Contact

Însoțitori în misiune FCJ

ÎMPREUNĂ CU SURORILE FCJ ÎN ÎNSOȚIREA SPIRITUALĂ

Însoțitorii în Misiune (CiM) sunt creștini care se simt atrași să trăiască spiritualitatea Societății FCJ în viața lor și exprimă acest angajament prin formarea de grupuri. Membrii CiM care împărtășesc spiritualitatea acestei Congregații caută să adâncească angajamentul botezului lor, fiind persoane care doresc să fie mesageri ai Veștii celei Bune. Angajarea lor este exprimată prin următoarele țeluri:

insigna Însoțitorilor în Misiune FCJ

Însoțitorii în Misiune colaborează cu Surorile FCJ în îmbogățirea și împărtășirea credinței catolice, prin dobândirea capacității de reflecție și discernământ în trăirea vieții cotidiene. Experimentează în acest fel noi mijloace de comuniune în cadrul parohiei, în sensul de a nu priva pe nimeni și în niciun fel de iubirea și compasiunea creștină.

În demersul lor de a fi Însoțitori în Misiune, de a se desăvârși spiritual, de a se ocupa de aproapele lor, membrii grupului trebuie să dovedească capacitatea de a fi ei înșiși „aproapele” pentru celălalt, un mărturisitor activ de speranță și de bucurie. Ei își propun să cultive, așa cum ne invită Sfântul Părinte acea cultură a întâlnirii umane a angajării în îngrijirea fragilității persoanelor nevoiașe, singure, în vârstă, suferinde, a tinerilor dezorientați și a copiilor lipsiți de îngrijire, transmițând prin slujirea lor iubirea, blândețea și duioșia milostivirii lui Dumnezeu.

În parohia noastră activează un grup format din 9 membri CiM, din care 3 au depus angajamentul lor în anul 2010, reînnoit în 2015 pentru următorii șase ani, precum și alți 6 membri care au depus angajamentul lor în 2015, cu toții activând după puterile lor și uniți într-un program de formare, sub îndrumarea și cu sprijinul Surorilor Societății FCJ și al părinților comunității parohiale.

Ionel Gheorghiu, CiM


felicitare jubiliară FCJ

GÂNDURI DE „ÎNSOȚIRE” LA JUBILEUL SOCIETĂȚII F.C.J.

În reculegerile noastre, în calitate de creștini suntem recunoscători la binefacerile creației, la eliberarea noastră și la favorurile speciale primite de la Bunul Dumnezeu. Suntem fericiți atunci când simțim prezența Lui peste toți și peste toate în lume. Simțim deopotrivă în noi - după cum ne-a învățat Sfântul Ignațiu de Loyola - o putere, ce-i drept limitată, dar care provine de la suprema și infinita putere de Sus. Această putere, atunci când este voită, se manifestă în noi prin atitudine de dreptate, de bunătate, de generozitate etc., care toate vin de Sus după cum „razele soarelui vin de la soare și apa curge de la izvor...” Nu ne rămâne decât să ne folosim de aceste puteri sădite în noi, care sunt o reflecție a bunătății lui Dumnezeu pentru noi, toți fiii Lui. Și aceasta, cum oare? Numai și numai mergând cu El, iubindu-L și însoțindu-L în toate lucrurile. Cel mai important lucru în viața noastră este unirea cu Dumnezeu!

Noi, astăzi, cuprinși în grupul de „Însoțitori în Misiune” de la Galați - România, suntem și vom fi îndreptățiți să ne numim în acest fel, numai dacă în toate împrejurările și în toate acțiunile vom simți prezența lui Isus și vom medita asupra prezenței Lui. A fi un „Însoțitor în Misiune” înseamnă pentru noi mult mai mult decât a face voia lui Isus în toate. Înseamnă să experimentezi, să simți și să meditezi asupra prezenței Lui în tot ceea ce faci, prin devotamentul, pacea, liniștea și consolarea pe care să te străduiești să le trăiești tu însuți, iar apoi să încerci să le transmiți și celorlalți. Să ne silim mereu să ne descoperim bucuriile sufletului, pentru ca să le dezvăluim și celor care nu le cunosc, încât să devenim adevărați însoțitori cu ei și cu Isus, pentru a împărtăși și împlini „Fericirile” poruncite de Mântuitorul nostru.

