Sf. Liturghie de Mulţumire şi Rămas Bun

Sf. Liturghie comunitară din duminica de 21.08.2016 a avut o semnificaţie şi o încărcătură deosebită. Păstorii celor două parohii locale, „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” şi „Sf. Fecioară Maria, Regină”, au celebrat împreună o Sf. Liturghie de Mulţumire şi Rămas Bun, la care au participat atât catolicii din Galaţi şi Folteşti, cât şi oaspeţi din Brăila şi Italia. Evenimentul a cuprins şi o mică ceremonie legată de aniversarea a 50 de ani de căsătorie, cu care Bunul Dumnezeu a binecuvântat o familie din comunitatea noastră. Corul a fost şi de această dată la înălţime, însufleţind credincioşii cu cântări alese. La Actul Penitenţial, stropirea cu apă sfinţită l-a adus încă o dată pe părintele paroh Cristian Blăjuţ în mijlocul „oiţelor” sale, pe care ne amintim cum obişnuia să le cheme pe nume imediat ce apăreau în curtea bisericii. Predica şi cuvintele încărcate de emoţie de la final au fost cu siguranţă bine recepţionate de aceia care, în aceşti ani, nu au descoperit încă ce inimă mare şi sensibilă are păstorul lor. Şi pentru ca nostalgia despărţirii să nu se aştearnă peste noi, părintele Cristian a strecurat cu dibăcie câteva vorbe hazlii, după o reţetă doar de dânsul cunoscută.

Părintele Viorel Cuş, păstorul parohiei „Sf. Fecioară Maria, Regină”, a lăsat probabil cuvântul său de rămas bun pentru a doua zi, când se va celebra Hramul bisericii din zona de vest a oraşului. Alături de părintele vicar Iosif Dancă jr. şi de venerabilul părinte Eugen Blăjuţ sr., mesajul transmis astăzi tuturor a fost acela al slujirii în tăcere şi rugăciune. Reprezentanţi de toate vârstele ai comunităţii au rostit un cuvânt de mulţumire şi de recunoştinţă pentru binele primit în toţi aceşti ani. La final, slujitorii altarului au primit în dar flori şi o melodie populară interpretată de o micuţă artistă din comunitatea noastră.

Mesajul de mulţumire al credincioşilor  (rostit de dl. Ionel Gheorghiu şi de dna. Sinziana Avram)

Iubiţi Părinţi, Dragi Fraţi întru Cristos,

Copleşiţi de emoţie, noi toţi cei de faţă, trăim clipe grele şi pline de semnificaţie. Ne despărţim de fraţii şi duhovnicii noştri, un sprijin moral şi spiritual de nădejde pentru o bună bucată de timp din viaţa noastră. Dumnezeu ne-a lăsat multe momente de întâlniri şi despărţiri în viaţa noastră, momente care au lăsat urme atât plăcute, cât şi mai puţin plăcute. Ele ne-au marcat atât în bine, cât şi în rău.

Astăzi, despărţirea fizică dar nu şi spirituală de preoţii noştri ne umple de tristeţe. Munca lor, în mijlocul poporului încredinţat, va rămâne întotdeauna în sufletele noastre, ca o linie ce marchează o etapă importantă în creşterea şi consolidarea credinţei de creştin.

Biserica este chemată să corespundă chemării mereu reînnoite a lui Dumnezeu, care vrea „o împărăţie de preoţi, o naţiune sfântă”. Pentru niciunul dintre creştini sfinţenia nu este o aventură facilă sau un exerciţiu uşor, ea cere renunţare totală şi angajare fără nicio rezervă. Dar, pentru preoţii noştri a fost şi este „altceva”.

Ei au fost, sunt şi vor rămâne în amintirea noastră drept un exemplu viu în experienţa sfinţeniei: acestora, cărora li s-a dat mult, li se cere şi mai mult decât celorlalţi! Au celebrat întotdeauna înaintea noastră misterele divine cu o inimă încălzită continuu la Cuvântul lui Dumnezeu, ne-au transmis constant Spiritul care revelează iubirea lui Dumnezeu. Ascultându-i cu interes şi evlavie, am luat aminte adeseori la cele transmise de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea: „Conştiinţa preotului este un sanctuar deosebit, în care Dumnezeu spune nişte cuvinte pe care nu le spune în altă parte, dar aceasta atrage după sine o responsabilitate deosebită”. Şi, adaugă: „Vai de lumea în care lipsesc preoţii!”. Cufundaţi în misterele Creaţiei şi ale Răscumpărării, preoţii nostri nu au pregetat să ne vestească adevăruri grele despre lucrurile care ne aşteaptă pe toţi. Ei, cei dintâi, inspiraţi de Maria ca icoană a milostivirii, au mărturisit adevărul iubirii milostive în sine. Aşa cum celebra „Pieta” a lui Michelangelo ilustrează pentru noi chemarea vie de a reconstrui civilizaţia compasiunii şi de a activa darul milostivirii, prin misiunea lor părinţii noştri au căutat să impulsioneze în noi cultivarea gingăşiei faţă de sine, faţă de fraţi şi de tot ce ne înconjoară.

