Iată că se apropie cu paşi repezi momentul când Isus va coborî sub chip de prunc în mijlocul nostru. Naşterea lui Isus este un moment de bucurie şi de depăşire a propriei condiţii existenţiale, un moment în care fiecare încearcă să fie mai bun şi mai caritabil, dăruind aproapelui puţin din propriul sine.
E momentul în care membrii corului „Sfânta Cecilia” se întâlnesc pentru a începe pregătirea cântecelor de Crăciun. În inima fiecăruia răsună ecoul cântărilor din anii trecuţi şi poate cel mai drag moment rămâne concertul de colinde transmis în direct la „Radio Maria”... Făcând un arc peste timp, acum paşii fiecăruia sunt încărcaţi cu speranţă şi cu dorinţa de a dărui, prin intermediul muzicii, un gând bun tuturor.
În cadrul repetiţiilor s-au rememorat anumite cântece dragi: Transeamus, Hac nocte, Adeste fideles, Concert la naşterea Domnului de Muzicescu, Isus... Din păcate aceste cântece nu se mai pot cânta, corul fiind oarecum descoperit la partida de bărbaţi. Poate ar fi necesar să facem un apel şi pe această cale pentru a spori numărul membrilor corului cu tenori, baritoni şi başi şi să vă invităm să vă alăturaţi nouă.
Repetiţiile se desfăşoară într-o atmosferă a bucuriei primite şi împărtăşite, iar programul cântărilor este întocmit ţinându-se cont de posibilităţile actuale ale corului. Ceea ce pot preciza cu siguranţă este faptul că va fi o sărbătoare frumoasă în care cântările ne vor apropia tuturor inimile de miracolul naşterii Domnului nostru Isus Cristos.
Membrii corului se pregătesc şi spiritual pentru Crăciun apropiindu-se cu evlavie de sfintele Taine ale Mărturisirii şi Euharistiei, pentru a fi întăriţi în credinţă.
Fie ca sărbătoarea binecuvântată a Naşterii Domnului să vă aducă în suflete o rază de lumină sfântă, multă bucurie în familiile dumneavoastră şi îngăduinţă şi caritate faţă de aproapele!
Violeta Sava
[23.12.2013]