Cu multă bucurie și însuflețire venim acum să sărbătorim și noi peste un deceniu de slujire ca „Însoțitori în Misiune”. În toată perioada parcursă am învățat, pas cu pas, că dacă vrem să fim cu Domnul Isus, trebuie să-L însoțim și atunci când El merge cu ceilalți și să acceptăm intențiile misionare ale Societății și ale Bisericii. Ne-am însușit și am aprofundat principiul și fundamentul învățăturii ignațiene, pentru ca să dobândim creșterea noastră în evlavie, înălțarea minții și regăsirea tăriei voinței chiar și în situațiile de tristețe. Mult folositoare ne-au fost exercițiile spirituale în recunoașterea sinceră a tot binelui primit în viață și în deschiderea oportună unui „drum” de curățire personală, de iluminare, de comportare morală capabilă de iubire, de slujire și de comuniune spirituală.

Am învățat că primii însoțitori în misiunea noastră trebuie să fie „credința, speranța și dragostea”, că trebuie să ne forțăm inima ca primind pe Duhul Sfânt să putem fi în stare să „împărțim” darurile sale. „A-l găsi pe Dumnezeu” și „A ajuta suflete” constituie proiectele noastre misionare observate în smerenie și discreție, în așa fel încât „Cântecul Treptelor”, rostit dintr-un binecuvântat psalm (Ps 121), să sporească prin noi în armonie și frumusețe.

Sfânta Evanghelie, încredințată muncii misionare, ne însuflețește zilnic, în pofida faptului că ea se opune în mod absolut concepției lumii și concepției omului care gândește și vorbește. Ea ne provoacă la toți un sentiment pasionant. Dacă ea ne atinge pe fiecare, și dacă dovedim caracter, atunci își va întipări cu siguranță amprenta sa asupra întregii noastre vieți. Să nu uităm însă, nici un moment, că exigența lui Cristos nu se mulțumește cu o „muncă” făcută pe jumătate!

În acest sens și în acest timp de sărbătoare, noi cei angajați în misiune să evităm ca această nobilă sarcină să fie apreciată ca făcută doar în calitate de creștin, sau de persoană „cumsecade”. De aceea, trebuie permanent să ne ferim de rătăcire și să nu ne mulțumim doar cu o voință obișnuită, ștearsă, banală. Să ne ferim și de pericolul de a considera ca fiind virtuți faptele noastre obișnuite și monotone, sau micile noastre eforturi, ca fiind de-a dreptul progrese spirituale. De asemenea, în forfota acțiunilor de caritate să nu se trezească în noi impresia că „ne dăruim” într-adevăr, sau că ceea ce dăruim ar putea acoperi ceea ce încă nu dăruim. Și, în sfârșit, să ne temem de faptul că influența noastră personală sau unele reușite, ne-ar face să credem că suntem în stare să „modelăm” viețile celor întâlniți...

Mărturisindu-ne surprinderea în fața vieții venerabilei fondatoare a F.C.J., impresionați și inspirați de gloriosul său exemplu de activitate spirituală, ne îngăduim să reconfirmăm acum angajamentul nostru de „Însoțitori în Misiune”, de aici, de la Galați - România, alegând să acționăm permanent în virtutea spiritualității Societății, precum și în lumina Sfintei „Evanghelii a Viței” (Ioan 15, 1-17), reprezentând repere și acte de credință totală în Cristos Isus, fundamente ale vieții și acțiunii noastre de fiecare zi. Ne angajăm, deci, ca:

surori FCJ care ne-au vizitat la Galați cu diferite ocazii

Nu am putea să ne exprimăm aprecierea deosebită față de personalitatea de excepție a venerabilei Marie Madeleine d’Houet, fără a ne aminti de puternicele cuvintele care i-au condus pașii pe calea întemeierii Societății: „Curajul” și „Credința”. Fervoarea cu care ea invoca Duhul Sfânt și suferințele ei fizice și spirituale au adus glorioase roade, de care s-au bucurat rânduri de generații de religioase și de credincioși de-a lungul a două secole. A fost acea femeie nobilă care iradia fericire, care răspândea pace și voioșie împrejurul ei în toate ocaziile, aducând neîncetat cu dulcea ei voce laude iubitului Isus. Bunătatea ei înnăscută s-a revărsat asupra tuturor persoanelor credincioase și religioase ale timpului său, iar puterea ei se resimte și astăzi în anii prezentului, insuflată fiind pentru totdeauna urmașelor spiritualității sale. Actele sale sociale de o discreție și noblețe cu totul aparte se întipăresc în toate spațiile din lume, unde activează cu vrednicie Surorile care-i sunt fidele.

„Însoțirea”, pentru care cu atâta stăruință a luptat toată viața, reprezintă în fapt o sinceră și adevărată prietenie fraternă creștină, cu respectarea diferențelor psihice și de comportament, a unicității fiecărei persoane. Ea a rămas perfect actuală și este cu plăcere acceptată în mentalitatea noilor generații. Conceptul „Însoțirii” semnifică deschiderea umană naturală pornită de la iubirea lui Isus, dincolo de orice exagerări și tendințe de bigotism. Este un „dar spiritual”, pe care orice persoană de caracter și pătrunsă de bunăvoință îl poate ușor primi, atât spre înnobilarea propriului suflet, cât și pentru a afla o „cale” sigură spre sfințenie.

Chemarea irezistibilă a Iubirii pătimitoare, pe care a auzit-o din crucifix - „Mi-e sete!” - i-a dat forță și curaj Mariei Madeleine, acum două sute de ani, de a întreprinde o minunată alegere în viața ei, care a determinat apariția unei „Societăți modeste... sortită să ducă însăși viața pe care Isus a dus-o pe pământ”, după cum mărturisea într-una dintre scrierile sale. Trăsătura caracteristică a surorilor Societății acesteia „modeste” a fost și a rămas surprinzătoare tuturor celor care le urmăresc activitatea, prin promptitudinea de a răspunde și de a merge oriunde și oricând se consideră că ar putea contribui la lucrarea de evanghelizare prin variatele ei aspecte caritative.

Așa să le ajute și să ne ajute, Bunul Dumnezeu !

Ionel Gheorghiu (CiM)


DESACRALIZAREA PERSOANEI ÎN SOCIETATEA TEHNOLOGIEI VIDEO

„Din obișnuință nu mai înfruntăm răul și permitem ca lucrurile să meargă așa cum merg, sau așa cum au decis unii că trebuie să meargă... Să sfidăm obișnuința, să deschidem bine ochii și urechile și mai ales inima, pentru a ne lăsa mișcați de ceea ce se întâmplă în jurul nostru și de strigătul cuvântului viu și eficace al Celui Înviat.”

(„Gaudete et exsultate”, n.137)

Prin religie existența persoanei capătă un sens în lume. Prin ea ființa umană se orientează în viață, se călăuzește în lumea prezentă, descoperă și înțelege fapte și întâmplări care se petrec și se vor petrece în viitor. Religia împlinește și o funcție comunitară prin faptul că reglementează relațiile dintre oameni, în baza moralei și puterii sale simbolice. Dintotdeauna ea a configurat universul de valori al comunităților omenești, dând o semnificație mai profundă tuturor valorilor fundamentale precum adevărul, binele, frumosul, etc.

iluzia fericirii: excesul de tehnologie

Noțiunea de sacru definește acea atmosferă sau climat care învăluie toate elementele, persoanele, lucrurile, întâmplările care alcătuiesc o religie. Omul religios simte că trăiește și se împlinește pe deplin în măsura participării sale la sacru. „Pragul” sacrului separă lumea vieții religioase de lumea vieții obișnuite. Este în sine aceeași lume, însă trăită în mod diferit.

