Spiritualitatea Societății Surorilor „Însoțitoarele Credincioase ale lui Isus” (FCJ)

„Exemplul bun face mult bine” sunt cuvintele testamentare ale fondatoarei Marie Madeleine de Bonnault d’Houet (1781-1858), cea care a întemeiat în anul 1820 în Franța, la Amiens, Societatea Însoțitoarelor Credincioase ale lui Isus. Strigătul lui Isus de pe Cruce: „Mi-e sete” a influențat-o profund pe Marie Madeleine și ea s-a angajat să-i răspundă printr-o viață de însoțitoare a lui Isus și a poporului său. Dumnezeu a chemat-o să înființeze o Societate de femei apostolice, după modelul Mariei și al celorlalte femei sfinte din Evanghelie. Aceste femei l-au urmat pe Isus până la picioarele crucii, i-au rămas credincioase și au fost trimise de Isus cel înviat să răspândească Vestea cea Bună. De-a lungul timpului, surorile FCJ s-au străduit să urmeze exemplul de viață al fondatoarei congregației lor, continuându-i activitatea cu același angajament. Ele aud chemarea lui Dumnezeu de a-l urma pe Isus cu iubire și fidelitate, împărtășind dorința acestuia ca Împărăția lui Dumnezeu să fie cât mai evidentă în lumea de astăzi.

Chemate să fie cu Isus în misiune, surorile Societății caută să răspândească iubirea lui Dumnezeu pentru poporul său, mai ales prin educație, călăuzire spirituală și strădanii misionare. Spiritualitatea ignațiană se găsește la originea modului de viață al surorilor FCJ, trăirea lor fiind înrădăcinată în „Exercițiile spirituale” și „Constituțiunile” Sfântului Ignațiu de Loyola. Ele îl caută pe Dumnezeu în tot: în rugăciune și în activitatea lor pusă în slujba dreptății și a păcii. Însoțitoarele Credincioase ale lui Isus sunt alături de cei marginalizați și de cei care suferă, fiind prezente în spitale, în școli și universități, în centrele pentru orfani și în închisori, răspândind peste tot iubirea lui Dumnezeu. Activitatea surorilor FCJ include educarea copiilor și formarea tinerilor, acordarea asistenței medicale și îngrijirea bătrânilor, precum și diverse forme de angajare pe plan religios, în calitate de catehete sau capelane. Marie Madeleine voia ca membrele Societății internaționale fondate de ea să trăiască după atitudinile și valorile lui Isus. Prin discernământ și reflecție, surorile FCJ vor să descopere invitația lui Dumnezeu în toate aspectele vieții cotidiene. Ele vor să fie contemplative în acțiune, să fie mesagere pentru ceilalți ale Cuvântului Mântuitor al lui Dumnezeu.

Societatea FCJ, care se întinde astăzi în șaisprezece țări și patru continente, beneficiază de o vedere panoramică a întregii lumi, deoarece surorile provin dintr-o diversitate de culturi și experiențe. Cu modestie și discreție țin mereu legătura între ele, putând astfel să răspundă din toată inima, în mod rapid și eficient, la nevoile oamenilor în suferință. Apreciază în mod deosebit pe aceia care sunt colaboratorii lor, femei și bărbați, și pe cei care doresc să se lase inspirați de viziunea Mariei Madeleine. Cu mare bucurie se constată că această viziune este împărtășită de un număr tot mai mare de prieteni și Însoțitori în Misiune din toată lumea.

Însoțitorii în Misiune împărtășesc spiritualitatea Societății Surorilor FCJ și o trăiesc în contextul vieții lor cotidiene. În parohia noastră a activat in ultimii ani un grup restrâns format din trei Însoțitori, iar din 2015 numarul Însoțitorilor a crescut prin primirea a încă șase persoane, care au parcurs cu bine o perioada de formare împreună cu surorile FCJ.

