Vizita pastorală a Preasfințitului Iosif Păuleț, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iași, în Parohia Galați (12÷14 septembrie 2025)

În perioada 12÷14 septembrie 2025, comunitatea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galați a avut bucuria și binecuvântarea de a avea în mijlocul ei pe Preasfințitul Iosif Păuleț, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iași. În cadrul misiunii episcopale, Preasfinția Sa a fost însoțit de pr. Claudiu Bulai.

Vizita pastorală a debutat cu Sfânta Liturghie, care a avut ca motiv de sărbătorire Preasfântul Nume al Mariei, motiv pe care s-a centrat și omilia susținută de Preasfințitul Iosif. Alături de dânsul au concelebrat pr. Benone Butacu, noul Decan de Vrancea, și preoții franciscani din conventul de la Galați. Cântecele intonate de corul parohiei condus de pr. Iulian Tâmpu, în cadrul celebrării, au emoționat și animat inimile participanților, impresionând în mod plăcut pe Excelența Sa, lucru apreciat de dânsul și la scurta, dar plăcuta întâlnire cu toți cei care au participat la Sfânta Liturghie din deschiderea vizitei pastorale. Cuvântul de bun-venit a fost însoțit și de mesajul că, deși aflată la marginea Diecezei de Iași, în inima și rugăciunile sale, Preasfințitul consideră Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galați ca făcând parte din centrul diecezei.

După celebrare și cuvântul de bun găsit adresat participanților, a urmat o vizită la Centrul Social „Pâinea Sfântului Anton de Padova”, o construcție nouă și frumoasă, destinată oferirii unei mese calde celor săraci, bătrâni și nevoiași.

Cea de-a doua zi a debutat cu recitarea Breviarului împreună cu frații franciscani din comunitate, urmată de Sfânta Liturghie, celebrată de pr. Anton Mărăndescu. După Sfânta Liturghie au avut loc scurte întâlniri în particular cu angajații parohiei.

La ora 10:30, Preasfințitul Iosif Păuleț, însoțit de părintele paroh Petrică-Augustin Pătrașcu, o parte din confrații din convent și câțiva enoriași din parohie au celebrat și au luat parte la sărbătoarea hramului „Înălțarea Sfintei Cruci” din filiala Foltești, prilej de mare bucurie, emoție și comuniune în rugăciune, pentru micuța comunitate locală. Îndemnurile de a mărturisi credința, zâmbetul și grija față de aproapele, deschiderea față de celălalt, speranța și curajul promovate de cuvântul Preasfințitului, au fost hrană spirituală pentru membrii comunității.

Ziua a continuat cu o scurtă, dar emoționantă vizită în Cimitirul „Eternitatea” din Galați, unde Preasfințitul s-a rugat pentru odihna sufletelor celor care au trecut în Casa Tatălui și dorm somnul păcii. Pline de emoție, încurajări și mângâiere au fost și vizitele care au urmat, în casele câtorva enoriași aflați în suferință, neputincioși și bolnavi. Rugăciunea rostită împreună cu ei, binecuvântările și asigurarea că nu sunt singuri în suferința lor, a făcut ca în ochii acestora să licărească speranța.

Emoționantă și plină de bucurie a fost și întâlnirea cu copiii, adolescenții și tinerii comunității, mlădițe noi ale copacului credinței, care trebuie îngrijite, pentru a da roade. Preasfinția Sa nu a făcut economie de sfaturi și povețe care să îi ajute pe calea vieții creștine, i-a încurajat să trăiască în adevăratele valori, să nu ezite nicicând să dea mărturie în comunitate, prin comportament și trăire, că sunt fii ai lui Dumnezeu. I-a îndemnat să fie aproape de Isus, de Biserică, să participe la cateheze și Sfintele Liturghii, deoarece doar așa vor reuși să crească în credință, iubire, iertare și speranță.

Plăcută și plină de încurajare și binecuvântări a fost și vizita care a urmat în program: acasă la Surorile „Misionarele Carității”, dedicate ajutorării și îngrijirii celor mai săraci dintre săraci. Preasfințitul a apreciat munca și dăruirea acestora, zâmbetul care le însoțește chipul, la fiecare întâlnire cu cei necăjiți din comunitate.

Timpul petrecut de Preasfinția Sa la scaunul de spovadă a constituit un îndemn tăcut pentru aceia care ezitau încă să se apropie de Dumnezeu prin sacramentul Reconcilierii. Numărul celor care așteptau să le vina rândul ca să își curețe inima de greutatea păcatelor, în loc să descrească, parcă sporea. Toți au plecat mai ușurați, simțind atingerea harului divin.

Un moment important al vizitei pastorale a fost cel al întâlnirii cu membrii grupurilor parohiale, care s-au prezentat și au făcut cunoscută activitatea pe care o desfășoară în comunitate. Preasfinția Sa i-a binecuvântat și i-a îndemnat să îl facă cunoscut și să îl ducă pe Cristos Isus tuturor, prin faptele, cinstirea și rugăciunea lor. Toți membrii - cei ai Ordinului Franciscan Secular, ai Comunității „Magnificat”, Însoțitorii în Misiune, Misionarii Milostivirii Divine - au apreciat îndemnurile și recomandările primite.

La întâlnirea cu cele doua consilii parohiale - Consiliul Economic și Consiliul Pastoral - s-a discutat despre starea parohiei, despre viitorul acesteia, proiectele care pot sprijini comunitatea și rolul membrilor celor două consilii în activitatea de zi cu zi. S-a evidențiat importanța identificării problemelor sau nevoilor comunității, discutarea lor în cele două întâlniri ordinare anuale și adoptarea celor mai bune decizii pentru comunitate.

Sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci a constituit și ultima zi a vizitei pastorale. Momentul Liturghiei pontificale de încheiere a vizitei pastorale a fost precedat de audiențele în particular ținute de Preasfințitul.

Liturghia pontificală, prezidată de Excelența Sa Iosif Păuleț, a reprezentat punctul culminant al vizitei, prin solemnitate, încărcătură spirituală, emoție și participare, un moment înălțător care a strâns întreaga comunitate în jurul altarului. Sfânta Cruce, în sărbătoarea înălțării sale, a constituit liantul care a unit inimile participanților cu Tatăl ceresc. Corul parohial, prin repertoriu și interpretare, a înălțat inimile tuturor și a dispus la meditație și rugăciune. La final, pr. Petrică-Augustin Pătrașcu a mulțumit pentru vizita Preasfințitului, pentru grija părintească pe care o manifestă față de comunitatea din Galați, pentru rugăciunile și binecuvântările adresate comunității noastre.

Scurta întâlnire cu Corul Parohiei, care s-a dovedit încă o dată demn de întemeietorul său, pr. Carmil Tocănel, pentru felicitări, urări și poza de grup, au constituit finalul acestei minunate și frumoase vizite.

Vizita episcopului s-a încheiat, dar harul ei rămâne viu în inimile membrilor comunității. Fiecare cuvânt, fiecare rugăciune, fiecare binecuvântare rostită de Excelenta Sa e o rază de lumină și speranță care a atins inimile celor prezenți.

Mulțumim bunului Dumnezeu pentru aceste trei zile binecuvântate, o sărbătoare între sărbători pentru credincioșii parohiei noastre, cu speranța ca timpul petrecut împreună cu Preasfințitul Iosif Păuleț să ne ajute să găsim noi căi de trăire a Evangheliei, să întărească și mai mult unitatea și comuniunea între toți membrii comunității noastre.

Așa să ne ajute Dumnezeu !

