Contact

Sfânta Fecioară Maria, Regina Cerului

Imnul „Magnificat”, răspunsul Mariei la salutul de binecuvântare al Elisabetei, este pentru mulți poate cea mai frumoasă rugăciune omenească pe care au citit-o vreodată. Deschidem această pagină de laudă, de mulțumire și de rugă către Măicuța Noastră din Ceruri cu textul din Sfânta Scriptură care este un veritabil autoportret al Mariei. Împreună cu ea să-l preamărim și noi pe Dumnezeu cel Preaînțelept și atât de iubitor de oameni!

Sandro Botticelli - Madonna del Magnificat

Magnificat

„Sufletul meu îl preamărește pe Domnul
și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
căci a privit la umilința slujitoarei sale.
Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, și numele lui e sfânt!
Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el.
A arătat puterea brațului său:
i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
i-a dat jos de pe tron pe cei puternici
și i-a înălțat pe cei umiliți;
pe cei flămânzi i-a copleșit cu bunuri,
iar pe cei bogați i-a lăsat cu mâinile goale.
L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-și de îndurarea sa,
după cum a promis părinților noștri, lui Abraham și urmașilor lui în veci.”
(Lc 1,46÷55)

pr. Iosif Diac interpretând cântecul " Sfânta Maria "

Sfânta Maria

Muzică, versuri și interpretare: pr. Iosif Diac (OFMConv)

Durata: 2min 26s

Sursa: YouTube (27.11.2012)

Maria, numele tău e marea... ești zenitul cel dulce... ești floare de mai... Maria, Maica lui Dumnezeu.

Fișierul audio (mp3, stereo, 128 Kbps) poate fi descărcat aici ⇒ Iosif Diac - Sfânta Maria

pr. Iosif Diac interpretând cântecul " Maica României "

Maica României

Muzică, versuri și interpretare: pr. Iosif Diac (OFMConv)

Durata: 5min 21s

Sursa: YouTube (27.11.2012)

Sfântă Marie, maica unității, dă-ne pacea sfântă, poarta libertății...
Dumnezeu Preasfântul te-a iubit nespus, te-a ales de mamă lui Cristos Isus...

Fișierul audio (mp3, stereo, 128 Kbps) poate fi descărcat aici ⇒ Iosif Diac - Maica României


TEOLOGIA LACRIMEI - Meditație
SĂLAȘ ÎN LACRIMA SFÂNTĂ A MAMEI

Niciun copil nu rămâne indiferent în fața lacrimilor mamei lui, a tristeții ei de pe chip și a necazurilor care par că-i brăzdează obrazul. La fel cum niciun părinte nu rămâne indiferent la tristețea copilului său, în fața lacrimilor lui și a poverii care-l apasă. În fața lacrimilor se topesc până și inimile cele mai reci, mai insensibile, mai înstrăinate. Limbajul lacrimilor, deși pare desuet și destinat în special femeilor și bătrânilor, deschide orice ușă a inimii, doboară zăvoare, obloane, zale, gratii.

Lacrimile sunt o armă care, dacă e folosită bine, se dovedește foarte eficace în alungarea răului, în înlăturarea tuturor motivelor de dispută. Lacrimile sunt semnul împăcării în familie, între soți, părinți și copii, frați, prieteni, logodnici. Lacrimile, dincolo de simbolismul lor dureros, pot însemna liniștirea apelor lăuntrice, reîntoarcerea la matcă a celor rătăciți, sunt o dovadă de afecțiune și comuniune spirituală. Câți dintre noi n-am șters măcar o dată lacrimile aproapelui? De câte ori n-am plâns și altcineva a venit să ne șteargă lacrimile? De câte ori, la rândul nostru, n-am provocat lacrimi aproapelui, cu sau fără voia noastră?

