Contemporani cu sfinţii. E bine să ne amintim.
Prinţ, apostol şi martir. Un catolic foarte bun ortodox - Fericitul Vladimir Ghika

Moto: „Florile parfumează chiar şi mâinile care le strivesc.”  (Fer. Vladimir Ghika)

„M-am făcut catolic ca să fiu un ortodox mai bun”, acesta este genialul răspuns al prinţului Vladimir Ghika la întrebarea persistentă a contemporanilor săi: „De ce te-ai făcut catolic?”. Sunt cuvinte care au suscitat controverse, dar au rămas în istoria Bisericii Catolice de acum un veac, dar şi a Bisericii Ortodoxe, prin sinceritatea şi tăria credinţei care se degajă din ele, confirmată de sacrificiul dus până la martiriu cu care vrednicul de Dumnezeu român s-a învrednicit. Parcurgând istoria vieţii lui, descoperim o personalitate marcantă, aleasă de Dumnezeu să slujească până în ultima clipă credinţa creştină.

La peste şase decenii de la martiriul Monseniorului Vladimir Ghika, petrecut în Fortul nr. 13 al temutei închisori politice Jilava, relicvele acestui mărturisitor exemplar al credinţei circulă din parohie în parohie şi îndeamnă poporul creştin la tărie în credinţă şi la mărturisirea propriului Crez, în orice împrejurare.

Relicvarul, cu câteva bucăţele din albele pe care le purta Monseniorul la săvârşirea Sfintei Liturghii în Biserica Franceză din Bucureşti, a poposit în parohia franciscană „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galaţi. Prilej pentru credincioşi să-i aducă venerarea şi închinarea cuvenite şi să-i ceară mijlocirea pentru întărirea în credinţă şi alte nevoi materiale şi spirituale. Aşadar, Fericitul Monsenior Vladimir Ghika îşi continuă şi după trecerea la cele veşnice, misionarismul itinerant.

Râvna casei lui Dumnezeu l-a determinat să-şi asume credinţa cu un zel apostolic demn de sfinţenie. A propovăduit dreapta credinţă pe toate meridianele şi a pecetluit trecerea sa pe acest pământ cu propriul sânge, vărsat în închisorile comuniste, cu unicul ţel de a-i vedea uniţi pe fraţii creştini din Orient şi Occident, spre slava lui Dumnezeu.

În sine, moartea unui martir este un eveniment cu totul deosebit. „Sângele martirilor este sămânţa creştinilor” a spus unul dintre părinţii Bisericii Latine, Tertulian. Sângele martirilor nu e doar al lor, ci este Sângele lui Cristos. Sfinţii sunt spălaţi în Sângele Mielului şi, parafrazându-l pe Sfântul Apostol Paul, „nu mai trăiesc ei, ci Cristos trăieşte în ei”. Când aceşti creştini suferă martiriul, însuşi Cristos suferă prin ei.

Născut în familia Ghiculeştilor care a dat ţării şi lumii mulţi domnitori vrednici, Monseniorul Ghika a preferat să fie slujitor şi nu prinţ. Vladimir a fost al 10-lea urmaş de spiţă domnească, bunicul lui fiind ultimul domn moldovean. Cu o blândeţe şi o smerenie demnă de marii voievozi, Fericitul Vladimir a ales să slujească Stăpânul şi nu sluga. La fel ca Seraficul Părinte Francisc, care a fost întrebat de vocea lui Cristos, pe cine vrea să slujească.

Se ştie că Dumnezeu este binecuvântat prin sfinţii Săi, care domnesc alături de El. Ceremonia de beatificare, adică declararea unei persoane drept venerabil sau fericit, este recunoaşterea publică a veridicităţii virtuţilor sale şi adună, de obicei, mulţimile de oameni. Cultul popular al venerării moaştelor unor sfinţi e vechi de 2000 de ani, ca şi credinţa creştină, şi chiar mai vechi. Iudeii cărau în peregrinările lor prin pustiu, până în Ţara Promisă, Chivotul Legii care conţinea Tablele Legii, primite de Moise pe Muntele Sinai, Toiagul lui Aron şi o cantitate mică de mană din pustiu, adică tot un fel de moaşte sfinte.