Angelica Odette și Cristian Burcă

În  Albumul Foto  al site-ului găsiți mai multe imagini de la acest eveniment. Fotografii suplimentare există și în pagina  Filialei din Foltești  a parohiei noastre.

Misiuni Populare la Galați (21÷23 martie 2025)
„Îndură-te, Doamne, de poporul tău” (Ioel 2,17)

Doi ani și patru luni au trecut pe nesimțite de la ultimele Misiuni Populare găzduite de parohia noastră - un timp cu adevărat bogat în evenimente și schimbări. Se impunea, parcă, o revizie a vieții sufletești personale și comunitare, o redescoperire a izvoarelor credinței noastre, o reînnoire a angajamentului de a trăi mai bine vocația noastră de fii și fiice ale unuia și aceluiași Dumnezeu. Lucrul acesta a fost posibil cu ocazia Misiunilor Populare desfășurate la Galați, în perioada 21÷23 martie 2025. O scurtă prezentare a Misiunilor Populare poate fi găsită în pagina Evenimente a site-lui. În acest articol ne vom referi mai mult la conținutul catehezelor pe care părintele predicator Anton Herciu (OFM Conv) le-a ținut în biserica noastră.

Prima întâlnire (21.03.2025, vineri seara)

Misiunile Populare au debutat cu celebrarea în biserică a ritului „Calea Sf. Cruci”, crucea și lumânările fiind purtate în procesiune de către preoții franciscani. A urmat prima Sf. Liturghie, în care a fost invocat mai insistent Duhul Sfânt, pentru ca el să limpezească sufletele, să înmoaie inimile, iar credincioșii să poată primi cât mai bine învățăturile și îndemnurile cuprinse în predicile de la aceste misiuni. Au fost enunțate pe scurt temele meditațiilor: Dumnezeu este Providență, Dumnezeu este mărinimos în iubire, Dumnezeu este prezent (dar și aparent absent) în viața noastră, Dumnezeu este bunătate, Dumnezeu judecă persoanele și evenimentele de la înălțimea înțelepciunii sale.

Iubirea lui Dumnezeu este ca un diamant cu multe fețe: privindu-l din unghiuri diferite el îți arată o nouă frumusețe, o nouă imagine a perfecțiunii. Una din fețele iubirii lui Dumnezeu este Ospitalitatea: Dumnezeu ne invită permanent să trăim în prezența sa, ne oferă cu generozitate un loc lângă el. O altă față a iubirii sale este Acceptarea: Dumnezeu ne acceptă așa cum suntem. Iar o altă față este Eliberarea: iubirea lui Dumnezeu nu e sufocantă, nu e posesivă (în sens negativ), ci ea ne eliberează și ne respectă mereu libertatea.

Un om adevărat pune în acord ceea ce este în interior cu ceea ce afișează la exterior. Dacă interiorul omului este frumos, atunci și faptele lui sunt bune. Avem zicala care spune: „Nu haina îl face pe preot sau călugăr, ci viața lui.” Importantă este deci viața, în care se manifestă Duhul lui Dumnezeu care lucrează. În Vechiul Testament avem un exemplu de astfel de om frumos: Iosif „visătorul”, fiul cel mic al patriarhului Iacob, care ne este prezentat ca purtând o cămașă cu mâneci lungi și largi - simbolizând generozitatea, bunătatea lui față de alții. Iosif a avut ocazia să-și manifeste această noblețe sufletească mai ales față de frații săi, pe care i-a iertat și i-a ajutat, folosindu-se de poziția înaltă dobândită în ierarhia egipteană, a doua demnitate, imediat după faraon. Iosif este și un exemplu de om cu o încredere statornică în Dumnezeu, pentru că după anii grei de sclavie au venit pentru el anii cei buni, în care calitățile i-au fost recunoscute.

În cadrul liturgiei cuvântului a fost citit fragmentul din Evanghelia după Sf. Matei în care ne este relatată parabola viticultorilor ucigași. Una dintre învățăturile ce se desprind este că noi suntem via Domnului, vie de la care Dumnezeu așteaptă să culeagă roadele cuvenite. Dumnezeu se îngrijește de noi, dar cere ca și noi să producem roade demne de „investiția” pe care el a făcut-o în noi.

Părintele predicator a dat apoi exemplul concret al unui bărbat pe care l-a cunoscut în Franța. Pe vremea când acesta era copil, a fost bătut de multe ori cu brutalitate de tatăl său și a avut apoi o viață nefericită. Intrând frecvent în coliziune cu legea, a fost nevoit să treacă prin mai multe școli de corecție, dar fără să se îndrepte, spre întristarea judecătoarei care se ocupa de cazul său. În cele din urmă, ajuns din nou în fața acelei judecătoare, i-a mărturisit acesteia că acum s-a decis să-și schimbe definitiv viața, deoarece a descoperit iubirea - iubirea unei fete pentru care va face și imposibilul pentru ca totul să fie bine. Mai târziu, tânărul francez s-a căsătorit cu acea femeie, a avut patru copii cu ea, și-a făcut o gospodărie și apoi o fermă, pe care a transformat-o în loc de recuperare pentru tinerii cu probleme de comportament.

Urmând linia reflecțiilor despre Providența divină, părintele Anton Herciu a amintit parabola omului care, mergând pe malul mării, a văzut în spatele lui urme neobișnuite de pași. La început urma era dublă, iar omul a înțeles că pe nisip se vedeau pașii lui și pașii lui Isus, care îl însoțea. Era perioada fericită a vieții sale, în care îl descoperise pe Isus și simțise mereu prezența lui. Mai apoi, însă, nu se mai vedea decât un singur șir de urme, mult mai adânci. S-a gândit atunci cu tristețe că acelea nu puteau fi decât urmele lui, din perioada când trecuse prin cele mai grele încercări, când Dumnezeu uitase de el. Domnul i-a făcut însă cunoscut că în acel loc, în care se vedea un singur șir de urme, erau de fapt pașii Săi. Urmele erau mai adânci și apăsate deoarece Isus îl luase în brațe pe om acolo, ajutându-l să treacă prin anii mai dificili ai vieții sale...

Orice creștin trebuie să-și reexamineze credința, pentru a vedea cât de reală și de autentică este ea. Dacă atunci când mergem la biserică nu suntem bucuroși, adică nu venim cu tragere de inimă în Casa Domnului, noi nu putem fi convingători pentru ceilalți. Cine nu ar dori să vină după noi, la biserică, ca să-l vadă sau să-l simtă pe Dumnezeu, dacă noi am fi convinși că El este prezent acolo?

La finalul omiliei, părintele predicator i-a invitat pe credincioșii prezenți să rostească împreună cu el rugăciunea propusă de părintele paroh Petrică-Augustin Pătrașcu, rugăciune tipărită pe spatele invitației la Misiunile Populare. Această frumoasă rugăciune comunitară a fost rostită la toate celelalte sfinte liturghii din cadrul Misiunilor Populare.

A doua întâlnire (22.03.2025, sâmbătă dimineața)

Prima lectură care s-a citit la Sf. Liturghie a fost luată de la sfârșitul cărții profetului Miheia. Textul sacru îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind un Dumnezeu al îndurării, care trece peste nelegiuirile și răzvrătirea poporului, care aruncă păcatele oamenilor la fundul mării și dorește să-și arate bunătatea și fidelitatea sa.