Maica Sfântă Îndurerată (Stabat Mater Dolorosa)

Dar acum și aici, cu atât mai mult, cu cât însăși Maica Domnului vine să ne aline suferința și să ne șteargă lacrimile, noi suntem „fiii lacrimilor sale” - așa cum sună o cântare sacră dedicată Maicii Sfinte. Atunci când Fecioara pare că și-a epuizat toate argumentele, toate sfaturile, iată că folosește supremul argument: argumentul lacrimilor, care se dovedește a fi cel mai eficient. Ea stă și plânge. Uneori, lacrimile sale sunt de sânge. Lacrimile Maicii Domnului au dat numele unei flori plăcut mirositoare, ele stau adânc înfipte în rădăcina inimii noastre, ne dor, ne răscolesc, ne frământă, ne chinuie, până când, într-o zi vom fi vrednici a i le șterge cu faptele noastre bune, cu iubirea, smerenia și ascultarea noastră.

Lacrimi - simbol sfânt al acceptării Crucii, al acceptării semenilor noștri, al conștientizării că suntem fii neascultători de cele mai multe ori și că din pricina noastră a fost răstignit Mântuitorul nostru. Lacrimi de recunoștință, de pocăință, de remușcare, de devotament, de jind după cele spirituale, după cele cerești, după patria cerească, acolo unde, într-o zi vom ajunge.

Lacrimile - apanajul sufletelor sfinte! De câte ori n-a plâns Sfântul Francisc de Assisi, numai gândindu-se la patima Mântuitorului? Sau Sfântul Anton a cărui sensibilitate era de-a dreptul înduioșătoare? „Amore non amatur!” - spunea Sfântul Francisc, plângând în hohote la gândul că Dumnezeu, care este Iubirea întruchipată, nu e iubit îndeajuns, spunând frățiorilor săi: „Și mult trebuie iubită Iubirea Celui care ne-a iubit!”. Plângând până la orbire. Plângând chiar și atunci când atinsese BUCURIA PERFECTĂ care pentru el simboliza umilința perfectă în fața Creatorului său și recunoașterea, implicit, a condiției nevrednice de creatură.

Lacrimile Maicii Domnului în fața Crucii pe care atârna inert Trupul cel mai sfânt, al Aceluia fără de păcat, jertfit pentru fărădelegile lumii! Lacrimile care au spălat picioarele Mântuitorului în casa lui Simon Leprosul, șterse de acea femeie cu părul ei, și lacrimile Mariei Magdalena, vărsate sub cruce, pe Golgota. Lacrimile ucenicului Preaiubit, atunci când o primește pe Maica Domnului drept Maică a sa și a tuturor oamenilor! Lacrimile de sânge ale Mântuitorului vărsate în Grădina Măslinilor, atunci când i s-a revelat paharul pe care trebuia numaidecât să-l bea, pentru împlinirea planului de mântuire. Lacrimi de așteptare în fața voinței Tatălui care trebuia să se împlinească, dar cu prețul jertfirii Fiului.

Lacrimile Fecioarei în fața Îngerului Binevestitor care o îndeamnă să se bucure pentru că Dumnezeu a ales-o, binecuvântată între femei și a umplut-o cu har pentru imensa responsabilitate pe care avea să i-o încredințeze. Lacrimile presărate cu strigăte de Osana, ale îngerilor și păstorilor, când au aflat că li s-a născut Mântuitorul, în grajdul sărac de la Betleem, sub razele strălucitoare ale stelei urmărite de magii de la răsărit. Lacrimile de bucurie și recunoștință ale iudeilor la intrarea lui Isus în Ierusalim, când își așterneau hainele pe cale pentru a-l întâmpina pe „Cel care vine în Numele Domnului”.

Lacrimi de jertfă, de împăcare, de pocăință și remușcare pe care le-am vărsat de atâtea ori la scaunul spovezii în fața reprezentantului lui Cristos care ne iartă. Lacrimile iertării! Cele mai frumoase lacrimi din lume! Sunt lacrimile vărsate de Fecioara care ne iubește și mijlocește pentru noi, chiar dacă suntem alcoolici, viciați de drog, atei, nonconformiști, criminali, indiferenți și reci la imensul dar pe care ni-l face Providența Divină. Lacrimi de singurătate atunci când Isus stă pe altar sau în tabernacol, uitat de cei pentru care s-a jertfit vărsându-și prețiosul Său sânge.

