, cu rugăciunile preacuratei și pururea Fecioarei Maicii Tale, fără de osândă învrednnicește-mă, să primesc cinstitul și preacuratul Trup al Tău, spre vindecarea sufletului și a trupului. Că a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui, și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie împărtășirea sfintelor Tale Taine, Doamne, ci spre vindecarea sufletului și a trupului meu”.

Împărtășirea copiilor, a celor din familiile lor, a credincioșilor s-a desfășurat în ambientul câtorva cântece adecvate acestui sfânt moment: „Nu-ți fie teamă, Domnu-i cu tine, / În încercare, singur nu ești / Nu-ți fie teamă, Domnu-i cu tine, / Tot ce-ți cere e să-l iubești”. După momentele personale de rugăciune de după primirea Sfintei Împărtășanii, copiii au spus următoarea rugăciune de mulțumire: „Mulțumim Isuse pentru această Sfântă Liturghie, mulțumim pentru că ne-ai dăruit Trupul și Sângele Tău. Mulțumim pentru iubirea pe care ne-o poartă părinții noștri. Mulțumim pentru toate acele persoane care ne-au pregătit pentru această zi, pentru toți cei care ne iubesc. Ajută-ne, o Isuse, să nu uităm niciodată iubirea Ta, ajută-ne să creștem așa cum îți place ție, să fim capabili să te iubim mereu și cu sinceritate. Harul Tău, o Doamne, și iubirea Mariei, mama ta și a noastră să ne însoțească întotdeauna”. Au urmat felicitări, flori, mulțumiri... La sfârșitul celebrării, părintele paroh a dat Binecuvântarea solemnă cu acordare de Indulgență plenară, întrucât era și Duminica Milostivirii Divine.

Ca o continuare a minunatei manifestări de credință din biserica parohială, s-a desfășurat și un scurt pelerinaj la grota Preasfintei Fecioare Maria, aflată în curtea bisericii. În acordurile cântărilor sfinte și sub ploaia de petale de vișin, copiii, îmbrăcați cu hăinuțe albe ce se confundau cu florile, au înmiresmat cu sufletele lor curate aleea ce duce la grotă. După rostirea rugăciunilor „Tatăl nostru” și „Bucură-te Marie”, credincioșii și-au reînnoit consacrarea la Sfânta Fecioară, iar o parte dintre ei și-au prezentat adeziunea la marea asociație mariană cunoscută în întreaga lume sub numele de Armata Maicii Domnului sau Miliția Imaculatei. Această asociație publică internațională de drept pontifical a fost fondată la Roma, în 1917, de tânărul preot franciscan polonez Maximilian Maria Kolbe, împreună cu doi preoți români și patru preoți italieni.

Merită să fie amintite câteva lucruri despre acest preot polonez. Arestat în 1941 de către naziști și deportat în lagărul de la Auschwitz, el a cerut de bunăvoie să se jertfească în locul altui deținut care avea soție și copii. După două săptămâni de carceră extremă, Kolbe rămăsese ultimul în viață din grupul condamnaților la moarte prin însetare și înfometare. Datorită alegerii făcute de el, nouă deținuți au putut trece la cele veșnice având un preot aproape. În 14 august 1941 naziștii l-au ucis pe Maximilian Kolbe cu o injecție letală, iar în 15 august 1941, sărbătoarea Ridicării cu Trupul și cu Sufletul la Cer a Preasfintei Fecioare Maria, trupul lui a fost ars în crematoriul lagărului. Vrednic de cinstirea cuvenită mărturisitorilor credinței și martirilor, Maximilian Maria Kolbe a fost beatificat de Sfântul Papă Paul al VI-lea în 17.10.1971 și canonizat în 10.10.1982 de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.

Sfântul Maximilian Kolbe a fondat asociația mariană Armata Maicii Domnului spre slujirea Împărăției lui Dumnezeu și pentru a contracara atacurile virulente îndreptate împotriva Sfintei Maicii Biserici, a papei și a întregului cler. Din acest motiv Sfântul Maximilian Maria Kolbe a fost numit „Trubadurul Neprihănitei” sau „Cavalerul Imaculatei”. Primul președinte internațional al Armatei Maicii Domnului a fost preotul român Dumitru Lucaci. În 31 iulie 2000, anul marelui Jubileu, Capitolul Provincial Ordinar l-a ales în unanimitate, conform Statutelor Generale, ca Asistent Național al Asociației pe preotul marianist Alexandru Suceu de la Institutul Franciscan din Roman. Pe 23 martie 2001, sub atenta îndrumare a părintelui Alexandru Suceu (OFMConv), s-a înființat în mod oficial și la Galați o filială, având în componență circa o sută de persoane. Membrii asociației mariane AMD poartă Medalia Miraculoasă sau alte semne și simboluri (broșura „Medalia Miraculoasă”, broșura „Prin Maria la Isus”, Normele de conduită etc.), ca semn distinctiv al apartenenței la asociație. Ei sunt numiți „Copiii Mariei”, precum copiii care astăzi au primit Prima lor Sfântă Împărtășanie. Trebuie amintit aici citatul pe care un alt părinte martir, Anton Demeter (OFMConv), și-l însușise pentru întreaga viață: „Cine o iubește pe Maria, este atât de sigur de Paradis de parcă s-ar afla deja în el. Căci copiii Mariei sunt copiii Paradisului”.