Fragmentul din Evanghelia după Sf. Luca, proclamat în biserică, ne-a reîmprospătat tuturor în minte parabola tatălui îndurător și a fiului risipitor. Spre deosebite de farizei și cărturari, Isus nu evită compania vameșilor și a păcătoșilor, ba dimpotrivă, stă la masă cu ei pentru a le descoperi iubirea milostivă a lui Dumnezeu. A sta la masă cu cineva este un gest de mare prietenie la orientali. Alegând să stea la masă cu acești „păcătoși”, Isus le arată că el preferă și vrea să existe o atmosferă de intimitate și familiaritate între ei. Dumnezeu nu este depărtat de om. Din contră, milostivirea lui Dumnezeu este capabilă întotdeauna să umple distanța dintre Creator și omul păcătos, așa cum ne sugerează scena din parabolă în care tatăl îl vede din depărtare pe fiul răzvrătit și aleargă spre el pentru a-l întâlni, micșorând distanța dintre ei. Apoi îl repune pe fiul pierdut în toate drepturile sale și dă un ospăț. Părintele predicator a ținut să sublinieze că fiul risipitor nu avea o căință adevărată atunci când s-a hotărât să se întoarcă la tatăl, ci doar urmărea să-și redobândească traiul decent. El a avut însă smerenia de a nu pretinde că este fiu și de aceea a cerut un statut inferior, de slujitor în casa tatălui. A avut atunci ocazia să descopere căldura și statornicia legăturii pe care tatăl o purta în inima sa; abia atunci a descoperit el iubirea pe care o avea tatăl, care mergea până la a respecta total alegerile fiilor săi. De fapt, ambii fii au avut ocazia să constate, în situații diferite, mărinimia și gratuitatea iubirii tatălui, faptul că el îi dorea pe amândoi fiii săi în bucuria și buna rânduială a casei sale.

În situația celor doi fii suntem noi toți. În raport cu Dumnezeu, tatăl nostru ceresc, suntem adesea fie răzvrătiți și dornici de aventură în afara „casei” sale, fie niște locatari frustrați și lipsiți de bucurie, înăuntrul casei sale. Ambele atitudini jignesc și întristează profund inima cu totul bună și binevoitoare a lui Dumnezeu, și dovedesc cât de sărăcăcioasă și de puțin matură este iubirea noastră. Aici avem ceva de schimbat.

Suita celor trei parabole - oaia rătăcită, drahma pierdută, fiul risipitor - ne ajută să înțelegem preocuparea lui Dumnezeu pentru a recupera ceea ce de fapt îi aparține. În afara rostului pentru care au fost create, oaia rătăcită, drahma pierdută și chiar fiul risipitor își pierd sensul existenței lor. De aceea se cuvine ca ele să revină în contextul firesc al existenței lor, iar locul omului este într-o relație de iubire cu Dumnezeu, cât mai aproape de Creatorul și Mântuitorul său.

A treia întâlnire (22.03.2025, sâmbătă seara)

În meditația din această seară părintele a vorbit despre manifestarea lui Dumnezeu în lume în decursul timpului și despre modul în care noi trebuie să înțelegem manifestarea sa în viața noastră. În acest demers, am fost invitați să o luăm ca model pe Sf. Fecioară Maria - Maica Speranței.

Prima lectură a fost din cartea Exodului, începutul capitolului al 3-lea, în care este relatată întâlnirea lui Moise cu Dumnezeu, pe muntele sfânt Horeb. Moise este atras de spectacolul nemaivăzut al rugului aprins care nu se mistuie, se apropie de acesta, este chemat pe nume, își arată disponibilitatea și află numele atât de misterios și de solemn al Dumnezeului celui viu al lui Abraham, al lui Isaac și al lui Iacob: „EU SUNT CEL CARE SUNT”.

În a doua lectură, luată din Scrisoarea I a Sf. Apostol Paul către Corinteni (începutul Cap. 10), ne este amintit exodul poporului israelit, dar accentul este pus pe descifrarea elementelor simbolice care apar în textul cărții Exodului din Vechiul Testament. Apostolul Paul face legătura între elementele naturale prezente în timpul exodului - norul, marea, hrana, apa din stâncă - și persoana lui Cristos, arătând cât de adânca și de bogată este semnificația lor atunci când sunt privite dintr-o perspectivă creștină.

În fragmentul luat din Evanghelia după Sf. Luca (începutul Cap. 13) ne este adresată din nou chemarea la convertire. Isus ne atrage atenția că viața fiecărui om are un sfârșit, care nu este deloc fericit pentru aceia care refuză convertirea, adică abandonarea vieții păcătoase și încărcate de vină. Mai apoi, în parabola smochinului neroditor, Isus ne învață că atitudinea divină este întotdeauna o împletire tainică a dreptății cu milostivirea, și că timpul oferit în viață omului este timpul pentru ca acesta să dea în sfârșit rodul așteptat de Dumnezeu. Viticultorul zelos din parabolă este o imagine a lui Cristos cel milostiv.

În calitate de creștini, avem datoria să ne amintim neîncetat de ceea ce trebuie să fim: „lumina lumii” (candele aprinse puse în felinar) și „sarea pământului”. Fiecare om este unic și are o vocație, o misiune de îndeplinit încredințată de Dumnezeu. Să ne punem adesea întrebarea: Suntem noi oameni ai speranței, oameni care să indice lumii „ingredientele” unui viitor mai bun?

Sf. Fecioară Maria este Maica Speranței pentru că Isus Cristos este speranța noastră. La picioarele crucii, Maria a fost investită cu calitatea de a fi maica tuturor celor care cred în Cristos. Ea a simțit, a fost copleșită de prezența lui Dumnezeu în momentul întrupării lui Isus Cristos - Fiul Celui Preaînalt, dar a simțit și absența aparentă a lui Dumnezeu atunci când a ținut în brațe trupul neînsuflețit al fiului ei. Maica Domnului a avut mereu credință și speranță în sufletul ei, ea a trăit realitatea prezenței lui Dumnezeu în orice situație. De aceea, în fața suferințelor și morții lui Isus, ea a păstrat o atitudine demnă - „stabat Mater dolorosa” - și nu s-a lăsat pradă durerii sau deznădejdii, nu și-a „smuls părul de pe cap”...

Sf. Fecioară Maria a fost purtătoarea mesajului de speranță venit de Sus. După primirea și acceptarea planului de mântuire al lui Dumnezeu ea s-a pus în mișcare, a mers degrabă la vara ei Elisabeta, care era și ea însărcinată. Dar oare se mai comportă astăzi oamenii așa față de femeile însărcinate? Se mai gândesc oare rudele, vecinii și cunoscuții să ajute tinerele femei să primească copilul ca pe un dar al lui Dumnezeu, sau intră egoiști în logica morții, dând sfaturi cum să se „rezolve”, să se termine mai repede totul? Cu mâhnire în glas, părintele Anton a amintit și faptul că țara noastră, o țară europeană și creștină, liberă din decembrie '89, a ajuns să ocupe un sinistru loc de frunte în ceea ce privește numărul avorturilor. E un semn grav că ne-am pierdut speranța, că am devenit victimele unei mentalități care ne înrobește și ne plafonează spiritual. Fecioara Maria, care a renunțat la planurile ei personale în fața proiectului de viață pe care i l-a propus Dumnezeu cu ocazia vizitei Arhanghelului Gabriel, ne poate ajuta să dobândim încrederea totală în Dumnezeu, să înțelegem că Dumnezeu este prezent în viața noastră mai ales în încercările cele mari și în alegerile cele grele. Cu Isus aproape, Maria a înfruntat atât dificultățile exilului în Egipt, cât și ascuțișul „sabiei” care i-a străpuns inima pe Golgota. Da-ul pe care Maria i l-a spus lui Dumnezeu la Buna Vestire, și pe care l-a reînnoit permanent în timpul vieții ei, au scos-o pe fecioara din Nazaret din anonimatul unei existențe banale. Ea a fost ridicată cu trupul și cu sufletul la cer și a devenit imaginea Bisericii triumfătoare, din care și noi, cei botezați, am putea într-o zi face parte.