Trăind ei înşişi compasiunea prin iertarea promptă, completă şi generoasă, ne-au îndemnat să nu uităm niciodată că acela care iartă, a păcătuit şi el la rândul lui. Preoţii noştri franciscani, după exemplul fondatorului, au profesat mereu Cuvântul frumos ca izvor de frumuseţe într-o lume în care este prezent mai mult urâtul şi nu „frumuseţea care mântuieşte”. Familiarizaţi cu Sfânta Scriptură, credincioşii parohiei au descoperit semnele frumuseţii pe care Dumnezeu le-a pus în ea, datorită înţelepciunii inimii acestor îndrumători spirituali, orientaţi în sensul lui Dumnezeu şi capabili de a vedea lucrurile prin optica Lui. În plus, ei ne-au predicat cu siguranţă speranţa în viaţa cea veşnică şi nu în cea trecătoare, a umbrei noastre pe pământ.

Să ne înclinăm, deci, cu respect şi recunoştinţă înaintea părinţilor noştri preoţi, care prin vocaţia lor trăită cu sinceritate şi iubire „depăşeşte”, este dincolo de viaţa noastră obişnuită. Să apreciem strădania lor pentru administrarea treburilor Bisericii, pentru întreţinerea şi reabilitarea imobilelor, autogospodărirea şi ordinea interioară.

Preţuind în mod deosebit întreaga lor activitate pastorală, mulţumim din toată inima Părintelui Paroh dr. Cristian Blăjuţ, Părintelui Paroh Viorel Cuş, Părintelui Vicar Iosif Dancă jr. şi, nu în ultimul rând, însufleţitului Frate Marius Nicolae Sava. Privim cu admiraţie la iubirea lor frăţească şi milostivă pentru venerabilul preot Eugen Blăjuţ sr., veteran păstor onorabil şi duhovnic desăvârşit, cu trup şi suflet devotat mulţi ani Bisericii noastre. Îi asigurăm pe aceşti destoinici păstori de dragostea noastră şi făgăduim să le urmăm cu o credinţă adevărată toate îndrumările pline de înţelepciune de esenţă divină. Dumnezeu să-i ocrotească în nobila lor misiune pastorală, spre fericirea viitorilor lor enoriaşi!

Gânduri de recunoştinţă din partea tinerilor  (versuri cu autor necunoscut)

Mâna de preot este mână preasfântă,
Mână divină ce binecuvântă,
Botează, dezleagă, ni-l dă pe Isus,
E o mână ce coboară milă de sus.

Mâna de preot aduce lumină,
E o frunte senină în plină furtună.
Ştie să lege un suflet rebel
La jugul cel dulce al blândului Miel!

Mână de preot cu vii legăminte,
Mână ce poartă potirele sfinte.

Mâna de preot nu îndepărtează,
E pentru pierduţi înger de pază.

Vindecă răni, adorabila mână,
E flamură albă şi-ţi dă curaj, te îndrumă.
Mână, prin care cerul ne este deschis!
Se cuvine mulţumire şi un respect necuprins.

Mesajul de mulţumire al copiilor  (şi al părinţilor lor...)

Ne este foarte greu... Cum va fi de acum la liturghia copiilor?

Aproape că am crescut sub ochii Sfinţiilor Voastre: pe unii dintre noi ne-aţi botezat, apoi ne-aţi învăţat să ne manifestăm aşa cum suntem în Casa Tatălui, să-i cântăm lui Isus şi Sfintei Fecioare Maria bătând din palme. Ne-aţi dat curaj să vă fim alături de Isus la altar ca ministranţi, deşi unii dintre noi abia ajungeam la altar. Pentru toate aceste lucruri, vă mulţumim!

În toţi aceşti ani în care ne-aţi fost alături, ne-am regăsit în predicile Sfinţiilor Voastre, uneori chiar v-aţi adresat în mod special unora dintre noi, căci Părinte, parcă ne citeaţi adeseori gândul şi ne dădeaţi şi răspunsul. Uneori ne făceaţi observaţii în public, dar fără să ne pronunţaţi numele, alteori ne-aţi demonstrat că ştiţi ce gândim, cu ce ne îmbrăcăm în timpul săptămânii, ce „moţocuri” facem părinţilor, ce planuri avem, cum ne descurcăm la şcoală, ce probleme de sănătate sau familiale avem, ce intenţii şi ce caractere au oamenii, copiii cu care intrăm în contact etc.

Am simţit cum ne dirijaţi paşii şi aşa ne modelam comportamentul de parcă Sfinţiile Voastre aţi fi fost de faţă. Astfel, în aceşti ani în care ne-aţi fost duhovnici, ne-am schimbat mult felul de a fi, am reuşit să ne înţelegem pe noi şi pe cei din jur şi am învăţat să fim cu adevărat fericiţi. Şi pentru aceasta, vă mulţumim!

Vă mulţumim, pentru că prin toate aceste lucruri pe care le-aţi făcut în Parohia din Galaţi, aţi contribuit la construirea Bisericii lui Isus.

Vă mulţumim pentru că v-aţi făcut timp să discutaţi nu numai cu noi copiii, ci chiar cu conştiinţa noastră, că ne-aţi împăcat cu Dumnezeu prin Sacramentul Spovezii şi al Sfintei Împărtăşanii.

Vă mulţumim că ne-aţi oferit ceea ce ne lipsea!

Vă rugăm ca şi de acum încolo să ne dirijaţi paşii prin rugăciunile Sfinţiilor Voastre, indiferent în ce colţ al ţării sau al lumii veţi fi, întrucât noi vom simţi că părintele Cristi, părintele Viorel, părintele Iosif şi fratele Marius sunt pe undeva pe aproape, doar că se ascund privirilor noastre. Vă vom păstra în inima noastră ca pe adevăraţi părinţi şi prieteni...

Succes în continuare!

PS: În Albumul Foto al site-ului găsiţi mai multe imagini de la acest eveniment.

[21.08.2016]