Se vorbește tot mai mult în Biserica Catolică despre o spiritualitate creștină în toate aspectele vieții sociale. În acest sens, Papa Francisc în recentele sale exortații apostolice se referă: în Evangelii gaudium (2013) la o spiritualitate a misiunii; în Laudato si (2015) la o spiritualitate ecologică; în Amoris laetitia (2016) la o spiritualitate a vieții familiale; în Gaudete et exsultate (2018) - din care text vom cita - la o chemare ardentă la sfințenie în lumea contemporană împotriva curentului actual, răspunzând prin fidelitate evanghelică, prin vigilență și discernământ.

Prin participarea la actul sacral, omul credincios dobândește identitate, sentimentul demnității, eficacitatea acțiunii concrete și depășirea condiției sale vremelnice, adică perenitate. Religiozitatea, sacrul, se întemeiază în mod esențial pe relația cu Dumnezeu. Dorința omului religios de a trăi sacralitatea vieții concordă cu dorința firească de a se situa în realitatea de zi cu zi, de a nu se lăsa paralizat de relativitatea fără de sfârșit a „experiențelor” pur subiective, ci de a trăi într-o lume cu adevărat reală și eficientă, iar nu într-o continuă iluzie. Însă...

„Lumea ne propune contrariul: distracția, satisfacția, distragerea, recreerea și ne spune că asta e ceea ce face viața bună. Mondenul ignoră, privește în altă parte atunci când există probleme de durere în familie sau în jurul lui... Se dedică multe energii pentru a scăpa din situațiile în care se face prezentă suferința, crezând că este posibil să se disimuleze realitatea, unde niciodată, niciodată nu poate lipsi crucea.”  (Gaudete et exsultate, n.75)

Distrugerea spațiului sacru din viața omului înseamnă întoarcerea la haos, determinată de pierderea reperului fundamental al existenței. Viața în credință necesită o temperare a simțurilor omenești și nu o incitare a lor, eliberarea minții, a cugetării, de orice influențe nocive, în scopul adâncirii experienței profund spirituale. Relația cu Dumnezeu ne cere o acțiune personală, ne cere un timp al răbdării, al liniștii sufletești, al meditației.

debusolați prin inflația de știri fabricate ce nu reflectă realitatea

Sfântul Părinte arată că „noutățile continue ale instrumentelor tehnologice, atracția călătoriilor, nenumăratele oferte de consum, uneori nu lasă spații goale în care să răsune glasul lui Dumnezeu. Totul se umple de cuvinte, de plăceri epidermice și de zgomote la o viteză tot mai mare. Acolo nu domnește bucuria, ci insatisfacția celui care nu știe pentru ce anume trăiește” (Gaudete et exsultate, n.29).

Cultura modernă, prin forța tehnologiei video atât de răspândită, este însoțită și de o ideologie nihilistă ce determină adesea o transformare profundă în conștiința fiecărei persoane, pe care o întunecă și o amețește prin bombardamentul informațiilor de tot felul, prin „fantasmele” de pe ecrane, printr-un limbaj îndoielnic ce ajunge să facă să dispară discernământul, făcând loc acceptării pasive a sugestiilor sau soluțiilor induse subliminal. Sfântul Părinte ne atenționează:

„Aceleași instrumente de distracție care invadează viața actuală ne fac să absolutizăm și timpul liber, în care putem folosi fără limite acele dispozitive care ne oferă distracție și plăceri efemere. Drept consecință misiunea are de suferit din aceasta, angajarea slăbește, slujirea generoasă și disponibilă începe să se reducă. Asta denaturează experiența spirituală.”  (Gaudete et exsultate, n.30)

Ieșirea din acest „bruiaj” mediatic nu se poate face fără exersarea de către fiecare persoană a discernământului. Numai printr-o înrădăcinare spirituală în tradiția plină de valori a civilizației și culturii noastre naționale, numai prin „hrănirea” sufletească cu marile opere universale, numai prin receptarea gândirii marilor minți ale omenirii se poate construi „antidotul” la dezinformarea, la vulgaritatea și la haosul de idei instalate diurn pe canalele mass-media.