În timpul omiliei au fost amintite viețile a doi mari convertiți, unul din antichitate și celălalt din trecutul apropiat. Primul dintre ei este Sf. Augustin, episcop și învățător al Bisericii, care după o tinerețe zbuciumată l-a descoperit pe Dumnezeu și i-a dedicat apoi, cu abnegație și recunoștință, tot restul vieții sale. Al doilea este Fer. Charles de Foucauld, militar de carieră în armata franceză, care după ce a părăsit viața de slujitor al armelor a îmbrăcat haina umilă de călugăr, a devenit preot eremit, s-a retras în Sahara și a devenit, într-un ținut al tuaregilor și beduinilor, un „frate universal” îndrăgostit de Cristos.

La finalul predicii, părintele Anton Herciu a făcut cunoscut că la sfârșitul Misiunilor Populare credincioșii pot primi indulgența plenară - un motiv în plus care să ne îndrepte pașii către scaunul de spovadă, spre a ne lăsa împăcați cu Dumnezeu prin meritele pătimirii, morții și învierii Domnului Nostru Isus Cristos.

A patra întâlnire (23.03.2025, duminică dimineața)

Deși textele liturgiei cuvântului din această zi de duminică au fost deja auzite la vecernia de sâmbătă seara, ele nu au fost fără rezonanță în sufletele credincioșilor. Dimpotrivă, a fost o ocazie de a auzi mai clar și de a înțelege mai bine Cuvântul Domnului adresat nouă în această zi. „Căci așa cum ploaia și zăpada coboară din ceruri și nu se întorc acolo fără să ude pământul și să-l facă să rodească, să încolțească și să dea sămânță semănătorului și pâine celui care mănâncă, la fel va fi cuvântul meu care a ieșit din gura mea: nu se va întoarce la mine în mod zadarnic, fără ca să facă ceea ce îmi place și să aibă succesul pentru care l-am trimis.” (Is 55,10-11)

Plecând de la întâmplarea extraordinară relatată în cartea Exodului, în care Dumnezeu îl cheamă pe Moise din tufișul arzând, părintele predicator Anton Herciu a aprofundat chemarea pe care Dumnezeu o adresează omului aflat în dificultate, mai ales pentru a-și revela bunătatea și intenția sa salvatoare. Încă de la început, Dumnezeu a dorit să fie în relație permanentă cu omul, iar când aceasta s-a deteriorat din vina omului, a dorit să reintre în dialog cu el. Dumnezeu este cel care are inițiativa dialogului. Astfel, după ce Adam și Eva au păcătuit și s-au simțit dintr-odată goi, Dumnezeu l-a chemat pe om și i-a făcut cunoscută vinovăția lui. L-a pedepsit pe om, dar nu și-a retras protecția sa. Din contră, a găsit și rezolvarea problemei lui existențiale: alungat din grădina Edenului, trudind pentru a-și trăi viața pe un pământ cu spini și mărăcini, suferind pentru a putea supraviețui prin urmași, întorcându-se în pământul din care fusese plămădit, omul va fi răscumpărat în cele din urmă de Cristos. „O, păcat al lui Adam, datorită ție a murit Cristos, care te-a nimicit și ne-a adus mântuirea!” spune un vers al Preconiului Pascal - imnul liturgic care umple de bucurie inimile credicioșilor în timpul celebrării Vigiliei Pascale. Pasajele de la începutul cărții Genezei ne arată un contrast izbitor în modul în care Dumnezeu și diavolul dialoghează și se relaționează cu omul. Dumnezeu, cu autoritate dreaptă și binevoitoare, prezintă lucrurile așa cum sunt. Diavolul, perfid și insistent, răstălmăcește cuvintele lui Dumnezeu pentru a-l amăgi pe om, iar când acesta cade, îl abandonează într-o stare deplorabilă de goliciune și teamă.

În vederea realizării planului său de eliberare a poporului israelit, Dumnezeu îl cheamă pe Moise pe nume și își revelează numele. Spre deosebire de numele idolilor cunoscuți, care sunt substantive, numele lui Dumnezeu - EU SUNT - este verb, e dinamism, e acțiune continuă, e forță. Revelându-și numele, Dumnezeu dă oamenilor puterea numelui său, dă posibilitatea de a fi invocat, îl invită pe om să intre în dialog cu el. Ce fel de dialog? În niciun caz nu trebuie să dialogăm cu Dumnezeu precum două persoane în care una monopolizează discuția. Nu trebuie să-l „sufocăm” pe Dumnezeu cu cererile noastre pentru că acesta nu este un dialog adevărat. În schimb, este mult mai bine să ascultăm glasul lui Dumnezeu în tăcerea inimii noastre, asemenea profetului Samuel care, pe când era copil, s-a auzit chemat pe nume de trei ori în toiul nopții, ca la final să înțeleagă că Dumnezeu este cel care îl cheamă de fapt. Iar răspunsul lui Samuel a fost prompt: „Vorbește, Doamne, sluga ta ascultă!”

A cincea întâlnire (23.03.2025, duminică, ora 11)

Sfânta Liturghie comunitară de duminică a marcat încheierea Misiunilor Populare de la Galați. A fost o celebrare solemnă care i-a avut în jurul altarului pe părintele ministru provincial Damian-Gheorghe Pătrașcu (OFM Conv), părintele predicator Anton Herciu, părintele paroh Petrică-Augustin Pătrașcu și părintele vicar Anton Mărăndescu. Părintele vicar Silvestru Borșa a slujit la scaunul de spovadă, iar părintele vicar Iulian-Robert Țâmpu a cântat și a dirijat corul parohial.

Omilia a început cu o meditație pe marginea Evangheliei zilei: să nu judecăm pripit evenimentele și persoanele, și să cerem de la Dumnezeu lumină și înțelepciunea inimii. Solicitat de cărturari și farizei să comenteze pe marginea întâmplărilor nefericite - masacrarea evreilor galileeni și prăbușirea turnului din Siloe - Isus înlătură un gând care probabil era în inimile multora dintre ei: acela că nefericiții au fost mai păcătoși decât alții și că și-ar fi primit pedeapsa cuvenită. Isus le cere în schimb tuturor să se convertească fără întârziere, pentru a nu fi surprinși de evenimente nefaste într-o stare sufletească necorespunzătoare. În parabola smochinului se întrevede dreptatea lui Dumnezeu care cere roade bune de la omul creat și susținut de el. În purtarea viticultorului se vede mijlocirea lui Cristos în favoarea oamenilor, iar amânarea tăierii smochinului cu un an pentru a fi îngrijit suplimentar este imaginea bunăvoinței lui Dumnezeu, care pune lucrările milostivirii sale înaintea actelor de dreptate, menite să restabilească ordinea și sensul în lumea creată.

Învățătura imediată care se desprinde din acest fragment evanghelic este să nu judecăm lucrurile care ne depășesc, situațiile care datorită complexității și mărimii scapă puterii noastre de observare și înțelegere. În viață, de multe ori ne aflăm ca în fața unui mozaic grandios: privit de departe el își arată toată frumusețea și semnificația, dar privit de aproape - și noi suntem în acestă situație - nu vedem decât rosturile și forma pietricelelor, scăpând din vedere esențialul.