Moaştele şi relicvele ne ajută să fim întăriţi în credinţă şi în puterea de a da mărturie. Evlavia populară exprimată prin acest cult al moaştelor reprezintă Vox Populi - care e, de obicei şi Vox Dei - şi ea impune uneori canonizarea unui sfânt. De data aceasta, Biserica Universală a ales să-l ridice la sfinţenia altarului pe Vladimir Ghika.

Am avut privilegiul să asist la Liturghia solemnă din 22 februarie 2014, la Biserica Romano-Catolică „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galaţi, prilejuită de venirea moaştelor Fericitului Vladimir Ghika, care au fost expuse spre venerare dinaintea altarului. O ceremonie festivă la care au participat sute de credincioşi de ambele rituri. La acea dată, Biserica Universală era în aşteptarea fervoroasă a beatificării unui alt sfânt român, mort şi el în temniţele comuniste, episcopul Anton Durcovici al Diecezei noastre de Iaşi, a cărui ridicare la cinstea altarelor se va înfăptui la Roma, în Piaţa San Pietro, de către Papa Francisc I, în ziua de 17 mai 2014.

Sfânta Liturghie a început la ora 11:00, în dangăte de clopot care vesteau evenimentul. Antifonul de început a fost frumos intonat de credincioşi şi de corul „Sfânta Cecilia” al comunităţii parohiale locale. Cântecul „Coboară din ceruri, o, Duhule Sfânt” a îngemănat glasurile, pentru că Dumnezeu nu caută nici la glasuri ortodoxe mai mult, nici la cele catolice, ci îi ascultă pe toţi, deopotrivă.

„Confiteor” - Rugăciunea de mărturisire rostită în comun, a avut darul de a pregăti mai bine şi a curăţi sufletele credincioşilor pentru participarea în mod vrednic la Sfânta Liturghie. „Sus în cer, Domnului preamărire!” a răsunat apoi în toată biserica. „Pe pământ pace fie-ntre oameni. / Lăudăm cu credinţă pe Domnul / Şi din inimă îi mulţumim”. Şi într-adevăr, Duhul Sfânt a revărsat din belşug asupra comunităţii din Galaţi şi a oaspeţilor, Pace şi Har.

Prima lectura, din Apocalipsul Sfântului Apostol Ioan, se citeşte la beatificarea şi canonizarea sfinţilor, care şi-au spălat veşmintele în Sângele Mielului. Haine albe, sfinte, pentru promisiunea că Dumnezeu va face un cer nou şi un pământ nou şi va şterge orice lacrimă din ochii lor. Psalmul responsorial a avut ca antifon următorul vers: „Ajutorul nostru este în Numele Domnului”. Lectura a 2-a, din Scrisoarea I a Sfântului Apostol Ioan, a exprimat în esenţă că a-l iubi pe Dumnezeu înseamnă să păzeşti poruncile Lui.

Preotul celebrant, Francisc Ungureanu (cel care s-a ocupat, ca un vrednic instrument în mâinile lui Dumnezeu, de adunarea şi cercetarea dovezilor în cauza de beatificare a părintelui Vladimir), a cerut pentru comunitate ca Fericitul Vladimir Ghika să ne dea înţelepciune şi har, pentru a fi mai buni creştini şi mai autentic catolici. Vladimir Ghika a murit în contextul persecuţiilor din anii '50. Îndemnul părintelui predicator a fost de a ne raporta mereu la aceste evenimente, la cei care au murit atunci şi chiar la acei care nu au murit, dar au suferit mult în acei ani de prigoană. Regimul dorea să supună, să subordoneze Biserica Catolică, scoţându-i vinovaţi pe acei care luptau pentru unitatea Bisericii.

După rostirea Crezului, un grup de tineri, înveşmântaţi în straie tradiţionale, au dat glas Rugăciunii credincioşilor. Apoi creştinii au intonat un cântec înălţător pentru Fericitul Vladimir. O dominantă a acelei celebrări: poporul fervoros intonând cântece cu inima şi nu doar cu buzele. La finalul celebrării creştinii au primit Binecuvântarea cu relicva Fericitului Vladimir Ghika, iar părintele paroh a rostit această binecuvântare: „Binecuvântat eşti, Doamne, în sfinţii tăi!”.