Lacrimi pentru indiferență, pentru răceală, pentru moartea spirituală a celor mulți, lacrimi care inundă fața Maicii Domnului când, după apeluri repetate și după atâtea formule de bunăvoință, constată că prea puțini dintre copilașii ei au înțeles imensa importanță a venirii Sale pe pământ pentru cea din urmă oară. Tot acest bogat evantai de lacrimi a fost vărsat de Maica Fecioară în diferitele sale apariții în lume, când s-a arătat tristă și cu obrajii umezi, cu bobițele de diamant șiroindu-i pe obrajii diafani.

Lacrima întregii lumi se află atunci în bobițele de rouă de pe fața Sfintei Fecioare. Ea plânge pentru cei triști, bolnavi, nefericiți, înșelați, părăsiți, schismatici, cei care n-au cunoscut îndeajuns iubirea Fiului ei, pentru cei vicioși, pentru infirmi, pentru văduvi, orfani, bătrâni neputincioși, pentru natura nimicită, poluată și așezămintele schilodite de bombe și gloanțe, pentru copiii uciși în fașă, în sânul matern, încă din perioada conceperii, pentru cei abandonați prin spitale, pentru incurabili, pentru cei posedați de demon și de patimi, pentru încăpățânați și împietriți în inimi care refuză sistematic mântuirea, pentru soldați, pentru conducătorii de state care decid soarta lumii, care-și arogă dreptul la viață și moarte, pentru cei din închisori, pentru cei care au promovat cultul morții prin avort și eutanasie, pentru cei care cred că se pot lua la întrecere cu Dumnezeu creând viața în chip artificial („in vitro”), pentru clone, pentru toate arsenalele de război, pentru armele chimice, pentru omul care se autodistruge, înșelat, amăgit că el poate face totul cu propriile sale mâini și cu biata lui minte. Pentru cei trufași, vanituoși, orgolioși.

Și dacă Fiul ei preaiubit a murit pentru toate acestea și toți aceștia, ea plânge pentru ei și, mai ales, pentru că sacrificiul Lui a fost zadarnic. Prea puțini oameni se vor mântui, lumea se îndreaptă spre adâncul Infern cu cea mai mare viteză. Fecioara varsă lacrimi amare pentru cei care nu merg pe Calea Cerului, alegând cu încăpățânare, în pofida tuturor evidențelor, calea pierzării în adâncurile abisale ale veșniciei. Pentru cei dezbinați, trăind sub semnul desăpărțirii, al urii, al segregației. Pe toate le-a exprimat și le-a experimentat Maica Domnului și le-a simțit în Inima sa, așa cum la Nazaret „păstra toate în inima sa” (Lc 2,57).

statuia înlăcrimată a Sf. Fecioare Maria (Maasmechelen, Belgia)

Dar mai ales plânge pentru cei nepăsători și uituci, nerecunoscători și nedemni de dragostea îndurătoare a lui Dumnezeu. Pentru cei care nu iartă nimic aproapelui lor, nici cea mai mică ofensă, înverșunându-se până la moarte împotriva lor, când atât de ușor ar fi să le strângă mâna și să le spună: „Iartă-mă!”. Cine nu învață și nu experimentează iertarea, nu este vrednic de iertare în fața Tatălui Ceresc, așa cum bine ne-a învățat Isus în Rugăciunea Domnească.

Lacrimi pentru cei corupți, pentru cei care blestemă, pentru cei care nu sfințesc Ziua Domnului. Pentru cei incorecți care se bucură de munca altora, crezând că totul li se cuvine. Pentru cei care fură, prejudiciindu-i în felul acesta pe alții care duc lipsă. Pentru cei care nu plătesc munca prestată în folosul lor de către alții. Pentru cei care nu respectă demnitatea umană și calitatea de OM și CREȘTIN. Pentru cei sacrilegi, pentru sperjuri, pentru simoniaci și profanatori ai lucrurilor sfinte. Pentru cei care au pângărit cămașa albă a lui Cristos în care au fost înveșmântați la Botez și nici nu se gândesc că trebuie să se preocupe să o curețe de orice pată, călcându-și făgăduințele de la Botez. Pentru cei care se cred atât de puternici și deștepți încât consideră că nu mai au în niciun chip nevoie de Dumnezeu care să-i conducă. Pentru cei nestatornici, care asemenea fariseilor, una fac în ochii lumii și alta în intimitatea lor.