Mai mult, trebuie să reținem că Dumnezeu poate să scoată un bine și dintr-un rău. Diavolul, care este doar o creatură, instigă deseori omul la a face răul; Dumnezeu însă, dacă permite ca acesta să se producă o face pentru că poate și chiar dorește să scoată la final un bine mai mare. Putem să ne amintim aici de omorârea cu pietre a Sf. Ștefan - primul martir - și de rugăciunea lui de iertare pentru ucigașii săi. Sau de transformarea lui Saul, cel care păzea hainele lapidatorilor lui Ștefan, în Paul - apostolul neamurilor -, prin harul lucrător al lui Isus Cristos. Uimitor este și modul în care dialogul lui Iob cu Dumnezeu, dificil din cauza stării sale nefericite, a condus în cele din urmă la o înțelegere mai profundă de către Iob a vieții sale. Acceptând că viața proprie este un dar gratuit primit de la Creator, Iob se ridică la o stare existențială superioară, exprimată la final prin sporirea binecuvântărilor divine de care Iob are parte: slujitori mai numeroși, animale mai multe, etc.

Pentru impulsionarea celor care petrec mult timp pe Internet, părintele Anton Herciu a dat exemplul unui adolescent italian de 15 ani, care a creat și a însuflețit mai multe bloguri religioase, fiind un apostol pasionat al lui Cristos printre cei de vârsta lui și manifestând o iubire deosebită pentru Sfânta Euharistie. Acest băiat urma să fie declarat sfânt de către papa Francisc în anul 2025.

În alocuțiunea de la final, părintele ministru provincial Damian-Gheorghe Pătrașcu a felicitat poporul credincios de la Galați, adunat în număr mare la Sf. Liturghie de încheiere a Misiunilor Populare. Privind în stânga sa, părintele provincial a apreciat „batalionul” micilor ministranți care, deși îmbrăcați în alb, „dădeau culoare” întregii comunități catolice gălățene, fiind un semn dătător de speranță.

La sfârșitul Sf. Liturghii, părintele predicator Anton Herciu a dat binecuvântarea finală cu Sf. Cruce, după care a sărutat-o și a depus-o pe altar. În acest gest noi am văzut un semn anticipat al rodniciei Misiunilor Populare desfășurate la Galați. Răspunsul nostru nu poate fi decât o rugăciune smerită: Mulțumim Doamne, mulțumim părinte predicator, mulțumim părinte ministru provincial, mulțumim tuturor preoților din Conventul Franciscan de la Galați.

În  Albumul Foto  al site-ului găsiți mai multe imagini de la acest eveniment.

Misiuni Populare la Galați (25÷27 noiembrie 2022)
Sub patronajul Fericitei Veronica Antal din Nisiporești

În acest an, credincioșii parohiei noastre au avut ocazia fericită de a începe perioada Adventului și noul an bisericesc sub patronajul spiritual al Fericitei Veronica Antal. Pe durata desfășurării Misiunilor Populare de la Galați, preoții franciscani oaspeți din Nisiporești (jud. Neamț) au adus pentru venerare publică relicvele sfinte ale „crinului însângerat” al Moldovei. Au fost trei zile în care harul s-a revărsat asupra celor prezenți atât prin cuvântul de învățătură, predicat cu tărie și claritate de la amvon de către părintele Iosif Beșleagă (OFMConv), cât și prin generozitatea reconcilierii, mijlocită cu răbdare la scaunul de spovadă de către părintele Emanuel-Petrache Antica (OFMConv). Pentru ca folosul sufletesc să fie deplin, zilele de Misiuni au oferit posibilitatea obținerii Indulgenței Plenare de către credincioșii participanți aflați în stare de har sfințitor, după rânduiala Sfintei Biserici Catolice.

Fragmentul din Evanghelia după Sf. Luca, ce prezintă întâlnirea dintre Isus și vameșul Zaheu, a fost amintit la Sf. Liturghie din seara de vineri. Prin cuvintele părintelui predicator ne-au fost revelate înțelesuri noi ale acestui episod. Zaheu era considerat un păcătos, făcuse o avere bunicică pe seama compatrioților săi mai săraci și de aceea era disprețuit de oameni. Era nefericit în inima lui, dar căuta o ieșire din această stare, din această încurcătură sufletească. Auzise de Isus, de minunile Sale, de înțelepciunea și bunătatea Sa, așa că și-a propus să-l vadă. Când s-a ivit ocazia, fiind mic de statură, n-a pregetat să se urce ca un copil într-un sicomor, pentru a-l vedea mai bine. Apoi s-a întâmplat nu doar că Zaheu l-a văzut pe Isus, dar că însuși Isus și-a îndreptat privirea căutătoare spre Zaheu, căci „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut”. Dumnezeu întâlnește întotdeauna privirea celui care îl caută. Privirea lui Isus nu acuză, deoarece Isus vrea să intre în viața păcătosului pentru a aduce salvarea și reabilitarea, pentru a-l transforma și a-i reda sensul vieții. Convertirea lui Zaheu este acum liberă, vine din bucuria întâlnirii cu Isus. Zaheu este reconfirmat ca fiu al lui Abraham, ca om al credinței, căci deși era șef peste vameși, el și-a pus încrederea în Domnul. Cămila a trecut prin urechea acului. După întâlnirea cu Isus, Zaheu s-a regăsit pe sine în starea sa originară - căci numele Zaheu înseamnă „inocent, pur, curat”. Am putea spune că Zaheu, prin nume, era predestinat să-l vadă pe Isus, căci între fericirile proclamate de Mântuitorul este și aceasta: „Fericiți cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu.” (Mt 5,8) Tot așa se petrece cu fiecare păcătos, în orice stare ar fi el, dacă se învrednicește măcar să caute să-l vadă pe Isus.

Predica de la Sf. Liturghie de sâmbătă seara a fost centrată pe importanța rugăciunii. Părintele Iosif a oferit exemple concrete din viața unor sfinți. Astfel, Sf. Augustin considera că rugăciunea este respirația sufletului. Pentru Sf. Tereza de Avilla, un suflet care nu se roagă este neputincios ca un trup fără membre. Sf. Francisc de Assisi era prin excelență un om al rugăciunii, un om transformat de rugăciune, un om pentru care viața devenise o rugăciune continuă de mulțumire și de preamărire a lui Dumnezeu. Fericita Veronica Antal se ruga statornic, chiar și atunci când mergea pe drum sau când lucra. Ea zâmbea adesea atunci când se ruga deoarece în rugăciune îl întâlnea pe Isus și simțea că Dumnezeu îi zâmbește. A fost adus și un exemplu din lumea necreștină - avocatul și omul politic indian Mahatma Ghandi, care considera că cea mai mare comoară și bucurie a vieții lui este rugăciunea, pe care o vedea ca pe o întâlnire și o discuție lăuntrică cu Dumnezeu. Noi, creștinii de azi, oare ce am putea spune despre rugăciune?