Dominația senzaționalului, a „făcăturilor”, a nimicurilor, a banalităților și nulităților de tot felul în detrimentul aspectelor importante ale vieții, conduce mintea omului la o gândire tot mai puțin critică, la deschiderea la „experiențe” ce caută cu ușurință și cu aviditate plăcerea sau euforia. Deschiderea porților subconștientului face ca video-auditorii să piardă legătura cu realitatea, trecută firesc printr-un proces de conștiință. Mai cu seamă la copii și tineret, ea favorizează dezvoltarea unei labilități mentale în fața imaginilor prefabricate, la apariția unei dezordini în gândire și, deseori, la tulburări de personalitate.

moda dependenței de dispozitivele cu ecran

Din păcate, aceste canale informative au dobândit practic puterea de a construi sau reconfigura, în cele mai multe cazuri, conștiința noastră și proiectul de viață al persoanei. Forța lor de convingere îi motivează adeseori pe oameni în acțiuni și comportamente sociale și personale, ce ajung să fie apreciate ca fiind valoroase și demne de a fi urmate. Oamenii își explică lumea sau își configurează orizontul de cunoaștere, valoric și etic, tot mai puțin prin intermediul credinței religioase, dar într-o măsură tot mai mare prin mesajele și „experiențele” produselor vizionate.

Efectele educaționale, informaționale sau de orientare ale mijloacelor de comunicare în masă devin atât de puternice, încât omului zilelor noastre îi vine tot mai greu să se despartă de ele, manifestând o puternică dependență de acestea. Cu cât nesiguranța vieții și nevoia de echilibru psihic sporesc, cu atât omul contemporan este mai ușor de sugestionat și de captivat de aceste surse de influență. Și atunci puțin mai interesează dacă ele prezintă „fake news” sau așa-zise știri privind „statul paralel”, iar minciuna se instituie ca o stare de normalitate care dă siguranță și autoritate, știe și controlează totul.

„Și consumul de informație superficială și formele de comunicare rapidă și virtuală pot să fie un factor de buimăceală care ne ia tot timpul și ne îndepărtează de trupul suferind al fraților.”  (Gaudete et exsultate, n.108)

Falsurile profunde ale videoclipurilor, produse cu mijloace de inteligență artificială, au de asemenea un potențial distructiv foarte mare. Există un apetit al publicului pentru acest gen de imagini non-autentice greu detectabile, pentru că ele par să aibă mai multă greutate decât cuvintele scrise sau vorbite. Când citim ceva, gândim în același timp, dar când privim un videoclip suntem pătrunși de o stare emoțională și ne aflăm într-o receptare pasivă. Auzim rostită adesea în mass-media afirmația că „o imagine face (adică impresionează, convinge, valorează) mai mult decât o mie de cuvinte”. În acest caz, dacă imaginea e măsluită... atunci ea poate face rău mai mult decât o mie de cuvinte.

Toate acestea ne aduc în situația de a trăi zilnic într-o stare de instabilitate și de relativism al vieții, generată de atmosfera lumii înconjurătoare. „De fapt, viața actuală oferă enorme posibilități de acțiune și de distragere și lumea le prezintă ca și cum ar fi valabile și bune” (Gaudete et exsultate, n.167).

„Minciuna stă cu regele la masă...” (Alexandru Vlahuță)

În plus, în societatea actuală a devenit un lucru obișnuit, aproape banal, a se vorbi și a se prezenta, uneori spectaculos, faptele de corupție atât de frecvente. Mass-media comercială se întrece în a prezenta și dezvălui „situații-bombă” cât mai șocante, interesând mai mult „ratingul”, pitorescul, ineditul și grotescul revelațiilor televizate, și mai puțin fondul grav și nociv al fenomenului corupției. Excesul prezentării acestor fapte negative, al portretelor de corupători, are ca efect banalizarea și considerarea fenomenului ca obișnuit al vieții cotidiene, conducând la pierderea sensibilității naturale și a unei atitudini sincere de respingere.