În semn de preţuire, parohul bisericii gălăţene Cristian Blăjuţ i-a înmânat părintelui oaspete Francisc Ungureanu o eşarfă cu valoare sentimentală, aceea pe care pelerinii de la Galaţi au purtat-o cu cinste în 31 august 2013 la Ceremonia de Beatificare a lui Vladimir Ghika de la Bucureşti.

Într-un relicvar frumos, filigranat cu părticele din moaştele Fericitului Vladimir, străjuit de lumânări aprinse şi de flori, creştinii veniţi anume la acest binecuvântat eveniment, aşteptau la rând să venereze relicvele. Orga intona acorduri din cântecele liturgice cunoscute la oficierea marilor sărbători. Ecoul acestor momente înălţătoare trebuie să se facă auzit de acum înainte.

Cine este aşadar Vladimir Ghika? E bine să reamintim câteva lucruri despre el. Familia Ghica a fost prezentă în viaţa de pe meleagurile româneşti din ultimii 400 de ani. A dat 10 domnitori dintre care ultimul, Grigore Ghica - bunicul lui Vladimir Ghika, a fost un domn luminat şi susţinător al cauzei Unirii Principatelor. Tatăl, Ioan Ghica, a fost general şi diplomat, ambasador pe lângă Înalta Poartă, dar şi la Viena, Roma, Sankt Petersburg.

Vladimir s-a născut la Constantinopol (Istanbul) în ziua de 25 decembrie a anului 1873. Împreună cu mama sa şi câţiva membri ai familiei se stabileşte pentru o vreme în Franţa. Învaţă la şcoala din Toulouse, dar revine mereu în ţară pentru petrecerea vacanţelor. Studiază apoi la Facultatea de Ştiinţe Politice din Paris şi frecventează în paralel cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie şi drept. Îmbolnăvindu-se în aceşti ani, se întoarce în România şi îşi continuă aici studiile. În 1898 pleacă la Roma şi urmează cursurile Facultăţii de Filosofie-Teologie „Angelicum” a dominicanilor. Are ocazia să studieze arhivele Vaticane şi hotărăşte să devină catolic. Nu este o subevaluare a credinţei ortodoxe, ci dorinţa ca în persoana lui să se realizeze ceea ce Cristos dorea: „ca toţi să fie una”. Astfel Vladimir Ghika poate fi considerat un precursor al ecumenismului.

Printre altele, Fericitul Vladimir Ghika poate fi amintit cu recunoştinţă pentru înfiinţarea în ţara noastră a primelor dispensare gratuite şi pentru introducerea primelor ambulanţe, pentru activitatea sa unificatoare dusă în diecezele de Iaşi şi Bucureşti (ca şi contemporanul său, Fericitul Episcop Martir Anton Durcovici), pentru actele de caritate inspirate de acel spirit creştin de iubire care conduce la unitate.

După instalarea silnică a regimului comunist, Vladimir Ghika este arestat de Securitate în 1952. Timp de un an este anchetat, bătut şi torturat groaznic, fiind acuzat de spionaj în favoarea Vaticanului şi a statelor imperialiste. După un simulacru de proces, este condamnat la trei ani de temniţă grea pentru „complicitate la crimă de înaltă trădare” şi întemniţat la Jilava, la vârsta de 80 de ani. După câteva luni de suferinţă şi epuizare, Vladimir Ghika trece la Domnul în 16 mai 1954, fiind îngropat în cimitirul Jilava sub ţăruşul cu numărul 807. În 1968, membrii familiei reuşesc strămutarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Vladimir în cripta familiei din Cimitirul Bellu ortodox. La exhumarea canonică din procesul de beatificare, o parte din rămăşiţele pământeşti ale Fericitului Vladimir Ghika au fost mutate în altarul lateral stânga din Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti. Vladimir Ghika, acest mărturisitor cu propria lui viaţă, este acasă la el.  Fie ca mijlocirea sa puternică să ne ajute ca să înaintăm în viaţa de sfinţenie, după modelul sfinţilor!

Cezarina Adamescu

[05.08.2018]