Poate nu întâmplător, tema sfârșitului lumii, văzut atât în dimensiunea personală cât și în dimensiunea cosmică universală, a fost prezentă în fragmentele biblice liturgice din toate cele trei zile de misiuni populare. Preocuparea pentru sfârșitul lumii face parte din viața omului credincios. Dar sunt și concepții dăunătoare pe această temă, una fiind propagată de milenariștii care seamănă panică, o alta susținută de cei care nesocotesc Revelația și încearcă să adoarmă conștiințele, afirmând că nu există nicio judecată finală. Creștinul care veghează neîncetat are o privire senină, plină de speranță. Așa precum anul bisericesc nu se termină practic niciodată ci continuă mereu cu un alt început, viața creștinului nu este orientată spre un sfârșit absurd ci avansează permanent pe drumul care duce la Dumnezeu, la fericirea deplină. Omul trezit din amorțeala și buimăceala modernă, omul care se desprinde de poftele trupului și de faptele întunericului (chefuri, beții, necurății, desfrâuri, certuri, gelozii - după cum amintește Sf. Apostol Paul în Scrisoarea către Romani), omul care nu se lasă copleșit de grijile și realitățile lumești, omul atent să-și împlinească destinul său veșnic, doar acela va trăi viața în mod înțelept, săvârșind faptele dreptății și ale carității. Aceasta era situația primilor creștini care, în așteptarea celei de-a doua venirii a Mântuitorului, foloseau o scurtă și convingătoare rugăciune: „Marana tha! Vino, Doamne Isuse!” (Ap 22,20)

Asemenea primilor creștini, experimentăm și noi greutatea așteptării vigilente a revenirii lui Isus. Cuvintele lui Isus, luate din Evangelia după Sfântul Matei care s-a citit în prima duminică a Adventului, ne reamintesc de potopul din vremea lui Noe, care i-a luat prin surprindere pe cei care trăiau viața doar în dimensiunea biologică: „mâncau și beau, se însurau și se măritau”. Iar avertizarea Mântuitorului este serioasă: „De aceea, fiți și voi gata, pentru că Fiul Omului vine în ceasul la care nu vă gândiți !” Starea de somnolență, de relativism molipsitor care se simte acum în lume, e semnul necesității unei treziri spirituale, a reluării cu bucurie a misiunii de evanghelizare, a muncii de convertire cu noi înșine. Poate sunt și unii care ar vrea să vină mai repede sfârșitul, cu realitatea veșnic fericită promisă celor care cred. Dar sunt încă mulți aceia care zac în întuneric sau în păcat, iar Dumnezeu nu se grăbește să-i piardă pe aceștia. Realitățile finale revelate sunt sigure, dar timpul este imprecis indicat, căci „o zi la Domnul este ca o mie de ani și o mie de ani ca o singură zi”.

În toate cele trei zile, părintele predicator a dezvăluit câte ceva din carisma sfințeniei Fericitei Veronica Antal, ca exemplu și încurajare pentru timpurile noastre. Am aflat de marea ei simplitate și de disponibilitatea ei pentru a ajuta oriunde era solicitată. Tânăra fecioară a fost remarcată pentru bucuria pe care o răspândea în jurul ei, pentru atașamentul față de rugăciunea Sfântului Rozariu și plăcerea de a veni la biserică, în Casa Domnului. Deși a finalizat doar școala primară, căci atât permiteau timpurile de după război și nevoile familiei sale, Veronica a consemnat în jurnalul personal câteva gânduri profunde și sensibile, printre ele dorința ca îngerii să înscrie în Cartea Vieții legământul ei de a aparține pentru totdeauna lui Isus. Încrezători în mijlocirea puternică a sfintei martire Veronica Antal, credincioșii s-au rugat, au depus acatiste în caseta relicvariului, s-au întors la casele lor cu obiecte de pietate sfințite aduse de la Nisiporești.

În cuvântul de învățătură din ultima zi a misiunilor populare, părintele Iosif Beșleagă a amintit că oamenii acționează adesea după niște bănuieli negative referitoare la aproapele lor, dar nu se preocupă deloc să bănuiască ce anume dorește Dumnezeu de la ei, sau cum sunt ei priviți de Dumnezeu. Drept replică, în cuvântul final de mulțumire adresat preoților oaspeți, părintele paroh Cristian Dumea a exprimat o bănuială pozitivă: aceea că predicile auzite în cele trei zile de Misiuni Populare au fost totuși recepționate cu folos de credincioșii gălățeni prezenți. Atmosfera de participare conștientă și de mulțumire pentru harurile primite a fost întreținută permanent de preoții din parohia noastră - pr. Cristian Dumea, pr. Cristian Pal, pr. Iosif Diac, pr. Petrică-Augustin Pătrașcu, pr. diacon Iulian-Robert Țâmpu - prin celebrarea în mic sobor a Sfintelor Liturghii, prin momentele de adorație Euharistică de vineri, când s-a rostit frumoasa Litanie în cinstea Preasfântului Sacrament, prin stropirea poporului cu apă sfințită, prin oferirea binecuvântării de final cu relicva Fericitei Antal. Merită să fie amintit și lăudat corul comunității noastre, care ne-a oferit cântări noi, sub îndrumarea părintelui paroh Cristian și a părintelui diacon Iulian-Robert. Se cuvin mulțumiri celor care au aranjat biserica, dar și celor care au răspuns invitației de înainta în credință și virtute.  Dumnezeu să fie lăudat în veci !

În  Albumul Foto  al site-ului găsiți mai multe imagini de la acest eveniment.

Zilele Familiei în parohie (Galați, 22÷24.10.2021)

Având probabil încă vii amintirile de la Misiunile Populare din 2016, părintele Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastorația Familiei din Dieceza de Iași, a revenit la Galați pentru susținerea spirituală a familiilor din parohia noastră. Catehezele au fost ținute la predicile de la Sfintele Liturghii de vineri seara, sâmbătă seara și duminică dimineața (8:00 și 9:30), dar și la clubul parohial sau în biserică, după celebrările liturgice. A fost clar reafirmată doctrina catolică despre familie (doctrina tradițională), în lumina Exortației Apostolice „Amoris letitia” (Bucuria iubirii / Iubește cu bucurie, 2016) a papei Francisc, prin mijloacele smerite ale carismei și experienței pastorale ale părintelui Felician Tiba. Toți cei prezenți la aceste întâlniri, indiferent de vârstă, stare socială sau vocație, au aflat ceva util și ziditor pentru viața lor. Câteva dintre ideile pe care le-am reținut sunt prezentate pe scurt în partea a doua a acestui articol.

La încheierea catehezelor, părintele Felician a promis că va mai reveni la Galați dacă va fi solicitat de părintele paroh Cristian Dumea. Până atunci, el a invitat familiile gălățene să mențină legăturile sufletești și pastorale create acum, amintind de Centrul Familiilor de la Traian (lângă Roman), cu capelă și posibilități de cazare. Aici sunt așteptate pentru îndrumare duhovnicească, relaxare și momente de socializare, toate familiile care doresc să-și reîncarce bateriile sufletești, să găsească soluții pentru perioadele de criză, sau care se află doar în trecere prin localitate. Nu putem omite detaliul că la acest Centru se poate bea un ceai natural din plante medicinale (mușețel, mentă, tei etc.), cum nu mai găsești în toată Moldova...

Sfânta Evanghelie, prin autoritatea cuvintelor Mântuitorului, confirmă și întărește indisolubilitatea căsătoriei. Prezența lui Isus Cristos la nunta din Cana Galileii, prefacerea miraculoasă a apei în vin pentru bucuria mirilor și a nuntașilor, este o dovadă că Dumnezeu asistă cu harurile sale deosebite pe cei care fac legământul căsătoriei în fața lui Dumnezeu și a comunității (a Bisericii). Aceste haruri trebuie însă cerute cu statornicie și cu încredere de soț și de soție, căci Dumnezeu vine doar dacă este bine primit în acea familie, în sufletele membrilor ei. Fericirea în familie este posibilă atunci când soțul pune pe primul plan mulțumirea soției, iar soția acordă întâietate relației cu soțul ei. Temelia familiei este iubirea dintre soț și soție, iar copiii beneficiază din plin și se bucură de acest lucru, ba chiar participă la relația de iubire dintre tatăl și mama lor.