Dar cele mai răscolitoare și mai tulburătoare lacrimi sunt cele în fața rătăcirilor lumii și a mizeriilor sufletești în care ea se scaldă, în fața nerecunoștinței crase a majorității fiilor lui Dumnezeu și ai Maicii Sfinte, în fața împotrivirii fățișe la Glasul divin. Lacrimi surde, lacrimi mute, picături de grindină pe obrazul Maicii Preacurate, care sapă șanțuri adânci și dureroase pe chipul ei mai frumos decât al îngerilor. Lacrimi de îndurare pentru sufletele pierdute, pentru cele care încă mai caută drumul, pentru cele care l-au găsit dar încă nu stăruie pe el, pentru toate alunecările, șovăielile și slăbiciunile noastre care, satisfacând puțin timp doar simțurile, alungă bucuria din inimă.

Lacrimi de dezmierdare, de alint, de duioșie în fața copilașilor nou născuți care nu au învățat încă să vorbească și să se apere, să discearnă răul de bine și să meargă în picioare, ci trebuie conduși, luați în brațe, hrăniți cu lapte matern și cu dragoste. Lacrimile celor lipsiți de orice mângâiere, așteptând mângâierea de la oameni și căutând-o în oricare altă parte decât acolo unde trebuie. Căci mângâierea vine de la Dumnezeu și alinarea numai de la Maica Sfântă. Lacrimile de iubire ale Mariei, izvorul Milostivirii dumnezeiești. Lacrimile în care ne odihnim și în care ne simțim la adăpost de orice primejdii și intemperii, de orice furtuni și dezastre.

Tu plângi iar noi ne bucurăm, Maică a Domnului, ne bucurăm pentru că atunci când tu plângi, reverși peste noi harul sfânt al lacrimilor tale, ca roua pe pământul uscat al sufletelor și inimilor noastre. Ca să le împrospătezi, să le faci să înmugurească din nou, să înflorească și să dea roade. Îți mulțumim, Maică, pentru lacrimile pe care le verși pentru noi, cei ce suntem: „fiii lacrimilor tale”.

Cezarina Adamescu


Maria, Biserica și Sufletul

Mulți dintre noi, creștinii catolici, dorim să ne exprimăm cât mai frumos gândurile și dragostea noastră către Maica Sfântă, mai ales în preajma sărbătorii Ei celei mai alese, aceea a Adormirii și Ridicării cu Trupul și Sufletul la Slava lui Dumnezeu. Nu găsim cuvintele cele mai cuvioase, cele mai pline de respect și semnificație pentru măreția Sfințeniei Sale. Frământat de aceste gânduri, răsfoiam zilele trecute o remarcabilă operă a ilustrului teolog Henri de Lubac intitulată „Catolicism: aspectele sociale ale dogmei”, fără însă vreo speranță de a găsi inspirație în sensul dorit. Deodată, la secțiunea „Texte”, dau peste o exemplară predică, mai puțin cunoscută, referitoare la măreața Sărbătoare. Limbajul sintetic, clar și explicit al autorului, care deslușește înțelesuri pentru fiecare, mă determină să supun acest text reflecției, ca ajutor util în limpezirea meditațiilor și rugăciunilor la Maica noastră Prea Sfântă - Maica Bisericii.

Guido Reni - Assunzione della Vergine

„Singur, Cristos deplin, Capul aflat pe Trupul său, Cristos împreună cu Biserica poate ierta păcatele” afirma în secolul al XII-lea Isaac de Stella, fericit călugăr cistercian și profund teolog. Același învățat și bun cunoscător al sufletului omenesc care aprecia intelligentia în activitatea spirituală a omului ca fiind singura capacitate capabilă să ajungă la intuiția extratemporală a lui Dumnezeu, ea fiind gradul suprem al cunoașterii și depinzând mai mult de revelația divină (theophania) decât de activitatea teoretică a minții omenești. Propun spre lectură câteva citate din predica lui (Predica 91 - Despre Adormirea Maicii Domnului), ce mi s-au părut semnificative pentru explicitarea raportului dintre Sfânta Fecioară, Biserică și sufletul credincios.