Rugăciunea și experiența exercițiilor spirituale în stilul Sfântului Ignațiu, implicarea în opere de iubire și de grijă față de ceilalți, lucrarea în direcția schimbării pozitive în comunitatea creștină și la locul de muncă, împărtășirea credinței, spiritul de colaborare și prietenie - toate acestea animă membrii grupurilor de Însoțitori în Misiune, astfel încât împreună cu toți credincioșii, plini de iubire, credință și speranță să se poată confrunta cu ceea ce ne rezervă viitorul. Societatea Surorilor FCJ sprijină pe Însoțitorii în Misiune și se sprijină pe ei, dorind să le împărtășească darul propriei spiritualități, astfel încât frumusețea și bogăția ei să atingă cât mai mulți oameni.

Ionel Gheorghiu, Însoțitor în Misiune

Evanghelizare cu ceai și prăjituri

„Împărăția cerurilor este asemenea cu plămada pe care o ia femeia și o ascunde în trei măsuri de făină până când dospește totul.” (Mt 13,33)

„Cu ce voi asemăna împărăția lui Dumnezeu? Este asemenea cu plămada pe care o femeie, luând-o, o ascunde în trei măsuri de făină până când dospește totul.” (Lc 13,20)

Această parabolă a lui Isus am ascultat-o de mai multe ori pe parcursul vieții mele, însă nu am prea înțeles-o și din această cauză am îndrăgit-o mai puțin. Într-o seară de sâmbătă însă, pe când mă întorceam de la o prezentare facută în clubul parohial de Surorile Însoțitoare ale lui Isus (FCJ), mi s-a deschis mintea și am realizat cum stau lucrurile.

Am apreciat întotdeauna întâlnirile organizate la Galați de surorile FCJ. Sunt ani buni de când a început această activitate misionară în comunitatea noastră parohială, nici nu-mi mai amintesc când a fost prima dată. Nu am fost prezent la toate aceste întâlniri, uneori nu s-a putut, iar alteori a fost mai comod să nu vin. Cu toate aceste absențe și în ciuda memoriei mele slabe, trebuie să recunosc că m-am îmbogățit sufletește după toți acești ani de când am cunoscut mai bine pe surorile FCJ din România și pe minunații lor însoțitori în misiune. Mai cred că nu doar eu, ci și mulți dintre cei care au participat la evenimentele organizate de surorile FCJ, ne-am schimbat sub acțiunea Duhului Sfânt. Colțurile și ascuțișurile noastre sufletești s-au mai rotunjit, ca în cazul pietrelor peste care trece apa unui râu de munte.

Cu douăzeci de ani în urmă nu știam nimic despre comunitatea FCJ. La noi la Galați totuși, în anumite momente, se simțea o adiere de sfințenie feminină care plutea în aer. Niște femei, de vârste diferite, aveau mai mereu un zâmbet pe chip, un zâmbet de dăruit celor care aveau nevoie de el, un zâmbet care nu se epuiza. Se vede că îl iubesc pe Dumnezeu, îmi ziceam. Erau atente ca lucrurile să arate frumos în biserică, se îngrijeau ca la Joia Verde fetițele să arunce petale de flori în fața Preasfântului Sacrament. O mulțime de lucruri ce deseori trec neobservate și se uită repede. Nu cunosc regula de viață a Surorilor Însoțitoare ale lui Isus, care este derivată din regula Sf. Ignațiu de Loyola. Dacă ar fi să le caracterizez pe scurt, din cele trăite pe viu, aș spune așa: sunt surori citadine originale, care întind punți între oameni și leagă prietenii în Domnul Isus Cristos, misionare potrivite pentru timpurile noastre. Am fost surprins de capacitatea surorilor FCJ venite din alte țări de a-și însuși limba noastră pentru a se integra discret în realitatea românească. Străduința lor în acest sens merită amintită deoarece a făcut ca interacțiunile și discuțiile dintre noi să fie ușoare și plăcute.

Yhwh (Iahve) este numele cel mai de cinste al lui Dumnezeu în scrierile Vechiului Testament, motiv pentru care evreii evitau să-l folosească în împrejurările obișnuite. „Eu sunt Cel care sunt” (Ex 3,14), numele sub care s-a revelat Dumnezeu lui Moise pe muntele Horeb din peninsula Sinai, are o încărcătură semantică mai bogată în limba ebraică. A fi înseamnă și a face să existe. Prin cuvânt Dumnezeu a creat lumea, prin cuvânt El s-a făcut cunoscut patriarhilor și profeților, prin Cuvânt a intrat în umanitate și a mântuit-o de stăpânirea celui rău. Am reținut acestea de la una din prezentările pe care le-a făcut sora Gabriela Lungu.

