Călători spre patria veşnică
Sfântul Anton, pelerin pe meleaguri româneşti

Moto: „Fiecare om trebuie să devină sfânt pentru a obţine dreptul la divinitate.”  (Constantin Brâncuşi)

Nenumărate sunt chipurile în care omul îl percepe pe Dumnezeu. Şi dacă, de două mii de ani, oamenii devin pelerini vizitând locurile sfinte, de data aceasta, grabnic ajutători, sfinţii călătoresc spre oameni pentru a se face simţiţi în viaţa lor. De câteva zeci de ani, Sfântul Anton călătoreşte prin lume, să-şi întâlnească închinătorii. Este bine de ştiut că prin sfinţi, noi creştinii avem mijlocitori şi prieteni. La ei putem alerga, atunci când simţim nevoia, ei ne vor însoţi şi ajuta în orice îprejurare, dacă le cerem sprijinul.

Perioada 7 mai ÷ 13 iunie 2018 a fost pentru Biserica Catolică din România un prilej de bucurie şi evlavie populară de excepţie. În aceste zile s-a desfăşurat Pelerinajul Naţional cu relicva Sfântului Anton de Padova. În data de 6 iunie, bustul aurit al Sfântului Anton a poposit la Galaţi, în parohia franciscană „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, să ne deprindă cu „bucuria perfectă”, învăţată de la Seraficul Părinte Francisc de Assisi, pe care l-a iubit şi urmat cu fidelitate şi dăruire.

Printre alte obiective spirituale, parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galaţi a fost astfel martora acestui eveniment de excepţie: vizita Sfântului Anton de Padova, sfântul cel mai popular din întreaga creştinătate, Sfântul Minunilor şi ajutorul creştinilor, pâinea celor săraci, fratele nostru, cel care găseşte lucrurile pierdute, cheile şi ochelarii celor bătrâni, cel care, ca şi Sfântul Nicolae, dăruieşte bani în chip neaşteptat celor în nevoie, floarea Ordinului Franciscan. A doua oară venit în comunitatea gălăţeană, bustul Sfântului Anton a călătorit ca pelerin itinerant, sub forma moaştelor extrase chiar de la mormântul Sfântului din Padova, unde lumea creştină vine şi depune ex-voto-uri, ca mulţumire pentru harurile primite în urma cererilor.

Oaspeţii însoţitori ai bustului Sfântului Anton au fost: preotul Daniel Fechetă, directorul revistei „Mesagerul Sfântului Anton”, preotul Marcel Amariei, care se ocupă de distribuirea acestei reviste în lume, preotul profesor doctor Iosif Bisoc, care a subliniat în omilia sa faptul că Sfântul Anton este protectorul, ocrotitorul şi mijlocitorul familiilor creştine.

Nu e de mirare, aşadar, că Sfântul Anton este recunoscut ca sfânt al tuturor creştinilor, fiind iubit şi invocat de oameni din toate confesiunile creştine, dar şi de musulmani.

Se ştie că sfinţii sunt contemporani cu noi, sau noi suntem contemporani cu sfinţii, dar mai cu seamă, contemporani cu Dumnezeul cel veşnic. În orice epocă am trăi avem acest privilegiu, de a fi socotiţi contemporani cu Dumnezeu şi cu sfinţii. Sfinţii care, prin propriul lor exemplu, ne demonstrează limpede că au învins timpul şi au cucerit veşnicia, au supus spaţiul şi acced la nemărginire. Dimensiunile transcendenţei lor, de neatins pentru om în timpul vieţii pământene, devin posibile doar în măsura în care omul atinge acea perfecţiune creştinească demnă de modelul pe care şi l-a luat, iar în chip deosebit, vrednică de modelul suprem, Isus Cristos, cel pe care creştinul pios se străduieşte să-l imite şi să-l urmeze în credinţă, ascultare şi caritate.

Un exemplu elocvent pentru creştin, cu o nemaiîntâlnită popularitate, atât în timpul vieţii cât şi după moarte, aşa cum s-a vădit în chip cu totul extraordinar, este Sfântul Anton care, după aproape opt secole, este mai viu ca niciodată, ieşind din orice dimensiune spaţială şi temporală, înscriindu-se cu cinste în rândul acelora care măsoară cu spiritul lor veşnicia, făcând-o accesibilă în chip virtual pentru orice muritor care se străduieşte să-i imite virtuţile.

Sfântul Anton, ale cărui mărturii, mesaj, înţelepciune şi ardoare misionară, demne de un mare ucenic al lui Cristos, constituie pentru noi, creştinii, vreme de atâtea veacuri, un exemplu grăitor şi stimulativ că sfinţenia nu e vorbă în vânt şi că ea ne poate oferi cucerirea Împărăţiei.