„Cap și trup: un singur Tot, Cristos unic. Dintr-un singur Dumnezeu în cer și pe pământ, dintr-o mamă unică. La fel cum Capul și mădularele sunt un singur fiu și mai mult decât unul singur, Maria și Biserica sunt o singură mamă și mai mult decât una singură, o singură fecioară și mai mult decât una singură. Atât una, cât și cealaltă, fiecare mamă, una și cealaltă, fiecare fecioară, una și cealaltă, zămislesc din același Duh fără înclinație trupească. Una și cealaltă îi oferă fără păcat lui Dumnezeu-Tatăl pe cineva care să-l urmeze. Maria, fără de păcat, oferă trupului Capul lui; Biserica, în iertarea tuturor păcatelor, oferă acestui Cap trupul lui. Una și cealaltă, fiecare este mama lui Cristos, dar niciuna dintre ele nu dă naștere pe de-a-ntregul fără cealaltă...”

„De aceea, în Scripturile dumnezeiesc inspirate, ceea ce este spus universal despre această fecioară-mamă, care este Biserica, se potrivește și Mariei îndeosebi; și ceea ce este spus într-un mod special despre Maria fecioară-mamă, se înțelege pe bună dreptate în legătură cu Biserica fecioară-mamă, încât, când vorbim despre una sau despre cealaltă, ceea ce spunem se potrivește uneia sau celeilalte aproape în egală măsură și într-un mod combinat...”

„Fiecare suflet credincios, în același timp, este mireasă a Cuvântului lui Dumnezeu, mamă, fiică și soră a lui Cristos. Fiecare suflet trebuie să fie numit fecioară și roditoare. Același lucru este, prin urmare, afirmat universal în cazul Bisericii, în special în cazul Mariei, aparte pentru fiecare suflet credincios; iar Înțelepciunea lui Dumnezeu este aceea care spune aceasta, Ea, care este Logosul, Cuvântul Tatălui...”

„Mai este spus: «Și vor rămâne în moștenirea Domnului». Căci moștenirea Domnului, în sens universal, este Biserica; în sens special, este Maria; în sens singular, este fiecare suflet credincios. În tabernacolul din sânul Mariei, Cristos a rămas nouă luni. În tabernacolul credinței Bisericii El rămâne până la sfârșitul veacului. În știința și iubirea sufletului credincios va rămâne în vecii vecilor.”

În slujirea noastră creștin-catolică să nu uităm niciodată să trăim dimensiunea credinței Sfintei Fecioare Maria, Mamă a tuturor. De aceea, este bine să fim încredințați că:

Prin angajarea noastră sinceră să alergăm cu încredere la Maica harului dumnezeiesc: dacă suntem triști, pentru a fi mângâiați și întăriți; dacă suntem păcătoși, pentru a ieși din starea deplorabilă a păcatului; dacă suntem drepți, pentru ca să rămânem statornici, fiindcă Ea ne stă la dispoziție întotdeauna cu harul potrivit. Să ne dorim o Sărbătoare frumoasă și adevărată !

Ionel Gheorghiu


Maica Domnului Îndurerată (icoană sec. XIX, Școala de la Nicula)

Rugăciune prin cântec
O, Măicuță Sfântă (Fiii lacrimilor tale)

Într-una din duminici, după terminarea Sfintei Liturghii de dimineață, am mai rămas câteva minute în biserică pentru a asculta cântarea în cinstea Sf. Fecioare Maria. Refrenul simplu și melodia îmi erau cunoscute din vremea copilăriei, dar de data aceasta am vrut să ascult toate versurile cu atenție sporită. Necunoscând nimic despre cântare, ca un neștiutor într-ale muzicii și literaturii, bănuiam numai că piesa este una autentică românească. Hotărât să aflu mai multe despre această rugă, odată ajuns acasă am intrat pe Internet pentru a vedea ce găsesc acolo despre subiect. Nu m-am oprit doar la primele informații ci am decis să deschid și alte pagini, iar în felul acesta au început să se deschidă file de istorie cu realități complicate, pe care nu le bănuiam.