În cultura poporului ales, dansul era un mijloc de exprimare a credinței în Dumnezeu. Bucuria de a-l fi întâlnit pe Dumnezeu, de a te ști sub paza privirii lui Dumnezeu și sub cârmuirea Legii Lui, dădea pe dinafară în sufletul israelitului credincios. De aceea, în comunitățile evreiești, sărbătorile religioase erau serbate cu cântece și dansuri specifice. În seara când am aflat aceste lucruri, am avut ocazia de a asculta cateva melodii religioase evreiești (și nu numai), și ne-am lăsat apoi cu toții antrenați într-un dans-rugăciune de grup, pornit și susținut de sora Ruth Casey (Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii).

Parabola Fiului Risipitor este preferata multor credincioși. Este plină de învățăminte, ne revelează bunătatea deosebită a Tatălui Ceresc, ne arată pe noi înșine în anumite situații ale vieții. Când a fost prezentată această temă, surorile FCJ au proiectat pe un perete din sala de club celebra pictură a lui Rembrandt van Rijn: „Întoarcerea fiului risipitor”. Atunci am văzut cele două mâini ale Tatălui din pictură, și modul cum ele îl îmbrațișează pe fiul risipitor - una din mâini este o mână bărbătească, de tată, iar cealaltă este o mână delicată de de mamă. Ce idee grozavă a avut pictorul flamand pentru a sugera statornicia și duioșia iubirii lui Dumnezeu, revelate de Isus în parabola aceasta!

O serie de întâlniri consecutive dintr-un an ne-au permis să studiem împreună Evanghelia Sf. Marcu, având la dispoziție un format de buzunar, îmbogățit cu imagini și note explicative deosebite. Este evanghelia cea mai scurtă, probabil prima care a fost scrisă, o evanghelie adresată comunităților creștine din lumea romană. Prezentarea lui Isus Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu și Mântuitor al neamului omenesc este succintă și focalizată. Cititorul asistă parcă pe viu la toate evenimentele din Evanghelie, este martor al Pătimirii dar și al triumfului Învierii. La final, prin trecerea de la necredință la credință, cititorul găsește curajul de a înfrunta lumea și primește înțelepciune pentru a aduce roade vrednice de răsplata veșnică.

De ce sunt citadine și originale aceste femei consacrate? Aș putea explica prin două exemple. Pe la sfârșitul anilor '90, ocazional, se organizau la clubul parohial întâlniri tinerești cu muzică și dans („discoteci”). La una dintre acestea a participat și sora Imelda Zandona (FCJ), originară din Veneto (Italia), care deși nu mai era la prima tinerețe voia încă să mai danseze. Și a dansat în horele și sârbele noastre românești mai bine ca unii dintre noi. Ne-a mărturisit atunci că provenea dintr-o familie în care erau mai multe surori și că toate erau pricepute la dans deoarece învățau unele de la altele. Altă dată s-a organizat o ieșire a tinerilor din parohie la Pădurea Gârboavele, împreună cu părintele vicar Silvestru Borșa și cu sora Imelda. Atunci am participat pentru prima dată la o Sfântă Liturghie celebrată în natură și a fost memorabil.