Care a fost şi a rămas un model de smerenie franciscană, unul din cei mai străluciţi discipoli ai Seraficului Părinte Francisc, podoaba Ordinului Franciscan, model de ascultare, ideal de virtute şi iubire pentru aproapele. A cărui pietate faţă de Preasfânta Fecioară Maria, aşa cum reiese din scrierile hagiografice dar şi din tradiţie, constituie, de asemenea, modelul modelelor.

Cel care a iubit atât de mult Adevărul existent în cuvântul Evangheliei, încât şi l-a însuşit pe deplin, dar împărtăşindu-l şi celor care nu-l cunoşteau deloc sau îl cunoşteau în mod greşit. A cărui activitate socială era recunoscută prin ajutorarea săracilor, tămăduirea bolnavilor, îndreptarea injustiţiilor asupra celor mai mici şi neînsemnaţi.

Un om care a generat o epopee, epopeea antoniană care îşi are sorgintea în epopeea franciscană. Smeritul frate minorit Anton, această floare aleasă a franciscanismului, propovăduitor al adevărurilor dumnezeieşti, ajutorul celor săraci, alinătorul celor bolnavi, mângâietorul bătrânilor, al văduvelor şi al celor părăsiţi, cel spre care ne îndreptăm în rugăciune ca spre un salvator şi mijlocitor eficient al cauzei noastre, străluceşte neîntrerupt de veacuri pe firmamentul ceresc îndreptăţindu-ne să credem că bunătatea divină nu-i este refuzată celui care vrea s-o primească, se deschide spre ea, se face disponibil şi în smerenie, se înalţă spre milostivire, bucurându-se prin dorinţă de adevărata Iubire.

Să-i urmăm pe sfinţi, pentru că a-i cinsti şi a-i imita pe ei înseamnă, de fapt, a-l preamări pe Dumnezeu, dătătorul sfinţeniei sfinţilor. Să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirea unui sfânt şi, mai presus de toate, prin mijlocirea Maicii noastre cereşti, Regina tuturor sfinţilor, pentru că, prin săvârşirea unui act de mărturie, credinţă şi pietate faţă de acel sfânt, ne recunoaştem propriile limite, dependenţa noastră faţă de Cel care e dătătorul a toate, de Dumnezeu.

Cu acest prilej, creştinii s-au grăbit să depună în urna special amenajată propriile intenţii de rugăciune şi ofertele la relicva Sfântului Anton, pentru a fi aşezate la mormântul său din Padova. Cu încredere şi bucurie ei au lăsat în mâinile sfântului făcător de minuni toate problemele, necazurile lor, temerile, îndoielile, aşa cum le-ar fi lăsat în mâinile Tatălui Ceresc. Iar prin ofrandele lor, creştinii au contribuit la susţinerea Caritas-ului Antonian, răspândit în lume.

O sărbătoare antoniană e o sărbătoare a creştinătăţii catolice şi îndeosebi a creştinătăţii fraciscane, dar cu alonjă către întreaga creştinătate. Să ne amintim că în 1221, la Rivotorto în Italia, în plin Ev Mediu, Sfântul Francisc a închegat prima celulă de viaţă franciscană, întorcând faţa credincioşilor de la mişcările eretice care bântuiau lumea creştină: catarii şi valdenzii.

Acest sfânt al minunilor ne-a adus mai devreme cu o săptămână la Galaţi parfumul sărbătorii crinilor, deschişi spre Soarele creştinătăţii în ziua Sfântului Anton, de 13 iunie, dată aleasă inspirat pentru încheierea Pelerinajul Naţional.

O pace şi armonie în care inimile credincioşilor se auzeau discret, bătând la unison. Cu asemenea oaspeţi, poporul creştin cum să nu fie bucuros? Evlavia către Sfântul lor i-a făcut pe creştini să-i acorde o zi din săptămână, marţea, în care se fac devoţiuni şi se înalţă rugăciuni către el, de către credincioşii de toate confesiunile. În care creştinii pioşi sărută relicva Sfântului Anton, aflată în biserică.

Rămânem în sfera tainei, la adâncimea misticii serafice, ca în faţa unei răscruci care ne obligă la o alegere fundamentală. Nu-l poţi cunoaşte pe acest corifeu al sărăciei, smereniei şi ascultării şi să rămâi la fel, sau să treci pe lângă el indiferent. Se impune să devii alt om. În parfumul acestei bucurii perfecte, sădită în suflete de Sfântul Minunilor, să-i dăruim şi noi un bucheţel de versuri, în chip de bun venit şi temei de rămânere printre noi, totdeauna.

---

---

---

Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru acest dar neasemuit şi să ne străduim să ne facem vrednici de aceste binefaceri. Amin !

Cezarina Adamescu

[22.06.2018]