Înainte de toate am remarcat că există mai multe variante ale acestei cântări religioase. În timpul pelerinajului anual de la Mănăstirea Nicula (jud. Cluj), ocazionat de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, creștinii ortodocși intonează acest cânt. Frații noștri ortodocși afirmă că textul, de factură populară, a fost pus pe note de părintele Vasile Stanciu în 1990. Surse greco-catolice spun că un imn de mulțumire către Preacurata Fecioară Maria, având același refren, circula în 1946 la Mănăstirea Bixad (jud. Satu Mare). Melodia o datorăm părintelui Gheorghe Marina, iar versurile părintelui Gavril Sălăgean, aceștia doi fiind călugări bazilieni la Bixad. Trebuie amintit că mănăstirile oarecum învecinate din Nicula și Bixad, greco-catolice la origine, au fost desființate la instaurarea regimului comunist, iar călugării de acolo au fost întemnițați deoarece nu au acceptat să treacă la o altă biserică, controlată de stat. În anii '70 cântăreața de muzică folk Marcela Saftiuc a scos un disc în care era inclusă și o piesă preluată din folclor: „Fii lacrimilor tale”. Unii afirmă că acesta a fost singurul cântec bisericesc care a fost difuzat la radio înainte de 1989.

La sfârșitul secolului al XVII-lea, în perioada demersurilor de unire în credință a românilor de rit bizantin din Transilvania cu Biserica Romei, în satul Nicula s-a întâmplat că o icoană a Maicii Domnului a lăcrimat. Icoana, realizată cu puțini ani înainte de un preot de lângă Gherla, ajunsese în posesia lui Ioan Cupșa, un român din Nicula. Fenomenul o fost cercetat imediat și confirmat de autoritățile civile și religioase ale vremii. A fost chiar și o dispută civilă între enoriașii din Nicula și contele Sigismund Korniș, guvernatorul ținutului, cu privire la locul cuvenit pentru păstrarea icoanei. Prin hotărârea împăratului Leopold I de la Viena s-a decis construirea unei biserici noi în hotarele satului Nicula, unde această icoană să fie expusă și unde orice credincios, de orice lege (confesiune), să aibă drept să meargă și să se închine. Mulți ani icoana făcătoare de minuni a fost adăpostită în această biserică de lemn, greco-catolică. Între timp au fost consemnate nenumărate vindecări miraculoase săvârșite ca răspuns la pietatea cu care oamenii înconjurau această icoană a Maicii Domnului. Au fost și ani dificili când din cauza vitregiei vremurilor icoana a trebuit ascunsă în pământ, conservându-se în mod minunat. Faima icoanei atrăgea mereu oameni, așa că mulți localnici din Nicula au început să picteze icoane, formându-se treptat o adevărată școală populară de pictură (o piesă sugestivă fiind cea din imaginea de mai sus).

În anul 1884 icoana este mutată în biserica de zid a Mănăstirii Nicula, nou construită de episcopii români uniți cu Roma și de credincioșii greco-catolici din zonă. În perioada interbelică, în timpul episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, pelerinajul la Nicula este la apogeu. Din 1936 Mănăstirea Nicula este încredințată spre administrare Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare”, împreună cu străvechea icoană venerată a Maicii Domnului, făcătoare de minuni. În 1948 mănăstirea greco-catolică este desființată, dar icoana este salvată și ascunsă de un țăran din împrejurimi. Spre sfârșitul vieții, acesta consimte să predea icoana starețului mănăstirii din Nicula, devenită între timp ortodoxă. Securitatea află imediat, ia icoana și o duce la sediul Arhiepiscopiei Feleacului și Clujului, unde rămâne până la căderea comunismului. Apoi, după restaurare, icoana este readusă cu ceremonial la Mănăstirea Nicula. De remarcat că în vremea regimului comunist opresiv, pelerinajele la Mănăstirea Nicula și evlavia credincioșilor față de Maica Domnului nu au încetat.


O, Măicuță Sfântă,
Te rugăm fierbinte,
Să ne-asculți de-a pururi
Marea rugăminte

Refren
Nu lăsa, Măicuță,
Să pierim pe cale,
Căci noi suntem fiii
Lacrimilor tale.

Când plângeai sub cruce
Maică-ndurerată,
Te-am primit de Mamă
Noi și lumea toată.

Călători pe-o mare
Veșnic tulburată,
Noi ne-am pus în Tine
Și nădejdea toată.