„Corupția spirituală este mai rea decât căderea unui păcătos, pentru că este vorba despre o orbire comodă și autosuficientă unde, până la urmă, totul pare permis: înșelarea, calomnia, egoismul și atâtea forme subtile de autoreferențialitate, pentru că și Satana însuși se preface că este un înger al luminii (2Cor 11,14).”  (Gaudete et exsultate, n.165)

Asistăm astfel, zilnic, la o evoluție fonică și vizuală redusă la zgomot, moderatorii și actorii prezentați video consumându-și energia activ și deviant, promovând glasul tunător, gesticulația amplificată, însoțită uneori de un limbaj aluziv falic, plin de expresii vulgare. Suntem martori la drama limbii române, a cuvintelor care ar trebui să exprime în fapt gânduri verbalizate, la propagarea limbajului „lumesc”, a unui limbaj al frustării, al neplăcerii personale, al vulgarității, totul după tiparul „lumesc” al mahalalei.

Suntem constrânși - prin aceleași mijloace video - să aruncăm o privire dezgustătoare asupra societății din perspectiva ratingului scandalurilor, al bătăilor cu topoare, cu săbii, cu iatagane, cu bâte de baseball, reluate de zeci de ori pe zi în jurnalele de actualități, procedeu de comunicare contraproductiv, lipsit de educație și de cultură, nemaivorbind de acea decență spirituală în care am fost crescuți: „de a scoate lucruri bune din visteria bună a inimii” (cf. Lc 6,45).

La Sf. Liturghie transmisă din Casa Sf. Marta din Vatican în data de 18 iunie 2018, Papa Francisc a atras atenția asupra seducției scandalului în general și a puterii sale de distrugere prin acel aspect al comunicării bazate pe fals sau pe calomnie: „Dacă se vrea distrugerea unei persoane, se începe de la comunicare: vorbirea de rău, calomnia, punerea în circulație a vorbelor despre scandal. A comunica scandaluri este un fapt care prezintă o seducție enormă, o mare seducție. Știrile pozitive nu sunt seducătoare. În acest fel comunicarea crește, iar persoana aceea, instituția aceea, țara aceea ajunge în ruină. Nu se judecă persoanele la sfârșit. Se judecă ruinarea persoanelor sau a instituțiilor, pentru că nu se pot apăra... Este o oroare, dar una care se întâmplă în societăți, în persoane și în atâtea țări. Primul pas este controlul comunicării și, după aceea, judecata și moartea...” (Vatican news, 18 iunie 2018).

invitație la spectacolul gratuit al naturii

Într-o societate care devine tot mai mult dependentă de imagine, de sunet, de trăiri virtuale, de realități artificiale sau de adevăruri superficiale, confuze, străbătute deseori de cruzime, mass-media difuzează zilnic un stil de mass-mediocritate, încurajată de dorința deșartă de „spectaculos”, pe gustul unei anumite părți a publicului. Acceptarea acestui gen de abordare toxică, nocivă a subiectelor conduce în familiile noastre la pătrunderea cu ușurință a tot mai multă dezinformare, manipulare și vulgaritate, adâncește ignoranța, reaua credință, ura și pesimismul vieții.

„Nu vorbesc despre bucuria consumistică și individualistă așa de prezentă în unele experiențe culturale de astăzi. De fapt, consumismul nu face decât să îngreuneze inima, poate să ofere plăceri ocazionale și trecătoare, dar nu bucurie.”  (Gaudete et exsultate, n.128)

Rețelele de socializare, permise a fi instituite și regizate de maeștrii manipulării economice, politice, culturale sau religioase, devin oficine ale lipsei de libertate a omului epocii actuale. Realitatea vieții apare astfel tot mai devoalată, demistificată, lumea nu mai poate avea și enigme, toate fiind „elucidate” pe internet, pe facebook, exprimând lipsă de respect pentru adevăr și valori, pentru personalitățile culturii, pentru o societate ce trebuie să rămână așezată pe temelia eticii sociale.

Se poate deja constata o stare negativă, de criticism generalizat, de lipsă de considerație, de cădere într-un vulgar hedonism, de o autosuficență penibilă, mai ales prezentă în rândul tinerei generații. Priceperea reală și competența tehnică a acesteia în ce privește „uneltele” informaționale curente, nu pot acoperi o insuficiență existențială și spirituală deseori observată.