Pasionații de rugby știu că în fiecare an are loc Turneul Celor 6 Națiuni, în care Anglia, Franța, Țara Galilor și Irlanda sunt mai mereu pretendente la titlu. Printre surorile FCJ care ne-au vizitat la Galați sunt și unele puțin „microbiste”. Le amintesc pe sora Ruth din Țara Galilor, pe sora Mary Fitzpatrick din Irlanda și pe sora Juliet Ory din Anglia. Mi-au plăcut discuțiile despre rugby, națiuni și „fair play” pe care le-am avut cu ele în câteva ocazii. Hai Irlanda, hai Țara Galilor, hai Anglia, să câștige cea mai bună! Regret că nu e și România în acest turneu, puteam fi în locul Italiei dacă ne mențineam la valoarea pe care o aveam în anii '80. Am fi etalat frumoasa noastră frunză de stejar alături de trandafirul englezesc, penele de struț galeze, ciulinul scoțian, trifoiul irlandez și cocoșul galic. Foarte probabil însă că am fi adunat o colecție impresionantă de „linguri de lemn” (trofeul acordat celei mai slabe echipe din turneu)! Poate părea puțin deplasată menționarea rugby-ului în această sumară prezentare a surorilor FCJ. Am însă ocazia să amintesc că din anul 1957 imnul oficial al turneului de rugby menționat este „Te Deum” („Pe tine, Doamne, te lăudăm”), creație muzicală a compozitorului francez Marc-Antoine Charpentier. Frumoasa lucrare coral-instrumentală a fost finalizată la sfârșitul secolului al XVII-lea, pe când autorul era director muzical la biserica iezuită Sf. Louis din Paris.

Nu am prea vizionat creațiile cinematografice românești din trecutul apropiat deoarece le-am considerat vulgare și prea șocante. Într-o sâmbătă seara surorile FCJ au venit însoțite de părintele doctorand Florin Silaghi (SJ), specializat în domeniul cinematografiei, care ne-a proiectat fragmente din două filme românești despre realitățile temnițelor și lagărelor de muncă forțată din perioada comunistă, explicându-ne elementele simbolice utilizate de realizatorii filmelor. Am discutat cu această ocazie și despre alte producții românești mai greu de digerat, dar care nu trebuie judecate după prima impresie pe care o lasă. Am realizat că în cinematografie, ca și în alte arte, e necesară o sensibilitate educată pentru a recepta corect mesajele. Cunoscând intențiile realizatorilor unui film poți judeca mai potrivit ceea ce vezi și nu riști să dai verdicte pripite și categorice.

Printre invitații speciali ai întâlnirilor de sâmbătă a fost și părintele doctorand Eugen Blaj, director național pentru Operele Pontificale Misionare din România, care ne-a oferit cu multă generozitate detalii și impresii din activitatea sa misionară. Mai întâi din Mexic, unde a întâlnit o realitate socială periculoasă și nesigură. Am fost contrariat de acest lucru deoarece consideram Mexicul o țară creștină civilizată și prosperă. Am aflat că îndepărtarea locuitorilor de Dumnezeu prin îmbrățișarea unor ideologii ateiste, materialiste și egoiste a produs răni adânci în mentalitatea societății. Erorile și slăbiciunile personale ale unora dintre cei chemați să fie repere de moralitate au creat confuzie și neîncredere. Efectul acestora se vede: trafic și consum de droguri, răpiri și exploatare, crime și violență stradală, corupție generalizată - toate consecințe ale lipsei de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele. O realitate mult diferită este cea întâlnită la triburile nomade de păstori din nordul Kenyei. Băștinașii sunt încreștinați doar parțial, deoarece au auzit de puțină vreme cuvintele Evangheliei. Elementele culturii ancestrale coexistă cu cele ale civilizației actuale. Africanii de aici au un fond religios aproape monoteist, iar morala naturală este respectată de membrii comunităților. Bărbații sunt demni și pun preț pe respectarea cuvântului dat. Femeile sunt apreciate și ajutate să-și crească copiii. Oamenii din trib se ajută la greu. De exemplu, dacă cămila unei familii este mâncată de un animal sălbatic atunci acea familie rămâne fără o sursă sigură de hrană. Șeful tribului, sau altul care are mai multe cămile, împrumută gratis o cămilă familiei afectate până când aceasta e în stare să cumpere o cămilă nouă, de regulă după mai mulți ani. Singura obligație a celui ajutat este să restituie proprietarului eventualii pui-femelă ai cămilei împrumutate. Misionarii sunt bine primiți aici deoarece oferă membrilor tribului o școlarizare bună și ajutor medical gratuit. Viața modestă și facerea de bine sunt temelia lucrării de evanghelizare în Kenya.

Este cunoscută situația actuală foarte complicată din Orientul Apropiat și Mijlociu. Dar știm prea puțin despre istoria și cultura popoarelor din acest spațiu, în care își află rădăcinile cele trei mari religii monoteiste: iudaismul, creștinismul și islamul.