Lângă grota din curtea bisericii lor, membrii gălățeni ai A.M.D. și-au reînnoit promisiunile făcute Preasfintei Fecioare, dornici să rămână sub acoperământul ei protector. Aceștia, împreună cu cei nou înrolați în A.M.D., au rostit cu glas tare rugăciunea zilnică de consacrare.

„Fecioară Neprihănită, Mama mea, Marie, eu reînnoiesc astăzi și pentru totdeauna față de tine consacrarea mea totală, pentru ca tu să dispui de mine pentru binele sufletelor. Îți cer numai, o, Regina mea și Maica Bisericii, să mă ajuți să cooperez cu fidelitate la misiunea ta de răspândire a împărăției Fiului tău în lume. De aceea, îți ofer, o, Inimă Neprihănită a Mariei, rugăciunile, faptele și jertfele acestei zile...”

S-a adăugat intenția pentru luna aprilie: „Pentru ca spiritul misionar al Armatei Maicii Domnului să-și păstreze forța și trăinicia printr-o adevărată comuniune”.

„O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi, care alergăm la tine, și pentru cei care nu aleargă, mai ales pentru dușmanii Bisericii și pentru toți cei încredințați ție!”

Preotul a rostit: „Învrednicește-mă a te lăuda pe tine, Fecioară Neprihănită!”, iar toți au răspuns: „Dă-mi mie putere împotriva vrăjmașilor tăi!”.

La îndemnul preotului s-a spus rugăciunea finală: „O, Dumnezeule, care prin fecioria roditoare a Neprihănitei ai dat oamenilor bunurile mântuirii veșnice, fă să simțim mijlocirea ei, pentru că prin ea l-am primit pe dătătorul vieții, pe Isus Cristos, Fiul tău și Domnul nostru! Amin.”

La această solemnitate cu semnificație triplă și-au adus contribuția toți preoții franciscani minori conventuali din parohia noastră: părintele paroh Cristian Dumea și părinții vicari Cristian Pal, Iosif Diac și Fabian Iacob. Din partea credincioșilor și-au adus aportul la reușita acestor manifestări liturgice: corul „Schola Cantorum Mușatină”, profesorul de religie, îndrumătorii copiilor de la orele de cateheză și activități, femeile evlavioase care s-au ocupat de aranjamentul festiv, antreprenori locali și alții.

Dimineața de 28 aprilie 2019 ne-a hrănit pe toți cu Lumina Învierii, nădejdea noastră, a creștinilor de ieri, de azi și dintotdeauna. Pentru cei 12 copii, această zi va rămâne încrustată cu litere de aur în memoria lor afectivă, întreaga viață. Ei au primit un certificat de creștin și alte daruri, care le confirmă faptul că, din această zi, îi aparțin lui Isus Cristos cu întreaga ființă: spirit și trup.

„Căci copiii Mariei sunt copiii Paradisului.”

Cezarina Adamescu

[28.04.2019]

---

Primele exemplare ale Medaliei Miraculoase (Medalia Maicii Domnului a Harurilor) au fost realizate în 1832 de meșterul aurar parizian Adrien Vachette, după indicațiile date de Sf. Ecaterina Labouré (1806÷1876), o călugăriță franceză din Societatea Surorilor Carității a Sf. Vincențiu de Paul. Sfânta Fecioară Maria a apărut tinerei surori la 27 noiembrie 1830, în capela din Paris a surorilor, având înfățișarea din medalie. Maica Domnului era înconjurată de un cadru oval pe marginea căruia apăreau cuvintele invocației „O Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care apelăm la tine”. Brațele deschise și mâinile răspândind raze erau o imagine a harurilor pe care Ea dorește să le acorde celor ce o invocă. Sf. Fecioară stătea protector pe globul pământesc, zdrobind sub picioarele sale șarpele infernal. La un moment dat cadrul s-a rotit și a revelat elementele aflate acum pe spatele medaliei. Baza Sfintei Cruci a lui Isus Cristos apare infășurată cu litera majusculă „M”, de la Maria. Inima Preasfântă a lui Isus apare încununată cu spini, iar Inima Neprihănită a Mariei este străpunsă de o sabie. Aceste inimi ard de iubire pentru oameni și de aceea sunt reprezentate având deasupra câte o flăcără. În jurul acestor simboluri sunt 12 stele, reprezentând Biserica întemeiată pe cei 12 apostoli. Maica Domnului i-a cerut Sf. Ecaterina Labouré să răspândească o medalie care să redea apariția Sa și a promis haruri mari celor care o vor purta.

Medalia s-a răspândit treptat și au apărut multe mărturii despre bolnavi care s-au vindecat și persoane cu inimi împietrite care s-au convertit - bancherul Alphonse Ratisbonne este un exemplu. Din acest motiv medalia a început să fie cunoscută cu numele de Medalia Miraculoasă. Emiterea Medaliei Maicii Domnului a Harurilor a fost aprobată de arhiepiscopul Parisului de la vremea respectivă (1836), iar devoțiunile mariane s-au bucurat de acceptul Sfântului Scaun (Fericitul papă Pius al IX-lea, papa Leon al XIII-lea).