Tu ești steaua mării
Și ajuți s-o treacă;
Dintre câți Te roagă,
Nimeni nu se-neacă.

Fă să-ți batem zilnic
La miloasa-ți poartă,
Câtă vreme-n lume
Valuri ne mai poartă.

Iar când nori și ceață
Înnegri-vor zarea,
Vino Tu, Măicuță,
Să ne-arăți cărarea.

Să conduci luntrița
Printre stânci și valuri,
Să ne scoți la portul
Veșnicelor maluri.
 

O, Măicuță Sfântă,
Cea mai scumpă floare,
Fă din șir de lacrimi
Dalbe lăcrimioare.

Scapă-ne de patimi
Și de pofte rele,
Și ne schimbă-n mândre
Mărgăritărele.

Să ne duci cu Tine
Unde calea-Ți duce,
Să ne dai în ceruri
Fiului Tău dulce.

Și să-I spui, Măicuță,
C-aste floricele,
Le-au făcut să crească
Chinurile grele.
 

Și cu ale Tale
Lacrimi de sub cruce;
Tu le ești Măicuță,
Maica cea mai dulce.

Inima-I Preasfântă
Mângâios ne-o strânge;
Va uita de patimi,
Mai mult nu va plânge.

Noi, cuprinși de-o pace
Fără de hotară,
Lăuda-te-om veșnic
Pururea Fecioară.
 


O, Măicuță Sfântă, te rugăm fierbinte
Să ne-asculți cu milă marea rugăminte.

Refren
Nu lăsa, Măicuță, să pierim pe cale,
Căci noi suntem fiii lacrimilor tale!

Când plângeai sub cruce, Maică-ndurerată,
Te-a primit de Mamă omenirea toată.

Călători pe mare, veșnic în primejdii,
Noi ne-am pus în tine flacăra nădejdii.

Tu ești Steaua Mării călăuzitoare,
Ești și aurora veșnicului Soare.

Când nori grei și ceață înnegri-vor zarea,
Vino, Sfânt Luceafăr, să ne-arăți cărarea.

Și condu-ne barca prin orice furtună,
Ca în portul veșnic să fim împreună.


Rece suflă vânt în albia secată
Soarele-a ars grâul ce noi l-am scos din piatră.

Refren
Și nu lăsa Măicuță să pierim pe cale,
Noi ce suntem fii ai lacrimilor tale.

Și vine ploaie mare și focul o să-l stingă
Și cine-n suflet iarăși odaia o s-aprindă?

Și vine noapte deasă și drumul ni-l ascunde
Ca singuri să pătrundem pădurea numai umblet.
 

Și vine apa mare și podul ni-l dărâmă
Și mult prea larg e râul ca tu să-ntinzi o mână.


Nu se știe motivul pentru care a plâns icoana Sfintei Maria de la Nicula. Unii afirmă că au fost lacrimi de bucurie pentru revenirea la biserica universală a românilor transilvăneni, alții că au fost lacrimi de tristețe pentru vremurile de prigoană ce aveau să se abată asupra poporului creștin. Eu înclin să cred că au fost lacrimile de iubire ale unei Măicuțe care ajută întotdeauna pe cei ce-și pun încrederea în mijlocirea sa, mamă care nu face diferențieri confesionale între fiii ei.

Având în vedere că nu am consultat surse istorice directe, e posibil ca lucrurile prezentate să nu fie tocmai exacte. Important este ca noi, creștinii, să rămânem uniți în rugăciune, să apelăm deseori la mijlocirea Maicii Domnului, cântându-i după cum e limba și sufletul nostru: „O, Măicuță Sfântă”.

Leonard Florea

Istoric Parohie Biserica parohială Preoți Sfânta Liturghie Administrare sacramente Cateheze Ore de religie Vizite pastorale Servicii sociale Terțiari franciscani Însoțitori în misiune FCJ Tineri și copii Corul bisericesc Îndurarea Divină Regina Cerului Viață de credință Carisma franciscană Carisma ignațiană Reflecții, cugetări Colecția de articole Evenimente Album foto Album video Filiala Foltești
CatolicaGalațicatolicagalati@gmail.com Data:01.01.2015 Număr accesări:0000001