„Toți, dar în special tinerii, sunt expuși unei hărțuieli psihice constante. Este posibil să se navigheze pe două sau trei ecrane concomitent și să se interacționeze în același timp în diferite scenarii virtuale. Fără înțelepciunea discernământului putem să ne transformăm cu ușurință în păpuși la bunul plac al tendințelor momentului.”  (Gaudete et exsultate, n.167)

Este evident că mijloacele mass-media, asemenea religiei, lucrează preponderant cu simboluri, informații, idei, opinii, imagini și mesaje. Ambele joacă un rol foarte important în orizontul de gândire, de comunicare și de comportament social. Atât Biserica, cât și mijloacele de comunicare laice sunt chemate să transmită mesaje ce cheamă la o existență mai înaltă, la depășirea cotidianului, a profanului. Biserica proclamă transfigurarea vieții prin cultivarea dimensiunii ei spirituale, pe când acea tehnologie a evadării în imaginarul și în falsitatea adevărului vieții amăgește cu o viziune a existenței privită exclusiv într-un mod senzitiv și predilect material.

biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (1487)

Experiența creștină este, prin excelență, una simbolică și nu imaginară. Nu imaginile sunt acelea care domină preocuparea creștinului, ci Cuvântul Evangheliei și al rugăciunii. Imaginile, icoanele, statuile, sau frescele bisericilor au, într-adevăr, o valoare de simbol, dar conduc mintea dincolo de ele, către Lumea de Sus.

Mijloacele de comunicare devenite tot mai perfecționate fac, adesea, ca mintea umană să devină dependentă de imaginile concret reprezentate, cu aparența lor de suprafață, inhibând astfel gândirea profundă, deșteptând cu intensitate dorințe și acțiuni fără nicio profunzime. Dominată de fascinația acestora, relația persoanelor cu religia de apartenență devine din ce în ce mai slabă, mai superficială, părând la un moment dat să nu mai corespundă orizontului de așteptare creștin.

„Și creștinii pot să participe la rețele de violență verbală prin internet și diferitele domenii sau spații de interschimb digital. Chiar și în mijloacele de comunicare catolice se pot depăși limitele, se tolerează defăimarea și calomnia și par excluse orice etică și orice respect față de bunul nume al celuilalt... Astfel are loc un dualism periculos, pentru că în aceste rețele se spun lucruri care n-ar fi tolerabile în viața publică și se încearcă să se compenseze propriile insatisfacții descărcând cu furie dorințele de răzbunare... Acolo se manifestă fără nici un control că limba este «lumea răului» și ea «aprinde cursul existenței după ce a fost aprinsă de Gheenă» (Iac 3,6).”  (Gaudete et exsultate, n.115)

Asistăm la substituirea vieții purtată în dreapta credință, cu un alt mod de viață, cu un orizont de valori și de „credință” străin, ce introduce persoana pe un traiect imaginar, care inundă sufletul cu un conținut de viață ireal și fantezist. Vizionarea sistematică a produselor video în majoritate artificiale, deseori vădit nocive, slăbește propriile puteri sufletești, pasivizează, lenevește voința, slăbește motivația, însingurează și, în esență, îndepărtează ființa umană de divinitate, de aproapele său și de tot ce presupune o viață naturală. Omul modern, deși nu consideră în mod conștient lumea video drept ceva absolut sau ca o realitatea sacră, pare că se raportează la ea ca și cum astfel ar sta lucrurile, deși fiind întrebat recunoaște că, în mare parte, totul este doar o ficțiune.

Tehnologia virtuală reușește, din păcate, mai mult decât oricare alt mijloc profan, să „astâmpere” setea de religios, nevoia unui reper, al unui centru absolut. În realitate, ea ar trebui percepută ca un mijloc de cultură, de informare, de inițiere științifică, de divertisment, ș.a.m.d. O pseudo-educație mediatică care se asociază jocului de interese economice și de putere socială operează o transformare esențială în mentalitatea și comportamentul oamenilor. De aceea, tehnicile de comunicare, care sunt urmărite fără discernământ, conduc treptat la însingurarea persoanei, la un egocentrism „informatizat” generator de ranchiună, la contestare permanentă și anarhie comportamentală.