Relația dintre un bărbat și o femeie care se căsătoresc rămâne frumoasă și aducătoare de satisfacții pe termen lung doar în măsura în care cei doi se străduiesc să o păstreze astfel. Fiecare soț trebuie să vadă în celălalt darul lui Dumnezeu, răspunsul lui Dumnezeu la dorințele inimii și la aspirațiile ființei sale. Cartea Genezei povestește sugestiv cum a fost creată Eva din coasta lui Adam, pentru că Dumnezeu știa că nu e bine ca omul să fie singur și fără ajutor. Așa că bărbatul și femeia lui sunt un singur trup. Prin Eva, care înseamnă „viață”, Dumnezeu a stabilit vocația specială a femeii, aceea de a fi mamă. Cum să nu se bucure Adam de un așa dar, care aduce după sine belșug de daruri? „Soția ta va fi ca o viță roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi vor fi ca vlăstarele măslinului împrejurul mesei tale.” (Ps 127,3) Așadar, cei căsătoriți trebuie să continue să se cucerească reciproc, să-și ofere daruri sufletești sau mici atenții materiale, să se ofere pe sine unul altuia, să-și amintească necontenit de perioada logodnei lor.

Viața celor căsătoriți nu trebuie să ducă la platitudine și stagnare; dimpotrivă, cei căsătoriți trebuie să aibă în vedere unele schimbări care să asigure sau să ofere o anumită dinamică vieții lor. Fiecare copil care se naște într-o familie dă un impuls relației de iubire dintre soți. Construirea împreună a unei case, dotatea și amenajarea unei locuințe confortabile, achiziționarea unei mașini, sunt acțiuni de durată care pot fortifica relația dintre soți. Dar există și un pericol, sesizabil în anumite zone ale Moldovei (Bacău, Roman), unde cei căsătoriți își consumă tinerețea ridicând cu efort case mari. Se ridică însă întrebarea: Pentru cine le fac? Omul nu rămâne veșnic tânăr și în putere, iar casa mare și fără copii în ea devine tristă și împovărătoare.

În viața de căsătorie soțul și soția sunt egali în demnitate, precum erau și înainte de căsătorie, ca oameni liberi. Faptul că bărbatul și femeia sunt diferiți, adică complementari, este spre binele lor și al copiilor. Diferențele fizice și psihice dintre soți nu trebuie să conducă la concepții prea rigide privind împărțirea treburilor și a responsabilităților în familie. Să schimbi scutecele bebelușului și să dai de mâncare copiilor mici nu sunt „treburi de femeie” ci treburi de părinte. Copiii se dezvoltă mai armonios atunci când ambii părinți se implică în creșterea lor. Dar nu trebuie exagerat cu grija față de copii. Aceștia nu trebuie „sufocați” de implicarea părinților, ci trebuie lăsați să se dezvolte în felul și în ritmul lor, ajutați și corectați numai atunci când este cazul.

Munca din casă, pentru familie, a femeii trebuie apreciată la justa ei valoare. Trei zile de muncă pe șantier îi trebuie tatălui ca să resimtă oboseala zilnică a unei mame, rămasă acasă să îngrijească de copiii mici și de gospodărie. Bărbatul care se îndoiește, să facă experiența mamei timp de o zi. Bărbații sunt datori să ofere soțiilor compensațiile necesare: o apreciere, un buchet de flori, o cină romantică etc. Aici, probabil, fiecare bărbat ar trebui să-și amintească cum și-a cucerit soția. E valabilă și reciproca, pentru femei...

Cei căsătoriți trebuie să se ajute reciproc și să crească în iubire toată viața. Oamenii, deci și soții, nu sunt perfecți, nu sunt îngeri, dar sunt chemați să se desăvârșească împreună. Cel care iubește mai mult iartă mai mult și, reciproc, cel care iartă mai mult iubește mai mult. Credința se trăiește și în familie. Dacă doar unul dintre soți (soția, cel mai adesea) merge la biserică, acesta trebuie să-l atragă și pe celălalt la viața de credință, printr-o atitudine binevoitoare, iertătoare și recunoscătoare pentru darurile primite (la biserica).

Asemeni lui Bartimeu, orbul din Evanghelie, noi trebuie să acționăm cu credință, să folosim toate facultățile și calitățile de care dispunem pentru a obține însușirile sau virtuțile care ce ne lipsesc. Dar, mai ales, trebuie să-l întâlnim, să-l cunoaștem și să-l urmăm pe Domnul Isus Cristos în viața noastră.

Am lăsat pentru final menționarea unui subiect neplăcut - concubinajul, care este o tristă realitate contemporană. Poate este de folos amintirea unei întâmplări reale, petrecute în România. Cu ocazia pregătirii pentru căsătorie a doi tineri, fata venind dintr-o familie catolică iar băiatul dintr-o familie musulmană, preotul catolic s-a arătat oarecum îngrijorat că și-ar putea pierde capul de pe umeri din cauza familiei sau rudelor băiatului (era perioada în care mass-media prezenta insistent diferite acțiuni teroriste petrecute în lume). Surprinzător, tânărul logodnic i-a zis preotului: „Nu taie capul la părintele. Taie capul la mine, dacă află că trăiesc cu femeie, fără cununie!” Așadar, noi creștinii de azi, să nu dăm scandal prin ușurătatea noastră celor care, deși nu l-au cunoscut pe Cristos, au încă vie în mentalitatea lor sacralitatea căsătoriei (unirii) dintre bărbat și femeie!

Articolul nu se încheie aici. Cei care doresc să ne împărtășească amintirile și impresiile lor de la acest eveniment, o pot face, pentru că se va găsi oricând spațiu în continuarea acestor rânduri. Mulțumim lui Dumnezeu pentru harurile sale, pe care le-a revărsat peste „turmă și păstori” în aceste zile!

În  Albumul Foto  al site-ului găsiți mai multe imagini de la acest eveniment.

Misiuni Populare la Galați (2016)
Familia la izvorul milostivirii

În perioada 5÷8 mai 2016, în Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galați au avut loc misiuni populare intitulate „Zilele familiei și ale milostivirii”. Temele au fost propuse și dezvoltate sistematic de către părintele Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Familii din cadrul Episcopiei de Iași.

Zilele misiunilor au fost așteptate cu nerăbdare și interes. Deschiderea sufletească a invitatului a captat atenția credincioșilor, mai ales prin apropierea sfinției sale de preocupările vieții cotidiene ale multora dintre noi. Cu deosebită simplitate și modestie părintele predicator ne-a dezvăluit pe ce se bazează învățătura și autoritatea sa duhovnicească în ceea ce privește familia: Sfânta Scriptură, Magisteriul și ... experiența de viață acumulată. Tema prelegerilor a fost vastă - viața de familie, străbătută de bucurie, dar și marcată de momentele grele ale încercărilor, inerente și comune tuturor „celulelor” care alcătuiesc societatea. Expunerea subiectelor propuse s-a ancorat atât în studiul de specialitate al părintelui, cât și în observarea concretă a realităților familiale, așa cum sunt ele cunoscute în interiorul familiei. Să nu uităm că orice preot provine, deci face parte, dintr-o familie, iar în viața sa întâlnește atâtea familii.

