Articol din colecție
Meditație pascală
PLANUL LUI DUMNEZEU ȘI PLANURILE OAMENILOR
Adeseori, când ceva nu ne iese așa cum am gândit, suntem înclinați să dăm vina pe Dumnezeu că nu ne-a ajutat, că nu ne-a creat mijloacele și cadrul necesar pentru ducerea la bun sfârșit a planului nostru. De aceea, punem în cârca lui Dumnezeu toate eșecurile noastre. Ba-i cerem chiar socoteală. Îl judecăm (a câta oară?), îl tragem la răspundere, ca și când El ar fi vinovat că noi am fost creați, că trăim și că ne sunt permise toate, așa cum i-au fost permise lui Adam, în Rai.
Unii, în nesocotința lor, au ajuns să bată cu pumnii în cer și să-l tragă pe Dumnezeu la răspundere pentru orice neglijență a lor, din viața pământească. Alții, chiar îl blestemă și-l reneagă la cel mai mic necaz, făcându-l pe El răspunzător. Ca și când ți-ai judeca și ți-ai renega părinții pentru erorile tale. Părinții sunt ultimii care ar dori răul copiilor. Ei luptă și se sacrifică pentru a-i salva din orice încercare.
Nici o clipă nu ne trece prin gând că altul este planul lui Dumnezeu pentru noi. Și pentru acest plan El ne-a pregătit pe îndelete și ne-a condus, cu mână sigură, ca să ajungem la împlinirea lui.
Tentația de a da vina pe alții este pentru oameni cea mai ușoară cale de a eluda adevărul. Și femeia, în Paradis, a dat vina pe șarpe că ar fi îndemnat-o să guste din fructul cunoștinței Binelui și Răului. Ne e teamă să recunoaștem că singuri purtăm vina eșecurilor noastre. Și nu înțelegem de ce parcă toate ne ies anapoda, în contrasens cu intențiile inițiale. Dacă am sta însă să judecăm, am observa, la fiecare pas, intervenția lui Dumnezeu în viața și planurile noastre. Numai că nu știm să discernem între intențiile Lui și socotelile noastre. Noi vrem să ne împlinim atribuțiile repede și, dacă se poate, fără efort. Să fim pe primul loc, chiar dacă nu există nicio întrecere, decât cu noi înșine. Performanțele se câștigă, însă, cu multă sudoare și jertfă.
Ei bine, orice realizare presupune efort, muncă, energie și adeseori bani, pentru a putea spune că am dus un lucru până la capăt. Făcând însă, din când în când, câte o retrospectivă, cât se poate de lucidă, putem observa că am înaintat mult și că suntem pe drumul cel bun.
Planurile lui Dumnezeu, însă, nu le cunoaște nimeni, nici chiar sfinții. De ce ni le-ar dezvălui nouă? Pline de mister sunt căile Sale și cu greu le putem urma. Mai ales când nu le înțelegem și aparent suntem tentați să le respingem. Să ne gândim la sărmanul Iov care n-a înțeles de ce Dumnezeu l-a lipsit de tot ce avea mai scump: averi, copii, casă și mai ales sănătate. N-a înțeles, dar a crezut, în pofida tuturor încercărilor, pentru că Dumnezeu era cel care i-a permis diavolului să-l încerce. În ciuda prietenilor care-l sfătuiau să-l blesteme pe Dumnezeu și să moară, în pofida nevestei lui care l-a îndemnat să se lepede de Yahve. Credința este o astfel de încercare supremă și omul trebuie să aleagă: să creadă ori să se lepede.
Oricum, Dumnezeu nu are de gând să ne expună planurile Sale. El lasă la latitudinea omului urmarea căii, mai cu seamă că i-a dat omului liberul arbitru. Să avem însă încredere deplină în Judecata Divină, care vrea ca omul să fie mântuit, de aceea nu întotdeauna îi pune la dispoziție căile cele mai ușoare. Credința, răbdarea, încrederea, așteptarea sunt virtuți creștine pe care trebuie să le exercităm în orice moment al vieții noastre. Și atunci putem înțelege ceea ce dorește de la noi Dumnezeu, prin sarcinile pe care ni le dă, prin oamenii pe care ni-i scoate înainte, care ne pot ajuta sau ne pot împiedica și sminti, în demersul nostru pământesc.
Să fim cu luare aminte. Dumnezeu nu vrea decât mântuirea omului. În virtutea acestei lucrări, El trimite oportunități și ne deschide ochii, ca să fim conștienți de menirea noastră pe acest pământ. Pentru ca, în cele din urmă, să primim cununa biruinței. Omul însă preferă să meargă cu ochii legați, să bâjbâie, să apuce pe alte cărări, mai mult sau mai puțin dubioase, să rămână surd la poruncile divine, să fie neîncrezător și neîndurător și mai ales, să nu recunoască faptul că Dumnezeu acționează cu Iubire și Milostivire față de creatura Sa. Depinde de noi, așadar, cum să trăim și cum să ne supunem Voinței lui Dumnezeu, rămânând cu toate acestea, liberi.
Cezarina Adamescu
[18.03.2021]