Inițiativa surorilor FCJ de a invita la Galați pentru o scurtă prezentare pe doamna prof. dr. Monica Broșteanu de la Universitatea București, specialistă în Limba și Civilizația Arabă, a fost foarte inspirată în acest sens. Bună cunoscătoare a realităților contemporane din mai multe țări arabe, în care a trăit destui ani, dar și a istoriei Bisericii si a doctrinei creștine, doamna profesoară ne-a fost ghid într-un tur virtual al comunităților creștine din spațiul arab. Astfel am aflat despre diferitele rituri catolice (vizibile în Biserica greco-catolică melchită, Biserica catolică armeană, Biserica catolică siriacă, Biserica catolică caldeeană, Biserica maronită, Biserica catolică coptă, Biserica catolică etiopiană), despre Patriarhiile Ortodoxe de rit bizantin (de la Constantinopol, Ierusalim, Alexandria, Antiohia), precum și despre acele comunități creștine separate doctrinar încă din primele secole ale Bisericii (Biserica apostolică armeană, Biserica siriacă iacobită, Biserica asiriană a Răsăritului, Biserica coptă din Egipt, Biserica etiopiană, Biserica eritreană).

Am realizat că harul lui Dumnezeu este prezent în toate mădularele Trupului Mistic al lui Isus Cristos, care este Biserica, spre a le uni în dragoste fraternă și slujire, spre a le mângâia în vreme de prigoană. Cunoașterea noastră s-a îmbogățit aflând de comunitățile copte din Egipt, care studiază și memorizează cu fervoare pasaje din Sfânta Scriptură, pentru a putea rezista în „oceanul” de credință musulmană. Apoi am ascultat o cântare maronită („arăbească”) de cinstire a Sfintei Fecioare Maria și am aflat de martiriul surprinzător al unei comunități siriace aparent mai delăsătoare în practicarea credinței, petrecut în timpul prigoanei declanșate de ISIS. Concluzia de final a fost aceea că noi, creștinii, oricât am fi de diverși în formele de exprimare și de înțelegere a credinței, avem mult mai multe lucruri care ne apropie și de aceea nu ar mai trebui să fim dezbinați.

Oarecum mai controversată a fost tema legată de prezența Sfintei Fecioare Maria în Coran și în tradiția islamică. Puțini știu că Sfânta Maria este venerată într-un mod aparte și de către musulmani. Un Fericit episcop martir francez, supranumit „episcopul musulmanilor”, ucis într-un atentat care a avut loc relativ recent în Algeria, considera că Maria ar putea fi puntea de apropiere între creștini și musulmani. Mai puțin clare și convingătoare, textele din Coran o arată pe Maria ca fiind plină de credință și ascultătoare față de Cel Atotputernic. Isus nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar fiul Mariei. Fiind luna mai, invitatul de onoare al serii, doamna Liana Gehl, redactor-șef la Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, a amintit și de aparițiile Sf. Fecioare Maria de la Fatima, în Portugalia. Denumirea localității vine de la Fatimah, numele uneia dintre fiicele profetului Mahomed. Între imaginile proiectate la club în acea seară am remarcat cu surprindere o fotografie a Sfintei Maria cu Pruncul, așa cum apare în parcul de lângă biserica Sf. Sarkis din centrul Teheranului (în Iran).

Acestea sunt doar câteva amintiri. Toate întâlnirile organizate de surorile FCJ au fost prilej de îmbogățire spirituală și de comuniune fraternă. La finalul întâlnirilor, impresiile schimbate între noi au fost întotdeauna îndulcite de platourile cu fursecuri și prăjituri de casă, de paharele cu suc sau cu ceai fierbinte, pregătite și oferite nouă tuturor de surorile FCJ, de insoțitoarele în misiune FCJ și de toate celelalte minunate femei creștine din comunitatea noastră. M-am gândit adesea la modul discret și eficace în care se lățește Împărăția lui Dumnezeu în lume, prin facerea de bine a femeilor creștine. Se cuvine să le mulțumim și să le încurajăm în misiunea lor nobilă. Toate spre mai marea slavă a lui Dumnezeu ! Amin.

Leonard Florea