Drumul străbătut de bărbat și femeie este un drum ales de Dumnezeu, un drum cu încercări, dar care, urmat cu încredere și dârzenie, va deveni spre sfârșitul lui neted, ușor și plăcut de parcurs în direcția mult visată a „grădinii” fericirii veșnice, promise de Dumnezeu și care ne așteaptă pe toți.

Prima condiție a armoniei conjugale este iubirea, de aici rezultând respectarea a ceea ce este sacru în ființa omenească, a demnității ei, a egalității în drepturi. Apoi vine bucuria, care crește prin însoțirea în familie și încrederea în ajutorul lui Dumnezeu, prin „vin”, simbol al bucuriei și al harului, care încălzește inimile, aducându-le seninătate și curaj, așa cum s-a întâmplat la nunta din Cana Galileii. Iubirea, care este Dumnezeu, este cea care îi unește pe cei doi. Atunci, la Cana Galileii, prin transformarea apei în vin, izvor de bucurie și de har, Isus ridică căsătoria la rang de sacrament. Cei doi își pot spune: „Cu cât te iubesc mai mult, cu atât ți-l dau mai mult pe Dumnezeu!”. Iubirea este vocație, ceva ce te atrage la celălalt. Din spate „te împinge” cineva. Este Domnul! Iubirea se construiește, iubirea se învață, dar ... nu este nimic mai frumos și mai greu de învățat decât să iubești. Iubirea trebuie împărtășită de cei doi. Numai astfel se trece peste greutăți, neajunsuri și urâtul împrejurărilor sociale.

Nu este suficient că suntem oameni, că ne bucurăm de viața pe care am primit-o în dar, ci trebuie s-o fructificăm, să sporim bucuria trăind-o în familie. Părintele ne-a îndemnat apoi să nu uităm fericirea de a ne ține de mână, de a ne îmbrățișa, de a trăi în liniștea căminului permanent, împreună cu copiii noștri și avându-l alături totdeauna pe Isus.

Cristos ne-a iubit prin gesturi concrete și ne îndeamnă și pe noi să le făptuim după exemplul lui. Să ne păstrăm candoarea gesturilor și vorbelor de la începutul dragostei. Să nu urmăm modelele negative și dizgrațioase care se pot vedea zilnic la televizor sau prin tribunale la divorțuri, unde răbufnesc cele mai josnice porniri, nedemne pentru o creatură voită după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Să fim semne ale milostivirii și în momentele de încercare prin care trece inevitabil familia, să prețuim darul căsătoriei de la început până la sfârșit, prin generozitate, printr-o continuă angajare, fidelitate și răbdare.

„Dragi creștini, poate nu ați mai stat de mult împreună la masă în familia voastră. Faceți un lucru simplu: așezați-vă față în față și întrebați-vă unul pe celălalt dacă vă mai iubiți ca la început. Apoi, ținându-vă de mână, spuneți «Tatăl nostru»!” - acesta a fost apelul final al părintelui Felician.

Îi mulțumim din suflet părintelui predicator pentru deschiderea sa față de noi, pentru însuflețitele îndemnuri și învățături transmise, care ne-au ajutat să simțim prezența lui Dumnezeu în viața noastră, să reconsiderăm viața de familie, să descoperim și să îndreptăm în viitor căile greșite.

Duminică, 8 mai 2016, la Liturghia Comunitară a Parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galați s-au încheiat cele patru zile de misiuni populare desfășurate sub genericul „Zilele familiei și ale milostivirii”, care l-au avut ca predicator pe pr. dr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Familii din cadrul Diecezei de Iași.

În acest An Jubiliar, prin predici, rugăciuni și meditații s-a urmărit în special conștientizarea credincioșilor parohiei asupra temei milostivirii, mister profund al lui Dumnezeu, cu scopul de a deveni noi înșine semne eficace ale acțiunii pline de îndurare a Tatălui ceresc.

Prin prezența sa, părintele Felician Tiba a dat notă solemnă, plină de har sfințitor, meditației noastre personale privind descoperirea și înțelegerea vocației familiei, a misterului chipului milostivirii în viața noastră. Exprimându-și bucuria de a fi pentru întâia oară la Galați, aprecierea pentru atenția cu care a fost primit aici de confrații preoți și mulțumirea față de interesul manifestat de numărul mare de credincioși prezenți, în cuvântul de învățătură introductiv privitor la „Crearea omului din iubirea și milostivirea lui Dumnezeu”, Sfinția Sa s-a oprit asupra semnificației sentimentului de iubire care a stat la temelia creației universale, a pământului și a omului, sentiment care animă întreaga existență și o ajută să se dezvolte. Ca atare, trăirea acestui minunat sentiment trebuie să fie pentru noi, credincioșii, o mărturie vie a identității de fii ai lui Dumnezeu și de discipoli ai lui Isus Cristos.

„Înălțați la comuniune prin iubire” a fost tema prin care s-a explicat motivul pentru care suntem chemați de Dumnezeu să împlinim acest țel. S-a pus accentul asupra „uitării” făgăduințelor, înainte și după întemeierea unei familii, lucru care conduce la o viață familială precară și predispusă păcatului. În pofida momentelor de criză prin care trece o familie, trebuie să rămână în sufletele membrilor ei dorința de restabilire a stării de bunătate, curajul de a deveni semne ale apropierii și iubirii acolo unde viața conjugală nu se mai împlinește prin pace și armonie.

„Provocarea” părintelui Felician a continuat cu subiecte precum: „Isus este Iubire”, „Calea milostivirii pentru familie”, „Noi suntem fericiți în familie?”, „Omul - Fiul risipitor întors acasă”, „Generozitate, angajare, fidelitate și răbdare”. Prelegerile au subliniat mesajul lui Isus pentru familiile noastre, au vizat sporirea înțelepciunii prin înțelegerea și acceptarea „darului iubirii” pe calea vieții, ne-au descoperit motivațiile pentru care trebuie să fim milostivi și ne-au ajutat să recunoaștem momentele de infidelitate pe care le-am trăit personal sau le-am observat în familie. Descoperind faptele minunate ale milostivirii lui Dumnezeu, viața noastră de fiecare zi, prin comportamentul și gesturile noastre, trebuie să oglindească această milostivire, să transmită energia acestui har în familiile noastre și în afara lor. Milostivirea să devină pentru noi un stil de viață. Să intrăm, după cum ne învață Sfântul Părinte, „în logica divină a darului, a iubirii gratuite”, pentru a fi cu adevărat fericiți.

A fost un timp benefic pentru revigorarea simțămintelor de credință creștină catolică, o cale de reconvertire personală și comunitară. O prezență numeroasă și o susținută participare la sfintele Liturghii au arătat existența aici, la Galați, a unei comunități vii care împărtășește comuniunea credinței.

Îndreptățiți de acest sentiment de încredere, am primit cu multă speranță binecuvântarea specială de la încheierea misiunilor populare, prin care se putea obține și indulgența plenară. Mulțumim din suflet părintelui predicator Felician Tiba, părintelui paroh Cristian Blăjuț precum și celorlalți preoți din parohia noastră, pentru învățătura spirituală pe care au transmis-o comunității noastre în acest timp de har, prin logica milostivirii lor pastorale plină de sfințenie. Așa să ne ajute Dumnezeu cel milostiv !

prof. Ionel Gheorghiu

În  Albumul Foto  al site-ului găsiți mai multe imagini de la acest eveniment.
În Albumul Video există două scurte înregistrări ( Video1 și Video2 ) cu părintele misionar Felician Tiba, părintele paroh Viorel Cuș și părintele paroh Cristian Blăjuț.