„Consumismul hedonist ne poate juca o lovitură urâtă, pentru că în obsesia de a ne distra ajungem să fim concentrați excesiv asupra noastră, asupra drepturilor noastre și la exasperarea de a avea timp pentru a ne bucura de viață. Va fi greu să ne angajăm și să dedicăm energii pentru a da o mână de ajutor celui care se simte rău dacă nu cultivăm o anumită austeritate, dacă nu luptăm împotriva acestei febre, pe care ne-o impune societatea consumurilor pentru a ne vinde lucruri, și care ne transformă în săraci nesatisfăcuți care vor să aibă totul și să încerce totul.”  (Gaudete et exsultate, n.108)

un zâmbet și o încurajare de la Papa Francisc

În calitate de creștini suntem convinși că, ontologic, există în firea noastră structuri ale minții și sufletului, care sădite în noi ne creează nevoia de a crede, de a ne raporta religios la o realitate care transcende lumea și viața cotidiană. În adâncul sufletului nostru nu putem accepta, nu putem înțelege lumea și existența fără un dat absolut, fără o confirmare și o călăuzire a tuturor celor văzute și nevăzute de o forță atotputernică. Este acea chemare tainică pe care o nutrește „vasul” sufletului nostru.

În această postură putem oare percepe mulțimea produselor audio-video ca pe o cale de trecere dinspre lumea obișnuită către o realitate „model” de ordin mai înalt, care să devină reperul pentru viață, pentru comportamentul și identitatea noastră? Suntem dispuși să ne cufundăm în trăirile „închipuite” stârnite de mijloacele tehnologiei actuale, renunțând la viața firească, la simplele și naturalele bucurii ale relațiilor sociale și familiale? Abordând actul vizionării fără niciun discernământ și cu atitudinea indusă de un asemenea tip de mass-media, mai putem noi oare socoti aceasta un aport de creștere la adevărata spiritualitate?

Toleranța peste limite a unei societății „democratice” care, fără a ne cere să părăsim credința religioasă, prin diversele sale mijloace de comunicare ne sugerează cum trebuie să fim și ce trebuie să facem, subminează viața golind-o de conținutul profund al credinței (care ne rămâne totuși cu numele, ca un ambalaj inutil). Menținerea în afara „vârtejului” în care este prinsă actuala lume, păzirea minții de contaminarea cu „virușii” mediatici depinde numai de trăirea fermă a credinței noastre creștine. Singurul răspuns la răspândirea fără precedent a „culturii nihilismului”, a relativismului, a lumii fanteziste și iluzorii, este acela al apărării ferme a culturii credinței. Iar celor care promovează în spațiul public un model opus exemplului pozitiv, reperului conștiinței drepte, celor „analfabeți cultural” care stâlcesc și degradează spiritul limbii române, să li se amintească cuvintele scriitorului și filozofului român Petre Pandrea (1904÷1968), că „sunt de o incultură enciclopedică” !

„Suntem liberi, cu libertatea lui Isus, însă El ne cheamă să examinăm ceea ce este înăuntrul nostru - dorințe, neliniști, temeri, așteptări - precum și tot ceea ce se întâmplă în afara noastră - „semnele timpurilor” - pentru a recunoaște căile libertății depline: «cercetați toate: păstrați ceea ce este bun !» (1Tes 5,21).”  (Gaudete et exsultate, n.168)

Ionel Gheorghiu

Istoric Parohie Biserica parohială Preoți Sfânta Liturghie Administrare sacramente Cateheze Ore de religie Vizite pastorale Servicii sociale Terțiari franciscani Însoțitori în misiune FCJ Tineri și copii Corul bisericesc Îndurarea Divină Regina Cerului Viață de credință Carisma franciscană Carisma ignațiană Reflecții, cugetări Colecția de articole Evenimente Album foto Album video Filiala Foltești
CatolicaGalațicatolicagalati@gmail.com Data:01.01.2015 Număr accesări:0000001